II - SRUC 2012 - Transformaţi de aşteptarea răbdătoare a Domnului

Ziua a doua: Aşa se cuvine să împlinim tot ce este drept (Mt 3,15).

În această zi ne concentrăm asupra aşteptării răbdătoare a Domnului. Pentru a obţine schimbările trebuie să perseverăm şi să dăm dovezi de răbdare. Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru a realiza o transformare este şi un act de credinţă şi de încredere în promisiunile sale. Această aşteptare a Domnului este esenţială pentru toţi cei care se roagă pentru unitatea vizibilă a Bisericii în această săptămână. Toate activităţile ecumenice cer timp, atenţie reciprocă şi acţiune unită. Toţi suntem chemaţi să cooperăm cu lucrarea Duhului care îi uneşte pe creştini.

Samuel 1,1-20; Evrei 11,32-34; Mt 3,15.

"În acel timp,  Isus a venit în Galileea, pe malurile Iordanului la Ioan, ca să fie botezat de el.  Ioan însă căuta să-l oprească, zicându-i: „Eu trebuie să fiu botezat de tine şi tu vii la mine?” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Lasă acum, căci aşa se cuvine să împlinim tot ce este drept”. Atunci Ioan i-a îngăduit. Îndată ce Isus a fost botezat, în timp ce ieşea din apă, s-au deschis cerurile, şi el a văzut Duhul lui Dumnezeu coborându-se ca un porumbel şi venind asupra lui. Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul meu preaiubit în care îmi găsesc toată bucuria”".

Comentariu

Victoria este frecvent asociată cu triumful imediat. Fiecare savurează gustul succesului atunci când, după o probă dificilă, vine rândul felicitărilor, al recunoaşterii şi chiar al recompenselor. Într-un asemenea moment de bucurie, lumea realizează cu greu că, dintr-o perspectivă creştină, victoria este un proces de transformare pe termen lung. Acest concept al transformării spre victorie ne învaţă că ea se produce pentru că Dumnezeu o vrea şi nu noi înşine, ceea ce ne invită la încredere răbdătoare şi la o profundă speranţă în Dumnezeu.

Ana este un exemplu al acestei răbdări plină de încredere şi speranţă. După mulţi ani în care nu a putut să rămână însărcinată, ea i-a cerut lui Dumnezeu să aibă un copil, cu riscul ca lacrimile rugăciunilor sale să fie considerate stare de beţie de către preotul care era la intrarea în templu. Atunci când Eli a asigurat-o că Dumnezeu va asculta rugăciunea ei, ea pur şi simplu a crezut, a aşteptat şi a încetat să mai fie tristă. Ana a zămislit şi a născut un fiu pe care l-a numit Samuel. Marea victorie aici nu este a naţiunilor, nici a armelor, ci o apreciere reală a unei lupte interioare şi personale. În final, încrederea şi speranţa Anei nu sunt rezultatul numai al transformării ei personale, ci al transformării poporului său, pentru care Dumnezeul lui Israel a intervenit prin fiul ei Samuel.

Psalmistul devine ecou al aşteptării răbdătoare a Anei, în mijlocul altui tip de luptă. Şi el caută să fie eliberat dintr-o situaţie care rămâne încă necunoscută pentru noi, însă care este insinuată prin imaginile „prăpastiei nenorocirii, a noroiului şi mocirlei”. El aduce mulţumiri lui Dumnezeu, pentru că a schimbat ruşinea şi încurcătura sa, şi continuă să aibă încredere în iubirea sa nestrămutată.

Autorul Scrisorii către Evrei aminteşte de răbdarea persoanelor ca Abraham (6,15) şi a celorlalţi care au ieşit victorioşi prin credinţa şi încrederea în Dumnezeu. A înţelege că Dumnezeu intervine şi gestionează firele istoriei umane evită ispita de a dori triumful în termeni umani.

În Evanghelie, glasul din cer la botezul lui Isus proclamând „Asta este Fiul meu iubit” pare să garanteze succesul imediat al misiunii sale mesianice. În rezistenţa opusă diavolului, Isus, nu cade în ispita de a intra în împărăţia lui Dumnezeu fără amânare, ci cu răbdare revelează ceea ce înseamnă viaţa în Împărăţie prin intermediul propriei sale vieţi şi al slujirii sale care conduce la moartea sa pe cruce. Chiar dacă împărăţia lui Dumnezeu apare în formă decisivă la înviere, totuşi ea nu s-a realizat pe deplin. Victoria definitivă se va realiza la a doua venire a Domnului. Pentru aceasta aşteptăm cu speranţă răbdătoare şi încredere, implorând „Vino, Doamne Isuse”.

Dorinţa noastră de unitate vizibilă a Bisericii cere de asemenea aşteptare plină de răbdare şi încredere. Rugăciunea noastră pentru unitatea creştină este ca rugăciunea Anei şi a psalmistului. Munca noastră pentru unitatea creştinilor se aseamănă cu faptele relatate în Scrisoarea către Evrei. Aşteptarea noastră plină de răbdare, nu este din cauza neputinţei sau pasivităţii, ci se datorează încrederii profunde că unitatea Bisericii este un dar al lui Dumnezeu şi nu o cucerire a noastră. Această aşteptare răbdătoare, această rugăciune şi această încredere ne transformă şi ne pregăteşte pentru unitatea vizibilă a Bisericii, nu aşa cum o gândim noi, ci aşa cum o dă Dumnezeu.