 |
| Isus invitat la masă... |
Să
învățăm umilința
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora: 8:00 (1 septembrie 2019)
Lecturi: Ben Sirah
3,17-18.20.28-29; Evrei 12,18-19.21-24a; Evanghelia Luca
14,1.7-14; lecturi
Omilie
Isus ne cheamă la masa euharistică, la liturghie, ce ne amintește de
umilința crucii. Nimic impunător din ceremoniile Vechiului Testament (a doua
lectura), dar simplu: întâlnirea cu Domnul. Ar fi greșit să căutăm locurile cele dintâi
pentru a ieși în evidență. Orgolioșii sunt fără leac (evanghelia). Singurul
care se smerește află har înaintea lui Dumnezeu (lectura întâia). Lecturile
biblice ne invită să descoperim valoarea umilinței. Nu este o simplă politețe. Să punem
lucrurile la punct. E o analiză critică a aroganței celor mândrii și o
lecție de umilință evanghelică.
În prima lectură luată din cartea lui Ben
Sirah (Sir 3,17-18.20.28-29) găsim
unele proverbe apte să însenineze viața omului în lumina credinței biblice, a
fricii de Dumnezeu și a bunului simț. Textul propune un mesaj senin și ancorat
în caracterul zilnic al vieții și dă o mare importanță umilinței sau modestiei,
pentru că cei umili îl glorifică pe Dumnezeu: „Fiule […] cu cât eşti mai
mare, cu atât mai mult să te umileşti şi vei afla har înaintea Domnului! Căci
mare este puterea Domnului şi el este glorificat de către cei umili” (v.
18.20). Umilința este atitudinea omului
ce face să rămână cu picioare pe pământ [în humus].
Este poarta pentru a păstra diferența dintre pământ și cer și mai ales pentru a
menține conștiința limitei propriei vieți. Insistă asupra umilinței în
contextul relațiilor sociale într-o lume scufundată în orgoliu fără a ține
seama de cei mici. Poporul detestă pe cei care sunt plin de sine…
Înțeleptul Siracire trăiește
viața într-o comunitate de credință expusă influențelor „moderniste” ale unei
strălucite civilizației grecești care inundă întregul Orientul Mijlociu prin secolul al II-lea î.C. în
detrimentul înţelepciunii tradiţionale evreiești. Autorul este un om cult,
deschis spre lume, maestru ce învață la școală „casa cercetării” [bêt-midras], la Ierusalim. Se întâlnește cu
persoane care aveau responsabilități importante, dar erau plini de mândrie. Ben
Sirach spune „da” avantajelor de la cultura greacă, dar nu renunță la religia lui
Israel. Departe de a fi un „conservator”, știe să apere valorile profunde și,
mai ales, credința în Dumnezeu. Fragmentul avertizează împotriva orgoliului,
înțeles în sens intelectual. Spiritul grec, ce ține de teorie și nu de practică,
este raționalist; e un pericol pentru evreu care își fundamentează reflecția pe
descoperirea divină. Înțeleptul vrea să
fim modești înaintea Domnului. Ia modelul celor umili, căci ei înţeleg mai
bine decât noi puterea lui Dumnezeu. Știe că nu are nici un merit. Cu cât ești
mai mare cu atât trebuie să te umilești. Mândria este de nevindecat; prinde
rădăcinile în toate celelalte păcate, mai ales egoismul. Dimpotrivă, celor
umili, Dumnezeu le dă lucruri mărețe: îi face slujitorii planului său de
mântuire.
În Scrisoarea către Evrei (Evr
12,18-19.22-24) – din lectură a doua – autorul vorbeşte despre două teofanii,
adică manifestări ale lui Dumnezeu. Prima, de pe muntele Horeb, cu semne
înfricoșătoare, foc, vânt puternic, întuneric, sunete de trâmbiţe... E alianța
de pe Sinai, cu „Tablele Legii”, cu pactul dintre om și Dumnezeu. Avea aspect
de falnic, măreț, impunător, „încât Moise a spus: «Sunt îngrozit şi mă
cutremur!»” (v. 21). A doua teofanie este când Cristos a venit în lume. N-a mai
fost nimic din toate acestea. Risca chiar să suscite teamă nu iubire. Era totul
umilință. Această umilă venire a lui Isus era punctul de plecare al unei alianțe
noi a lui Dumnezeu cu omul. Domnul nu a reînnoit minunile relatate în Exod,
dar a făcut cu mult mai mult: „voi v-aţi apropiat de muntele Sion, de cetatea
Dumnezeului cel viu, de Ierusalimul ceresc, de zecile de mii de îngeri în
sărbătoare […], de Dumnezeu, judecătorul tuturor, de sufletele celor drepţi
duşi la desăvârşire, de Isus, mijlocitorul noii alianţe” (v. 22-24). Fără îndoială: nu pot intra cei îngâmfaţi,
dar cei umili.
În Evanghelie după Luca (Lc 14,1.7-14) vedem că Isus este invitat
la masă de un conducător al fariseilor în zi de sâmbătă. El observă cum „se bat”
pentru a avea locurile de onoare. Cristos este atent la evenimentele zilnice și
trage învăţături importante. Nu vrea să dea reguli unei bune educații, dar vrea
ca toți să intre și să rămână în împărăția lui Dumnezeu care înseamnă iubire.
Isus povesteşte o parabolă cu
care atrage atenţia celui care caută locurile dintâi, riscând să fie întors pe
ultimul loc, atunci când soseşte un oaspete mai de vază. „Când eşti invitat de
cineva la nuntă, nu ocupa primul loc, pentru că ar putea fi chemat cineva mai
de seamă decât tine şi, venind cel care te-a chemat şi pe tine şi pe el, îţi va
spune: «Dă locul acestuia!»” (v. 8-9).
Apoi, spune celui care la
invitat: „Când dai un prânz […] nu-i invita pe prieteni, nici pe fraţi, nici
rudele, nici vecinii bogaţi […]. Dimpotrivă, când dai o masă, invită-i pe cei
săraci, infirmi, şchiopi, orbi şi vei fi fericit, pentru că ei nu au cu ce să
te răsplătească, dar vei fi răsplătit la învierea celor drepţi!” (v. 12-14).
În Biserică trebuie să ne ferim
de locurile cele dintâi și să învățăm să iubim pe cei săraci și umiliți din
această lume. Isus descoperă acţiunea „nebună” a lui Dumnezeu, care la ospăţul
împărăţiei încredinţează săracilor locurile cele mai bune. Astfel, cel care
vrea să fie discipol să alunge din inima sa comportamentul inspirat de „logica
schimbului”. Trebuie să dai chiar şi celor de la care nu poţi să speri nimic.
Această logică a însufleţit acţiunea lui Cristos. Isus se gândeşte la viitoarea
comunitate: o visează ca un loc de ospitalitate pentru cei excluşi. Este
„logica” lui Dumnezeu să le dea celor umili „împărăția”…
Isus ne vorbeşte despre Dumnezeu,
alegerile sale, stilul său, despre practicile sale în ceea ce ne priveşte. Aceasta
este caracteristica lui Dumnezeu prezentată de Cristos. El vindecă pentru a
avea acces la masa sa; invită cu larghețe, ştiind că nu vom putea niciodată
să-i dăm curs la această invitaţie. Ne ridică, dar numai dacă vom rămâne umili
înaintea lui. Dacă trebuie să luăm modelul să luăm modelul lui Dumnezeu şi să
acţionăm faţă de alţii așa cum el a acţionat față de noi: „oricine se va umili
va fi înălțat!” Este ceea ce s-a
întâmplat cu Isus. Adversarii săi l-au zdrobit, l-au nimicit, dar el a fost
înălțat de către Tatăl său în dimineaţa zilei de Paşti. „S-a umilit pe sine
însuşi făcându-se ascultător până la moarte şi încă moartea pe cruce” (Fil 2,8). Dar Dumnezeu l-a înălţat,
chemându-l din moarte la viaţa veşnică. Domnul este smerit fiindcă se
înjoseşte, coboară din înălţimea infinită a dumnezeirii la creaturile sale. Este
ceea ce numesc Sfinţii Părinţi amabilitate, condescendenţă, atitudine
binevoitoare față de cel care e așezat mai jos, descindere, coborârea Domnului
[în greacă – synkatabasis; în latină
– condescensio].
Aceasta este umilința pe care
trebuie să o învăţăm de la Isus: să coborâm la cei mici, neputincioşi, infirmi,
bolnavi şi să le alinăm suferinţa, să-i ajutăm din iubire. În aceste momente, Cristos
ne invită – în mod cu totul dezinteresat, fără să aştepte ceva în schimb – la
ospăţul euharistic; se coboară la noi, se umileşte... Să ne deschidem inimile şi
să-l primim pe El și pe frații noștri…
bibliografia [anul
C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1997; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli
M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org);
Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro;
www.pastoratie.ro); Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net);
Masetti N., Guidati dalla Parola,
EMP, Padova 1995; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Predici și
omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo
A., (ed) Messale e lezionario meditato,
EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Spreafico
A., (https://www.diocesifrosinone.it).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu