† Duminica a 31-a de peste an [A]: Trăim ceea ce anunțăm [5 noiembrie 2023]

Fariseii și cărturarii stau de vorbă cu Isus.

Trăim ceea ce anunțăm

 pr. Isidor Chinez (5 noiembrie 2023) 

Lecturi biblice:  Malahia 1,14b-2,2b.8-10; 1Tesaloniceni 2,7b-9.13; Evanghelia Matei 23,1-12; lecturi biblice

Omilie

Lecturile biblice sunt un cuvânt puternic adresat preoților comunității. Este vorba despre restabilirea funcției sacerdotale levitice, de slujirea apostolică și de misiunea conducătorilor primei Biserici creștine. Profetul Malahia adresează un avertisment sever preoților: sunt păstorii răi care conduc poporul lui Dumnezeu pe căi greșite – „Voi trimite împotriva voastră blestemul […]. V-am făcut să fiţi nişte dispreţuiţi şi nişte zdrobiţi […] pentru că nu aţi păzit căile mele şi v-aţi înălţat faţa împotriva legii” (Mal 2,2.9). Apostolul Paul amintește de dăruirea cu care și-a îndeplinit misiunea în Tesalonic: „vă aduceţi aminte, fraţilor, de truda şi osteneala noastră: noaptea şi ziua lucram, ca să nu devenim o povară pentru niciunul dintre voi, şi am predicat între voi evanghelia lui Dumnezeu” (1Tes 2,9). Evanghelistul Matei subliniază tentațiile la care sunt supuși conducătorii Bisericii: „Nici «tată» să nu spuneţi nimănui între voi pe pământ, pentru că unul este Tatăl vostru, cel ceresc! Nici să nu fiţi numiţi «maeştri», pentru că unul este maestrul vostru: Cristos! (Mt 23,9-10). Lecturile pot constitui o manifestare a bunului simnț despre misiunea pastorală și evanghelică în Biserică: Dumnezeu este „Tată” întotdeauna care cere iubire față de toți. Este urmarea lui Cristos: „cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru!” (Mt 22,11). Este ceea ce trăim și anunțăm în fiecare zi: e ascultarea Domnului!

† Toți Sfinții [A B C]: Comuniunea cu sfinții [1 noiembrie 2023]

Comuniunea cu sfinții

pr. Isidor Chinez (1 noiembrie 2023) 

Lecturi biblice:  Apocalips 7,2-4.9-14; 1Ioan 3,1-3; Evanghelia Matei 5,1-12a; lecturi biblice

Omilie

Astăzi celebrăm cu mare bucurie solemnitatea Tuturor Sfinților. Liturgiștii au compus „rugăciunea zilei”, numită „colecta”, explicând motivația sărbătorii cu aceste cuvinte: „Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care ne-ai dat bucuria de a cinsti într-o singură sărbătoare meritele tuturor sfinţilor, te rugăm, ca, având în faţa ta o asemenea mulţime de mijlocitori, să primim de la tine belşugul mult dorit al îndurării tale”. Biserica apare ca o „grădină” în care Duhul Domnului a ridicat o mulțime de sfinți. Cele trei lecturi dezvoltă un discurs despre sfințenie pe care comunitatea o înțelege mai profund prin misterul fericiților din cer. Biserica, cu multe greutăţi şi umbre, este nespus de sfântă, în virtutea prezenței personale a lui Cristos în viața omului prin sfințenia de la botez, comunicată prin sacramente. Este necesar să trecem dincolo de acest orizont pământesc, pentru a putea contempla pe deplin rodul matur al sfințeniei. În Apocalips, numărul este cu adevărat imens: „am văzut […] o mulţime mare pe care nimeni nu putea să o numere, din toate neamurile, triburile, popoarele şi limbile” (Ap 7,9). Am ascultat Evanghelia după Matei în care se proclamă „fericirile”: fiecare dintre ele conturează un aspect, o dimensiune, un chip al sfințeniei: este chipului lui Cristos în sfinții săi. Sfântul este un „om al fericirilor”. La fel cum înțelepciunea evangheliei, pe care sfinții au transpus-o în viața lor, este la nesfârșit: e numărul plinătăți, care crește pe zi ce trece. Suntem fii ai lui Dumnezeu. Pentru apostol Ioan suntem „fii” nu printr-o creație naturală, ci prin faptul că suntem „inundați” de iubirea lui Dumnezeu: „vedeţi câtă iubire ne-a dăruit Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem!” (1In 3,1). Pentru că „Dumnezeu este iubire” (1In 4,16), „pentru că îl vom vedea aşa cum este” (1In 3,2). Este comuniunea cu sfinții!

† Duminica a 30-a de peste an [A]: Lege, profeți și iubire [29 octombrie 2023]

Isus și învățatul Legii.

Lege, profeți și iubire

pr. Isidor Chinez (29 octombrie 2023) 

Lecturi biblice: Exod 22,20-26; 1Tesaloniceni 1,5c-10;  Evanghelia Matei 22,34-40; lecturi biblice

Omilie

Liturgia duminicii de astăzi are ca temă iubirea de Dumnezeu și iubirea față de aproapele. Merge în inima revelației biblice: e definirea celei mai importante dintre toate poruncile, adică exigența voinței lui Dumnezeu într-un stil de viață inspirat de dragoste. E criteriul adevăratului credincios. Textele biblice sunt clare: plecând de la afirmația evanghelică a iubirii lui Dumnezeu și a aproapelui cele două lecturi focalizează necesitatea sau imperativul iubiri. Sunt un comentariu la evanghelie. Cartea Exodului amintește care sunt oameni ce au mare nevoie de bunăvoință, înțelegere, iubire: „Să nu faci rău celui străin şi să nu-l asupreşti […] Să nu faci rău niciunei văduve, nici orfanului!” (Ex 22,20.21). Sunt cei mai defavorițați. Psalmistul evidențiază supremația Domnului: „Dumnezeul meu, stânca mea în care mi-am căutat refugiu, scutul meu, cornul mântuirii mele şi scăparea mea” [Ps 17(18),3]. Isus zădărnicește planurile fariseilor aducându-i înapoi la tradiția Legii și a profeților: „în aceste două porunci este cuprinsă toată Legea şi Profeţii” (Mt 22,40). Învățatul Legii pune o întrebare extrem de insidioasă. Răspunsul lui Isus lasă nimic afară: este iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui. Esenţialul nu trebuie căutat în Lege sau preceptele sale, ci în descoperirea paternității lui Dumnezeu. Pentru sfântul Paul credincioșii exemplari sunt creștinii din Tesalonic. Manifestarea acestei iubiri faţă de Dumnezeu este descrisă în aceşti termeni: „v-aţi întors la Dumnezeu de la idoli, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu şi adevărat şi să-l aşteptaţi pe Fiul său din ceruri” (1Tes 1,9-10). Indică prima manifestare a corectitudinii relației cu Dumnezeu: abandonarea idolatriei. Paul arată clar că iubirea față de Dumnezeu se naște din acceptarea Cuvântului său. De aceea: este Lege, profeți și iubire!

† Duminica a 29-a de peste an [A]: Aparținem Domnului prin botez [22 octombrie 2023]

„Ale cui sunt imaginea aceasta şi inscripţia?” 

Aparținem Domnului prin botez

 pr. Isidor Chinez (22 octombrie 2023) 

Lecturi biblice: Isaia 45,1.4-6; 1Tesaloniceni 1,1-5b; Evanghelia Matei 22,15-21; lecturi biblice 

Omilie

Lecturile biblice din această duminică au ca obiect divizarea puterilor, cea politică și cea religiosă. Se afirmă unitatea originii din moment ce în Dumnezeu se află izvorul întregii autorităţi existente pe pământ: e „unicitatea absolută a Domnului” – el este regele, creatorul, salvatorul, judecătorul universal. Înaintea lui divinitățile păgâne sunt un nimic: „căci toţi zeii popoarelor sunt deşertăciune” [Ps 95 (96),5], citim în palmul responsorial. El este moderatorul istoriei sacre și profane, întrucât totul converge spre realizarea planului său de mântuire. Liturgia de astăzi se deschide cu un text din profetul Isaia unde vorbește despre Cirus ca despre „unsul” său, adică Mesia. Acesta învinsese imperiul babilonian în  anul 538 î.C., creând astfel condițiile pentru eliberarea evreilor deportați. Pentru un credincios, realitățile pământești și utilitatea lor între lucrurile din această lume, se referă la începutul lor: „Domnul este Dumnezeu nostru, nu este altul în afară de el”, căci Domnul le-a creat. Răspunsul lui Cristos către farisei este o adevărată învățătură asupra originii divine a puterii și asupra distincției cea temporală și cea spirituală: Isus „le-a zis: «Daţi-i, aşadar, Cezarului ceea ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu!»” (Mt 22,21). În a doua lectură apostolul Paul descrie modalitățile „tributului” creștin, adică consemnarea lui Dumnezeu a proprie persoane: e „lucrarea credinţei voastre, a strădaniei iubirii şi a perseverenţei speranţei voastre în Isus Cristos înaintea lui Dumnezeu Tatăl nostru” (1Tes 1,3). Sunt virtuți teologice: credință, speranță și iubirea. Îi aparținem Domnului prin botez!

† Duminica a 28-a de peste an [A]: Chemarea la mântuire [15 octombrie 2023]

Parabola ospățului de nuntă.

Chemarea la mântuire

 pr. Isidor Chinez (15 octombrie 2023) 

Lecturi biblice: Isaia 25,6-10a; Filipeni 4,12-14.19-20; Evanghelia Matei 22,1-14; lecturi biblice

Omilie

Textele biblice din această duminică ne adresează o chemare la speranță: este vocația la mântuire! În centrul găsim o alegorie: banchetul bucuriei care, în evanghelie, capătă caracterul specific al sărbătorii nunții. Dumnezeu pregătește pentru credincioșii săi o mare sărbătoare unde vor fi șterse orice formă de tristețe și doliu pentru totdeauna; va fi înlăturată moartea [din lectura întâia]. Parabola din evanghelie precizează foarte bine împrejurările în care trebuie să aibă loc convocarea la bucurie: e nunta fiului regelui, adică căsătoria Fiului lui Dumnezeu cu natura umană – e vorba de „întrupare”. Apostolul Paul, în lectura a doua, descrie cum ar trebui să fie dispoziţia primitoare a omului: atunci „Dumnezeul meu va avea grijă să suplinească orice nevoie a voastră după bogăţia gloriei sale în Cristos Isus” (Fil 4,19). Este un îndemn ce poate fi legat de cele două lecturi [prima și evanghelia];  e un ansamblu de relații între persoane, Biserică și societate. 

† Duminica a 27-a de peste an [A]: Speranța Domnului: să aducă roade [8 octombrie 2023]

Viticultorii ucigași (Mt 21,33-43) [parabolă].

Speranța Domnului: să aducă roade

pr. Isidor Chinez (8 octombrie 2023) 

Lecturi biblice: Isaia 5,1-7; Filipeni 4,6-9; Evanghelia Matei 21,33-43; lecturi biblice

Omilie

Tema lecturilor este cea a viei – imaginea comunității israelite și simbol al împărăției lui Dumnezeu, pentru Isus. Vița împreună cu măslinul este semnul binecuvântării mesianice. Israelul este ca o vie pe care Domnul a sădit-o, a protejat-o și a apărat-o de intemperii. De aceea trebuie să răspundă grijii pe care i-o dăduse Dumnezeu. Sensul învățăturii este clar: Israel este pentru Domnul ca o vie aleasă, îngrijită de el cu toate atențiile, dar dezamăgește așteptările „viticultorului” ce este nevoit să renunțe abandonându-și via. Dumnezeu este înșelat în așteptări de acțiunile noastre. Liturgia de astăzi ne oferă o descriere a modului în care acţionează Domnul în această situaţie: nu-și pierde credința în poporul său și nici în posibilitatea ca ei să poată administra via. Dumnezeu îi înlocuiește pe cei care au vrut să-și însușească via. În parabola lui Isus este adăugat un detaliu de o importanță însemnată: via este dăruită „altora” [alte națiuni, păgânii] după ce a fost respins în mod straniu de primii destinatarii, evreii. Este dură parabola: „împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite” (Mt 21,43). Via Domnului este Biserica: ei i-a fost încredințat misiunea de a duce tuturor popoarelor vestea bună a mântuirii. Dumnezeu ne hrănește cu Cuvântul și cu Trupul și Sângele său și are grijă de noi, apoi ne trimite în lume pentru a-i face pe toți să „guste” din roadele mântuirii.

† Duminica a 26-a de peste an [A]: Ascultă de Domnul [1 octombrie 2023]

Parabola celor doi fii (1908) - de Eugene Burnand (1885-1921). 

Ascultă de Domnul

pr. Isidor Chinez (1 octombrie 2023) 

Lecturi biblice: Ezechiel 18,25-28;  [forma prescurtată] Filipeni 2,1-5; Evanghelia Matei 21,28-32; lecturi biblice 

Omilie

Liturgia Cuvântului de astăzi se concentrează asupră conceptul religios al ascultării:  ascultă de Domnul! Este convertirea inimii și a minții. Prima lectură intenționează să sublinieze sensul acțiunilor umane în lumina responsabilității personale, după exigențele alianței: „a văzut şi s-a întors de la răutatea pe care a comis-o, el va trăi şi nu va muri” (Ez 18,28). Evanghelia ne face să înțelegem că omul drept realizează voința lui Dumnezeu. Este o parabolă pe care Cristos o spune conducătorilor din Ierusalim arătând modelul de ascultare ce corespunde așteptărilor lui Dumnezeu. A doua lectură descrie ascultării lui Isus – prototipul fiecărei ascultări: „să aveţi în voi acea atitudine care este în Cristos Isus!” (Fil 2,5). Domnul nu numai că ne-a indicat „cerințele” Tatălui său, dar, dându-ne pe Duhul Sfânt, ne dă putere să le și trăim.

Lectura întâia (Ez 18,25-28). Pentru a înțelege predicare profetului Ezechiel trebuie să ne amintim de acest context: preotul Ezechiel este unul dintre locuitorii Ierusalimului care însoțește poporul în exilul babilonian (586-538 î.C.) unde îl duc armatele lui Nabucodonosor. E o mare catastrofă: trăind atrocitățile războiului, iată că acum se îndreaptă spre Babilon, departe de țara promisă, de Ierusalimul distrus, de Templul jefuit, cu populația decimată; totul e pierdut… În capitolul al 18-lea profetul ne amintește că responsabilitatea este individuală. După căderea Ierusalimului, poporul a fost exilat, iar opinia comună că ei plătesc pentru păcatele strămoșilor și, prin urmare, responsabilitatea nu era a lor, ci a strămoșilor. Este o pedeapsă nedreaptă. Ezechiel intervine cu forță de mai multe ori pentru a afirma că drumul spre mântuire stă în convertirea personală a inimii și în întoarcerea la Domnul. Principiu religios moral este de o importanță excepțională: responsabilitatea este personală, la bine și la rău. Vechiul Testament este impregnat de legea remunerării: orice rău trebuie reparat de persoana care îl comite sau de urmașii lui, pentru care copiii plătesc pentru păcatele părinților lor. Din această perspectivă, se dezvoltă o atitudine inevitabil: nu scapi de soartă. Este un sentiment de resemnare față de condiția cuiva: o condamnare venită din altă parte. În lumina acestei învățături înțelegem importanța extraordinară pe care Ezechiel face apel: este responsabilitatea individuală – fiecare după meritul său, pentru ce este și pentru ce acționează sau alege. Fragmentul indică împlinirea voinței lui Dumnezeu. Domnul nu vrea ca păcătosul să moară, ci să se convertească și să trăiască: „Dacă cel drept se întoarce de la dreptatea lui, săvârşeşte nedreptate şi moare din cauza ei, el moare din cauza nedreptăţii pe care o săvârşeşte. Dar dacă cel rău se întoarce de la răutatea lui pe care a comis-o şi face dreptate şi judecată, acela îşi va face sufletul să trăiască” (v. 26-27). Profetul învață că responsabilitatea pentru acțiunile cuiva este personală: e verificarea vieții după Cuvântul lui Dumnezeu ce vindecă,  face să trăiască, corectează și salvează.

Comunitatea din Filipi pe care Paul a fondat-o în timpul celei de-a doua călătorii apostolice (50-52 d.C.) trăiește într-o relație afectivă cu apostolul pe care îl consideră nu doar un fondator, ci mai ales ca pe un tată: e grija tatălui  să o face să crească în credință și în viața fraternă. Pentru aceasta îl prezintă pe Cristos ca model. Filipenii – așa cum am văzut deja duminica trecută – sunt foarte atașați de apostol: îi consideră fiii săi preferați. În lectura a doua (Fil 2,1-11), Paul se teme de o amenințare de dezbinare în rândul comunitații din Filipi pe care o îndeamnă la unitatea: „să aveţi aceeaşi iubire, aceeaşi simţire, un singur cuget!” (v. 2). Se subliniază voința lui Dumnezeu care constă într-o adevărată unitate a minții și a inimii între toți membrii comunității și propune exemplul de dăruire necondiționată a lui Isus: „să aveţi în voi acea atitudine care este în Cristos Isus!” (v. 5). Este exemplul Domnului care renunță la sine pentru alții.

În Evanghelia după Matei (Mt 21,28-32) Isus stă de vorbă cu mai marii preoților și bătrânii poporului, adică cu aceea care au un rol prin naștere, sunt înaintea celorlalți, au o putere și autoritate. Lor le spune această parabolă: „Ce părere aveţi? Un om avea doi fii. S-a apropiat de primul şi i-a zis: «Fiule, du-te azi şi lucrează în vie!» El i-a răspuns: «Nu vreau», dar apoi i-a părut rău şi s-a dus. A venit apoi la celălalt şi i-a spus la fel, iar el i-a răspuns: «Da, Doamne», dar nu s-a dus” (v. 28-30).

Tatăl le spune copiilor săi să lucreze în via sa. Un fiu spune „nu vreau”, arătând că voința tatălui său nu corespunde cu a lui: poate să aibă visele sau proiectele sale. Al doilea fiu este la datorie, din obișnuință; îi spune imediat tatălui „da”, pentru că știe că acesta face parte din comportamentul său și acesta se așteaptă de la el. Este convins că supunerea verbală este suficientă. Ambii copii nu vor ceea ce vrea tatăl lor. Apoi își continuă ocupațiile zilnice, fără să se întrebe ce presupune cu adevărat acel răspuns. Dar, făcând aceasta, vede trecând pe lângă primul fiu, care se pare că luase alt drum și, din cauza unei lipse de dispoziție, întoarse spatele tatălui său și  la rugămintea sa,… dar apoi s-a dus acolo, în vie. Așa se face!

Evanghelistul Matei vede în cei doi fii pe evrei și păgâni. Pentru a face voința Tatălui nu sunt suficiente propunerile bune, ci este necesară convertirea. Astfel păcătoșii își schimbă viața. În parabola celor doi frați, Isus vrea să arate cum aparențele înșală. Cel care fusese de acord să meargă în via tatălui nu se duce, în timp ce cel de-al doilea fiu care refuzase schimbă ideea, se răzgândește, ascultă. Domnul spune că voința lui Dumnezeu constă în primirea „împărăției” sale ce vine, angajându-se să creeze o lume mai dreaptă și solidară. Încă o dată Isus înfruntă o societate în care erau preoți, bătrânii poporului și farisei ce aveau în mâini puterea politică și economică și apărau prin practicarea unor rituri exterioare, jertfe și rugăciuni. Pe de altă parte cea mai mari populație sunt mici meșteșugari, oamenii brațelor, pescari, vameși, prostituate ce erau îndepărțați până la marginile societății. Ei au adesea o căutare sinceră a lui Dumnezeu și a voinței sale… De aceea Domnul le spune preoților și fariseilor că „vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu” (v. 31). Pentru a valida această teză, Isus aduce cazul lui Ioan Botezătorul: „Ioan a venit la voi pe calea dreptăţii, dar nu aţi crezut în el, însă vameşii şi desfrânatele l-au crezut. Voi însă, deşi aţi văzut, nici măcar după aceea nu v-a părut rău, ca să credeţi în el” (v. 32). Cei pe care ei îi consideră păcătos i-au arătat bunăvoința mergând să primească botezul, în timp ce voi nu l-ați recunoscut și acceptat. Numai Matei relatează parabola celor doi fii care se încheie astfel: „adevăr vă spun că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu. (v. 31). Cu această parabolă Isus răspunde celor care erau scandalizați pentru că îi frecventează pe cei marginalizați din timpul său. Păcătoșii se convertesc. Sunt mai aproape de Dumnezeu decât cei care se cred „drepți” și își petrec tot timpul în templu și nu se convertesc niciodată.

Creștinul se convertește căci ascultă cu inima și mintea de voința Domnului!

---

Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A,  Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/;      Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro;  Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.

---