„Mergeți și voi în vie!”„Gândurile” lui Dumnezeu se împletesc cu milostivirea sa
pr. Isidor Chinez (24 septembrie 2023)
Lecturi biblice: Isaia 55,6-9; Filipeni 1,20c-24.27a; Evanghelia Matei 20,1-16a; lecturi biblice
Omilie
În liturgia de astăzi „gândurile” lui Dumnezeu sunt prezentate ca de neatins de inteligența umană, insuficiente pentru a le cuprinde. În prima lectură profetul începe cu invitația la convertire: „căutaţi-l pe Domnul!” E necesar să abandonăm căile răului și să ne întoarcem la Domnul: „căci gândurile mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile mele!” Compară gândurile lui Dumnezeu cu înălțimea până la cer. Evanghelia amintește parabola lucrătorilor din vie ce ilustrează generozitatea lui Dumnezeu față de toți oamenii, evrei și păgânii. Stăpânul aplică o logică diferită de aceea a bunului simț și tulbură lucrătorii în momentul plății. Cea de-a doua lectură arată cum este gândul omului mișcat de Duhul Sfânt: se distanțează considerabil de logica comună. Apostolul își amintește deplina disponibilitate la lucrarea lui Dumnezeu și pentru binele comunității din Filipi. Tema care unifică textele este Dumnezeu și omul, în ciuda diferențelor lor: ei se află unul lângă altul în realizarea mântuirii lumii. „Gândurile” lui Dumnezeu se împletesc cu milostivirea sa!
Primara lectură (Is 55,6-9) reflectă imensa milostivire a lui Dumnezeu față de poporul său. Isaia avertizează că există o distanță „cerească” între gândirea și acțiunea lui Dumnezeu și aceea a oamenilor: „gândurile mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile mele” (v. 8). Ajung să fie scandalizați de comportamentul lui Dumnezeu, așa cum se întâmplă cu lucrătorii de la prima oră din evanghelie. Profetul vorbește poporului în exilul din Babilon și îi invită să se convertească. Trebuie schimbată imaginea lui Dumnezeu: Domnul este diferit de oameni și nu judecă ca ei. Gândurile sale sunt de milostivire și pace, nu de răzbunare. Testul [Deutero-Isaia capitolele 40-56] este din timpul când se profilează reîntoarerea evreilor din exil. Profeții precedenți sunt cei care condamnă păcatele poporului și ameninţă cu pedeapsa. Acest profet invită pe cei exilați „să caute” și să anunțe că Dumnezeu este aproape de fiecare om și nu numai că iartă pe cei care greșesc, ci cu milostivirea sa îi „împinge” pe toți să se convertească: „căutaţi-l pe Domnul cât timp se lasă găsit, chemaţi-l cât timp este aproape!” (v. 6). Dumnezeu dă harul său tuturor, în mod gratuit. Și subliniază că Domnul nu gândește ca noi: exilații se gândeau la pedeapsă, Dumnezeu se gândește la iertare și le oferă posibilitatea unui nou început. Domnul este bun și are milă față de toți; chiar păcătoșii se pot apropia de el: „Să-şi părăsească nelegiuitul calea sa şi păcătosul, gândurile sale! Să se întoarcă la Domnul şi el se va îndura de ei, la Dumnezeul nostru, căci el este mărinimos în iertare” (v. 7). În armonie cu această temă, psalmul responsorial pune în lumină nu pedeapsa ci milostivirea infinită a lui Dumnezeu: „Domnul este îndurător şi plin de dragoste, el este îndelung răbdător şi plin de îndurare; Domnul este bun faţă de toţi, el îşi arată dragostea faţă de orice făptură” [Ps 144(145),8-9].
Și sfântul Paul experimă bucuria de a se simți chemat de Dumnezeu să lucreze în via sa. Dar, după cum mărturisește el însuși, harul Domnului a fost cel care a acţionat în el, acel har care l-a transformat din persecutor al Bisericii în apostol al neamurilor. În a doua lectură (Fil 1,20c-24.27a) Paul le indică filipenilor calea de urmat; îi îndeamnă la unitate, umilință și fidelitate față de Domnul. Scrisoarea este o expresie a afecțiunii profunde care îl leagă de comunitatea din Filipi. E prima fondată de Paul în Europa, în timpul celei de a doua călătorii misionare (cf. Fap 16,12-40). Dă o serie de informații despre situația sa: se află în lanțuri la Roma, dar a putut vesti evanghelia (cf. Fil 1, 12-19). Începe să se simtă obosit. Ar vrea să ajungă la Domnul. Pentru el, a trăi înseamnă Cristos și a muri este câștig. Dar este dispus să rămână în această lume pentru a-și continua misiunea în folosul bisericilor întemeiate de el. Trecând la viitorul său, nu știe ce s-ar putea întâmpla: să fie eliberat sau să primească pedeapsa capitală? Nu se sperie, căci crede că nu va fi condamnat de Dumnezeu pentru că nu și-a îndeplinit cu vrednicie misiunea pe care a primit-o. El își identifica viața cu aceea a lui Cristos; prin el continuă să trăiască printre oameni: „să fie preamărit Cristos în trupul meu, fie prin viaţă, fie prin moarte, căci pentru mine a trăi este Cristos, iar a muri este un câştig” (v. 20-21). Totuși, adaugă imediat: „dar dacă a trăi în trup îmi este de folos pentru lucrare, nu ştiu ce să aleg” (v. 22). În fața acestei perspective, toate aspirațiile sale personale ocupă locul al doilea: „Sunt constrâns de acestea două: am dorinţa să mă despart de viaţa aceasta şi să fiu cu Cristos, şi aceasta ar fi cu mult mai bine. Însă este mai necesar pentru voi să rămân în trup” (v. 23-24). El ar fi dispus să rămână aici pentru a-i ajuta pe creștini să trăiască conform învățăturilor lui Isus. Nu este interesat să obțină merite. Pentru el important este să se dedice binelui fraților. Satisfacția cea mai mare constă în a-l urma pe Domnul, știind că numai așa va putea atinge fericirea atât în această viață, cât și în cea viitoare. Paul a înțeles bine că munca pentru Domnul este deja o răsplată pe acest pământ.
Evanghelia după Matei (Mt 20,1-16a) conține o parabolă care reprezintă o provocare la adresa mentalității comune. Suntem purtați să cerem o dreptate în virtutea căreia fiecare este răsplătit în funcție de ceea ce a făcut sau a produs, după inteligența și capacitățile sale. Acesta este modul de a gândi al primilor lucrători: stăpânul „a ieşit dis-de-dimineaţă ca să tocmească lucrători în via sa. După ce s-a înţeles cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i-a trimis în via lui” (v. 1-2). Pentru ei este de neconceput ca și cei care au lucrat o oră să primească același răsplată rezervată lor. Și noi scandalizați când cineva primește mai mult decât a meritat. În schimb, stăpânul dă tuturor aceeași plată. Înseamnă că nu ține cont de „cantitatea” de muncă depusă, ci de nevoile persoanei, care nu poate supraviețui fără acei bani în fiecare zi. Dacă aplicăm acest principiu relațiilor noastre cu Dumnezeu, trebuie să ne punem în criză în modul nostru de a gândi. Suntem purtați să ne imaginăm pe Dumnezeu ca un judecător care dă fiecărui om în baza a ceea ce merită. În schimb, Domnul nu se uită la meritul oamenilor: este bun cu toți, dă darurile tuturor în mod liber, nu cere foloase de nici un fel. Darul lui este același pentru toți oamenii din moment ce se dăruiește tuturor pe sine însuși. Nu înseamnă că nu se așteaptă angajamentul omului de a îndeplini voința sa! Dar fiecare trebuie să facă bine doar din iubire!...
Aceasta parabolă a Tatălui milostiv se luminează reciproc: iubirea milostivă a lui Dumnezeu ce se dăruiește pe sine însuși în mod liber tuturor, privilegiindu-i pe cei mai mici și pe păcătoși, și invidia celor care, considerându-l pe Dumnezeu stăpân, pretind ca meritele lor să fie recunoscute, simțindu-se mai buni decât alții. Parabola ne ajută chemându-ne să ne convertim, adică să schimbăm mentalitatea, renunțând la perspectiva umană pentru a o prelua pe aceea a împărăției lui Dumnezeu: „întrucât sunt de înălte cerurile faţă de pământ, la fel de înălţate sunt căile mele faţă de căile voastre şi gândurile mele faţă de gândurile voastre” (Is 55,9) [în lectura întâia]. „Gândurile” lui Dumnezeu se împletesc cu milostivirea sa!
Suntem invitați să recuperăm recunoștința în fața lui Dumnezeu pentru că ne-a chemat în împărăția sa!
Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu