E „da”–ul Mariei și al fiilor ei
pr. Isidor Chinez (8 decembrie 2022)
Lecturi biblice: Geneză 3,9-15.20; Efeseni 1,3-6.11-12; Evanghelia Luca 1,26-38; lecturi biblice
Omilie
În inima Adventului, astăzi Biserica își fixează privirea asupra Mariei. Celebrăm una dintre cele mai frumoase și populare sărbători ale Sfintei Fecioare: Neprihănita Zămislire. De ce, dintre toate femeile, a ales-o Dumnezeu pe Maria din Nazaret? Răspunsul este ascuns în misterul insondabil al voinței divine. Există însă un motiv pe care evanghelia îl evidențiază: umilința ei. Dumnezeu dă neîncetat milostivirea sa. Să încercăm să înțelegem ceva din sensul sărbătorii de azi. Ce înseamnă „neprihănita zămislire”? Greu de răspuns să explici cum poate Dumnezeu să păstreze o creatură lipsită de păcatul originar [strămoșesc]!... Să ne lăsăm ajutați de câteva cuvinte: dar, milostivire, apropiere sau distanță. E misterul Mariei care s-a născut neprihănit zămislită!
Textele liturgice oferă pentru meditația noastră cele mai dense din toată Scriptura. Prima lectură ne duce înapoi la un eveniment de fractură dintre om și Dumnezeu care este anunțat femeii: „duşmănie voi pune între tine şi femeie, între descendenţa ta şi descendenţa ei” (Gen 3,15). E o imagine a unei ostilități cu tot ceea ce este negativ și obscur. Scrisoarea sfântului Paul către Efeseni prezintă planul mântuirii, în care toți suntem predestinații în a fi „sfinţi şi neprihăniţi înaintea lui! În iubire el [Tatăl] ne-a rânduit de mai înainte spre a fi fiii săi, prin Isus Cristos” (cf. Ef 1,4-5). În textul evanghelic este conținută vestirea îngerului Gabriel care folosește o expresie semnificativă ce exprimă sensul teologic al neprihănitei: „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!” (Lc 1,28). Ne vom concentra de a înțelege sensul imaculatei din aceste textele biblice de azi.
Ascultând prima lectură (Gen 3,9-15.20) îmi vine în minte cuvântul „milostivire” ca răspuns al lui Dumnezeu la întâmplarea tragică a lui Adam și Eva. Nu a fost o condamnare, ci o promisiune: „duşmănie voi pune între tine şi femeie, între descendenţa ta şi descendenţa ei. Acesta îţi va pândi capul şi tu îi vei pândi călcâiul” (v. 15). Această profeție este foarte semnificativă. Stabilește o dușmănie între șarpe și descendența femeii, între Cel Rău și neamul omenesc. Va fi o luptă, în care omul va lovi capul șarpelui, iar șarpele va lovi călcâiul omului. Șarpele este instrumentul morții, în timp ce femeia este leagănul vieții. Nu degeaba Adam i-a dat numele de Eva, adică viață, deoarece va fi mama tuturor celor vii. Aceasta este chemarea sa. Și tocmai ca mamă, luptă împotriva puterii răului de-a lungul secolelor, făcând tot posibilul să comunice viața, să o apere și să o hrănească. E „proto-evanghelia”: o primă veste bună. Unde este această veste? Făptura umană va putea învinge zdrobind capul șarpelui. Dacă nu ar fi exista conflictul cu Cel Rău, totul ar fi acum pierdut. Ciocnirea dureroasă pe care o trăim cu Cel Rău este un instrument de convertire și mântuire. În zori, este primul anunț al unui plan de mântuire ce se va realiza de-a lungul veacurilor, până când „sămânța” femeii va dărui pe Mesia, care va birui pe Cel Rău și va începe o omenire reînnoită.
În a doua lectura (Ef 1,3-6.11-12), apostolul Paul face ca toți oamenii să între în aceeași scenă: „binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cereşti, în Cristos, întrucât ne-a ales în el mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi neprihăniţi înaintea lui!” (v. 3-4). Să contemplăm ceea ce Dumnezeu Tatăl, în înțelepciunea sa, a pregătit de la „început”, înainte de crearea lumii și a omului. La început este „binecuvântarea”: noi am fost binecuvântați în Cristos. Lui I-am fost încredințați de către Tatăl, chemați la existență și răscumpărați de Domnul. Sfântul Paul face aluzie la marele plan al lui Dumnezeu Tatăl, care nu numai că a creat totul pentru Fiul său, ci a voit pe fiecare dintre noi să-i aparțină lui. Ne-a predestinat să fim fiii săi prin lucrarea lui Isus Cristos. Domnul, la rândul său, ne-a eliberat din robia păcatului cu prețul propriului sânge. El este răscumpărătorul nostru de la început, căci s-a făcut goel, în ebraică, adică „mântuitor” sau „eliberator.
Fiecare este chemat să fie sfânt și fără pată, să-și întemeieze viața pe Cuvântului lui Dumnezeu pentru că Domnul a încredințat acest „cuvânt” fragilității trupului nostru. Ne oprim puțin asupra acestei chemări. E un dar frumos pe care ni l-a dat Dumnezeu: „în iubire el ne-a rânduit de mai înainte spre înfiere, prin Isus Cristos, după placul voinţei sale” (v. 5). Suntem fii – ne spune textul. Această chemare o privește și pe Maria. E „planul binevoitor” – „ne-a făcut cunoscut misterul voinţei sale după planul binevoitor” (Ef 1,9) – de milostivire și de iubire; e „mysterium pietatis”, adică al „milostivirii” lui Dumnezeu! A ales-o să devină Mama lui Isus introducând-o în planul său de mântuire și de milostivire. După cum se vede în lectură, toți suntem chemați la sfințenie, adică să fim sfinți și imaculați [neprihăniți] ca să participăm la modelul de existență a Fecioarei Maria care este neprihănită. Să cântăm imnul de mulțumire Mariei, cea „plină de har”!
În evanghelia de astăzi (Lc 1,26-38) există o scenă foarte frumoasă în care sfântul Luca, în lumina experienței pe care primii creștini au avut-o, descrie chemarea Mariei: „îngerul Gabriel […] i-a spus: «Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!»” (v. 28). Dumnezeu însuși, printr-un înger, i se adresează Mariei și o întreabă dacă este dispusă să devină mama a Fiului său. Este o situație nouă, extrem de riscantă, pentru că e o maternitate ieșită din comun, căci este de la Duhul Sfânt care coboară aspra sa „umbra”. Așa că îngerul îi spune: „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu! Vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt” (v. 30-32). Este expresia din lumea ebraică: pentru iudei „puterea Celui Preaînalt” acţionează ascunzându-se într-un nor luminos (cf. Ex 40,38; Lc 9,34), sub „umbră”, adică sub protecţie obţinând rezultatul care depăşește forţele proprii. „Duhul Sfânt” şi „puterea Celui Preaînalt” ne arată că în nașterea este implicat Dumnezeu cu toată puterea sa infinită. Cu toate acestea, fiecare femeie trebuia să-și accepte rolul de mamă. Anunțul schimbă lucrurile: nu numai pentru că este chemată să devină mama salvatorului, dar, făcând-o pentru o alegere personală să-și dea consimțământului liber. Cu tulburarea provocată de anunțul îngerului – „cum va fi aceasta, din moment ce nu cunosc bărbat?” (v. 34) – ea nu se teme să-i ofere lui Dumnezeu trupul său și să devină mamă, lăsându-se transformată după voia Domnului. Maria acceptă, chiar dacă nu înțelege pe deplin, alianța pe care i-o oferă Dumnezeu și se declară gata să răspundă cu totul voinței sale. „Maria a spus: «Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!»” (v. 38).
Este misterul Mariei și „adventul” umanității: timpul „pregătirilor providențiale” pentru venirea lui Cristos. Cufundată în istoria mântuirii lui Israel, ea are ultimul cuvânt de spus. A întâlnit „darul” lui Dumnezeu. Când Fiul lui Dumnezeu se întrupează, totul este nou. Rolul unic pe care l-a jucat Maria în istoria lui Israel continuă de-a lungul istoriei mântuirii noastre: este un advent lung necesar pentru ca misterul Domnului să se „întrupeze” în istoria poporului sau a unei culturi: încetul cu încetul se conturează în „trupul” Bisericii. Maria este prezentă la această maturizare lentă. Adventul duce la primirea Domnului!
Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu