— Cine eşti?... de unde vii?
pasăre trudită?
Din ce munţi, din ce pustii
te întorci rănită?
— Cine sunt?... de unde vin?
M-ai uitat, creştine?
Eu sunt cântecul senin,
scris cândva de tine...
Am zburat din mâna ta
peste munţi şi ape,
şi-unde-a fost o rană grea,
m-am lăsat aproape.
Dar nu şoimii m-au răpus,
nici pe vale spinii.
Penele de-argint mi-au smuls
fraţii, nu străinii...
— Dacă eşti cântarea mea,
pasăre zdrobită,
zboară sus, din stea în stea,
smulsă şi rănită!
Şi la Cel mai Sfânt din sfinţi
să te-opreşti o clipă.
Lacrimile Lui fierbinţi
să le simţi pe-aripă...
Costache Ioanid
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu