Prezența lui Isus în mijlocul nostru
pr. Isidor Chinez (18 mai 2023)
Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 1,1-11; Efeseni 1,17-23; Evanghelia Matei 28,16-20; lecturi biblice
Omilie
Liturgia Cuvântului din sărbătoarea Înălțării Domnului se deschide cu salutul lui Cristos către discipolilor săi de pe muntele Măslinilor descris în Fapte Apostolilor: „În timp ce era cu ei, le-a poruncit să nu se îndepărteze de Ierusalim, ci să aştepte promisiunea Tatălui. […] Spunând acestea, sub privirile lor, el a fost înălţat şi un nor l-a ascuns din ochii lor” (v. 4.9). Este „sustras” de sub privirea lor. A doua lectură constă într-o reflecție paulină despre înălțarea Domnului: întronizat la dreapta Tatălui, mai presus de toate puterile pământești și cerești. Evanghelia face memoria ultimei întâlniri, consemnată de sfântul Matei, între cel înviat și cei unsprezece, în Galileea, pentru a primi misiunea de a evangheliza întregului pământ. Adevărata înălțare e trecerea pe care Isus o face de la pământ la cer care a avut loc de Paști, fără spectatori și martori. Evanghelistul Ioan spune că Isus înviat declară Mariei Magdalena că se întoarce la Tatăl: „Nu mă reţine […]. Mă urc la Tatăl meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru” (In 20,17). Numai Luca vorbește despre înălțarea vizibilă a lui Isus. Sărbătoarea Înălțării Domnului nu are scopul de a justifica dispariția lui Cristos din această lume, ci de a afirma prezența lui în mijlocul nostru.
În prima lectură luată din Faptele Apostolilor (Fap 1,1-11), sfântul Luca relatează cum Isus, după învierea sa, a petrecut patruzeci de zile cu discipolii săi – timp considerat suficient în lumea iudaică pentru a forma un ucenic – vorbind despre lucruri legate de împărăția lui Dumnezeu și apoi s-a suit la cer. Domnul înviat și-a însoțit comunitatea. Luca plasează înălțarea lui Isus la Ierusalim: îl consideră centrul lumii și al istoriei mântuirii. Luca este singurul care descrie vizual întoarcerea lui Isus la Tatăl: „spunând acestea, sub privirile lor, el a fost înălţat şi un nor l-a ascuns din ochii lor” (v. 9). Domnul este „sustras” din privirea celor din jur: „a fost înălţat” (v. 9). Se reafirmă precis: „ochii lor erau aţintiţi spre cer unde el se înălţa” (v. 10). Suirea este vizibilă: apare ca o ascensiune lentă și spectaculoasă a lui Isus spre casa cerească. „Calea către cer” sau „norul” este „emblema” lui Dumnezeu care atestă realitatea divină a Domnului. Mesajul stă în relatarea Faptelor Apostolilor că Domnul, în timp ce părăsește această lume, le promite discipolilor să-l trimită pe Duhul Sfânt ce le va garanta prezența sa constantă și îi va face martorii săi: „când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, voi veţi primi o putere şi îmi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea şi Samaria şi până la marginile pământului” (v. 8). Este „întoarcerea” la Tatăl, cu o omenire răscumpărată, dar încă marcată de rănile violenței… Este semnificativ detaliul celor doi bărbați în haine albe – adică îngerii învierii – ce îi îndeamnă pe apostoli să nu-și îndrepte privirea spre cer, ci să se angajeze pe acest pământ să-l mărturisească pe Domnul.
A doua lectură (Ef 1,17-23) conține o rugăciune atribuită apostolului Paul în care îi cere lui Dumnezeu pentru creștinii din Efes cunoașterea profundă despre ceea ce a fost Isus și a lăsat discipolilor săi: „Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl gloriei, să vă dea Duhul înţelepciunii şi al descoperirii, ca să-l cunoaşteţi pe deplin” (v. 17). Înălțarea sa este interpretată aici ca o participare deplină la guvernarea lui Dumnezeu asupra lumii prin Biserică: este lucrarea pe care „a înfăptuit-o în Cristos, înviindu-l din morţi şi aşezându-l la dreapta sa în ceruri” (v. 20). Dumnezeu le-a pus pe toate puterile, stăpânirile, domniile „sub picioarele lui, iar pe el l-a stabilit cap peste Biserica întreagă” (v. 22). Nu este vorba de a readuce la viață un om din morți, ci de a „schimba” cursul istoriei, de a deschide un timp nou, iradiat de gloria lui Dumnezeu. Aceasta i-o cere lui Dumnezeu, apostolul!
Evanghelia după Matei (Mt 28,16-20) nu vorbește despre înălțare, nu spune că Isus „s-a înălțat la cer”, dar ne face să intuim. Nu este vorba să justificăm și să demonstrăm învierea lui Isus, ci a descrie „modurile” prezenței celui înviat acum că este fizic „absent”: „iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii!” (v. 20). Trebuie să explicăm cum chiar și cei care nu au văzut niciodată pe Isus în mod „material”, îl pot întâlni „cu adevărat”. Comunitatea lui Matei ne învață că îl putem „vedea” pe cel înviat în Cuvânt, în sacramente, în misiune. Înăltarea Domnului ne eliberează de orice interes particular sau personal și ne plasează de partea lui Dumnezeu: în momentul în care Cristos dispare din ochii noștri orice graniță culturală și spațială este desființată pentru că acum „vălul templului” s-a rupt definitiv – [„catapeteasma templului s-a sfâşiat în două de sus până jos, pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat, mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor morţi au înviat” (Mt 27,51-52)] –, deschizând întreaga omenire la viziunea lui Dumnezeu. După înviere, Isus se arată discipolilor deja „îmbrăcat” în gloria divină și îi trimite să învețe tot ce le spusese: „Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ. Aşadar, mergând, faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, învăţându-i să ţină toate câte v-am poruncit! Şi iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii!” (v. 18-20). Apostolii se îndoiesc,... dar lor le încredințează misiunea de a duce evanghelia în întreaga lume. Nu îi lasă singuri, îi sprijină în fiecare zi, pentru că în moartea și învierea sa a primit de la Dumnezeu Tatăl puterea de a mântui pe toții oamenii.
Domnul înălțat apare ca o manifestarea simbolică a unei lupte împotriva puterii răului. Nu este loc de pesimism. Discipolii trebuie să-și continue opera. Promisiunea de a fi alături de ei până la sfârșitul lumii este un reper al speranței și o garanție a victoriei binelui asupra răului. Sărbătoarea Înălțării Domnului este semn că moartea nu a avut ultimul cuvânt asupra lui Isus, ci el trăiește viața biruitoare asupra morții și că a inaugurat un timp nou și o ordine nouă și că apostolii sunt garanția și martorii acestei noutăți: este prezenta lui Isus în mijlocul nostru!
Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu