Este mare bucurie în ceruri!
pr. Isidor Chinez (11 septembrie 2022)
Lecturi biblice: Exod 32,7-11.13-14; 1Timotei 1,12-17; Evanghelia Luca 15,1-32; lecturi biblice
Omilie
Mesajul liturgiei de astăzi privește milostivirea lui Dumnezeu, considerată puterea creatoare în care este reînnoită fiecare ființă umană. Este mare bucurie în ceruri! Prima lectură arată că milostivirea lui Dumnezeu este mai mare decât infidelitățile poporului. În urma mijlocirii lui Moise, Dumnezeu a renunțat pedeapsa propusă pentru poporului vinovat de a fi adorat vițelul de aur. Evanghelia pune în valoare parabolele milostivirii propuse de Luca. Lectura a doua este constituită de un text autobiografic în care apostolul Paul arată, în istoria sa personală, că milostivirea lui Dumnezeu – fără nici un merit din partea sa – îl transformă într-un alt om.
În lectura întâia (Ex 32,7-11.13-14), în timp Domnul îi încredința tablele Legii lui Moise, poporul se pervertește făcându-și un vițel de aur. Mânia lui Dumnezeu se calmează pentru rugăciunea făcută de Moise. El se prezintă ca un intermediar între Dumnezeu și popor. Îi cere iertare. Ceea ce surprinde e faptul că Moise este mai bun ca Dumnezeu și mai inteligent ca Domnul!... Îl invită pe Dumnezeu să gândească logic și să-i explice motivele pentru care trebuie să-l ierte. Informat de către Moise, Dumnezeu decide a trece un vederea greșeala. Raționamentul lui Moise se fondează pe trei elemente. Primul: dat fiind că Domnul a făcut bine poporului, a intervenit, acum trebuie să continui; nu se poate întrerupe. Al doilea motiv: gândește-te? ce ar fi putut să spună egiptenii? Tu i-ai tras afară din Egipt; acum mor în deșert. Proastă figură! Al treilea argument: adu-ți aminte de cuvântul dat lui Abraham, lui Isac și lui Iacob că le-ai promis: „Voi înmulţi descendenţa voastră ca stelele cerului şi voi da urmaşilor voştri toată ţara aceasta, de care am vorbit; şi ei o vor stăpâni pentru totdeauna!” (v. 13). Cu aceste trei argumente, Dumnezeu se lăsă convins: „Domnul a iertat răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului său” (v. 14). Este rugăciunea de iertare. Asupra infidelității umane se contrapune milostivirea lui Dumnezeu, care depășește orice trădare și reînnoiește continuu alianța stabilită cu Israel. „Dacă Dumnezeu nu ar iertă, paradisul ar rămâne gol” (proverb berber – urmași ai vechilor libieni din nordul Africii), căci „este propriu lui Dumnezeu să compătimească și să ierte” (sfântul Bernard de Clairvaux).
În a doua lectură (1Tim 1,12-17) autorul textului, apostolul Paul, declară că a fost un persecutor violent, dar a obținut milostivirea divină pentru că a acționat din ignoranță, departe de credință: „mai întâi am fost un defăimător, un persecutor şi un insultător, dar am aflat îndurare, căci, în necredinţa mea, o făceam din neştiinţă” (v. 13). Este prezentat ca un model de un om păcătos convertit: „harul Domnului nostru s-a revărsat din plin, împreună cu credinţa şi iubirea care sunt în Cristos Isus” (v. 14). A devenit, prin harul lui Dumnezeu, apostol, dintr-un iudeu devotat în urma întâlnirii cu Domnul de pe drumul Damascului. El a fost transformat din persecutor în cel chemat să anunțe evanghelia la toată lumea. El trebuie să meargă mai departe: dacă Dumnezeu îi oferă iertarea, el își oferă încrederea. „Milostivirea lui Dumnezeu coboară totdeauna în jos spre mizeria umană” (Gustave Thibon). Sfântul Paul este un bun exemplu: cel care a fost un mare păcătos este iertat. Mai presus de toate i-a fost încredințată cu o misiune, o slujire, un minister. A devenit un mare martor al credinței în Cristos. Ceea ce este imposibil pentru oameni este întotdeauna posibil pentru Dumnezeu!
În Evanghelia după Luca (Lc 15,1-32) Isus este pe drum spre Ierusalim, cetatea gloriei sale unde își va arăta crucea, moartea și învierea sa. Spre Domnul continuă să se îndrepte oameni de tot felul: „toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de Isus, ca să-l asculte” (v. 1). Dar „fariseii şi cărturarii însă murmurau spunând: «Acesta îi primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei»” (v. 2). Cristos explică relația dintre om și Dumnezeu în trei parabole. În primele două pleacă de la exemplele iubirii înțelese de toți interlocutorii săi: păstorul care își găsește oaia pierdută (v. 4-7); femeia care își află moneda pierdută (v. 8-10). Se bucură toți că a fost găsită. Paradoxul apare în prima parabolă, când păstorul își lasă în deșert cele nouăzeci și nouă de oi cu orice risc pentru a o recupera pe cea pierdută. Sensul este clar: milostivirea lui Dumnezeu este revărsată nu asupra unui popor sau asupra lumii, ci asupra fiecărui om, personal, indiferent de meritele și statutul său social. Aceasta este religia lui Isus. Luca, însă, subliniază că cele două parabole rostite de Domnul sunt pentru cărturarii și fariseii care l-au acuzat că primește pe păcătoși care mâncau cu ei. Așa-zișii „păcătoși” nu erau răufăcători, ci pur și simplu oameni care nu respectau Legea lui Moise din diferite motive. Dar ei îl asculta pe Isus. De aceea, în ciuda tuturor limitărilor lor, ei erau în căutarea adevărului. Domnul îi primește văzându-i chipurile și inima lor grea și ofilită, căci sunt în căutarea luminii, a unui cuvânt înțelegător. Isus îi primește și mănâncă cu ei. Este un mare gest de familiaritate, de prietenie. Asta nu înseamnă că el a aprobat comportamentul lor! Totuși, el alege să întâmpine omul, deschizându-i breșe, pentru a-i construi unui pod care să facă posibilă o întâlnire.
A treia parabolă se ridică în prezența lui Dumnezeu Tatăl a cărui iubire pentru fiii săi întrece orice tip de calcul (v. 11-32): „Fiule, tu eşti cu mine totdeauna şi toate ale mele sunt ale tale. Dar trebuia să ne bucurăm şi să ne veselim, pentru că acest frate al tău era mort şi a revenit la viaţă, era pierdut şi a fost găsit!” (v. 31-32). Luca, evanghelistul, introduce tema păcatului, a pedepsei, a convertirii și a iertării, dar cu un accent nou: Dumnezeu nu se mulțumește cu oamenii ce se adaptează la gesturi rituale sau să accepte formule preconcepute, ci îi primește pe cei care, în ciuda faptului că s-au îndepărtat de cele religioase, vrea să înțeleagă sensul vieții și relația cu Dumnezeu. Fiul mai mic are iluzia că va găsi viață în afara relației și în schimb găsește foamete. În relația de iubire nu se pierde demnitatea. Căile împăcării ne permit să spunem cuiva că îl iubim cu adevărat, că l-am iertat. Așa face tatăl: acoperă rușinea fiului cu cea mai frumoasă haină, ca Dumnezeu la începutul creației când îl acoperă pe Adam cu o tunică de piele (cf. Gen 3,21). Milostivirea sa îl acoperă! Tatăl pune inelul pe degetul fiului său, inelul care îi poartă sigiliul: este proprietatea sa. Îi redă încrederea. Pune încălțămintea în picioare: este imaginea omului liber, căci doar sclavul merge desculț. Fiul trebuie să se simtă din nou liber, adică liber să poată pleca din nou… Tatăl taie vițelul cel îngrășat pentru că este necesar să sărbătorești. Când iubești o persoană, când ești fericit să reîncepi o relație, vrei să celebrezi viața cu celuilalt!
Parabola „fiului risipitor” sau „Tatălui milostiv” lasă mereu spațiu deschis ascultătorului, nu folosește violența, nu impune o „morală”, ci cere să ai propriul drum, ce duce neapărat la nevoia de a descoperi judecată despre care s-a vorbit parabola: „care om dintre voi…” (v. 4). Este o judecată asupra propriei sale vieți. Bucuria întoarcerii fiului risipitor, găsirea oii pierdute și a monedei, este o profeție a unei mari descoperiri: este posibilă când comuniunea cu Dumnezeu și cu toți sfinții va fi deplină… Este o mare bucurie în ceruri, chiar și pentru noi!
Bibliografia [anul C]: Angelo card Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” - Napoli – www.ilfilo.org; Armellini F. (http://www.qumran2.net; Anno Liturgico C Archivi – commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Farinella P., http://www.paolofarinella.eu; Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lectio divina (https://www.donbosco.it); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vianello A., https://incammino.blog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu