O lume dezagregată

Judecata de apoi - Mânăstirea Voroneț (SV), România.

Aceste dezbinări se manifestă nu numai în relațiile dintre persoane și dintre grupuri, ci și la nivelul unor colectivități mai mari: unele națiuni împotriva altora, blocuri de state ce se înfruntă dornice de a domina cu orice preț. La rădăcina rupturilor nu sunt greu de depistat conflicte care, dacă nu sunt soluționate prin dialog, se ascut prin dispută și învrăjbire.

Cercetând elementele generatoare de dezbinare, observatorii atenți au descoperit că ele sunt dintre cele mai variate: de la inegalitatea crescândă între grupuri, clase sociale și regiuni, la antagonisme ideologice nestinse; de la interesele economice opuse, la combativitatea politică expresă; de la divergențele tribale, la discriminări pe motive social‑religioase. De altfel, unele realități pe care oricine le poate constata alcătuiesc chipul vrednic de plâns al dezbinării, ale cărei roade sunt și care îi manifestă atât de concret gravitatea încât ea apare de netăgăduit. Se pot aminti, printre atâtea alte dureroase fenomene sociale ale timpului nostru:

– nesocotirea drepturilor fundamentale ale persoanei umane, între acestea cel dintâi fiind dreptul la viață și la o calitate a vieții demnă de om; fapt cu atât mai scandalos cu cât el coexistă cu o retorică nemaiîntâlnită până acum tocmai referitoare la aceste drepturi;

– pericolele și presiunile împotriva libertății indivizilor și colectivităților, inclusiv libertatea de a avea, a profesa și a practica o credință proprie, această libertate fiind chiar mai lezată și mai periclitată decât altele;

– diversele forme de discriminare: rasială, culturală, religioasă etc.;

– violența și terorismul;

– folosirea torturii și formele nedrepte și ilegale de constrângere și represiune;

– acumularea armamentului convențional sau atomic, cursa înarmărilor implicând cheltuieli care ar putea servi la ușurarea mizeriei nemeritate a unor popoare slab dezvoltate din punct de vedere social și economic;

– nedreapta împărțire a resurselor lumii și a bunurilor civilizației, care își atinge culmea într‑un tip de organizare socială în care discrepanța dintre condițiile de viață ale celor bogați și ale celor săraci sporește continuu². Forța oarbă a acestor dezbinări face ca lumea în care trăim să fie o lume dezagregată³ până în temelii.

Pe de altă parte, întrucât Biserica, deși nu se identifică cu lumea și nu este din lume, este inserată în lume și se află în dialog cu lumea⁴, nu este de mirare că și în sânul ei se observă repercursiunile și semnele dezbinărilor de care suferă societatea umană. În afara sciziunilor dintre Comunitățile creștine, de care pătimește de secole, Biserica suferă astăzi, pe alocuri, și dezbinări în sunul ei, dezbinări pricinuite de diversitatea de opinii și de opțiuni în domeniul doctrinal și pastoral⁵. Chiar și aceste dezbinări pot părea uneori de nevindecat.

Cu toate că aceste sfâșieri impresionează de la prima vedere, totuși rădăcina lor se dezvăluie numai dacă privim în profunzime: ea rezidă într‑o rană existentă în străfundurile sufletului omenesc. Luminați de credință, noi o numim păcat: începând de la păcatul strămoșesc pe care fiecare îl poartă de la naștere ca pe o moștenire primită de la protopărinți și până la păcatul pe care îl săvârșește fiecare, folosindu‑și rău libertatea proprie.

Note:

² Cf. IOAN PAUL II, Discursul inaugural la cea de a 3‑a Conferință Generală a Episcopilor Latino‑Americani, III, 1‑7: 71 (1979), 198‑204.

³ Viziunea unei lumi „dezagregate” transpare din operele mai multor scriitori contemporani, creștini și necreștini, care sunt martorii condiției umane din această epocă a noastră atât de zbuciumată.

4 Cf. Conc. Ec. Vat. II, Const. past. Gaudium et spes, despre Biserica în lumea contemporană, 43‑44; Decretul Presbyterorum Ordinis asupra slujirii și vieții preoțești, 12; PAUL VI, Enciclica Ecclesiam suam: AAS 56 (1964) 609‑659.

⁵ Despre dezbinările din trupul Bisericii a scris cu cuvinte de foc, la începuturile acesteia, apostolul Paul, în vestitul început al Primei Epistole către Corinteni, 10‑16. Acelorași creștini li s‑a adresat, câțiva ani mai târziu, sfântul Clement Romanul pentru a condamna sfâșierile din sânul comunității: cf. Epistola către Corinteni, III‑VI; LVII: Patres Apostolici ed. FUNK, I, 103‑109; 171‑173. Știm că de la cei mai vechi Părinți, cămașa lui Cristos, necusută ci țesută întreagă, nesfâșiată de soldați, a devenit imaginea unității Bisericii: cf. SF. CIPRIAN, De Ecclesiae catholicae unitate, 7: CCL 3/1, 254 și urm.; SF. AUGUSTIN, In Iohannis Evangelium tractatus, 118, 4: CCL 36, 656 și urm.; SF. BEDA VENERABILUL, In Marci Evangelium expositio, IV, 15: CCL 120, 630; In Lucae Evangelium expositio VI, 23: CCL 120, 403; In S. Ioannis Evangelium expositio, 19: PL 92, 911 și urm.

(Ioan Paul al II-lea, Exortatie apostolica Reconciliatio et paenitentia [1984], 2).