Isus rugându-se!
„Ceasul” gloriei Domnului
pr. Isidor Chinez (21 mai 2023)
Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 1,12-14; 1Petru 4,13-16; Evanghelia Ioan 17,1-11a; lecturi biblice
Omilie
Liturgia Cuvântului de astăzi ne aduce la preocupările unor oameni din vremuri trecute: modul lor de comportare în aceste situații tulburi ne ajută să avem o conduită bună și astăzi. În prima lectură, după înălțare, discipolii așteaptă să vină lucruri mărețe de la Dumnezeu și că ei vor trebui să particire la roluri importante: „toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii lui” (Fap 1,14). În a doua lectură Petru se adresează creștinilor persecutați din cauza credinței lor; face o aluzie la învățătura lui Isus, la „Fericiri”, din „Predica de pe munte”: „întrucât participaţi la suferinţele lui Cristos, bucuraţi-vă, ca să puteţi tresălta de bucurie şi la revelarea gloriei lui!” (1Pt 4,13). În Evanghelia după Ioan este rugăciunea lui Isus: se citește fragmentul asupra rolului său de Mântuitor și de călăuză și exemplu pentru ucenicii săi actuali și viitori. Domnul îi dă cont lui Dumnezeu de misiunea pământească și îi cere „glorie”: „Tată, a venit ceasul: glorifică-l pe Fiul tău ca Fiul să te glorifice pe tine!” (In 17,1). Este „ceasul” manifestării gloriei Domnului pe cruce unde își dă viața pentru oameni, din iubire.
În lectura întâia (Fap 1,12-14), după plecarea lui Isus la Tatăl, discipolii se întorc la Ierusalim de la muntele Măslinilor. Ei nu se întâlnesc în templu, ci într-un loc în care erau singuri, neînsoțiți de nimeni, de teama iudeilor, în cenacol: „au urcat în încăperea de sus, unde obişnuiau să se adune” (v. 13). Acolo sunt apostolii – unul dintre ei muriseră – cu Maria, mama lui Isus, și celălalte femeile care au fost martorii morții lui Isus și primii martori ai învierii: „toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune” (v. 14). Cântau psalmi!... L-au ales pe Matia pentru a-l înlocui pe Iuda: ceea ce presupune o oarecare dezbatere. Erau „adunaţi în acel loc cam de o sută douăzeci de persoane” (Fap 1,15) (cf. Fap 1,15-28). Putem adăuga că ei așteaptă împlinirea zilelor în care Domnul le-a promis un Măngâietor, fără alte detalii. Biserica este acolo, așteptând… Înainte de a vorbi și de a se împrăștia, sfântul Luca verifică unitatea: „erau: Petru şi Ioan, Iacob şi Andrei, Filip şi Toma, Bartolomeu şi Matei, Iacob, fiul lui Alfeu, şi Simon Zelotul şi Iuda al lui Iacob” (v. 13). Cei unsprezece apostoli, cu Petru în fruntea lor, sunt și „frați” și câteva femei. „Maria, mama lui Isus”, stă aplecată peste leagănul Bisericii care se năștea, așa cum era peste cel al copilului Isus. O comunitate în tăcere și în rugăciune. Așteaptă cu bucurie pe Domnul. Așa este Biserica... Comportamentul ei este și astăzi de actualitate. Unirea cu Dumnezeu și dintre frați este semnul unei Biserici care merge bine înainte.
În a doua lectura (1Pt 4,13-16), sfântului Petru relatează că primii discipoli ai lui Isus trăiesc într-un mediu modelat de cultura iudaică, desfigurată de interprarea celor care se pretind că conduc conștiințele oamenilor. Petru face analiza situației. Chemarea de a-l urma pe Isus se adresează tuturor, fără nici o deosebire. Cuvintele lui Petru sunt măsurate. Cei care au necazuri pentru că sunt ucigași, hoți sau răufăcători nu au de ce să se plângă. Dimpotrivă: „întrucât participaţi la suferinţele lui Cristos, bucuraţi-vă, ca să puteţi tresălta de bucurie şi la revelarea gloriei lui!” (v. 13). Este „Predica de pe munte”: „Fericiţi cei persecutaţi pentru dreptate, pentru că a lor este împărăţia cerurilor. […]. Bucuraţi-vă şi tresăltaţi de veselie, căci răsplata voastră mare este în ceruri” (Mt 5,10.12). Petru insistă. Nu vă înșelați. Trebuie să ne bucurăm, nu de suferința de dragul suferinței, ci de a fi „creștini”, adică a avea bucuria de a ne încredința total Domnului.
În Evanghelia după Ioan (In 17,1-11a) descoperim rugăciunea lui Isus unde îl arată în comuniune cu Tatăl său: sunt legați împreună. Domnul se roagă mai întâi pentru sine. Ce întreabă? „Tată, a venit ceasul: glorifică-l pe Fiul tău ca Fiul să te glorifice pe tine” (v. 1). Da, a sosit „ceasul” ca Isus să ceară propria glorie. Gloria este crucea sa, iubirea și viața sa pe care vrea să o dea tuturor oamenilor. Aceasta este gloria!
Cum să înțelegem această atitudine? A fi „glorificat” înseamnă a fi evidențiat de către altcineva. Nu stăm în fața unei oglinzi pentru a fixa un decor! Gloria are multe fețe: gloria celebrității, gloria celor care sunt recunoscuți de contemporanii lor, gloria unei comunități, a unei țari, a omenirii pentru comportamentul sau pentru descoperirile ei. Apoi, a nu uita gloria militară, gloria soldaților căzuți pe câmpul de luptă... Nimeni nu poate trăi fără un „pic” de glorie! A trăi fără relații nu este uman. A saluta pe cineva nu este mult, dar înseamnă a-i spune că este recunoscut, că există, chiar dacă nu suntem întotdeauna de acord cu el. Este a accepta un chip nou: înseamnă a-i oferi acestei persoane un loc nou în viața ta.
Isus nu așteaptă gloria de la oameni; se ferește de ea, chiar fuge. A primit o misiune de la Domnul: să fii Dumnezeu în condiția umană. Acest lucru i-a adus momente fericite și dificile. Pe măsură ce moartea sa se apropie, îi cere Tatălui să-i fie recunoscut acest „merit”: „acum, Tată, glorifică-mă la tine însuţi cu gloria pe care am avut-o la tine mai înainte de a fi fost lumea!” (v. 5). În această rugăciune este un fel de a lua asupra sa o obligație sau o îndatorire. Este ca și cum ai spune: „Dacă vrei ca eu, Fiul tău, să te glorific, dacă vrei ca eu să te fac cunoscut lumii în ceea ce ești tu, nu mă abandona în «ceasul» greu prin care o să trec. Dă-mi să arăt lumii că eu am rămas fidel misiunii mele!”
În acel moment, Isus, dezvăluind iubirea infinită a lui Dumnezeu, își dezvăluie și gloria întrucât este trimisul Tatălui pentru mântuirea lumii. Astfel, el a putut să comunice gloria lui Dumnezeu discipolilor săi, cu misiunea de a-l mărturisi întregii lumi. Ei pot îndeplini această misiune în măsura în care se adună în comunitate, adoptând între ei aceeași relație pe care a avut-o Domnul. Această alegere va implica multe sacrificii și renunțări care vor mări bucuria. Ceea ce este extraordinar e că vrea să ne implice pe toți în această rugăciune. Cu Isus vom cunoaște fericirea rugăciunii!
Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu