miercuri, 27 martie 2024

† Joia Sfântă: Faceți aceasta în „amintirea” mea [28 martie 2024]

 

Isus, învățătorul, slujind de Del Parson.

Faceți aceasta în „amintirea” mea

pr. Isidor Chinez (28 martie 2024) 

Lecturi biblice: Exod 12,1-8.11-14; 1Corinteni 11,23-26; Evanghelia Ioan 13,1-15; lecturi biblice

Omilie

Suntem în Triduum-ul Pascal. Este culmea anului liturgic ce începe cu Joia Sfântă, Vinerea, Sâmbătă și se termină în Duminica Învierii. Biserica sărbătorește și retrăiește Misterul Pascal al lui Cristos, adică moartea și învierea lui, și ne invită să ne întoarcem la izvorul credinței: Isus mort pentru păcatele noastre și înviat pentru a ne da viața divină și a ne face fii ai lui Dumnezeu prin botez.

Celebrăm Joia Sfântă dedicată „amintirii” sau „memoriei” ultimei cine a Domnului. Dintre numeroasele nume cu care a fost numită Euharistia, „frângerea pâinii” este cea care exprimă cel mai bine sensul și bogăția sacramentului. De ce primii creștini arătau admirație deosebită față de această expresie? Câte amintiri sau emoții trezesc?!... Masa poporului evreu începea totdeauna cu binecuvântarea pâinii. Capul familiei lua în mâinile sale o pâine, frângând-o le-a dat celor care stăteau împreună la masă. Nu putea fi mâncată înainte de a fi ruptă în bucăți și împărțită la toți cei prezenți. În această seară, la Ierusalim, s-a dat o semnificație nouă. În timpul ultimei cine, Domnul a luat pâinea, a mulțumit, a frânt-o și a dat-o discipolilor său zicând: „Acesta sunt eu. Luați și mâncați! Faceți aceasta în «amintirea» mea!” Cuvinte greu de înțeles!... Ucenicii le-au descoperit abia după Paști, căci este un mister. La sfârșitul „zilei”, Domnul rezumase în acel gest întreaga sa viață dată ca jertfă: el nu jertfise altceva decât pe el însuși. Este „consemnarea” sa ca persoana drept aliment: pâine care „se frânge” din iubire față de toți oamenii.

sâmbătă, 23 martie 2024

† Duminica Floriilor [B]: Patima Domnului – izvor de mântuire a lumii [24 martie 2024]

 Patima Domnului – izvor de mântuire a lumii

pr. Isidor Chinez (24 martie 2024) 

Lecturi biblice: Isaia 50,4-7; Filipeni 2,6-11; (forma scurtă) Evanghelia Marcu (Mc 15,1-47); lecturi biblice

Omilie

Astăzi intrăm în Săptămâna Sfântă. Celebrăm Duminica Floriilor. În lectură este Patima Domnului în relatarea Evangheliei după Marcu. Profetul Isaia își îndeplinește misiunea: o anticipă pe cea a lui Cristos – „spatele l-am dat celor care mă loveau, obrajii, celor care îmi smulgeau barba; nu mi-am ascuns faţa de la cei care mă insultau şi mă scuipau” (Is 50,6). Imnul cristologic din Scrisoarea către Filipeni ne invită să intrăm în sufletul lui Isus, să înțelegem „sentimentele” care îl însoțesc în tragicul eveniment: Domnul „s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar, după felul lui de a fi, a fost aflat ca un om; s-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce” (Fil 2,7-8). Este Patima Domnului – izvor de mântuire a lumii!

luni, 18 martie 2024

† Sfântul Iosif, soţul sfintei Fecioare Maria: „Darul” de noi înșine – practicându-l cu credință [19 martie 2024]

Visul lui Iosif.

„Darul” de noi înșine – practicându-l cu credință

pr. Isidor Chinez (19 martie 2024) 

Lecturi biblice: 2Samuel 7,4b-5a.12-14a.16; Romani 4,13.16-18.22;  Evanghelia Matei 1,16.18-21.24a; lecturi biblice 

Omilie

Astăzi celebrăm solemnitatea sfântului Iosif. „Rugăciunea zilei” sau „colecta” este o implorare de la Dumnezeu, ca Biserica să păstreze şi să facă rodnice „misterele mântuirii” în această lume: „Dumnezeule atotputernic, care ai binevoit să încredinţezi ocrotirii fidele a sfântului Iosif începutul misterelor mântuirii, dă-i Bisericii tale harul, ca, prin mijlocirea lui, să le păstreze cu credinţă şi să lucreze cu râvnă pentru împlinirea lor”. Care sunt aceste misterele mântuirii? Ne spune „prefaţa” liturgiei: sfântul Iosif a fost ales „să fie soţ al sfintei Fecioare Maria” și chemat să devină „slujitor credincios și înțelept” al sfintei Familii­­­­­­­­­­­­­­­­ „ca să-l ocrotească cu iubire și grijă părintească pe Fiul ­­­­­­­­unul-născut, zămislit prin adumbrirea Duhului Sfânt”, aşa cum spune evanghelia. Să luăm lecturile și să le analizăm. Este „darul” de noi înșine, pe care practicându-l cu credință, vom deveni asemenea lui!

sâmbătă, 16 martie 2024

† Duminica a 5-a din Post Mare [B]: „Noua alianță” [17 martie 2024]

 

„Dacă bobul de grâu nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult”!

„Noua alianță”

pr. Isidor Chinez (17 martie 2024) 

Lecturi biblice: Ieremia 31,31-34; Evrei 5,7-9; Evanghelia Ioan 12,20-33; lecturi biblice 

Omilie

Liturgia de astăzi prezintă sensul vieții deja evocat în lecturile din săptămâna trecută. Este drumului parcus din timpul Postului Mare; este „noua alianță” pe care o anunță profetul Ieremia: „voi pune legea mea înlăuntrul lor şi în inima lor o voi scrie; eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul meu” (Ier 31,33). Aceasta va fi a „Fiului Omului” – precizează sfântul evanghelist Ioan – reprezentând moartea lui Isus pe cruce sub imaginea unei semințe: „dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult” (In 12,24). Trebuie să moară ca să da naștere unei noi existențe: este viața care trece prin moarte; este glorificarea urmată de ridicarea pe o cruce; este „ceasul” „Fiului Omului”! Nu este experiența pe care Isus o acceptă pasiv, ci făcând apel la toată puterea sa sufletească și la încrederea lui în Dumnezeu Tatăl. A doua lectură se referă la moartea Domnului, trăită de el în mod uman: „în zilele vieţii sale pământeşti, Cristos a oferit, cu strigăte puternice şi cu lacrimi, rugăciuni şi cereri către acela care avea puterea să-l salveze de la moarte şi a fost ascultat datorită evlaviei lui” (Evr 5,7). Este „credința” lui în Dumnezeu și cauza mântuirii. Pătimirea este calea pentru atingerea scopului care este învierea. Îi pune la încercare ascultarea: aderarea la voința divină. A accepta înseamnă a te abandona înțelepciunii și bunătății Tatălui care sta la originea misiunii sale. Este „noua alianță”: manifestarea iubirii și a solidarității sale cu noi!

sâmbătă, 9 martie 2024

† Duminica a 4-a din Post [B]: Privirea spre Cristos înălțat pe cruce [10 martie 2024]


 Isus cu Nicodim.

Privirea spre Cristos înălțat pe cruce

pr. Isidor Chinez (10 martie 2024) 

Lecturi biblice: 2Cronici 36,14-16.19-23; Efeseni 2,4-10;  Evanghelia Ioan 3,14-21; lecturi biblice  

Omilie

Citind istoria mântuirii din Sfânta Scriptură un fir roșu o străbate: învecinarea sau apropierea continuă a lui Dumnezeu și răzvrătirea umană. Astăzi liturgia poate fi sintetizată într-o afirmație simplă: viitorul omului este determinat de dispoziţia lui de credinţă sau de septicism. Este o invitație universală la mântuirea pe care Dumnezeu o adresează oamenilor, fără a o impune: „lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina” (In 3,19). Mântuirea este un dar de la Dumnezeu, pe care îl dă la toți, chiar și celor care îl resping. În prima lectură „toate căpeteniile preoţilor şi poporul au înmulţit infidelităţile […]; au profanat casa Domnului” (2Cr 36,14). De aceea, Dumnezeu îi trimite captivi în Babilon. Prima lectură și evanghelia sunt cei doi polii în jurul cărora se construiește liturgia de astăzi: Domnul trimite un mesaj de mântuire, iar omenirea îl poate primi sau nu. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său […] în lume nu ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (In 2,16.17). A doua lectură se concentrează asupra gloriei pe  care o așteaptă omenirea: „noi suntem opera lui, creaţi în Cristos Isus în vederea faptelor bune” (Ef 2,10). Este o invitație de a face parte din „împărăție”: Dumnezeu „fiind bogat în îndurare, pentru marea sa iubire cu care ne-a iubit, pe când noi eram morţi din cauza greşelilor noastre, ne-a readus la viaţă împreună cu Cristos – prin har aţi fost mântuiţi” (Ef 2,4.5). Este o privire de credință spre Domnul înălțat pe cruce!

sâmbătă, 2 martie 2024

† Duminica a 3-a din Post [B]: Domnul care se dăruiește [3 martie 2024]

 

Alungarea vânzătorilor din templu.

Domnul care se dăruiește

pr. Isidor Chinez (3 martie 2024) 

Lecturi biblice: Exod 20,1-17; [forma prescurtată – Exod 20,1-3.7-8.12-17; 1Corinteni 1,22-25; Evanghelia Ioan 2,13-25; lecturi biblice

Omilie

Liturgia de astăzi este dedicată „templului”, locul prezenței lui Dumnezeu în mijlocul evreilor. Sunt „drepturile lui Dumnezeu” exprimate în Decalog, apoi preluate de Isus în mustrarea aspră adresată vânzătorilor din templu. Problema sfințeniei templului este depășită de învierea lui Isus după moartea sa pe cruce: din acel moment templul nu mai este o clădire de pietre, așezate într-un anumit loc de pe pământ, ci „trupul Domnului”, adică adunarea creștină care se roagă și îl laudă pe Dumnezeu, oriunde s-ar afla. Prima lectură ne cere să fim fideli Domnului în spiritul legii: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa sclaviei. Să nu ai alţi dumnezei afară de mine!” (Ex 20,2-3). După învierea lui Isus, sfântul Paul explică, în a doua lectură, nebunia crucii mai valoroasă decât înțelepciunea oamenilor. Crucea, simbolul morții și al distrugerii, este chiar mijlocul prin care viața a irupt în lume. Paul ne invită să privim crucea ca pe un izvor de înțelepciune și putere mântuitoare: „noi îl predicăm pe Cristos cel răstignit, […] puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu” (1Cor 1,23.24). Nașterea „noului templu” apare de nedespărțit de înțelepciunea crucii ca inima credinței creştine, spune apostolul. În Evanghelia după Ioan, scena templului afirmă autoritatea lui Isus la începutul slujirii sale, bazată pe identitatea sa ca Fiu al lui Dumnezeu. Cristos se prezintă ca adevăratul templu al prezenței lui Dumnezeu în lume: este Domnul care se dăruiește!

sâmbătă, 24 februarie 2024

† Duminica a 2-a din Post [B]: Suntem „fii” în Fiul lui Dumnezeu [25 februarie 2024]


 Suntem „fii” în Fiul lui Dumnezeu

pr. Isidor Chinez (25 februarie 2024) 

Lecturi biblice: Geneza 22,1-2.9a.10-13.15-18; Romani 8,31b-34; Evanghelia Marcu 9,2-10; lecturi biblice

Omilie

Cele trei lecturi de astăzi sunt unite printr-un fir comun: cel al „fiului” care este dăruit de tatăl. Se dezvoltă tema ispășirii sau răscumpării dintr-o vină, adică moartea substitutivă cu care Dumnezeu însuși, în Cristos, s-a oferit drept victimă în locul nostru. Se subliniază gestului lui Dumnezeu în a „da” la moartea pe propriul Fiul, oferit ca jertfă pentru mântuirea lumii. Chiar dacă ar vrea Dumnezeu nu ar putea face mai mult, căci s-a dat pe sine însuși. Prima lectură relatează despre încercarea credinței lui Abraham, care nu refuză ca să-și sacrifica singurul său fiu lui Dumnezeu. Fragmentul evanghelic este cel al schimbării la față, unde „Fiul iubit” [„Fiul meu cel iubit”] este aplicat lui Isus transfigurat. Tema „Fiului” vine reluată de către apostolul Paul în a doua lectură, subliniind cu tărie că, dacă Dumnezeu ne-a „dat” pe Fiul său, nu ne poate nega nimic: „El, care nu l-a cruţat pe propriul său Fiu, ba chiar l-a dat la moarte pentru noi toţi, cum nu ne va dărui toate împreună cu el?” (Rom 8,32). Drumul Postului Mare ne invită să ne îndreptăm privirea spre splendoarea lui Isus Cristos: lumina Taborului ne descoperă că suntem păcătoși, dar înainte de aceasta suntem „fii” în Fiul lui Dumnezeu.