Marcu 10,46-52: În acel timp, 46 pe când Isus, împreună cu ucenicii săi, ieşea din Ierihon, înconjurat de o mare mulţime, un cerşetor orb, Bartimeu, fiul lui Timeu, şedea pe marginea drumului. 47 Auzind că trece Isus din Nazaret, a început să strige: "Isuse, fiul lui David, fie-ţi milă de mine!" 48 Mulţi se răsteau la el ca să tacă, dar el striga şi mai tare: "Fiul lui David, fie-ţi milă de mine!" 49 Isus s-a oprit şi a zis: "Chemaţi-l". L-au chemat deci pe orb şi i-au spus: "Curaj! Ridică-te, te cheamă!" 50 Orbul şi-a aruncat haina la o parte, a sărit în picioare şi a alergat la Isus. 51 Isus l-a întrebat: "Ce vrei să fac pentru tine?" Orbul i-a răspuns: "Rabbuni, fă-mă să văd!" 52 Isus i-a spus: "Mergi, credinţa ta te-a mântuit". Imediat omul şi-a recăpătat vederea şi l-a urmat pe Isus în drumul său.
Acesta este ultimul miracol al evangheliei după Marcu (dacă se exclude blestemarea smochinului, care de fapt este un gest complet atipic), şi aceasta îl face important. Primul miracol a fost eliberarea unui posedat de diavol în sinagoga din Cafarnaum (Mc 1,22-26), ultimul vindecarea unui orb la ieşirea din Ierihon. Nu sunt două gesturi la întâmplare, ci alese cu o anumită intenţie. Arată victoria lui Cristos asupra celor două forţe ostile pe care prezenţa lui Dumnezeu le întâlneşte în istoria oamenilor: prezenţa Celui Rău şi orbirea omului.
Episodul orbului Bartimeu este o povestire vioaie, ca de fapt multe altele din a doua evanghelie. Marcu este un povestitor care are gustul povestirii. Tema episodului este urmarea lui Cristos, dar ucenicii par că dispar. Protagoniştii sunt Isus şi orbul. Iar cititorul este invitat să facă o confruntare între ucenici şi orb. Ucenicii – aşa cum a apărut în episoadele relatate în duminicile precedente – par să fie stăpâniţi de perplexitate (10,26), de ezitare (10,32) şi de neînţelegere în faţa cererilor lui Isus (10,35). Bartimeu, în schimb „imediat ce şi dobândit vederea a început să-l urmeze pe Isus în drumul său”. Modelul de imitat pare deci să fie el, nu ucenicii.
La întrebarea ucenicilor („Dacă este aşa, cine se poate mântui?”) Isus le-a răspuns: „Pentru oameni este imposibil, dar nu pentru Dumnezeu; totul este posibil pentru Dumnezeu” (Mc 10,27). Episodul cu Bartimeu este o ilustrare a acestui răspuns. Posibilul nu se măsoară cu forţele omului, dar cu măreţia darului lui Dumnezeu. Şi de fapt povestirea ne face să asistăm la o transformare completă şi de negândit: un om era orb şi acum vede, stătea pe marginea drumului şi acum îl urmează pe Isus în drumul său. Lecţia este clară: puterea lui Dumnezeu – pe care Isus a sugerat-o deja ucenicilor ca unica posibilitate de mântuire (cf. Mc 10,27) – a ştiut să transforme un om neputincios într-un ucenic curajos. Dar cu două condiţii: rugăciunea („Isuse, fiul lui David, fie-ţi milă de mine!”) şi credinţa („Credința ta te-a mântuit”).
Evanghelia lui Marcu dezvoltă în mod insistent tema orbirii ucenicilor. Două forme de orbire. Prima este că ucenicul (se citeşte în Mc 8,14-31) a văzut puterea lui Isus, cel puţin despre aceasta vorbesc faptele minunate pe care le-a săvârşit, dar el nu se încrede într-însul: în dificultăţile vieţii nu ia în considerare această putere, şi cade în nelinişte, ca şi cum ar fi uitat-o. Iar a doua formă de orbire: în faţa drumului crucii ucenicul vede doar insuccesul, falimentul, nu învierea.
Omul are nevoie ca Cristos să-i deschidă ochii pentru a descoperi în viaţă forţa puterii lui Dumnezeu şi eficacitatea drumului crucii. (Mons. Bruno Maggioni; trad. pr. Isidor Chinez).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu