sâmbătă, 1 august 2015

† Duminica a 18-a de peste an (B): Eu sunt pâinea vieții (omilie)



Comunhão de mesa com os excluídos
(Tischgemeinschaft mit den Ausgegrenzten)
de Sieger Köder
Evanghelia Ioan 6,24-35: În acel timp, când a văzut mulţimea că nici Isus, nici discipolii lui nu sunt acolo, s-au urcat şi ei în bărci şi au venit la Cafarnaum căutându-l pe Isus. Găsindu-l pe ţărmul celălalt al mării, i-au spus: „Rabbi, când ai ajuns aici?” Isus le-a răspuns şi le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat. Lucraţi nu pentru hrana pieritoare, ci pentru hrana care rămâne spre viaţa veşnică pe care v-o va da Fiul Omului; căci pe el l-a însemnat Dumnezeu Tatăl cu sigiliul său”.  Atunci i-au zis: „Ce să facem ca să săvârşim faptele lui Dumnezeu?” Isus a răspuns şi le-a zis: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeţi în cel pe care l-a trimis el”. Iar ei i-au spus: „Ce semn faci tu, ca să vedem şi să credem în tine? Ce înfăptuieşti? Părinţii noştri au mâncat mană în pustiu, după cum este scris: «Le-a dat să mănânce pâine din cer»”.  Atunci Isus le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: nu Moise v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl meu vă va da pâinea din cer, cea adevărată. Căci pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer şi dă viaţă lumii”. Ei i-au zis: „Doamne, dă-ne totdeauna pâinea aceasta!” Isus le-a spus: „Eu sunt pâinea vieţii. Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame şi celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată”.
 
 
Omilie


O predică lungă
           
Acest pasaj din Evanghelia lui Ioan pe care tocmai am citit ne situiază imediat după semnul pe care Isus l-a făcut înmulțind pâinia pentru cinci mii de persoane. Ca urmare a acestui miracol, voi știți că Isus a scăpat de mulțimea care ar fi vurut să-l păstreze și să-l facă rege. A fugit, dar mulțimea l-a găsit a doua zi la Cafarnaum. Și va fi pentru Isus posibilitatea de a face o predică lungă. Puteți citi capitolul 6 după sfântul Ioan. Dar citind și vom încerca să le asimilăm pe bucăți mici, de-a lungul duminicilor din august.
 
Dacă aș putea rezuma acest discurs important al lui Isus, aș spune că ne invită să facem o triplă tranziție: trecerea de la nostalgie trecutului la realitatea prezentă; trecerea de la căutarea pâinii zilnice la o altă foame; în cele din urmă de la căutarea unor lucruri la căutarea unei persoane.
 
Să facem un semn
                      
Astazi am citit începutul discursului. Ce spune Isus?
 
În esență, aceasta: mă căutați pentru că v-am dat să mâncați. Dar când am împărțit pâinea și peștele, eu v-am facut un semn, și voi nu a-ți văzut acest semn. Voi v-ați oprit la realitatea materială. Este bine, este convenabil, un om hrănește o mulțime cu câteva pâini și pești, imediat, în mod gratuit. Dar, de fapt, am făcut un semn. Voi n-ați remarcat că, luand pâinea, eu i-am mulțumit, am binecuvântat această pâine, am făcut aceleași gesturi cum am făcut în ajunul morții mele. Pentru că pâinea pe care ți-am dat-o s-o mănânci, această pâine materială, însemnă un alt aliment: trupul meu, sângele meu, viața mea, eu însumi. Eu sunt cel care m-am dat vouă. Și, după cum voi nu sunteți dornici de a mânca din această pâine, de a mă întâlni, de a mă mânca, a vă hrăni cu mine, nu veți fi „alături de mine”. Veți fi ca părinții voștri din pustiu. Ei criticau cu virulență, deoarece ei nu aveau în cap decât un singur lucru: să mănânce. Ei regretau gamelele de carnea a sclavie... Isus ne spune: „Treceți de la nostalgie trecutului la realitate de astăzi”. Cei care au mâncat mană în deșert acum o mie două sute de ani sunt morți. Dar eu, pâinea pe care o voi da pentru viață, pentru o altă viață. Atunci, depășiți foamea voastră umană.
 
Oameni ai dorinței
           
Ce înseamnă asta pentru noi cei de astăzi? Două lucruri importante. Primul este că trebuie să fim oameni ai dorinței. Al doilea este faptul că trebuie să știm să ne orientăm și să facem să crească dorința noastră. Mă explic.
 
Mai întâi, să fim oameni ai dorinței. Mă tem că astăzi mulți dintre contemporanii noștri – și noi înșine – am trait cu mentalități de ghiftuire. Oameniilor nu le mai este foame. Foame materială, biologică, totuși ar fi bine să fie examinate: atunci când pentru un mare număr de secole, și astăzi încă mai mult de jumătate din omenire, principala problemă este de a găsi hrană, astăzi, pentru noi, oamenii civilizații „dezvoltați”, problema numarul unul este cum să știm să slăbim, sau cel puțin de a nu crește în greutate. Dar eu vorbesc despre alte dorințe, și mă întreb dacă nu suntem oameni care sunt ușor de mulțumiți de „mica” lor viață: de mica vacanță, de un mic confort, o femeie mică, un soț mic, un casă mică... Ai observat deja cât de des este  folosit adjectivul: mic. Nu suntem într-un tip de civilizație în care se mulțumește ușor cu lucruri mărunte, în care unul nu vrea să recunoască probelema în chestiune nici cadrul existenței noastre, nici aspirațiile noastre: ele sunt mici. Vreau să greșesc. Dar, de fapt, nu suntem ghiftuiți? Isus ne invită să fim oamenii dorinței. A dorinței materiale, dar și dorința altor bunuri: o viață altfel, un cadru de viață mai înfloritoare, alte tipuri de reuniuni, o mare iubire...
 
A orienta dorința
           
Al doilea lucru: Isus ne invită să ne orientăm dorința. Fără ea, riscăm să rămân la lucruri materiale: mașina mea ar trebui să fie schimbată, să-mi iau un aparat de radio stereo cu înaltă fidelitate, TV meu este ultimul model. Dacă am rămâne așa, Isus ne spune: „Este prea mic lucrul. Eu sunt în măsură să vă liniștesc foamea. Dar nu foamea după cele pur materiale. Toată foamea este bună pentru omul de astăzi: foame de justiție și pace, foamea după întâlnirile frățești, foame de iubire... Toată acestă foame, eu le pot potoli”. Și ceea ce ne dă el ca un semn? Cuvântul său... și pâinea pe care o împărtășim în fiecare duminică. Este foarte puțin. Cuvântul său, pâinea sa, adică viața sa. 
           
Să ne întrebăm la ce se referă dorința noastră: este pentru lucruri, este pentru persoane, sau este pentru unul singur care poate potoli foamea noastră? O întrebare bună pentru vacantă. Este timpul tăcerii, a odihnei, și, de asemenea, timpul de îndepărtate înapoi necesar pentru a executa mai bine ceva [timpul de recul], să perceapă raportul zilnic cu existența. În cursul anului, se merge prea repede. Să încercăm în această săptămână să facem puțin timp, să stăm în umbră, să nu facem nimic, și să vă întrebați unde vă este foame, vă este sete, vă este dor de ceva. Și să încercați să exprimați aceste dorințe Aceluia care este în măsură să satisfacă, mult dincolo de orice vă puteți imagina.
 

(pr. Leon Paillot; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:
http://leon.paillot.pagesperso-orange.fr/18DOB.htm).

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu