† Duminica a 29-a de peste an [A]: Aparținem Domnului prin botez [22 octombrie 2023]

„Ale cui sunt imaginea aceasta şi inscripţia?” 

Aparținem Domnului prin botez

 pr. Isidor Chinez (22 octombrie 2023) 

Lecturi biblice: Isaia 45,1.4-6; 1Tesaloniceni 1,1-5b; Evanghelia Matei 22,15-21; lecturi biblice 

Omilie

Lecturile biblice din această duminică au ca obiect divizarea puterilor, cea politică și cea religiosă. Se afirmă unitatea originii din moment ce în Dumnezeu se află izvorul întregii autorităţi existente pe pământ: e „unicitatea absolută a Domnului” – el este regele, creatorul, salvatorul, judecătorul universal. Înaintea lui divinitățile păgâne sunt un nimic: „căci toţi zeii popoarelor sunt deşertăciune” [Ps 95 (96),5], citim în palmul responsorial. El este moderatorul istoriei sacre și profane, întrucât totul converge spre realizarea planului său de mântuire. Liturgia de astăzi se deschide cu un text din profetul Isaia unde vorbește despre Cirus ca despre „unsul” său, adică Mesia. Acesta învinsese imperiul babilonian în  anul 538 î.C., creând astfel condițiile pentru eliberarea evreilor deportați. Pentru un credincios, realitățile pământești și utilitatea lor între lucrurile din această lume, se referă la începutul lor: „Domnul este Dumnezeu nostru, nu este altul în afară de el”, căci Domnul le-a creat. Răspunsul lui Cristos către farisei este o adevărată învățătură asupra originii divine a puterii și asupra distincției cea temporală și cea spirituală: Isus „le-a zis: «Daţi-i, aşadar, Cezarului ceea ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu!»” (Mt 22,21). În a doua lectură apostolul Paul descrie modalitățile „tributului” creștin, adică consemnarea lui Dumnezeu a proprie persoane: e „lucrarea credinţei voastre, a strădaniei iubirii şi a perseverenţei speranţei voastre în Isus Cristos înaintea lui Dumnezeu Tatăl nostru” (1Tes 1,3). Sunt virtuți teologice: credință, speranță și iubirea. Îi aparținem Domnului prin botez!

† Duminica a 28-a de peste an [A]: Chemarea la mântuire [15 octombrie 2023]

Parabola ospățului de nuntă.

Chemarea la mântuire

 pr. Isidor Chinez (15 octombrie 2023) 

Lecturi biblice: Isaia 25,6-10a; Filipeni 4,12-14.19-20; Evanghelia Matei 22,1-14; lecturi biblice

Omilie

Textele biblice din această duminică ne adresează o chemare la speranță: este vocația la mântuire! În centrul găsim o alegorie: banchetul bucuriei care, în evanghelie, capătă caracterul specific al sărbătorii nunții. Dumnezeu pregătește pentru credincioșii săi o mare sărbătoare unde vor fi șterse orice formă de tristețe și doliu pentru totdeauna; va fi înlăturată moartea [din lectura întâia]. Parabola din evanghelie precizează foarte bine împrejurările în care trebuie să aibă loc convocarea la bucurie: e nunta fiului regelui, adică căsătoria Fiului lui Dumnezeu cu natura umană – e vorba de „întrupare”. Apostolul Paul, în lectura a doua, descrie cum ar trebui să fie dispoziţia primitoare a omului: atunci „Dumnezeul meu va avea grijă să suplinească orice nevoie a voastră după bogăţia gloriei sale în Cristos Isus” (Fil 4,19). Este un îndemn ce poate fi legat de cele două lecturi [prima și evanghelia];  e un ansamblu de relații între persoane, Biserică și societate. 

† Duminica a 27-a de peste an [A]: Speranța Domnului: să aducă roade [8 octombrie 2023]

Viticultorii ucigași (Mt 21,33-43) [parabolă].

Speranța Domnului: să aducă roade

pr. Isidor Chinez (8 octombrie 2023) 

Lecturi biblice: Isaia 5,1-7; Filipeni 4,6-9; Evanghelia Matei 21,33-43; lecturi biblice

Omilie

Tema lecturilor este cea a viei – imaginea comunității israelite și simbol al împărăției lui Dumnezeu, pentru Isus. Vița împreună cu măslinul este semnul binecuvântării mesianice. Israelul este ca o vie pe care Domnul a sădit-o, a protejat-o și a apărat-o de intemperii. De aceea trebuie să răspundă grijii pe care i-o dăduse Dumnezeu. Sensul învățăturii este clar: Israel este pentru Domnul ca o vie aleasă, îngrijită de el cu toate atențiile, dar dezamăgește așteptările „viticultorului” ce este nevoit să renunțe abandonându-și via. Dumnezeu este înșelat în așteptări de acțiunile noastre. Liturgia de astăzi ne oferă o descriere a modului în care acţionează Domnul în această situaţie: nu-și pierde credința în poporul său și nici în posibilitatea ca ei să poată administra via. Dumnezeu îi înlocuiește pe cei care au vrut să-și însușească via. În parabola lui Isus este adăugat un detaliu de o importanță însemnată: via este dăruită „altora” [alte națiuni, păgânii] după ce a fost respins în mod straniu de primii destinatarii, evreii. Este dură parabola: „împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite” (Mt 21,43). Via Domnului este Biserica: ei i-a fost încredințat misiunea de a duce tuturor popoarelor vestea bună a mântuirii. Dumnezeu ne hrănește cu Cuvântul și cu Trupul și Sângele său și are grijă de noi, apoi ne trimite în lume pentru a-i face pe toți să „guste” din roadele mântuirii.

† Duminica a 26-a de peste an [A]: Ascultă de Domnul [1 octombrie 2023]

Parabola celor doi fii (1908) - de Eugene Burnand (1885-1921). 

Ascultă de Domnul

pr. Isidor Chinez (1 octombrie 2023) 

Lecturi biblice: Ezechiel 18,25-28;  [forma prescurtată] Filipeni 2,1-5; Evanghelia Matei 21,28-32; lecturi biblice 

Omilie

Liturgia Cuvântului de astăzi se concentrează asupră conceptul religios al ascultării:  ascultă de Domnul! Este convertirea inimii și a minții. Prima lectură intenționează să sublinieze sensul acțiunilor umane în lumina responsabilității personale, după exigențele alianței: „a văzut şi s-a întors de la răutatea pe care a comis-o, el va trăi şi nu va muri” (Ez 18,28). Evanghelia ne face să înțelegem că omul drept realizează voința lui Dumnezeu. Este o parabolă pe care Cristos o spune conducătorilor din Ierusalim arătând modelul de ascultare ce corespunde așteptărilor lui Dumnezeu. A doua lectură descrie ascultării lui Isus – prototipul fiecărei ascultări: „să aveţi în voi acea atitudine care este în Cristos Isus!” (Fil 2,5). Domnul nu numai că ne-a indicat „cerințele” Tatălui său, dar, dându-ne pe Duhul Sfânt, ne dă putere să le și trăim.

Lectura întâia (Ez 18,25-28). Pentru a înțelege predicare profetului Ezechiel trebuie să ne amintim de acest context: preotul Ezechiel este unul dintre locuitorii Ierusalimului care însoțește poporul în exilul babilonian (586-538 î.C.) unde îl duc armatele lui Nabucodonosor. E o mare catastrofă: trăind atrocitățile războiului, iată că acum se îndreaptă spre Babilon, departe de țara promisă, de Ierusalimul distrus, de Templul jefuit, cu populația decimată; totul e pierdut… În capitolul al 18-lea profetul ne amintește că responsabilitatea este individuală. După căderea Ierusalimului, poporul a fost exilat, iar opinia comună că ei plătesc pentru păcatele strămoșilor și, prin urmare, responsabilitatea nu era a lor, ci a strămoșilor. Este o pedeapsă nedreaptă. Ezechiel intervine cu forță de mai multe ori pentru a afirma că drumul spre mântuire stă în convertirea personală a inimii și în întoarcerea la Domnul. Principiu religios moral este de o importanță excepțională: responsabilitatea este personală, la bine și la rău. Vechiul Testament este impregnat de legea remunerării: orice rău trebuie reparat de persoana care îl comite sau de urmașii lui, pentru care copiii plătesc pentru păcatele părinților lor. Din această perspectivă, se dezvoltă o atitudine inevitabil: nu scapi de soartă. Este un sentiment de resemnare față de condiția cuiva: o condamnare venită din altă parte. În lumina acestei învățături înțelegem importanța extraordinară pe care Ezechiel face apel: este responsabilitatea individuală – fiecare după meritul său, pentru ce este și pentru ce acționează sau alege. Fragmentul indică împlinirea voinței lui Dumnezeu. Domnul nu vrea ca păcătosul să moară, ci să se convertească și să trăiască: „Dacă cel drept se întoarce de la dreptatea lui, săvârşeşte nedreptate şi moare din cauza ei, el moare din cauza nedreptăţii pe care o săvârşeşte. Dar dacă cel rău se întoarce de la răutatea lui pe care a comis-o şi face dreptate şi judecată, acela îşi va face sufletul să trăiască” (v. 26-27). Profetul învață că responsabilitatea pentru acțiunile cuiva este personală: e verificarea vieții după Cuvântul lui Dumnezeu ce vindecă,  face să trăiască, corectează și salvează.

Comunitatea din Filipi pe care Paul a fondat-o în timpul celei de-a doua călătorii apostolice (50-52 d.C.) trăiește într-o relație afectivă cu apostolul pe care îl consideră nu doar un fondator, ci mai ales ca pe un tată: e grija tatălui  să o face să crească în credință și în viața fraternă. Pentru aceasta îl prezintă pe Cristos ca model. Filipenii – așa cum am văzut deja duminica trecută – sunt foarte atașați de apostol: îi consideră fiii săi preferați. În lectura a doua (Fil 2,1-11), Paul se teme de o amenințare de dezbinare în rândul comunitații din Filipi pe care o îndeamnă la unitatea: „să aveţi aceeaşi iubire, aceeaşi simţire, un singur cuget!” (v. 2). Se subliniază voința lui Dumnezeu care constă într-o adevărată unitate a minții și a inimii între toți membrii comunității și propune exemplul de dăruire necondiționată a lui Isus: „să aveţi în voi acea atitudine care este în Cristos Isus!” (v. 5). Este exemplul Domnului care renunță la sine pentru alții.

În Evanghelia după Matei (Mt 21,28-32) Isus stă de vorbă cu mai marii preoților și bătrânii poporului, adică cu aceea care au un rol prin naștere, sunt înaintea celorlalți, au o putere și autoritate. Lor le spune această parabolă: „Ce părere aveţi? Un om avea doi fii. S-a apropiat de primul şi i-a zis: «Fiule, du-te azi şi lucrează în vie!» El i-a răspuns: «Nu vreau», dar apoi i-a părut rău şi s-a dus. A venit apoi la celălalt şi i-a spus la fel, iar el i-a răspuns: «Da, Doamne», dar nu s-a dus” (v. 28-30).

Tatăl le spune copiilor săi să lucreze în via sa. Un fiu spune „nu vreau”, arătând că voința tatălui său nu corespunde cu a lui: poate să aibă visele sau proiectele sale. Al doilea fiu este la datorie, din obișnuință; îi spune imediat tatălui „da”, pentru că știe că acesta face parte din comportamentul său și acesta se așteaptă de la el. Este convins că supunerea verbală este suficientă. Ambii copii nu vor ceea ce vrea tatăl lor. Apoi își continuă ocupațiile zilnice, fără să se întrebe ce presupune cu adevărat acel răspuns. Dar, făcând aceasta, vede trecând pe lângă primul fiu, care se pare că luase alt drum și, din cauza unei lipse de dispoziție, întoarse spatele tatălui său și  la rugămintea sa,… dar apoi s-a dus acolo, în vie. Așa se face!

Evanghelistul Matei vede în cei doi fii pe evrei și păgâni. Pentru a face voința Tatălui nu sunt suficiente propunerile bune, ci este necesară convertirea. Astfel păcătoșii își schimbă viața. În parabola celor doi frați, Isus vrea să arate cum aparențele înșală. Cel care fusese de acord să meargă în via tatălui nu se duce, în timp ce cel de-al doilea fiu care refuzase schimbă ideea, se răzgândește, ascultă. Domnul spune că voința lui Dumnezeu constă în primirea „împărăției” sale ce vine, angajându-se să creeze o lume mai dreaptă și solidară. Încă o dată Isus înfruntă o societate în care erau preoți, bătrânii poporului și farisei ce aveau în mâini puterea politică și economică și apărau prin practicarea unor rituri exterioare, jertfe și rugăciuni. Pe de altă parte cea mai mari populație sunt mici meșteșugari, oamenii brațelor, pescari, vameși, prostituate ce erau îndepărțați până la marginile societății. Ei au adesea o căutare sinceră a lui Dumnezeu și a voinței sale… De aceea Domnul le spune preoților și fariseilor că „vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu” (v. 31). Pentru a valida această teză, Isus aduce cazul lui Ioan Botezătorul: „Ioan a venit la voi pe calea dreptăţii, dar nu aţi crezut în el, însă vameşii şi desfrânatele l-au crezut. Voi însă, deşi aţi văzut, nici măcar după aceea nu v-a părut rău, ca să credeţi în el” (v. 32). Cei pe care ei îi consideră păcătos i-au arătat bunăvoința mergând să primească botezul, în timp ce voi nu l-ați recunoscut și acceptat. Numai Matei relatează parabola celor doi fii care se încheie astfel: „adevăr vă spun că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu. (v. 31). Cu această parabolă Isus răspunde celor care erau scandalizați pentru că îi frecventează pe cei marginalizați din timpul său. Păcătoșii se convertesc. Sunt mai aproape de Dumnezeu decât cei care se cred „drepți” și își petrec tot timpul în templu și nu se convertesc niciodată.

Creștinul se convertește căci ascultă cu inima și mintea de voința Domnului!

---

Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A,  Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/;      Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro;  Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.

---

† Duminica a 25-a de peste an [A]: „Gândurile” lui Dumnezeu se împletesc cu milostivirea sa [24 septembrie 2023]

„Mergeți și voi în vie!”

„Gândurile” lui Dumnezeu se împletesc cu milostivirea sa

 pr. Isidor Chinez (24 septembrie 2023) 

Lecturi biblice:  Isaia 55,6-9; Filipeni 1,20c-24.27a; Evanghelia Matei 20,1-16a; lecturi biblice

Omilie

În liturgia de astăzi „gândurile” lui Dumnezeu sunt prezentate ca de neatins de inteligența umană, insuficiente pentru a le cuprinde. În prima lectură profetul începe cu invitația la convertire: „căutaţi-l pe Domnul!” E necesar să abandonăm căile răului și să ne întoarcem la Domnul: „căci gândurile mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile mele!” Compară gândurile lui Dumnezeu cu înălțimea până la cer. Evanghelia amintește parabola lucrătorilor din vie ce ilustrează generozitatea lui Dumnezeu față de toți oamenii, evrei și păgânii. Stăpânul aplică o logică diferită de aceea a bunului simț și tulbură lucrătorii în momentul plății. Cea de-a doua lectură arată cum este gândul omului mișcat de Duhul Sfânt: se distanțează considerabil de logica comună. Apostolul își amintește deplina disponibilitate la lucrarea lui Dumnezeu și pentru binele comunității din Filipi. Tema care unifică textele este Dumnezeu și omul, în ciuda diferențelor lor: ei se află unul lângă altul în realizarea mântuirii lumii. „Gândurile” lui Dumnezeu se împletesc cu milostivirea sa!

† Duminica a 24-a de peste an [A]: Iertarea și milostivirea divină [17 septembrie 2023]

 Stăpânul a poruncit ca să fie vândut el, soţia, copiii şi tot ce avea şi să achite datoria... Dar i s-a făcut milă de el... şi i-a iertat datoria.

Iertarea și milostivirea divină

pr. Isidor Chinez (17 septembrie 2023) 

Lecturi biblice: Ben Sirah 27,30-28,7; Romani 14,7-9; Evanghelia Matei 18,21-35; lecturi biblice 

Omilie

Iertarea și milostivirea divină sunt în centrul învățăturii Liturgiei Cuvântului de astăzi. Prima lectura leagă iertarea lui Dumnezeu de iertarea frăţească, făcând să depindă pe a două de prima: „iartă-i aproapelui tău nedreptatea şi atunci când te vei ruga păcatele îţi vor fi dezlegate!” (Sir 28,2).  În Evanghelie este învățătura lui Isus despre iertare, sub forma unei parabole a slujitorului fără milă:  „tot aşa vă va face şi Tatăl meu ceresc dacă nu veţi ierta fiecare fratelui său din inimă” (Mt 18,35). A doua lectură prezintă viața creștinilor după moartea și învierea Domnului. A murit pe cruce pentru noi și păcatele noastre, dar a înviat pentru a ne mântui: căci „dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim. Aşadar, fie că trăim, fie că murim, ai Domnului suntem” (Rom 14,8). Să iertăm și vom fi purtați în milostivirea divină!

† Duminica a 23-a de peste an [A]: Corectarea fraternă [10 septembrie 2023]

 

Iubirea în Biserică...

Corectarea fraternă

pr. Isidor Chinez (10 septembrie 2023) 

Lecturi biblice: Ezechiel 33,7-9;Romani 13,8-10; Evanghelia Matei 18,15-20; lecturi biblice 

Omilie

Liturgia Cuvântului din această duminică este despre corectarea fraternă. Fiecare creștin, prin chemarea sa, nu poate rămâne indiferent față de comportamentul aproapelui său, mai ales când sunt în discrepanță cu voința lui Dumnezeu. A interveni în detrimentul cuiva este o îndatorie de caritate. Totul începe când ne simțim „datornici” sau „obligați” „să ne iubim unii pe alţii”, spune apostolul Paul sau când ne simțim „supraveghetori” ai celuilalt, atenți păzitori, spune profetul Ezechiel. Evanghelia începe cu restaurarea legăturii care remediază necontenit țesătura ruptă a relațiilor. Prima lectură constă într-un oracol din profetul Ezechiel despre necesitatea de a-i avertiza pe cei răi cu privire la greșeli. Comunitatea lui Matei înregistrează deja primele „defecțiuni” de la linia lui Isus. Este învăţătura Domnului despre modul creștin de a efectua corectarea fraternă. Dumnezeu îi va dărui harul daca el va asculta de cel care-l corecteaza. Biserica se naște din relația pe care omul reușește să o stabilească cu Cristos: „unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu, sunt şi eu acolo, în mijlocul lor” (Mt 18,20), dar și cu frații și surorile, adaugă apostolul Paul în a doua lectură: „să vă iubiţi unii pe alţii, pentru că cel care îl iubeşte pe altul a împlinit deja Legea!” (Rom 13,8). Este vorba despre iubirea frățească: este gestul creștinului pentru că iubirea este împlinirea Legii [în ebraică Torah].