pr. Isidor Chinez (4 decembrie 2022)
Lecturi biblice: Isaia 11,1-10; Romani 15,4-9; Evanghelia Matei 3,1-12; lecturi biblice
Omilie
Textele liturgice de astăzi sunt o chemare la convertire: rezultat este pacea. Convertirea este o dispoziție umană care permite Duhului să facă minunea păcii. Prima lectură descrie creația pacifică a prezenței Duhului în era mesianică: „se va odihni peste el Duhul Domnului”; „atunci, lupul va sta cu mielul şi leopardul se va culca împreună cu iedul”. Este un simbol al noii relații între oameni. Scrisoarea către Romani îşi concentrează atenția asupra lumii umane, adică restabilirea relaţiilor trăite după modelul Domnului: „primiţi-vă unii pe alţii, după cum şi Cristos v-a primit pe voi, spre gloria lui Dumnezeu!” Evanghelia după Matei conturează calea convertii: penitența să se poată deschide la acţiunea înnoitoare a Duhului Sfânt. Este un stil de viață simplă și sobră!
În prima lectură (Is 11,1-10) este viziunea profetului Isaia despre un urmaș al lui David, spre care tinde întreaga istorie a poporului. Israel este poporul așteptării. Regele David a stabilit o monarhie plină de glorie. Istoria e trăită în secolul al VIII-lea î.C. și se referă la o profeție despre viitorul rege al lui Israel: „va ieşi o mlădiţă din trunchiul lui Iese şi un vlăstar se va ridica din rădăcinile lui” David (v. 1). Imaginea vlăstarului este adesea folosită în Biblie pentru a descrie dezvoltarea sau căderea unei dinastii regale. O „mlădiţă a lui Iese”: va fi un rege diferit căci va lua asupra „rămășițele lui Israel” și va trece prin suferință ca să înceapă o nouă eră dominată de prezența Duhului lui Dumnezeu care își va instaura un timp de „dreptate”. Este înzestrat cu înțelepciune, dreptate, frică de Dumnezeu pe care o manifestă apărându-i pe cei nenorociți și umiliți și lovindu-i pe cei răi: „se va odihni peste el Duhul Domnului: duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul ştiinţei şi al fricii de Domnul; îşi va găsi bucuria în teama de Domnul” (v. 2-3). Semnul prezenței sale va fi dreptatea – purtătoare a păcii pentru întreaga creație, iar primii beneficiari ai acestei dreptăți vor fi tocmai aceea pe care istoria îi aruncase deoparte, cei săraci și umili: „îi va judeca pe cei săraci cu dreptate şi va lua hotărâri cu nepărtinire pentru cei nevoiaşi ai ţării” (v. 4). Sunt „săracii lui Dumnezeu” [anawim, în ebraică]. Va fi un rege contrar celor puternici: se va preocupa să „guverneze”, să „judece” oamenii în mod corect, luptând cu cei răi, apărând pe cei slabi și înjosiți. Este înfățișată o lume nouă în care până și animalele sălbatice sunt împăcate: „viţelul, puiul de leu şi animalele îngrăşate vor fi împreună şi un copilaş le va călăuzi” (v. 6). Transformarea naturii simbolizează și însoțește noile relații care se stabilesc între oameni. Nu este vorba de o realitate care aparține altei lumi – ceea ce noi numim „paradis” – ci de scopul spre care tindem: lumea gândită de Dumnezeu. Isaia ne prezintă semne care vor manifesta venirea Domnului: pacea, dreptatea, fidelitatea și cunoașterea lui Dumnezeu!
În a doua lectură (Rom 15,4-9) Paul le trimite credincioșilor romani cea mai mare dorință pe care o poate auzi un creștin: „primiţi-vă unii pe alţii, după cum şi Cristos v-a primit pe voi, spre gloria lui Dumnezeu!” (v. 7). El speră ca frații din Roma să urmeze exemplul lui Cristos primindu-se unii pe alții. Citim recomandările finale ale scrisorii dedicate relațiilor fraterne din comunitate. Apostolul se adresează creștinilor divizați între cei veniți din iudaism, încă atașați de respectarea legilor iudaice, și păgâni ce nu le dădea nici o atenţie. Sugerează: să se lase călăuziți de Scriptură, din care vine invitația la perseverență și promisiunea mângâierii. Apoi, îi îndeamnă pe toți să se primească unii pe alții după exemplu pe Cristos care i-a acceptat și strâns împreună nu numai pe evrei, care au fost cei dintâi chemați la mântuire, ci și pe păgâni, pe care Dumnezeu nu i-a exclus în milostivirea sa: „Cristos s-a făcut slujitorul celor circumcişi pentru a împlini promisiunile făcute părinţilor şi a dovedi astfel că Dumnezeu este fidel şi pentru ca naţiunile păgâne să-l glorifice pe Dumnezeu pentru milostivirea sa” (v. 8-9). Evreii au devenit creștini căci au avut Scripturile care ușurează calea credinței, însă păgânii sunt „mai slabi” pentru că se confruntă cu credința pentru prima dată și nu avut cunoștință de Vechiul Testament. Primii se simt „puternici” și privilegiați și încep să-i disprețuiască pe cei convertiți din păgânism. Paul rezolvă conflictul dintre două grupuri etnice și culturi, invitându-le să privească la Isus care a „primit” și pe evrei și pe păgâni, fără nici o diferență. Cine se apropie de Cuvântul lui Dumnezeu și pretinde a fi „fiul” său nu poate să excludă pe nimeni de la masa prieteniei și a fraternității în credință. Respingerea celorlalți, mai ales dacă sunt săraci, imigranți și de o altă religie, înseamnă respingerea lui Cristos… Acesta este programul Adeventului în care așteptăm revenirea Domnului!
În textul evanghelic (Mt 3,1-12), personajul principal este Ioan Botezătorul. Știm de la Luca (Lc 1,5-80) că are aceeași vârstă cu Isus și că aparține familiei Mariei – e verișoara sa, Elisabeta, „ruda ta” (Lc 1,36) –, și despre tatăl său, Zaharia, că era preot. Toți evangheliștii sunt de acord: Ioan „predica în deșert”, purta „haină din păr de cămilă şi centură de piele în jurul coapselor sale, iar hrana lui erau lăcustele şi mierea sălbatică” (v. 4). Retrăgându-se „în pustiu” (Lc 3,2) – sunt centre religioase active [esenienii – o sectă religioase (în secolul al II-lea î.C și secolul I d.C.)] care vor restabilirea preoțimii, neamestecate cu elemente străine [cultura greacă] și esențialitatea vieții de credință. Ioan anunță, ca și Isus, venirea împărăției lui Dumnezeu. Om sfânt, alege să fie cu Domnul și devine lumină și semn de speranță pentru lume. Esențialul vieții sale este invitația sa de a „îndrepta căile” pentru venirea Domnului. Toți sunt invitați să se convertească, să primească botezul: „veneau la el din Ierusalim, din toată Iudeea şi din toate împrejurimile Iordanului şi erau botezaţi de el în râul Iordan mărturisindu-şi păcatele” (v. 5-6). Vin la el recunoscându-și greșelile. E o mare mișcare de oameni!... Fariseii și saduceii nu acceptă mesajul pentru că ei se credeau deja într-o relație privilegiată cu Dumnezeu. Pentru ei are cuvinte de condamnare: „Pui de vipere! Cine v-a învăţat să fugiţi de mânia care vine? Faceţi deci rod vrednic de convertire!” (v. 7-8).
Ioan Botezătorul anunță venirea unuia mai mare decât el, căruia – afirmă el – nici măcar sandalele nu i le pot duce: „eu nu sunt în stare să-i duc încălţămintea” (v. 11). Are misiunea de a boteza, adică de a scufunda în apa Iordanului pe cei care îl primesc. Toți sunt invitați de profet ce întrevede o lume nouă, mai umană și fraternă. Ca toți profeții, anunță judecata lui Dumnezeu: „lopata de vânturat este în mână lui şi va curăţa aria sa” (v. 12). Sunt cuvinte dure! Isus nu va adopta aceste cuvinte! Ioan Botezătorul este o imagine vie a necesității de a se elibera tot mai mult. E așteptarea Fiului lui Dumnezeu. Predica e îndreptată împotriva celor ce neagă pe Mesia și nu s-au convertit. Verbele „a anunța”, „a spune” sunt la timpul prezent pentru a sublinia că mesajul său este încă valabil, mai ales pentru cei care sunt pe cale să-l asculte din nou. Când evanghelistul scrie acest lucru, s-a întâmplat deja: pomul iudaismului a fost tăiat, căci nu a dat roadele așteptate ca să încolțească mântuirea: „securea este deja la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face rod bun va fi tăiat şi aruncat în foc” (v. 10). Mesajul este convingător: e mărturisea unei vieți de penitență pe care el o duce. Viața austeră a lui Ioan este o mustrare pentru creștinii care încă se complac în lux și bogăție.
„El (Cristos) vă va boteza în Duh Sfânt şi cu foc!” (v. 11). Este focul Rusaliilor: e coborârea Duhului Sfânt! Să ne plecăm fruntea ca Duhul să o inunde!
Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu