XXV TPA (C): Şiretenia ucenicului (omilie)

Luca 16,1-13 - În acel timp, ¹Isus a spus ucenicilor săi această parabolă: "Un om bogat avea un administrator, care a fost denunţat că-i risipeşte averea. ² Stăpânul l-a chemat şi i-a spus: «Ce aud vorbindu-se despre tine? Dă cont de administraţia ta pentru că nu mai poţi fi administratorul meu». ³ Administratorul şi-a zis: «Ce voi face, pentru că stăpânul mă scoate din administraţie? Să sap? N-am putere. Să cerşesc? Mi-e ruşine. ⁴Dar ştiu ce să fac, pentru ca atunci când voi fi înlăturat din administraţie să găsesc oameni care să mă primească în casele lor». ⁵Aşadar, a chemat unul câte unul pe cei care aveau datorii către stăpânul său. Şi l-a întrebat pe cel dintâi: «Cu cât eşti dator stăpânului meu?». ⁶Acesta i-a răspuns: «Cu o sută de măsuri de untdelemn». Administratorul i-a zis: «Poftim actul, şezi imediat şi scrie cincizeci». ⁷Apoi l-a întrebat pe un altul: «Tu cu cât eşti dator?». Acesta i-a răspuns: «Cu o sută de saci de grâu». Administratorul i-a zis: «Poftim actul şi scrie optzeci». ⁸Stăpânul l-a lăudat pe administratorul necinstit pentru că se dovedise înţelept. Într-adevăr, fiii acestei lumi sunt mai înţelepţi între ei decât fiii luminii. ⁹Şi eu vă zic vouă: faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor necinstite pentru ca atunci când nu le veţi mai avea aceşti prieteni să vă primească în lăcaşurile veşnice". ¹⁰"Cine este vrednic de încredere în cele mai mici lucruri este vrednic şi în cele mari, iar cine este necinstit în cele mai mici lucruri, este necinstit şi în cele mari. ¹¹Şi dacă voi n-aţi fost vrednici de încredere când aţi avut pe mână bogăţiile nedrepte, cine vă va încredinţa adevăratele bogăţii? ¹²Şi dacă n-aţi fost vrednici de încredere când aţi avut pe mână lucrurile altuia, cine vă va încredinţa ce este al vostru? ¹³Nici un sclav nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau la unul va ţine şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu şi Mamonei".

 

 

OMILIE

 

Pericopa evanghelică din această duminică cuprinde o parabolă a lui Isus (vv. 1-8) şi câteva cuvinte adunate de Luca ca aplicaţie practică. În întregul capitol 16 – cu excepţia unui cuvânt despre lege (vv. 16-17) şi a unui cuvânt despre divorţ (v. 18) – Luca dezvoltă tema folosirii de către creştin a bogăţiei. Punctul central al parabolei administratorului necinstit şi viclean este exprimat în concluzia parabolei (v. 8): „Fiii acestei lumi sunt mai înţelepţi decât fiii luminii”. Trăsătura esenţială este că administratorul îşi dă seama, se decide şi acţionează. Pe Isus nu-l interesează modul precis în care el şi-a rezolvat problema, ci înţelepciunea cu care a căutat să-şi asigure propriul viitor. Cei care aparţin luminii nu ar trebui, evident pentru scopurile lor şi conform unei logici complet diferite, să aibă aceeaşi promptitudine, aceeaşi decizie şi aceeaşi şiretenie? Isus ar vrea ca ucenicii, în ceea ce priveşte Împărăţia, să aibă aceeaşi isteţime ca şi administratorul. Administratorul a fost isteţ în a avea grijă de sine, ucenicul să fie la fel de isteţ în a cheltui pentru Împărăţie. Desigur administratorul şi ucenicul aparţin la două logici diverse, primul logicii acestei lumi iar al doilea logicii Împărăţiei. Nu au nimic în comun cei doi. Totuşi ucenicul poate să înveţe de la administrator isteţimea. Luca nu se mulţumeşte cu parabola, dar o actualizează aplicând-o la un caz concret: folosirea bogăţiilor. În ce fel trebuie să se arate isteţ ucenicul în faţa bunurilor pământeşti, asemeni administratorului? Răspunsul este conţinut în v. 9: „Iar eu vă spun: Faceţi-vă prieteni din mamona nedreaptă, pentru ca ei să vă primească în corturile veşnice”. Isteţimea constă în a ne face prieteni care să ne primească în propria casă. După mulţi comentatori prietenii, care sunt în stare să ne primească în lăcaşurile veşnice, sunt „săracii”.

 

Nu fără surpriză, Luca numeşte apoi „necinstită” bogăţia (vv. 9.11). De ce necinstită? Poate pentru că de multe ori este rodul nedreptăţii şi pentru că, poate deseori, devine instrument de nedreptate şi de oprimare. Dar, poate, mai este un alt motiv posibil pentru care bogăţia este numită necinstită: nu numai pentru că de multe ori este nedreaptă la originile sale şi în folosirea sa, dar pentru că este înşelătoare în adâncul său: promite şi nu se ţine de cuvânt, invită omul să-şi pună în ea încrederea şi apoi îl deziluzionează. Acest punct este confirmat de folosirea termenului „mammona”, care înseamnă „ceva în care omul îşi pune încrederea”. (don Bruno Maggioni [23.09.2007], trad. pr. Isidor Chinez; sursa: http://www.qumran2.net).