 |
| Schimbarea la față a lui Cristos - de Francesco Zuccarelli. |
În gloria lui Dumnezeu
[anul A]
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 08:00 (6 august 2017)Lecturi: Daniel 7,9-10.13-14; 2Petru 1,16-19; Evanghelia Matei 17,1b-9.
Omilie
Astăzi este sărbătoarea
Schimbării la faţă a Domnului: este unul dintre evenimentele cele mai
importante din viaţa lui Cristos, manifestarea misterului care ascunde omul,
Isus din Nazaret, în gloria lui Dumnezeu.
În prima lectură luată din Cartea lui Daniel (Dan 7,9-10.13-14), profetul, după ce a
prezentat viziunea despre cele patru animale, acum prezintă viziunea „unui fiu
al omului”: este ființa umană. Probabil mesajul acestor viziuni este că într-o
lume dominată de violență – aceste animale sunt simbolul puterilor antice ale
Orientului ce se ocupă cu războiul – doar într-o lume în care prevalează binele
și armonia se dă posibilitatea supraviețuirii
omului. Trebuie să vedem vestea cea bună pe care ne-o dă: se anunţă judecata marilor
imperii, eliberarea poporului Domnului şi venirea împărăţiei sale. „S-a aşezat
la judecată şi cărţile au fost deschise” (v. 10). Și „iată, cineva ca un Fiu al
Omului venea pe norii cerului!” (v. 13). Semnificația acestei expresii este
exprimarea simbolului: apariția unei ființei umane în comparație cu cele
precedente – patru bestii. Acestea urcau din profundul abisului, adică al
răului. Fiul Omului venea din cer, adică dintr-un loc al binelui, de la
Dumnezeu, din lumină. Se face referință la „norii cerului”. El este cu Dumnezeu
pe norii cerului, în plinătatea gloriei sale. După cum animalele sunt imaginii
ale împărățiilor păgâne, duşmanii lui Dumnezeu, la fel omul – „fiul omului” [bar nashà] în aramaică, limba lui Daniel – exprimă prietenii Domnului,
adică cei drepți. În literatura iudaică și în Noul Testament acest text
desemnează figura Mesiei, adică a lui Isus Cristos, „Fiul Omului”, refuzând să
se lase închis într-o definiție prea rigidă a misiunii sale (spre exemplu cea
politică). El este un om ca alți oameni, dar cu „totul altul”. Această relatare
ne pregăteşte pentru evenimentul Transfigurării – Schimbării la față a
Domnului.
În cea de-a doua lectură (2Pt 1,16-19), apostolul Petru încearcă să
răspundă la câteva probleme din prima comunitate creștină, tulburată de învăţăturile falșilor înțelepți. Avem mărturia lui Petru cu privire
la schimbarea la față a Domnului. El ține să precizeze că cuvântul său nu are
nimic de a face cu povestirile imaginare, cu „basme bine ticluite”, care în
greacă vine redat cu termenul mythoi,
în românește „mit”. Mitul vine prezentat ca rodul al imaginației umane. Petru
revindecă forța autenticității mărturiei sale: „Noi înşine am auzit acest glas
venit din cer când eram cu el pe muntele cel sfânt” (v. 18). „Noi am
contemplat… noi am auzit...” Este descoperirea adevăratului Cristos, acea
„candelă ce străluceşte în loc întunecos până când se va lumina de ziuă şi va
răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre” (v. 19). În lumina mărturisirii lui Petru, noi
creştinii de astăzi credem că Isus a fost transfigurat şi înviat; avem
încredere în mărturia apostolilor care au văzut gloria sa. Manifestarea lui
Cristos este o probă și o confirmă „cuvântul profetic”, adică toată Scriptura
care vorbește despre Mesia.
În Evanghelie după Matei (Mt 17,1b-9), schimbarea la față are loc după prima vestire a morţii
lui Isus (Mt 16,21). Această vestire
tulbură capetele discipolilor, mai ales a lui Petru (Mt 16,22-23). Aşteptau un mesia glorios. Crucea era o piedică
pentru a crede în Isus. Schimbarea la față unde Cristos apare glorios pe vârful
muntelui, era pentru ei un ajutor ce putea depăşi trauma crucii şi descoperind
pe adevăratul Mesia. Într-o dimineaţă, Isus ia cu sine pe Petru, pe Iacob şi pe
Ioan şi urcă pe munte înalt. Trebuie să ştiţi că în Biblie, munte reprezintă
locul de apropiere a lui Dumnezeu şi de întâlnirea cu el. Isus vrea să le dea un
semn care să le permită să reziste în faţa încercărilor. El ştie că are de
luptat cu ucenicii ca să-și schimbe mentalitatea, deoarece ei încă se gândeau să-l
urmeze pe un Mesia eliberator, politic, care se ocupă de restaurarea monarhiei
în Israel. Pentru a-i ajuta să realizeze această schimbare, el le va arăta o
parte din splendoarea sa divină.
Acolo apostolii descoperă pe Isus
transfigurat și luminos. Fața sa devine așa de radiantă şi hainele așa de
luminoase că Petru e uimit în fața acestei revelații și are o reacție spontană.
„Dacă vrei, voi face aici trei corturi: unul pentru tine, unul pentru Moise şi
unul pentru Ilie” (v. 4). Simbolul cortului, după cum se știe, are o valoare
profundă îndreptată spre prezenta lui Dumnezeu [aluzie la shekinah în ebraică – „prezența” divină]. Petru tinde să pună pe
același plan Cuvântul lui Dumnezeu pentru Moise – legea, pentru Ilie –
profeția, pentru Isus – Evanghelia. Dar, iată că răsună vocea Tatălui: „Acesta
este Fiul meu cel iubit, în care este mulţumirea mea; ascultaţi de el!” (v. 5).
Glasul Domnului corectează această interpretare și îi dă numai lui Cristos
valoarea de „cort” al prezenței divine. Este important pentru noi acest cuvânt:
„Ascultați-l!” Trebuie să ascultăm de Isus. Nu este cuvântul papei, nici al
episcopilor nici al preoţilor; este cuvântul lui Dumnezeu însuşi spus nouă
tuturor…
Miraculosul în
schimbarea la faţă este că un om cu un trup ca al nostru răspândeşte o lumină
divină. Peste un timp discipolii vor vedea un Cristos desfigurat care geme sub
lovituri de ură… Un Isus atât de desfigurat în agonia sa, încât Evangheliile
spun că a transpirat sânge… Atât de suferind încât se adresează Tatălui în
rugăciune: „Tată, dacă este posibil, îndepărtează acest potir de la mine!”
Cristos, a cărui faţă avea să fie desfigurată de suferinţă, vrea să le spună discipolilor:
va veni cu siguranţă ziua învierii, dar mai întâi trebuie să trec obligatoriu prin
moarte. Dar iată, acum vă arăt rezultatul acestei „treceri” a învierii: chipul
meu este transfigurat de iubirea Tatălui.
Celebrul „vicar” a lui Bernanos declară: „Eu nu sunt
ambasadorul lui Dumnezeu asupra filosofilor. Eu sunt slujitorul lui Isus
Cristos”. Nu este suficient să fim
„religioși”, trebuie să fim „creștini”, adică martori ai lui Cristos și ai
iubirii sale.
Putem spune deci că schimbarea la
faţă a fost o modalitate folosită de Dumnezeu pentru a-i scoate pe discipoli
din criza de credinţă prin care treceau. Cauza crizei credinţei lor era modul
în care vedeau oamenii şi lucrurile de lângă ei. Dumnezeu i-a ajutat să iasă
din această situaţie luminându-le vederea: să vadă lumea cu ochii lui Dumnezeu.
Văzută de jos, în lumina umană, obişnuită, persoanele şi lucrurile pot părea
plicticoase, banale ori respingătoare. Dar văzute de sus, în lumina divină,
aceleaşi persoane şi aceleaşi lucruri devin mai strălucitoare, mai plăcute.
Experienţa vederii adevăratei naturi a persoanelor şi lucrurilor poate fi
numită o experienţă a transfigurării, a schimbării la față. Să ne ajute,
Domnul, să vedem lucrurile de sus, din lumina lui Dumnezeu!
[bibliografia
(anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995].
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu