† Sfinții Petru și Paul: Biserica pe credința lui Petru și Paul (29 iunie 2019)

Biserica pe credința lui Petru și Paul

 pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 18:30 (29 iunie 2019)

Lecturi: Faptele Apostolilor 12,1-11; 2Timotei 4,6-8.17-18; Evanghelia Matei 16,13-19; lecturi

Omilie

Astăzi celebrăm sărbătoarea sfinților Petru și Paul. Sunt cinstiţi în toată Biserica încă din secolul al II-lea ca martori ai credinţei. Tradiţia vrea ca Petru şi Paul să moară martiri în aceeaşi zi, pe 29 iunie a anului 67 sau 68, unul răstignit pe colina vaticană – poate în locul unde este astăzi biserica San Petro in Montorio, pe Gianicolo – şi celălalt, decapitat pe Via Ostiense. Amândoi sunt numiţi coloane ale Bisericii Romane. Tertulian îi aminteşte ca pe cei care au dăruit Romei învăţătura o dată cu sângele. Sărbătoarea lor a fost introdusă în calendarul liturgic roman chiar mai înainte de cea a Crăciunului. La Roma, începând din secolul al IV-lea, în ziua de 29 iunie se oficiau trei liturghii: una la altarul bazilicii Sfântul Petru în Vatican, alta în bazilica Sfântul Paul din Afara Zidurilor iar a treia în catacombele Sfântului Sebastian, pe Via Appia, unde trupurile celor doi apostoli au rămas ascunse câtva timp de teama profanării invadatorilor. Sfinții sărbătoriți au în comun mărturia dată lui Cristos până la martiriu; au anunțat vestea cea buna; au mărturisit acţiunea lui Dumnezeu prin slujirea lor; au arătat un Dumnezeu care îi susţine pe martorii săi şi salvează poporul creștin din toate necazurile.

Sfânta Liturghie cu hirotonire de preoți - Catedrala romano-catolică Iași (24 iunie 2019)

Glasul celui care strigă în pustiu [din predicile sfântului Augustin]

Biserica sărbătorește nașterea lui Ioan, atribuindu-i un caracter sacru deosebit. Noi nu celebrăm în mod solemn ziua de naștere a nici unui sfânt, însă o cele­brăm pe cea a lui Ioan și pe cea a lui Isus. Eu nu pot să las să treacă această sărbătoare fără un cuvânt, și, dacă vorbesc mai puțin decât o cere demnitatea subiectului, însăși profunzimea lui vă va oferi hrană pentru medi­tație. Însă Ioan s-a născut dintr-o femeie înaintată în vârstă și sterilă. Cris­tos se naște dintr-o tânără fecioară.
    

Tatăl nu crede în vestea despre viitoarea naștere a lui Ioan și devine mut. Fecioara crede că din ea se va naște Cristos și-l zămislește în credință. În rezumat, aceasta vrem să pătrundem și să analizăm; și dacă timpul scurt și facultățile pe care le avem la dispoziție nu ne permit să ajungem până în profunzimile acestui mister atât de mare, vă va învăța mai bine cel care vorbește în inte­riorul vostru, chiar în absența noastră, cel care este obiec­tul gândurilor voastre pioase, cel pe care l-ați primit în inima voastră și pentru care voi ați fost făcuți temple.

Se pare că Ioan este pus ca o graniță între cele două Testamente, Vechiul și Noul. De fapt, însuși Domnul declară că el este o graniță atunci când afirmă: Legea și Profeții au fost până la Ioan (Lc 16,16). Așadar, el reprezintă în sine parte din Vechiul și vestire a Noului. Cât privește Vechiul, el se naște din doi bătrâni. Cât pri­vește Noul, este proclamat profet deja în sânul mamei. Mai înainte de a se naște, Ioan a tresăltat în sânul mamei la sosirea Mariei. A avut deja de atunci numirea, înainte de a se naște. Este deja arătat al cui înaintemer­gător va fi, mai înainte de a fi văzut de el. Acestea sunt fapte divine care depășesc limitele micimii umane. În sfârșit, el se naște, primește un nume, se dezleagă limba tatălui. Este suficient a spune ce s-a întâmplat pentru a explica imaginea realității.

    

Zaharia tace și își pierde glasul până la nașterea lui Ioan, înaintemergătorul Domnului, și numai atunci își recapătă graiul. Ce înseamnă tăcerea lui Zaharia, dacă nu profeția care nu este bine definită și care înainte de predica lui Cristos este încă obscură? Se face cunoscută la venirea sa. Devine clară atunci când trebuie să apară cel prevestit. Faptul redobândirii graiului lui Zaharia, la nașterea lui Ioan, este același lucru cu sfâșierea catape­tesmei la pătimirea lui Cristos. Dacă Ioan s-ar fi vestit pe sine, el nu ar fi deschis gura lui Zaharia. Se dezleagă limba pentru că se naște glasul. Ioan, care îl prevestea pe Domnul, a fost întrebat: Cine ești tu? (In 1,19). Și a răspuns: Eu sunt glasul celui ce strigă în pustiu (In 1,23). Glasul este Ioan, iar despre Domnul se spune: La înce­put era Cuvântul (In 1,1). Ioan este glas pentru un timp scurt, însă Cristos este Cuvântul veșnic încă de la început.

(Din Predicile sfântului Augustin, episcop; [Pred. 293, 1-3: PL 38, 1327-1328]).

† Duminica a 12-a de peste an (C): Noutatea vieții: credința în Isus [23 iunie 2019]

Noutatea vieții: credința în Isus 

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (23 iunie 2019)

Lecturi: Zaharia 12,10-11; 13,1; Galateni 3,26-29; Evanghelia Luca 9,18-24; lecturi

Omilie

În această duminică, lecturile biblice ne cheamă la o creștere în credință față de Dumnezeu și față de Isus. Adevăratul Dumnezeu este dincolo de ceea ce credem noi că el este. Cristos ne întreabă și pe noi așa cum i-a întrebat pe apostoli care îl urmau despre el, despre mesajul său, despre misiunea sa. Care este răspunsul nostru? Pentru a-l recunoaşte, avem nevoie de a asculta Cuvântul său și de a ne hrăni din el.

† Trupul și Sângele Domnului [Joia Verde]: Euharistia – hrană bogată și îmbelșugată (joi, 20 iunie 2019)

Trupul lui Cristos - procesiune.

Euharistia – hrană bogată și îmbelșugată

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 10:00 (20 iunie 2019)

Lecturi: Genezei 14,18-20; 1Corinteni 11,23-26; Evanghelia Luca 9,11b-17; lecturi

Omilie

 

Astăzi celebrăm sărbătoarea Trupului şi Sângelui lui Cristos: este „memorialul” cuvintelor lui Isus de la Ultima Cină care s-a petrecut la Joia Sfântă – „Faceți aceasta în amintirea mea!” A primi Euharistia înseamnă a te deschide, a merge către, a te întâlni... Minunată este întâlnirea dintre Melchisedek şi Abraham [din prima lectură]. Orice întâlnire este mereu surprinzătoare: a te lăsa purtat. Apostolul Paul foloseşte verbul „a transmite”: a transmite altora ceea ce am primit – darul pâinii și al vinului [lectura a doua]. În Euharistia, Isus rezumă întreaga viaţă dăruită fraţilor săi până la moarte.

† Sfânta Treime [ C ] : Un „mister” de comuniune de viață și iubire [duminică - 16 iunie 2019]

Un „mister” de comuniune de viață și iubire 

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] (16 iunie 2019)

Lecturi: Proverbe 8,22-31; Romani 5,1-5; Evanghelia Ioan 16,12-15; lecturi

Omilie

În această duminică, toți suntem invitaţi la bucurie. Dumnezeul nostru de trei ori sfânt vrea să ne împărtășească din sfințenia sa. Suntem în duminica Sfintei Treimi. Este un „mister” de care teologii se îndrăgostesc. În realitate este misterul rădăcinii noastre de credință, de neînțeles pentru mintea omului căruia îi dăm crezare. Însuși Dumnezeu spune despre sine: „Eu sunt Cel care sunt” (Ex 3,14). E un fel de a se face cunoscut pe sine. Astfel, puteţi căuta în toată Scriptura şi nu veţi găsi niciodată cuvântul „treime”. Biblia nu calculează: 1 + 3 = 3. Textele biblice ne vorbesc despre Dumnezeu Tatăl, Fiul său Isus Cristos și despre Duhul Sfânt şi ne spune aceasta: Duhul vă va ajuta să înţelegeţi tot adevărul (cf. In 16,13). Ne spune totul despre Dumnezeu în Duhul Sfânt. Îl avem pe Isus: cu el, Dumnezeu ni s-a dăruit complet. Nouă nu ne rămâne decât să cercetăm cine este el într-adevăr. Pentru aceasta, avem de citit Scripturile. Cât privește Biserica anunță un singur Dumnezeu care acționează prin Cuvânt – Isus Cristos – și prin Duhul Sfânt – dătător de daruri:  „cele două mâini ale Tatălui” după expresia sfântului Irineu, episcop de Lyon (130-202).

Sfântul Anton de Padova (1195-1231), preot, Doctor al Bisericii

 

Anton de Padova este sfântul universal, un strălucit model de sfinţenie: virtuţile sale eroice au fost acelea ce l-au făcut atât de plăcut lui Dumnezeu.

S-a născut la 15 august 1195, la Lisabona, capitala Portugaliei, din familia de Bouillon. Tatăl său se numea Martin de Bouillon, om de vază la curte şi un bun creştin, iar mama, Maria Taveira, nobilă prin sânge, dar şi prin virtute. La Botez a primit numele de Ferdinand. Mai apoi, când a intrat în Ordinul Franciscan, şi l-a schimbat în acela de Anton.