Sfântul Dominic (1170-1221), preot

Sfântul Dominic (1170–1221), portrayed in the Perugia Altarpiece by Fra Angelico.

Galleria Nazionale dell'Umbria, Perugia.

Astăzi sărbătorim de sfântul Dominic de Guzmán, preot. Studiul şi sărăcia sunt cei doi pivoţi ai ordinului dominican, programul de viaţă al fraţilor „cerşetori” care îmbracă haina sfântului Dominic, contemporan cu un alt mare sfânt fondator: sfântul Francisc de Assisi. Amândoi au lăsat în istorie o amprentă de neşters, cu toată scurtimea duratei existenţei lor pământeşti: Francisc a murit la 44 de ani, iar Dominic la 51 de ani.  S-a născut în Vechea Castilie (acum pn Spania) în jurul anului 1170 şi a murit la Bologna, la 6 august 1221. Sfântul Dominic a dat mare importanţă studiului pentru misiunea apologetică a fraţilor predicatori.

Din familie nobilă, „de statură medie, cu trup firav dar un chip frumos”, şi-a obişnuit, încă de la vârsta tânără, cu pocăinţa. Singura bogăţie erau cărţile, pe care totuşi nu a ezitat să le vândă, într-un an de foamete, pentru a putea împărţi hrană celor înfometaţi. Pentru erudiţia şi pasiunea pentru carte, episcopul de Osma l-a numit în rândul canonicilor săi. S-a distins prin corectitudine, zel, punctualitate în îndatoriri şi spirit de sacrificiu. Viaţa sa a avut o cotitură decisivă. Tânărul canonic, ieşind din hotarele Castiliei Vechi, chiar din sudul Franţei, ia cunoştinţă de o criză spirituală profundă: numeroşi credincioşi părăseau Biserica Catolică şi aderau la eretici: albigenzii, catarii și valdezii, destul de răspândiţi în sudul Franței, iar cu doctrina lor gnostică şi maniheistă aveau mari succese în rândul poporului, mai ales al femeilor, prin puritatea ostentativă şi prin sărăcia vieţii lor. Profesau o viaţă de sărăcie evanghelică, dar excludeau ierarhia, sfintele sacramente cu formele cultului catolic.  

Sfântul Dominic a avut atunci ideea de a fonda un ordin de fraţi săraci şi studioşi pentru ca să poată predica învățătura creştină nu numai prin cuvinte, ci prin exemplul vieţii lor, fără suspiciunea vreunui interes material. A dat primul exemplul, mergând cu picioarele goale, dormind pe pământ, postind şi trăind din pomenii. Nu a urmărit să formeze o elită de intelectuali, ci de vestitori ai evangheliei, iar în peregrinările sale se oprea pentru puţin timp cu plăcere chiar şi cu cei mai umili căruţaşi „propunându-le tuturor să vorbească despre Dumnezeu”. Honoriu al III-lea a aprobat „Ordinul Predicatorilor”, care urma regula sfântului Augustin.

„În Dominic am aflat un om care a trăit pe deplin viaţa apostolilor; nu am nici un dubiu că el este pus alături de ei în slava cerească”: sunt cuvintele papei Grigore al IX-lea în ziua canonizării sale.