II TPA (C): Vechiul lasă postul noului

 

Evanghelia: Ioan 2,1-12: În acel timp, ¹ în localitatea Cana, din Galileea, era o nuntă. Mama lui Isus era acolo. ² A fost chemat şi Isus cu ucenicii săi la nuntă. ³ Terminându-se vinul, mama lui Isus i-a zis: "Nu mai au vin". ⁴ Isus i-a răspuns: "Ce vrei de la mine, femeie? Încă nu a venit ceasul meu". ⁵ Mama lui Isus a zis slujitorilor: "Faceţi tot ce vă va spune". ⁶ Erau acolo şase vase de piatră, puse pentru curăţirea iudeilor, fiecare de circa o sută de litri. ⁷ Isus le-a zis: "Umpleţi vasele cu apă". Ei le-au umplut până sus. ⁸ Atunci Isus le-a spus: "Scoateţi acum şi duceţi nunului". Şi i-au dus. ⁹ Nunul a gustat apa prefăcută în vin. El nu ştia de unde este vinul, slujitorii însă care scoseseră apa, ştiau. Nunul l-a chemat atunci pe mire ¹⁰ şi i-a zis: "Orice om pune la masă mai întâi vinul cel bun şi numai după ce au băut bine, îl pune pe cel mai puţin bun. Dar tu ai ţinut vinul bun până acum". ¹¹ Aceasta a fost prima minune pe care a săvârşit-o Isus; era la Cana, în Galileea; astfel şi-a arătat slava şi ucenicii lui au crezut în el. ¹² După aceasta, s-a coborât la Cafarnaum împreună cu mama sa, cu rudele şi ucenicii săi şi au rămas acolo câteva zile.

Omilie

Gestul făcut de Isus la Cana Galileei (In 2,1-12) este o manifestare mesianică, cum este și botezul din Iordan. Dar dacă la botez Tatăl este acela care îi descoperă semnificația profundă a lui Cristos, acum Cristos însuși se manifestă.

Minunea nu stă în faptul puterii lui Cristos, dar stă mai atent la unele detalii, cum sunt abundența vinului, optima sa calitate, faptul însuși că se înlocuiește apa pregătită pentru abluțiune rituale. Sunt toate trăsături mesianice. Isus este Mesia, noua Alianță și noua lege. Dar să se noteze un detaliu important. În mesianitatea lui Isus este conținută ideea unei schimbări: este vorba de vechi (apa) care trebuie să dea locul noului (vinului). Vechia lege trebuie să preschimbe pe cea nouă.

Mesianitatea pe care Isus a revelat-o la Cana Galileei este toată propulsată spre „ceasul meu„ (v. 4: "încă nu a venit ceasul meu"), pe care știm că e ora Crucii și învierii. Tocmai la lumina Crucii se înțelege natura profundă a gloriei pe care Cana Galileei, pentru prima dată, și-a manifestat-o. Ar părea straniu și scandalos a afirma căgloria să fie dezvăluită pe Cruce, care este locul umilirii și al înfrângerea. Dar Ioan insistă asupra acestei gândiri. Și are dreptate. Gloria lui Dumnezeu, (și în alte cuvinte, ceea ce se revelează pentru lume, ceea ce este vizibil: aceasta e, chiar, semnificația gloriei) este nemaiauzita putere a iubirii care rămâne fidelă până la martiriul.

Ucenicii crezură în Isus. Construcția gramaticală (eis – e în limba greacă- este la acuzativ) denotă că credința este un impuls. Nu se crede în ceva sau într-o doctrină, dar într-o persoană. Ucenicul se încrede în Isus, se abandonează lui și se lasă condus de el. Cum face și Maria: "Faceţi tot ce vă va spune" (v. 5). Mesianitatea lui Isus include acest pasaj de la vechi la nou. Credința este o convertire, o deschidere noului, o disponibilitate. Cași credința Mariei care acceptă aparentul refuz și se lasă condusă spre o așteptare superioară. ”Nu mai au vin”: aceste cuvinte ale Mariei exprimă, discret, speranța într-un miracol. Răspunsul lui Isus exprimă o clară rezerva, în timp ce a consimți, apoi, pentru a face miracolul. Reticența lui Isus are scopul de a face să treacă credința Bisericii (al cărui model este Maria) la o credință începătoare la o credință mai matură. Oamenii încearcă în minune soluția încurcăturii lor: Isus face o minune pentru o revelație superioară. (don Bruno Maggioni; trad. pr. Isidor Chinez).