† Sfânta Familie: Isus, Maria şi Iosif [B]: Isus – misterul minunat al familiei din Nazaret [31 decembrie 2023]

Domnul la templu.

 Isus – misterul minunat al familiei din Nazaret

pr. Isidor Chinez (31 decembrie 2023) 

Lecturi biblice:  Geneză 15,1-6; 21,1-3; Evrei 11,8.11-12.17-19; Evanghelia Luca 2,22-40 [sau forma scurtă Luca 2,22.39-40]; lecturi biblice

Omilie

În solemnitatea de astăzi a Sfintei Familii, textele biblice ne propun figura lui Abraham. Se remarcă în prima și a doua lectură reprezentând modelui omului ce trăiește din credință având o promisiune umană imposibilă ca să devină tată la o vârstă înaintată și mai cu seamă cu o soție sterilă. Scrisoarea către Evrei spune că fidelitatea înseamnă ținerea promisiunii lui Dumnezeu ce le făgăduise Sarei și lui Abraham nenumărați descendenți, o țară și un pământ. „Nu te teme”, spune Dumnezeu, sub lumina nenumăratelor stele. Abraham crede în Domnul! Evanghelia este prezentarea lui Isus în templu după prescripţia Legii mozaice. În fragmentul evanghelic, Simeon și Ana sunt martorii mântuirii care vine prin Domnul. Linia de legătură a lecturilor este de căutat în primatul paternităţii lui Dumnezeu asupra paternităţii umane. Din fragmentele biblice apare o invitație puternică la relativizarea drepturilor părintești în lumina faptului că părinţii nu sunt „creatorii” copiilor lor, ci sunt doar slujitorii şi servitorii vieţii, întrucât primesc de la Dumnezeu „îngrijirea” și protecția copiilor, dar au posibilitatea de a planifica existența. În această duminică, liturgia ne invită să medităm asupra familiei lui Isus: aceasta este o ocazie prețioasă de a reflecta despre familie.

† Sfântul Ioan, apostol și evanghelist: A văzut și a crezut [27 decembrie 2023]

 

A văzut și a crezut

pr. Isidor Chinez (27 decembrie 2023) 

Lecturi biblice: 1Ioan 1,1-4;  Evanghelia Ioan 20,1a.2-8; lecturi biblice

Omilie

Astăzi Biserica îl sărbătorește pe sfântului apostol Ioan, evanghelistul. Se citesc două fragmente din scrierile sale, care conduc la tema „uceniciei”: o cale pe care a urmat-o până la capăt. Ioan spune că discipolul este „pe care îl iubea Isus” (In 20,2). Aceasta înseamnă că nu s-a limitat să-l iubească pe Domnul, dar s-a lăsat iubit de către el. Pe scurt, este aceeași „ucenicie” ca a Mariei: înainte de propunerea îngerului Gabriel că Dumnezeu promite să facă lucruri pentru ea, ea acceptă să se lase iubită, adică lasă libertatea să acționeze asupra sa: „Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!” (Lc 1,38).

Să trecem asupra textelor de astăzi. În prima sa scrisoare (1In 1,1-4), apostolul folosește două verbe care se referă la două feluri de cunoaștere: una sensibilă, vizibilă și una derivată din credință. Prima se vede în expresiile sale: „ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştrii, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit” (v. 1) sau atins. Aceste verbe indică cunoaștere sensibilă: un element care stă în fața noastră și noi putem să-l percepe cu simțurile noastre, cu văzul, auzul, atingerea. Dar mai există un alt verb care se referă la o altă cunoaștere: este cunoașterea prin credința, care însă are nevoie de semnul sensibil percepută de simțurile umane: „cu privire la Cuvântul vieţii – căci viaţa s-a arătat: noi am văzut şi dăm mărturie” (v. 1-2). „Viața” a căpătat un aspect vizibil și noi – adică „noi” cei din comunitatea creștină – am auzit-o, am văzut-o, am atins-o, dar și am contemplat-o, adică vrea să spună: în timp ce ochii noștri au văzut aspectul exterior, perceptibil cu simțurile, contemplarea derivă din credință. Ne-a purtat dincolo de aparențe, pentru a înțelege prezența Cuvântului de viața [logos, în greacă], ceea ce a fost cu Tatăl înainte de veacuri: „ceea ce era de la început” (v. 1) şi „vă vestim viaţa cea veşnică ce era la Tatăl şi care ni s-a arătat” (v. 2). Ne confruntăm cu două feluri de cunoaștere: una sensibilă și cunoaștere care derivă din credință. A vedea este propriu ochilor, în timp ce contemplarea este proprie credinței. Este atitudine de meditație sau de observare a fenomenelor, opusă atitudinii active. „Ucenicia” are această caracteristică de a vedea lucrurile la un dublu nivel: este a depăși ceea ce se vede, pentru a înțelege semnul rămânerii la prezenţa invizibilă a lui Dumnezeu. Discipolul vede cu ochii săi şi cu credința sa contemplă.

În Evanghelia după Ioan (In 20,1a.2-8) de astăzi se relatează vizita la mormânt lui Isus. Scena este descrisă după cum urmează: este anunțul Mariei Magdalena – „l-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde l-au pus” (v. 2) –, Ioan aleargă la mormânt; ajuns acolo, se opreşte şi îl așteaptă pe Simon Petru care sosește cu greu: „Alergau amândoi împreună, dar celălalt discipol a alergat mai repede decât Petru şi a ajuns primul la mormânt” (v. 4). La acest punct, autorul se concentrează doar pe reacția discipolului „pe care îl iubea Isus”: „dar celălalt discipol a alergat mai repede decât Petru şi a ajuns primul la mormânt. Aplecându-se, a văzut giulgiurile aşezate, dar nu a intrat” (v. 5). Odată sosit Petru, intră și el în mormânt. Despre Petru spune că: „a venit şi Simon Petru, care îl urma, şi a intrat în mormânt. El a văzut giulgiurile aşezate, dar ştergarul, care fusese pe capul lui, nu era aşezat împreună cu giulgiurile, ci împăturit aparte, într-un loc” (v. 6-7). Apoi a intrat discipolului „pe care îl iubea Isus”: „Atunci a intrat şi celălalt discipol, care sosise primul la mormânt. A văzut şi a crezut” (v. 8). Petru doar a observat, dar ucenicul „pe care îl iubea Isus”, după ce „a văzut și a crezut”.

Astfel ne găsim din nou în fața a două feluri de cunoaștere: cunoașterea sensibilă și cunoașterea care derivate din credință. A vedea este proprie ochilor, în timp ce contemplarea este propriu credinţei. „Ucenicia”, după sfântul Ioan, are deci această caracteristică: a vedea lucrurile la nivel dublu, trecând dincolo de ceea ce apare, pentru a surprinde semnul rămânerii la prezența invizibilă a lui Dumnezeu. În cele din urmă, toate cele ce văd pentru Petru și Ioan rămân cuprinse în mormântul gol, giulgiurile și ştergarul. Discipolul – cel „pe care îl iubea Isus” – are însă o privire pătrunzătoare, capabilă să treacă dincolo de lumea vizibilă. Dincolo de aparențe este vederea prezenței Celui Înviat: „a văzut și a crezut”. Discipolul vede cu ochii săi și cu credință contemplă. În această privire de credinţă vede semnele liturgice care dobândesc o semnificație nouă. Vede Euharistia, care este semnul unei „prezențe”: trupul și sângele lui Isus. Vede „Cuvântul” scris pe paginile sacre, care dobândește o capacitate cu totul specială: de a ne vorbi nouă. Vede „adunarea” [qahal, în ebraică sau biserică] care se roagă și laudă pe Dumnezeu, ce devine o imaginea vie a Sfintei Treimii. Deci: este „locul” de contemplare a misterului lui Dumnezeu. Este intuirea vie!

---

Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,  Edizioni Paoline, Torino 1989;  Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; don Bosco,  https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lefebvre S., https://francoisassise.wordpress.com/; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G.,  http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio;  Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.

---

† Sfântul Ștefan, primul martir: Perseverând în credință [26 decembrie 2023]

 

Perseverând în credință

pr. Isidor Chinez (26 decembrie 2023) 

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 6,8-10; 7,54-59; Evanghelia Matei 10,17-22; lecturi biblice

Omilie

Sărbătoarea Nașterii Domnului este urmată imediat de aceea a sfântului Ștefan, primul martir, dintr-un grup lung de bărbați și femei care și-au dat viața pentru Domnul. Sunt cei mai apropiați și primii care au mărturisit credința cu martiriul lor. A fost fixată întotdeauna, în mod semnificativ, la 26 decembrie, căci este „însoțitorul lui Cristos” [comites Christi, în latină ]. Se relungește solemnitatea Nașterii Domnului timp de opt zile. E timpul bucurie pentru tot poporul lui Dumnezeu! În atmosfera veselă de Crăciun, această comemorare ar putea părea deplasată. Nașterea Domnului este sărbătoarea vieții și ne oferă seninătate și  pace. De ce să ne tulbure încântarea cu amintirea unei violențe atât de sângeroase? În realitate, din perspectiva credinței, sărbătoarea sfântului Ștefan e în deplină sintonie cu sensul profund al Nașterii Domnului. În martiriu violența este învinsă de iubire, moartea de viață. Biserica vede în jertfa martirilor „nașterea lor pentru cer”. Celebrăm astăzi „ziua de naștere” a lui Ștefan pentru cer, care izvorăște din Nașterea Domnului. Isus transformă moartea celor care îl iubesc în zorile adevăratei vieți noi! Sfântul Ștefan este unul dintre cei șapte diaconi (cf. Fap 6,1-6). Cuvântul pe care Biserica ne face să-l citim astăzi este centrat pe tema persecuției. Este izvor de rodnicie apostolică și de reînnoire a Bisericii. Textele biblice încadrează martiriul lui Ştefan în ambientul ostilităţii faţă de Domnul: „Iată! Văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu!” (Fap 7,56). Isus prezintă deschis discipolilor săi, fără să ascundă nimic, din ceea ce presupune a fi „creștin”: „Fiţi atenţi la oameni […] Veţi fi duşi, din cauza mea, înaintea guvernanţilor şi a regilor ca mărturie înaintea lor şi a păgânilor (Mt 10,17-18). Ştefan are o credinţă vie, concretă, trăită, care se vedea în faptele şi în viaţa sa.

† Nașterea Domnului (Crăciunul): Copilul culcat în iesle [24 – 25 decembrie 2023]

Copilul culcat în iesle

 pr. Isidor Chinez (noaptea – 24 decembrie 2023) 

Lecturi biblice: Isaia 9,1-6; Tit 2,11-14; Evanghelia Luca 2,1-14.

Omilie

Liturgia Nașterii Domnului face referința la lumină, în mod frecvent. În rugăciune – la colectă – l-am lăudat pe Dumnezeu Tatăl cu aceste cuvinte: „Dumnezeule, tu ai luminat această noapte preasfântă cu strălucirea lui Cristos, lumina cea adevărată. Dă-ne, te rugăm, harul să cunoaştem încă de pe pământ misterul luminii sale, ca să ne desfătăm cu plinătatea bucuriei lui în ceruri”. Textele liturgice pe care le citim sunt pline de deosebiri izbitoare: lumină și întuneric, putere și sărăcie, rege și copil. Cerul, care coboară să primească și să vestească nașterea copilului, mișcă pământul spre a cunoaște numeroase persoane: „În zilele acelea, a venit un decret din partea lui Cezar August ca să se facă recensământ pe tot pământul. Acest recensământ a fost primul, pe când Quirinius era guvernator al Siriei” (v. 1-2). Iosif cu Maria sunt la Betleem pentru a se înscrie.... Întunericul și lumina, dușmănia și pacea, moartea și viața... constituie fundalul contradictoriu al lecturilor biblice din acestă noapte. În prim plan este copilul cu farmecul, fragilitatea sa și cu taina sa. Știm că simbolurile ating profunzimea de care cuvintele nu se pot apropia. Liturgia de noapte descrie misterul de nespus al Domnului: Dumnezeu devine om într-o iesle… „Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie […]: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul” (Lc 2,10-11).

Primul simbol amintit de lectura lui Isaia (Is 9,1-6) este întunericul. În culturile antice din Mesopotamia și Egipt, întunericul reprezenta haosul primordial, unde se ascundeau puterile ostile omului. „Pământul era neorânduit şi pustiu, şi întuneric era deasupra abisului” (Gen 1,2), găsim în cartea Genezei. Întunericul devine o imagine a situației negative în care domină frica, răul, absența și moartea. E simbolul nefericirii şi al asupririi: „tu ai sfărâmat jugul care-l apăsa, toiagul de pe umerii săi şi nuiaua celui care-l oprima” (v. 3). Isaia face aluzie la starea ținuturilor aflate la vest și la nord de lacul Tiberiadei, în timpul campaniilor militare ale Asiriei [Tișlat-Pileser al III-lea] ocupând [732 î.C.] nordul Palestinei. Sub puterea celui mai puternic, micul regat este călcat în picioare și umilit, fără demnitate și fără viitor. După o perioadă de asuprire, se anunță o lumină mare: „peste cei care locuiau în ţinutul întunecat a strălucit o lumină” (v. 2). Vor fi acoperite de gloria lui Dumnezeu cele trei provincii din Israel anexate de imperiului asirian: Meghido [Galileea – „ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali”, „Galileea neamurilor” (Is 8,22)], Galaad [sau Transiordania] şi Dor [coasta palestiniană]. Lumina este simbolul mântuirii (cf. Is 58,8-10; 60,1-20). Contrastul cu întunericul evocă aici răsăritul soarelui, cu care mentalitatea timpului compară venirea unui rege: „pentru că un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat nouă. Stăpânirea va fi pe umerii lui şi va fi numit sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, părinte veşnic, principe al păcii” (v. 5). Întunericul se sfârșește; apare gloria lui Dumnezeu care este comparată cu răsăritul soarelui: „Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare, peste cei care locuiau în ţinutul umbrei morţii a strălucit o lumină” (v. 1). Puterea eliberatoare a Domnului izbucnește în noapte printre dărâmături; totul prinde viață; apare lumina, bucuria, fericirea!... Este identificată pacea [shalôm, în ebraică]. Acesta este primul adevăr al nașterii Domnului: Dumnezeu intră cu forța în istoria blestemată a omului pentru a da o nouă demnitate celor care trăiesc în întuneric, o speranță celor care nu mai așteaptă nimic, o prezență celor care trăiesc în absență. Sărbătoarea reprezentată un Dumnezeu ce coboară acolo unde întunericul este cel mai dens pentru a deschide o nouă cale la cei care au pierdut strada din cauza întunericului. „S-a născut un copil!”

În a doua lectură (Tit 2,11-14), Paul prezintă întruparea lui Isus ca fundament al vieții creștine. Harul [hàris, în greacă] lui Dumnezeu este izvor de mântuire pentru toți oamenii și creează un popor nou care îi aparține lui Cristos. Harul este iubirea gratuită și milostivă a lui Dumnezeu, manifestată în Isus. Nașterea sa este împlinirea promisiunii. Ce aduce? Bucurie și pace. Nu numai pentru noi, pentru păstorii, ci pentru „toți oamenii”: „harul lui Dumnezeu s-a arătat ca mântuitor pentru toţi oamenii, învăţându-ne să respingem nelegiuirea şi poftele lumeşti […] aşteptând speranţa fericită şi arătarea gloriei marelui Dumnezeu şi a Mântuitorului nostru, Isus Cristos” (v. 11-13). Prin Isus, Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii de pe pământ. Domnul „s-a dat pe sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere de orice nelegiuire şi să cureţe pentru sine un popor numai al său, plin de zel pentru fapte bune” (v. 14). Este „darul” lui Dumnezeu: „s-a dat pe sine însuși!” Botezul devine locul în care apare și se manifestă Dumnezeu care este „dar”, comuniune, har, gratuitate, frumusețe, lumină, pace. Paul spune că în apa botezului am fost salvați „de orice nelegiuire”, nu prin faptele drepte făcute de noi, nu în virtutea meritelor noastre, ci prin milostivirea sa. Este harul lui Isus, darul lui Dumnezeu, ce ne face „moștenitori ai vieții veșnice”. Aceasta ne dă putere să umblăm „mângâiați” lui Dumnezeu, întru speranță, trecând prin greutăți, dureri, dificultăți, dar „mângâiați” de acest har ce ne susține, ne purifică, ne vindecă de orice rău și ne deschide în așteptarea zilei în care se va împlini speranța binecuvântată a lui Dumnezeu!

În Evanghelia după Luca (Lc 2,1-14), Isus s-a născut în timpul unei călătoriei impuse de un edict imperial care decreta un recensământ: „A venit un decret din partea lui Cezar August ca să se facă recensământ pe tot pământul. […] Toţi mergeau să fie înscrişi, fiecare în cetatea sa” (v. 1.3). Luca vrea ca motivul călătoriei lui Iosif și a Mariei, din Galileea până în Iudeea, să devină realitate cu profeția lui Miheia: „tu, Beteleem Efrata eşti mic ca să fii printre locurile de seamă ale lui Iuda; din tine va ieşic, pentru mine, cel care va fi stăpânitore în Israel” (Mih 5,1). „Iosif a urcat din Galileea, din cetatea Nazaret, către Iudeea, în cetatea lui David, care se numeşte Betleem – întrucât era din casa şi din familia lui David – pentru a se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca Maria să nască” (v. 4-6). Săracii se nasc adesea pe străzi. Maria „l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei” (v. 7). Păstorii, pe care societatea ebraică îi consideră impuri, primesc prima evanghelie de la „îngerul Domnului”: s-a născut salvatorul. „În acelaşi ţinut erau unii păstori care trăiau pe câmp şi păzeau turmele pe timpul nopţii. Şi le-a apărut un înger al Domnului şi gloria Domnului i-a învăluit în lumină, iar ei au fost cuprinşi de o mare spaimă. Îngerul le-a spus: «Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul” (v. 8-11). Toți aşteptau un mesia triumfător şi iată… un copil; un rege glorios și iată sărăcie jalnică. „Acesta este semnul: veţi găsi un copil înfăşat şi culcat în iesle” (v. 12). Cine ar fi putut crede că „Fiul lui Dumnezeu” era copilul „culcat într-o iesle?” (cf. v. 7.12). Acesta este misterul acestei nopți! Creștinii devin mesagerii bucuroși și pașnici ai venirii Domnului. Oamenii au pornit, iar păstorașii aleargă grăbiți în noapte la iesle, în întâmpinarea Mariei, a Pruncului și a lui Iosif… „Soarele” a răsărit de sus!

Nașterea Domnului – ziua 

Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi 

pr. Isidor Chinez (ziua – 25 decembrie 2023) 

Lecturi biblice: Isaia 52,7-10; Evrei 1,1-6; Evanghelia Ioan 1,1-18 [forma scurta: Evanghelia Ioan 1,1-5.9-14] lecturi biblice

Omilie

În ziua de Nașterea Domnului atenția este concentrată asupra lui Isus ca vestitor al mântuirii ce trebuie să ajungă la întreaga omenire. „La început era Cuvântul” (In 1,1). „La început”… Evanghelistul Ioan preia primul cuvânt „la început”, [bereshit, în ebraică] din cartea Genezei. „La început” – este toată istoria omenirii, originea și fundamentul tuturor lucrurilor... „Cuvântul care era cu Dumnezeu, care era Dumnezeu” (In 1,1) a părăsit tronul regesc pentru a veni la noi. Dumnezeu ne-a vorbit prin Fiul său, Isus Cristos: „după ce în trecut a vorbit în multe rânduri şi în multe moduri părinţilor noştri prin profeţi, Dumnezeu, în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul, pe care l-a pus moştenitor a toate, prin care a făcut şi veacurile” (Evr 1,1-2). Pentru noi, creștinii, sărbătoarea Nașterii Domnului este mai mult decât o invitație de a participa la celebrarea nu a unei fabule pentru copii: este „îndrăzneala” lui Dumnezeu care ni se manifestă într-un copilaș. În prima lectură vorbim despre un anunț fericit – „evanghelia” – care are ca obiect eliberarea israeliților din exil și întoarcerea lor în țara părinților lor. Isus va prelua acest anunț fericit și va arăta punerea sa în aplicare în predicarea și  minunile sale, până la moartea sa pe cruce. Este „Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi” (In 1,14).

† Duminica a 4-a din Advent [B]: Ascultare și colaborare [24 decembrie 2023]

 

Buna-Vestire.   

Ascultare și colaborare

pr. Isidor Chinez (24 decembrie 2023) 

Lecturi biblice: 2Samuel 7,1-5.8b-12.14a.16; Romani 16,25-27; Evanghelia Luca 1,26-38; lecturi biblice

Omilie

Este ultima duminică a Adventului. Preia o profeție străveche pronunțată de Natan despre descendență davidică: este promisiune mesianică. Profetul anunță că Mesia va veni din „casa lui David”: „Domnul îţi face cunoscut că Domnul îţi va face o casă!” (2Sam 7,11). Este prezentată demnitatea mesianică a lui Isus Cristos din textul evanghelic, din moment ce conținutul acestei profeții nu s-a realizat în familia regelui David, fiind o promisiune: „va fi numit Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său; şi va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârşit” (Lc 1,32-33). Fragmentul din a doua lectură este de natură doxologică – se referă la manifestarea glorioasă a Domnului: „lui Dumnezeu care, singur, este înţelept, prin Isus Cristos, lui să-i fie glorie în veci! Amin.” (Rom 16,27). Este un imn de laudă către Dumnezeu care este singurul înţelept. E ascultare și colaborare spre a realiza proiectul lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii!

† Duminica a 3-a din Advent [B]: Bucurați-vă, martori ai luminii [17 decembrie 2023]

 "Eu sunt glasul celui care strigă în pustiu: «Îndreptaţi calea Domnului!»”

Bucurați-vă, martori ai luminii

pr. Isidor Chinez (17 decembrie 2023) 

Lecturi biblice: Isaia 61,1-2a.10-11;  1Tesaloniceni 5,16-24; Evanghelia Ioan 1,6-8.19-28; lecturi biblice 

Omilie

Tema din această duminică este aceea a bucuriei evidenţiată în lecturi. În limba latină este gaudete; în română: „bucuraţi-vă”. „Mă voi bucura în Domnul şi sufletul meu se va veseli în Dumnezeul meu” (Is 61,10), spune lectura. Este legată de problema principală a Adventului care este mântuirea. Bucuria este rodul imediat al mântuiri care vine de la Dumnezeu. Se naște din experiența că Dumnezeu vine să ne salveze în toate neputințele noastre. Este vestea – din prima lectură – a eliberării din sclavia babiloniană, deschizând un timp al dreptății şi al păcii fără egal. Mântuirea se adresează tuturor oamenilor, însă cei umili, săraci, simpli beneficiază de ea pentru că nu pun obstacole în calea acceptării ei. Tesalonicenii vin și ei dintr-o stare de sclavie: „v-aţi întors la Dumnezeu de la idoli ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat” (1Tes 1,9). Ei au devenit prieteni ai lui Dumnezeu, iubiți de Isus, frați între ei. Este timpul mângerii: „bucuraţi-vă întotdeauna!” (1Tes 5,16). Viața lor trebuie să „intoneze” cu noua condiție: „fiţi departe de orice fel de rău!” (1Tes 5,22). Ioan Botezătorul, în a patra evanghelie, a pierdut orice legătură genealogică. Ceea ce contează este rolul său în planul lui Dumnezeu: a anunța venirea salvarorului și a pregăti poporul ca să-l primească: „eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru este unul pe care voi nu-l cunoaşteţi, care vine după mine, căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei” (In 1,26-27). Misiunea sa nu este încă terminată: cât timp va fi un singur om care suferă adânc de păcat va fi cineva care să-i vorbească despre milostivire, har și bucurie. Ioan este martor al luminii. E bucurie mare!

Colinde – André Rieu – Home for Christmas [Acasă de Crăciun]

 Colinde – by André Rieu.