pr. Isidor Chinez (7 mai 2023)
Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 6,1-7; 1Petru 2,4-9; Evanghelia Ioan 14,1-12; lecturi biblice
Omilia
Liturgia Cuvântului este centrată pe edificarea „noului templu”, ce îmbracă diferite aspecte în lecturile de astăzi. În prima lectură „noul templu” este identificat cu Biserica lui Isus și darurile Duhului Sfânt, cum ar fi carismele și slujirile. A doua lectură revine la aceeași temă, aceea a Bisericii: „ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi într-o casă spirituală”. În Evanghelia după Ioan se vorbește despre „templul ceresc”, adică „casa Tatălui” unde Isus ne-a pregătit loc. Pe scurt: „noul templu” este Biserica, construită și armonizată de Duhul Sfânt, prin distribuirea carismelor și a slujirilor, cu oameni vii ce se extinde până în veșnicie. În centrul învățăturii de astăzi se află Biserica – „noul templu” – sub aspectul pământesc și ceresc: noul popor al lui Dumnezeu.
În prima lectură (Fap 6,1-7), sfântul Luca prezintă ca model prima comunitate creștină. Apar unele probleme și dificultăți. E preferința care încercă să înlocuiască pe cel al egalității, al corectitudinii. În plus, situația se agravează întrucât se vorbește despre discriminare rasială, pentru că evreii sunt favorizați și grecii neglijați: „crescând numărul discipolilor, eleniştii murmurau împotriva evreilor pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea în slujirea de fiecare zi” (v. 1). Comunitatea încearcă să împartă îndatoririle. „Cei doisprezece” dau unele criterii: „Nu este bine ca noi să lăsăm la o parte cuvântul lui Dumnezeu pentru a sluji la mese. […] Căutaţi dintre voi şapte bărbaţi cu nume bun, plini de duh şi înţelepciune, pe care să-i stabilim pentru această necesitate (v. 2-3). Apostolii încredințează „serviciul” prin impunerea mâinilor: este o formă de delegare și în același timp o invocare a ajutorului divin asupra celui ales ca acesta să-și îndeplinească cu înțelepciune slujirea. E un termenul nou: „slujire” sau „serviciu”. Eram obișnuiți cu „putere”, cu „autoritate”. În schimb Isus preferă „slujire” pentru comunitate [„cine vrea să devină mare între voi să fie slujitorul vostru” (Mc 10,43)]. Au fost aleși șapte. E numărul perfecțiunii la evrei. Șapte diaconi trebuie să se ocupe de „serviciul social” al săracilor de origine greacă ce au fost marginalizați în cadrul comunității evreiești. S-a întâmplat la începutul Bisericii, se întâmplă și acum și se va întâmpla și mâine. Apostolii trebuie să se lămurească, să vadă mereu riscurile în care pot cădea comunitățile lor. După examenul sincer al acestei situații, implicarea comunității vine în rugăciune. Biserica este un loc al diversității care găsesc unitatea credinței în rugăciune și în slujire a celor săraci.
În lectura a doua (1Pt 2,4-9) se prezintă viaţa reală a creştinilor în lumina misterului pascal. Este cateheza lui Petru către cei botezați. Continuă îndemnurile către cei care au început o viață nouă și îi invită a construi împreună cu Cristos un edificiul nou, un nou templu în care sunt oferite sacrificii pe placul lui Dumnezeu. Folosește imaginea unei clădiri construite cu „pietre vii”: „Apropiaţi-vă de Domnul, piatra cea vie aruncată de oameni, dar aleasă şi preţuită de Dumnezeu! Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi într-o casă spirituală pentru o preoţie sfântă, ca să aduceţi jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu prin Isus Cristos” (v. 4-5). Piatra fundamentală pe care se sprijină întreaga construcție este Isus cel înviat, respins de conducători, dar aleasă de Tatăl. Cine crede în el nu rămâne dezamăgit, căci este vrednic de cinste, pentru că aparține noului popor al lui Dumnezeu.
În Evanghelia după Ioan (In 14,1-12) Isus stă să înfrunte pătimirea și își vede discipolii supărați și speriați. Discursurile de rămas bun sunt atât revelație, cât și mângâiere. Textul de astăzi face parte din primul discurs și descrie neliniștea și tristețea apostolilor în fața veștii că Isus, lăsând-i pe ucenici, pentru a se duce în „casa Tatălui”. Domnul îi mângâie garantându-le că se vor întâlni în curând împreună la Tatăl: „voi veni din nou şi vă voi lua la mine, pentru ca să fiţi şi voi acolo unde sunt eu” (v. 3). Isus îi asigură de prezența sa în mijlocul lor prin porunca iubirii (cf. In 13,33-35) și prin cunoașterea adevărului (cf. In 14,4-10).
Domnul le reamintește discipolilor săi că Tatăl este originea tuturor bunurilor, scopul la care ajungem, „locul” unde se trăiește iubirea: „în casa Tatălui meu sunt multe locuinţe” (v. 2). În tradiţia biblică, metafora „casă” sau „locuinţă” indică templul sau sanctuarul: este locuinţa lui Dumnezeu, unde cei drepți sunt primiți, în care se trăiește în unire cu Domnul. În textele apocaliptice, sensul este spiritual şi escatologic: „a locui în casa lui Dumnezeu” înseamnă „pace, odihnă, mântuire”. Singura cale de a ajunge la Tatăl este de a ne împărtăși din viața lui Isus care în credință face vizibile comuniunea cu Tatăl și iubirea sa. „Locul” sau „casa” sau „templu” este nimeni altul decât însuși Isus, pentru că el este în Tatăl și Tatăl este în el: „Credeţi-mă! Eu sunt în Tatăl şi Tatăl, în mine” (v. 11). Domnul lasă pe ai săi pentru a merge la Tatăl: este momentul împlinirii misterului pascal. Unicul templu adevărat este trupul Domnului: „el vorbea despre templul trupului său” (In 2,21). Misterul pascal a lui Cristos introduce omenirea într-o întâlnire cu Dumnezeu și deschide calea comuniunii cu Tatăl. Pentru a ajunge la „casa Tatălui” trebuie să treci prin Fiul său: el este calea spre Tatăl.
Limbajul folosit de Isus
stârnește reacția apostolului Toma care, cu raționalitatea și concretețea care
îl caracterizează, cere claritate: vrea să știe unde merge, să cunoască drumul.
Toma ia termenul „drum” în sens material, în timp ce Isus intenționează cel
spiritual, ca mijloc de a ajunge la Dumnezeu. În răspunsul său, Domnul proclamă
că el este calea care duce la Dumnezeu. Prin Isus se poate ajunge la Tatăl. Nimeni
nu poate ajunge cu propriile sale puteri la Domnul, nici cu alți mijlocitori: „Eu
sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine” (v. 6).
Este expresia auto-revelatoare „Eu sunt”, adică Dumnezeu este evocat cu acel
„Nume” – Yahweh – care nu se pronunță
de către evrei niciodată. Cristos se proclamă că el este „adevărul” și „viața”.
Substantivele cale, adevăr și viață sunt aplicate lui Cristos pentru a indica mijlocirea
și salvarea. El manifestă viața și iubirea lui Dumnezeu pentru umanitate: este
mântuirea lumii, este „noul templu”, identificat cu Biserica, care este noul
popor al lui Dumnezeu!
Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu