1 ianuarie (C): Maria, păstrătoarea Cuvântului

 Evanghelia sărbătorii Sfintei Fecioare Maria, Mama lui Dumnezeu (din prima zi a anului) este o parte din evanghelia Crăciunului. Şi acest lucru este deja semnificativ. Copilul şi mama nu se pot separa. În evanghelia de astăzi, Maria este amintită cu discreţie, ca totdeauna. Mama se află în umbra Fiului. Dar nici un loc nu este mai plin de lumină ca acesta.

         

În fragmentul de astăzi care vorbeşte înainte de toate de Isus, Mama este amintită de trei ori: păstorii găsesc copilul şi mama; după opt zile prescrise pentru circumcizie, i-a fost dat copilului numele „Isus”, „aşa cum a fost numit de înger înainte de a fi zămislit în sânul mamei”; cât o priveşte pe Maria, ea păstra toate aceste lucruri, meditându-le în inima sa. Cea mai importantă notă este aceasta din urmă. Uimirea Mariei se distinge de uimirea generală. Şi Maria aude cuvintele („toate aceste cuvinte”), care explică evenimentul pe care ea îl vede şi îl trăieşte. Cuvintele pe care ea le păstrează în inima sa, în interiorul său sunt cuvintele care în alţii trezesc uimire, în ea însă devin ascultare conştientă, gânditoare şi inteligentă: inima indică toate acestea. Cuvântul a păstra – este singurul verb la indicativ şi care, deci, domină întreaga frază – nu înseamnă numai a aminti, dar subliniază grija şi atenţia, aşa ca atunci când ai în mâini ceva preţios. Ascultarea interioară a Mariei este prelungită, nu este de un moment, aşa cum sugerează verbul la imperfect. Iar acest „meditându-le” spune apoi că păstrarea Mariei nu este o păstrare pasivă, inertă, ci o păstrare activă şi vie, care leagă şi confruntă un lucru cu altul (aceste este sensul verbului grecesc: a confrunta, a compara), încercând să înţeleagă logica profundă, direcţia şi adevărul realităţilor care pot să apară lipsite de legătură sau de-a dreptul în contrast între ele. Şi este tocmai ceea ce face Maria auzind, pe de o parte, cuvintele care proclamă gloria Pruncului (cuvinte auzite de ea de la înger la Buna Vestire) şi, pe de altă parte, văzând „un copil înfăţat şi pus într-o iesle”. Aici este obişnuita tensiune între măreţie şi micime, glorie şi sărăcie care constituie structura evenimentului creştin. Ascultarea Mariei devine aşadar o adevărată interpretare care face lumină asupra misterului lui Isus. Maria nu este doar Mama lui Isus, îi este şi cea mai profundă interpretă. (don Bruno Maggioni; trad. pr. Isidor Chinez).