† Duminica a 25-a de peste an [C]: Şiretenia discipolului [22 septembrie 2019]

Administratorul nedrept.

Şiretenia discipolului

 pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora: 8:00 (22 septembrie 2019)   

Lecturi: Amos 8,4-7; 1Timotei 2,1-8; Evanghelia Luca 16,1-13; lecturi

Omilie

Elementul comun ale lecturilor de astăzi este denunțarea puterii banilor și bogăția pe care o poartă Isus vorbind despre unicul și adevăratul Dumnezeu. Anunțul împărăției Domnului și a iubirii care salvează este făcut într-o lume divizată între bogați și săraci. În Vechiul Testament și în Evanghelie se vorbește despre bunurile câștigate în mod fraudulos. Dar bogații din Israel, spre deosebire de administratorul necinstit, nu au făcut nimic pentru a-și asigura prieteniile pentru viață cealaltă: aceasta este rugăciunea discipolului pentru toți oamenii...

† Duminica a 24-a de peste an [C]: Milostivirea lui Dumnezeu [15 septembrie 2019]

„Fiul risipitor” – de Sieger Köder (1925-2015).

Milostivirea lui Dumnezeu

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora: 8:00 (15 septembrie 2019)   

Lecturi: Exod 32,7-11.13-14; 1Timotei 1,12-17; Evanghelia Luca 15,1-32; lecturi

Omilie

În duminica de astăzi liturgia cuvântului este concentrată asupra parabolelor milostivirii lui Dumnezeu: „evanghelia evangheliilor”, cum spunea un exeget.

În timp de Domnul încredințează tablele Legii lui Moise, evreii și-au fabricat un zeu în formă de bou, apoi s-au prosternat în fața lui ca să-l adore. „Domnul i-a zis lui Moise: «Coboară, căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a pervertit! S-au abătut repede de la calea pe care le-o poruncisem; şi-au făcut un viţel turnat, s-au închinat înaintea lui, i-au adus jertfe»! […] Acum, lasă-mă; mânia mea se va aprinde împotriva lor şi-i va mistui!” (v. 7-8.10). Prima lectură luată din cartea Exodului (Ex 32,7-11.13-14) pare că vrea să descrie mânia lui Dumnezeu împotriva lui Israel după ce acesta încălcase alianţă prin adorarea viţelului de aur. Dar Moise se roagă amintind Domnului promisiunile făcute patriarhilor și fidelitatea iubirii sale pentru poporul său. Descoperă iubirea milostivă a lui Dumnezeu care este mai mare decât infidelitățile poporului său „cu ceafă dură” [dura cervice], incapabil să-și plece capul pentru a asculta. „Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia ta împotriva poporului tău pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu putere mare şi cu braţ puternic?” (v. 11). Dumnezeu rămâne mereu credincios promisiunile sale. Toată Biblia ne pune în faţa infidelitățile poporului, dar mai ales milostivirea și iertarea lui Dumnezeu. „Domnul a iertat răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului său” (v. 14). Într-un limbaj prea uman Sfânta Scriptura vorbește despre Dumnezeu că i-a iertat păcatul,  și vrea să pună în lumină puterea rugăciunii de mijlocire a lui Moise care schimbă inima lui Dumnezeu în milostivire. Mai târziu, evreii au înțeles că nu este Dumnezeu care ne pedepsește; au cunoscut pe un Dumnezeu eliberator. Aceasta este istoria alianţei între Dumnezeu și poporul său: o istorie a milostivirii… 

Sfântul Ioan Gură de Aur [Crisostomul] (347-407), episcop, doctor al Bisericii [13 septembrie]

„Multe valuri şi furtuni ameninţătoare vin peste noi, dar nu ne este teamă că ne vom scufunda, deoarece suntem zidiţi pe stâncă […] De ce să ne temem? De confiscarea banilor? «Nu am adus nimic pe acest pământ şi nici nu putem lua nimic cu noi». Dispreţuiesc puterile acestei lumi şi bunurile ei mă fac să zâmbesc. Nu mă tem de sărăcie, nu doresc bogăţiile, nu mă tem de moarte, nici nu doresc să trăiesc, decât pentru binele vostru”  [1]. 

Acestea sunt cuvinte pronunţate de păstorul Bisericii din Constantinopol în timp ce mergea în exil. Curtea imperială nu reuşise să-l corupă pentru a-l face să tacă. Crisostomul trăia şi anunţa evanghelia fără să-şi facă calcule nici pentru sine, nici pentru alţii. Aceasta a fost şansa sa înaintea lui Dumnezeu şi a istoriei şi, de asemenea, a fost dizgraţia sa înaintea puternicilor lumii. 

Rădăcinile sale 

S-a născut la Antiohia, între anii 340 şi 350. Tatăl său se numea Secundus şi era general al armatei romane staţionate la Antiohia, în Asia Mică. Când acesta a cunoscut-o pe Antusa, o tânără de origine greacă, în care frumuseţea fizică se unea cu o inteligenţă ieşită din comun, nu s-a gândit prea mult să o ceară de soţie. Erau amândoi creştini şi înţelegerea lor a fost perfectă, spre marea bucurie a familiilor lor.

† Duminica a 23-a de peste an (C): Înțelepciunea lui Dumnezeu [8 septembrie 2019]

Isus vorbeste multimii...

 Înțelepciunea lui Dumnezeu

 pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora: 8:00 (8 septembrie 2019) 

Lecturi: Înţelepciunii 9,13-18b; Filemon 9b-10.12-17; Evanghelia Luca 14,25-33; lecturi

Omilie

Cele trei lecturi biblice din această duminică ne descoperă înţelepciunea lui Dumnezeu care nu are nimic cu înțelepciunea acestei lumi. Spun despre iubirea înfăcărată a Domnului care vrea mântuirea tuturor oamenilor. Putem intitula această duminică sărbătoarea „Înțelepciunii lui Dumnezeu”, care știe să conducă omul să se înțeleagă pe sine însuși în istoria lumii, după planul Domnului.

Pentru înțelepciune, singurul Dumnezeu cunoaște secretele fericirii omului. Când omul pretinde să se descopere pe sine însuși, se angajează în mod inevitabil într-o direcție greșită: e lecția din grădina Eden, din paradisul pământesc, când Adam și Eva au păcătuit. Domnul descoperă poporului său și omenirii secretul fericirii. Despre aceasta vorbește lectura întâia din cartea Înțelepciunii (Înț 9,13-18b). Primul mesaj este o lecție de umilință: „Cine poate cunoaşte planul lui Dumnezeu şi cine se va gândi la ce vrea Domnul? Gândurile celor muritori sunt şovăielnice şi cugetările noastre, nesigure” (v. 13-14). Într-o lume care se mândrește cu marea „știință”, cuvântul lui Dumnezeu ne învață că „gândurile muritorilor sunt şovăielnice” dacă nu sunt luminate de sus cu darul înțelepciunii. Este o altă scară de valori în care se verifică realitatea creată. Toată știința lumii, fără înțelepciune, nu ne poate mântui. Singura înțelepciune a lui Dumnezeu „întreaptă căile celor de pe pământ”, îi instruiește pe oameni în ceea ce este plăcut Domnului.

Sfântul Grigore cel Mare (540-604), papă, doctor al Bisericii

 

Sfântul Grigore cel Mare de Francisco Goya.

„E sigur că funcţiile nu trebuie să fie căutate cu toată inima, dar e la fel de adevărat că trebuie să le acceptăm, dacă nu noi suntem cei care le căutăm. Când este vorba apoi de persoane supuse planurilor lui Dumnezeu şi care nu sunt atinse de păcatul încăpăţânării, răspunsul la chemarea responsabilităţii dă semnificaţie şi finalitate darurilor primite. Ţine de natura darului ca el să fie de folos mai mult pentru alţii decât pentru sine” [1].

Grigore, întotdeauna atent la planurile pe care Dumnezeu le are cu sine, a exercitat funcţiile cele mai înalte în Biserică şi, suplinind carenţele altora, a intervenit chiar şi în sectorul civil, dar cu conştiinţa clară că îşi împlineşte o datorie şi că este un simplu „slujitor al slujitorilor lui Dumnezeu”.

Creştin încă de la naştere

S-a născut la Roma, în jurul anului 440, din familia nobilă Anici. Tatăl său, Gordoniu, senator, şi mama sa, Silvia, se bucurau de respectul comunităţii creştine şi, după moarte, au fost trecuţi în rândul sfinţilor. Două mătuşi, Tarsilla şi Emiliana, s-au consacrat ca fecioare, şi printre înaintaşii săi puteau fi număraţi doi papi, Felix al III-lea şi Agapit. S-ar putea spune foarte bine că micul Grigore a băut creştinismul o dată cu laptele matern. A frecventat cu mult folos şcoala, studiind literele şi specializându-se, apoi, în drept. Datorită poziţiei speciale sociale a familiei sale, el a fost destinat carierei, pe atunci prestigioase, de funcţionar imperial.

† Duminica a 22-a de peste an (C): Să învățăm umilința [1 septembrie 2019]

Isus invitat la masă...

 Să învățăm umilința

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora: 8:00 (1 septembrie 2019) 

Lecturi: Ben Sirah 3,17-18.20.28-29; Evrei 12,18-19.21-24a; Evanghelia Luca 14,1.7-14; lecturi

Omilie

Isus ne cheamă la masa euharistică, la liturghie, ce ne amintește de umilința crucii. Nimic impunător din ceremoniile Vechiului Testament (a doua lectura), dar simplu: întâlnirea cu Domnul. Ar fi greșit să căutăm locurile cele dintâi pentru a ieși în evidență. Orgolioșii sunt fără leac (evanghelia). Singurul care se smerește află har înaintea lui Dumnezeu (lectura întâia). Lecturile biblice ne invită să descoperim valoarea umilinței. Nu este o simplă politețe. Să punem lucrurile la punct. E o analiză critică a aroganței celor mândrii și o lecție de umilință evanghelică. 

Sfântul Augustin (354-430), episcop, doctor al Bisericii [28 august]

„Târziu te-am iubit, frumuseţe atât de veche şi atât de nouă, târziu te-am iubit. Şi iată că tu erai înlăuntrul meu şi eu eram în afară, şi acolo te căutam. Şi eu, nenorocitul, mă avântam spre lucrurile frumoase create de tine. Tu erai cu mine şi eu nu eram cu tine. Mă ţineau departe de tine creaturile care, dacă nu ar fi fost în tine, nici nu ar fi existat. M-ai chemat, ai strigat, ai învins surzenia mea. M-ai străfulgerat cu lumina ta şi, în sfârşit, mi-ai vindecat orbirea. Ai răspândit asupra mea parfumul tău, şi eu l-am inspirat, şi acum te doresc pe tine. Te-am gustat, şi acum mi-e foame şi sete de tine. M-ai atins, şi acum ard de dorinţa de a dobândi pacea ta”[1].

Cu aceste cuvinte, Augustin face sinteza celor două perioade ale vieţii sale: mai întâi preocuparea plină de nelinişte a celui care, căutând calea, a comis multe erori; apoi, o dată aflată calea, dorinţa arzătoare de a ajunge la scop pentru a-l putea îmbrăţişa pe cel iubit.

„Doar un copil şi deja mare păcătos”

Augustin s-a născut la Tagaste, în Numidia, la 13 noiembrie 354, dintr-o familie de clasă medie. Tatăl său, pe nume Patriciu, era membru în Consiliul Local şi avea un caracter afectuos, cu excepţia unor ieşiri mânioase ce creau în casă un apăsător climat de tăcere. Prima în privinţa tăcerii era Monica. Femeie inteligentă şi iscusită, ştia cum să controleze ieşirile soţului şi, la momentul potrivit, obţinea mereu cea ce era mai bine pentru familia ei. Patriciu, din partea sa, era mândru de acest lucru, şi de aceea o iubea cu multă afecţiune. Ea era creştină ferventă, el, un simplu catecumen; s-a botezat doar spre sfârşitul vieţii, urmând un obicei comun în acel timp. Din căsătoria lor s-au născut, în afara lui Augustin, Navigiu şi o soră care, rămasă văduvă, a devenit responsabilă de mănăstirea feminină din Hippona.