Sămânța

Ana Blandiana în tinerețe.

 

Cu mâinile murdare de pământ
Mi-ating obrazul singură și îl mângâi,
Țărâna pe țărână lasă urmă
Gingașă ca în ziua cea dintâi

Și simt cum o sămânță din noroiul

Ce mi se urcă pe obraz
Întinde rădăcini duioase-n carnea
Înfiorată de amiaz.

Nu m-aș mira să se deschid-o floare

Cu sângele meu sevă-n ea curgând,
Precum o hrană mult mai de departe
Ajunsă-n mine însămi din pământ.

(Ana Blandiana, La cules îngeri,

Editura „Litera Internațional“, București 2002, p. 179).