Puterea mântuirii prin Duhul Sfânt
pr. Isidor Chinez (14 mai 2023)
Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 8,5-8.14-17; 1Petru 3,15-18; Evanghelia Ioan 14,15-21; lecturi biblice
Omilie
Domnul cel înviat are puterea de a-și răspândi iubirea mântuitoare la toți oamenii prin Duhul Sfânt. Darul său este reînnoit în fiecare celebrare euharistică. De aici creștinul își trage puterea de a iubi pe Dumnezeu. Liturgia Cuvântului ne invită încă o dată să-l înțelegem mai bine pe Isus cel înviat, să-l vestim și să adunăm integrarea comunitate în jurul lui. Lecturile de astăzi au ca tema Duhul Sfânt. În prima lectură apare Biserica: este continuarea comunității Domnului. Fapte Apostolilor prezintă pe Duhul Sfânt revărsat sacramental prin opera apostolilor și a colaboratorilor acestora. A doua lectură precizează că cel înviat trăiește în duh, adică Cristos a fost chemat înapoi la viață prin forța de viață a Duhului și că, în viața Bisericii, el acționează întotdeauna în Duhul Sfânt. Evanghelia prezintă Duhul ca pe o promisiune a lui Isus și ca pe un dar de la Dumnezeu Tatăl. Logica este destul de clară: ține împreună lecturile de astăzi văzute din trei unghiuri diferite.
Faptele Apostolilor (Fap 8,5-8.14-17) prezintă evenimentele Bisericii care se năștea. În texul de astăzi, unul dintre cei șapte, diaconul Filip, constrâns să părăsească Ierusalimul din cauza persecuției în care a fost ucis Ștefan, se afla într-o cetate a Samariei predicând evanghelia. „Când va veni Duhul Sfânt […] îmi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea şi Samaria, şi până la marginile pământului” (Fap 1,8). Samaritenii erau considerați semipăgâni sau eretici de către evreii, totuşi au fost destinatarii predicării cuvântului ca și iudeii. „Filip, coborând în cetatea Samariei, a început să li-l predice pe Cristos” (v. 5). Oameni s-au convertit la creștinism, au fost botezați, dar nu au primit încă darul Duhului Sfânt. „Apostolii care erau în Ierusalim, auzind că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, i-au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan, care au coborât acolo şi s-au rugat pentru ei ca să-l primească pe Duhul Sfânt” (v. 14-15). Petru și Ioan pleacă din Ierusalimul pentru a merge „să-și pună mâinile” asupra celor botezați. Este un gest ritual biblic să impui mâinile asupra celor care au primit botezul: e comunicarea Duhului Sfânt. Textul propus are cel mai vechi fundament al sacramentului mirului ca dar al Duhului Sfânt. Din acest motiv Biserica, când a admis botezul copiilor, a introdus un alt sacrament, al confirmării, care are scopul de a conferi adolescentului sau tânărului darul Duhului Sfânt. Biserica crește și se răspândește. Prezența lui Petru și Ioan în Biserica din Samaria indică această legătură cu apostolii: ei au puterea de a transmite darul Duhului Sfânt. Pentru creștini este același Duh ce a fost dat apostolilor și prin ei s-a răspândit în întreaga Biserică. Luca este cel care clarifică: toate comunitățile trebuie să fie în comuniune apostolică. Este misiunea apostolilor ce se preocupă de vizitarea noilor comunități, de completarea predicării și de invocarea darului Duhului Sfânt. Noua comunitate este legată de apostoli ce face legătură cu Biserica „universală”.
În a doua lectură (1Pt 3,15-18), sfântul Petru știe bine că creștinii sunt și vor fi persecutați. De aceea îi îndeamnă să fie uniți cu Cristos, să răspundă persecutorilor nu cu violență, ci cu bunătate: „cu blândeţe şi bună cuviinţă, având o conştiinţă curată, ca tocmai în ceea ce sunteţi calomniaţi să fie ruşinaţi cei care bârfesc purtarea voastră bună în Cristos!” (v. 16). Apostolul ne invită să-l „adorăm” pe Isus în inimile noastre: „sfinţiţi-l pe Domnul Cristos în inimile voastre, gata oricând să daţi răspuns oricui vă cere cont de speranţa voastră” (v. 15). Este speranța într-o lume nouă. Tocmai lucrând pentru o lume mai bună putem să ne dăm seama de speranța din noi: devenim martori ai Domnului. Speranță nu este purtarea disprețuitoare a oamenilor care cred că ei au întotdeauna dreptate, dar este respect, blândețe și bună cuviință. Textul conturează figura ideală a creștinului: cel care îl are pe Cristos în inimă îl poate „adora” depășind greutățile vieții. Patima și crucea aparent marchează o înfrângere, dar în realitate sunt semnul curajului și eroismului lui Isus. Pentru Cristos, moartea este sacrificiul oferit Tatălui pentru păcatele oamenilor. Diferența dintre starea de dinainte și de după înviere este aceeași care există între fragilitatea cărnii și puterea Duhului, între moarte și viață. Numai așa se întărește credința. Creștinul poate să se asemene cu Domnul, modelul și mântuitorul nostru.
Este primul discurs în Evanghelia după Ioan (In 14,15-21) pe care îl plasează după „ultima cină” și readuce temele dragi lui Ioan: „cuvântul păstrat”, „mângâietorul”, sensul rugăciunii Fiului, cunoașterea lui Dumnezeu, trăirea, locuința, criteriile pentru a vedea prezența lui Dumnezeu, comuniunea Fiului cu Tatăl… Anunțul lui Isus de a se întoarce la Tatăl i-a întristat pe apostoli. Domnul îi încurajează cu promisiunea dăruirii Duhului Sfânt și asigurarea că nu vor fi niciodată singuri: „Dacă mă iubiţi, veţi păzi poruncile mele şi eu îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Mângâietor ca să fie cu voi pentru totdeauna […]. Nu vă voi lăsa orfani” (v. 15-16.18). Relația cu Isus nu va fi niciodată întreruptă, deoarece se fundamentează pe iubirea pe care Tatăl și Isus o dă ucenicilor.
Domnul promite că va trimite un alt „Mângâietor”: este „Duhul adevărului”, pe care lumea nu-l poate primi pentru că nu-l vede și nu-l cunoaște. Isus poate comunica Duhul discipolilor săi pentru că este aceeași energie vitală pe care a cultivat-o în relația sa cu Tatăl. Duhul Sfânt este cel care ne pune într-un raport cu Isus, ne face părtași la relația sa de iubire cu Tatăl, ne luminează asupra deciziilor pe care le-am luat, îi adună și îi unește pe toți credincioșii care s-au angajat să-l urmeze pe Domnul. De aceea Duhul Sfânt primește titlul de „paraclet” care se traduce „mângâietor”. Termenul grec [parákletos] înseamnă „cel care este chemat alături” să dea ajutor, mai ales în cazul unui proces: este un fel de avocat al apărării, asistent legal. În Septuaginta (LXX) [este Vechiul Testament scris în greacă de comunitatea ebraică din Alexandria Egiptului în secolul al III-lea î.C.] este cel care dă bucurie, consolare, alinare, mângâiere, referindu-se, în mod special, la bucuria mesianică. În Noul Testament este „învăţător”, raportându-se la predica profetică a apostolilor care sunt asistaţi de Duhul Sfânt. În Evanghelia după Ioan „parákletos” este Duhul Sfânt care continuă predica profetică a lui Isus şi misiunea lui, determinând pentru fiecare acceptarea mântuirii şi dăruind bucuria mesianică. Duhul desfășoară un rolul de sprijin în momente grele de dificultate, dezamăgire și neliniște. Dar sensul de „mângâietor” sau „paraclet” vine de la „avocatul apărării”. De fapt, Duhul Sfânt reprezintă în viața noastră acea convingere profundă interioară care apără persoana și lucrarea lui Isus în noi, adică ne face să fim siguri că mesajul său este „adevărat”: din acest motiv el este numit „Duhul adevărului”.
Să-i mulțumim Domnului că ni-l dă pe Duhul Sfânt, mângâietorul și apărătorul creștinilor: el este puterea mântuirii!
Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu