marți, 25 octombrie 2016

Grea cruce să iubeşti pe unii...

 
Zvârli pleava vorbei...

Grea cruce să iubeşti pe unii.
Dar tu – ce simplă! De-nţeleg
Secretul frumuseţii tale,
Enigma vieţii o dezleg.
 
S-aude, primăvara, foşnet
De adevăruri, cum răzbat.
Ca aerul îţi e-nţelesul,
Ca el de dezinteresat.
 
Freamătul viselor s-aude
Atunci – şi parcă le şi vezi.
În rândul marilor temeiuri,
Tu, precum aerul, te-aşezi.
 
Uşor e: te trezeşti, din suflet
Zvârli pleava vorbei, vechi cusururi,
Curat s-o duci de-aici-naite,
Să nu te mai mânjeşti de-a pururi.
 
[1931]
 
(Boris Pasternak [1890-1960]; din „A doua naştere” [1930-1931]; 
traducere de Marin Sorescu; sursă:http://cerculpoetilor.net/Boris-Pasternak.html).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu