Eliberare și speranță
pr. Isidor Chinez (11 decembrie 2022)
Lecturi biblice: Isaia 35,1-6a.10; Iacob 5,7-10; Evanghelia Matei 11,2-11; lecturi biblice
Omilie
Astăzi este duminica bucuriei, gaudete, în latină. Liturgia are o cheie: verbul „a veni”. Venirea lui Dumnezeu poartă bucurie cu darurilor sale. Isaia – profetul timpurilor mesianice – anunță „venirea” Domnului, adică intrarea în lume a gloriei lui Dumnezeu ce produce o renaștere a naturii și vindecarea omenirii. Chiar și evanghelia apare întrebarea: „cine trebuie să vină”? A doua lectură reia tema „venirii” Domnului în lume și o asociază cu capacitatea de a aștepta cu răbdare, fără descurajare sau oboseală și conştiința că venirea Domnului este aproape, chiar dacă nu poate fi calculată pe baza timpurilor și a așteptărilor omului. Este timpul bucuriei, al eliberării și al speranței!
În prima lectură (Is 35,1-6a.10) Isaia vorbește despre întoarcerea evreilor din exilul babilonian. O transformare miraculoasă va suferi pământul destinat să devină fertil ca o grădină și animalele care vor înceta să mai fie feroce, deoarece Dumnezeu se întoarce în „glorie” în mijlocul poporului său. Pentru exilați acesta este o mare cotitură: e răsunetul epocal. Toată lumea pornește spre un scop comun. Domnul dăruiește poporului o renaștere, iar acest lucru este indicat simbolic de un drum ce se deschide în deșert, printre arbori și pâraie, unde muți, surzi, șchiopi aleargă cu toții spre același scop comun. Profetul exprimă invitația la bucurie: vine din anunțul mântuirii iminente. „Să tresalte de bucurie pustiul şi pământul uscat; să se veselească stepa şi să înflorească precum trandafirul! Va înflori şi se va veseli cu bucurie şi strigăt!” (v. 1-2). Invitația se adresează celor oprimați, neliniștiți, îngrijorați și agitați. Expresia din lecționarul nostru sună: cu „inima pierdută”. „Spuneţi celor slabi de inimă: «Fiţi tari şi nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru! Vine răzbunarea, răsplata lui Dumnezeu! El vine şi vă va mântui»” (v. 4). În realitate sunt „cei care au inima grăbită”, adică cei temători, plini de frică. E agitația celor care se știu fără ieșire, care sunt incapabili să se salveze singuri. Această conștientizare a incapacității noastre este necesară pentru a aștepta mântuirea care „vine” de la Domnul. Acum această teamă este risipită de venirea mântuirii care se manifestă prin semne: vindecarea bolnavilor, drumul prin deșert ce se transformă într-o procesiune comunitară asemănătoare unui pelerinaj râvnit cu dor care-l ducea pe evreul pios de pretutindeni spre Ierusalimul iubit. Efectul – cu siguranță spontan, instinctiv, nu este rezultatul unei exigențe inspirate de principii și interese morale – va fi „bucurie veșnică” pentru cei răscumpărați de Domnul (v. 10). E bucuria de durată, eternă, nu poate fi decât cea care vine de la Dumnezeu. Deoarece mântuirea noastră, cât suntem în această viață, nu a ajuns încă la împlinire, trebuie să avem răbdare și să ne „întărim”: „fiţi tari şi nu vă temeţi!”, știind că Domnul își va împlini lucrarea sa în noi. Mesia a venit, dar liturgia nu obosește să repete că el încă vine și va veni și îi invită pe credincioși să-l primească vrednic: „Vino, Doamne Isuse!” Marana thà! [în limba aramaică].
În a doua lectura (Iac 5,7-10), Iacob le reamintește cititorilor săi tema întoarcerii Domnului și îi liniștește pentru că venirea lui este la fel de sigură ca aceea a ploilor de primăvară și de toamnă și îi invită să aibă răbdare: „Fiţi îndelung răbdători până la venirea Domnului! Iată că agricultorul aşteaptă rodul preţios al pământului având răbdare ca să primească ploaia timpurie şi cea târzie!” (v. 7). Compară condiția creștinului cu cea a poporului evreu: așa cum Israel l-a așteptat cu credință pe Mesia, continuând să respecte Legea lui Moise, tot așa trebuie să lucrăm cu răbdare pentru „împărăția cerurilor”, rămânând credincioși, după exemplul lui Cristos. Autorul tocmai a spus cuvinte de foc împotriva bogaților. În textul de astăzi se adresează săracilor, cărora le cere „slujirea răbdării” ca forță care interpretează evenimentele. Sfântul Iacob nu îi îndeamnă pe săraci la revoltă, pentru că bogăția are deja virusul morții. Trebuie să privim înainte și să învățăm de la agricultor că după o iarna grea ce pare să-și piardă sămânța, dar știe să aștepte, respectând timpii de creștere, și va ști să se bucure de abundența ei. Graba și viteza sunt adesea simptome superficialității: „fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, pentru că venirea Domnului este aproape!” (v. 8). Putem depăși ascultând Duhul care se acordă cu timpul lui Dumnezeu. Judecata este a Domnului, nu a noastră. În această perspectivă, le recomandă să imite perseverența profeților: „luaţi-i ca exemplu de suferinţă şi de îndelungă răbdare pe profeţii ce au vorbit în numele Domnului!” (v. 10). Nu o atitudine de acceptare pasivă sau de protest steril, ci un angajament activ pentru a îmbunătăți această lume!
În Evanghelia după Matei (Mt 11,2-11) Isus răspunde la întrebarea adresată de Ioan Botezătorul care „auzind […] de faptele lui Cristos, i-a trimis pe unii dintre discipolii săi ca să-i spună: «Tu eşti cel care trebuie să vină, sau să aşteptăm un altul?»” (v. 2-3). Iată contextul: Ioan fusese arestat şi aruncat în închisoare de către Irod Antipa în temnița cea mai respingătoare de la Macheronte, dincolo de Iordan, situat pe o stâncă de pe malul estic al Mării Moarte.
Separat de lume, Ioan nu are percepţia exactă a situaţiei reale.
Anunţase un Mesia puternic, judecător dur şi necruţător care trebuia să doboare
cu securea pomii neroditori şi să ardă pleava într-un foc nestins (cf. Mt 3,10-12). Aştepta un Mesia care să
redreseze lumea prin ameninţări şi pedepse și află însă că Isus nu acţionează
energic şi cu atitudine de judecător implacabil, dar se poartă cu îngăduinţă şi
milă, primeşte pe vameşi şi păcătoşi, este înţelegător cu toţi. Ştirile îi
parvin în închisoare prin ucenicii săi. Botezătorul este într-o stare de
nelinişte şi descumpănire: „dar ce face acest Mesia?”… Este în derută, Ioan.
L-a aşteptat. Dar Isus nu este așa cum se aștepta. Nu este nici un lider
politic, nici un cunducător moral: este poarta spre „împărăția cerurilor”. Este milostiv. Ioan întreabă dacă el este Isus: „tu eşti cel care trebuie să
vină, sau să aşteptăm un altul?” (v. 3). Isaia, profetul, anunțase că Mesia va
veni cu „putere și braț întins”, adică cu „forță și violență” (cf. Is 40,10; Ex 6,6). O perspectivă dezamăgitoare despre acest Isus care, în
schimb, vindecă și mângâie pe cei săraci. Isus rămâne un „mister” chiar și
pentru precursorul său! Domnul spune: „Mergeţi şi faceţi-i cunoscut lui Ioan
ceea ce auziţi şi vedeţi: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi şi
surzii aud, morţii învie, iar săracilor li se aduce vestea cea bună!” (v. 5-6).
Invitația lui Isus către Ioan: este de a
căuta calea milostivirii. Dumnezeu merge pe acest drum: aici nu numai că nu se pierde
niciodată, ci va întâlni „gloria” Domnului său. Ioan s-a convertit…
În a doua partea, evanghelia relatează lauda măreață a unui om auster pe care o face Isus. Ioan nu este doar un profet care închide Vechiul Testament, el este profeția însăși, deoarece are privilegiul de a indica omenirii pe Mesia. „Fericit cel care nu se scandalizează de mine” (v. 6), pentru că va ști să accepte logica unui Dumnezeu care este milostiv și iertător! Ușile milostivirii Domnului au fost deschise pentru a-i primi pe cei săraci, pe anawim [în ebraică]: sunt săracii lui Dumnezeu, tăcuți și ascunși!...
Tema bucuriei domină timpul Adventului. Este o bucurie care pătrunde realitatea lumii străbătută de mântuire. Biserica nu încetează să vestească Evanghelia ca pe o vestea bună de eliberare şi de speranţă!
Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu