Ascultarea de Dumnezeu

Traian Dorz

Nu este o stare mai după voia lui Dumnezeu decât starea unei sincere, a unei smerite şi evlavioase ascultări, în care credinciosul este una cu Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt este una cu el. Domnul Isus, prin jertfa sa de pe cruce, ne-a dat tuturor dreptul şi puterea să devenim astfel. Numai noi să avem dorinţa şi voinţa să devenim.

Îndată ce se săvârşeşte ascultarea noastră deplină de Dumnezeu, se săvârşeşte şi ascultarea lui de noi (2Cor 10, 6). Atunci nu este har de la el care să ne mai fie oprit nouă, nici jertfă mai plăcută lui Dumnezeu decât ascultarea din care-I le aducem noi toate lui.

Când avem o deplină ascultare de Dumnezeu, atunci cu fiecare nouă pornire bună din noi îi aducem lui Dumnezeu o jertfă întreagă, iar ascultarea iubitoare şi smerită le dă tuturor acestor fapte un gust dulce şi o formă frumoasă. Când inima credincioasă are într-adevăr harul ascultării în ea, tot ce va face din această ascultare va fi plin de fragezime şi de curăţie.

 

O, ce frumoşi şi ce nevinovaţi sunt ochii ascultării, ce pline de bun-simţ sunt toate purtările ei, ce atente îi sunt totdeauna urechile, ce moi şi harnice îi sunt mâinile ei, ce iuţi îi sunt mereu picioarele sănătoase şi tinere, ce respectuoase îi sunt cuvintele ei, ce calde şi duioase, şi prietenoase îi sunt simţămintele şi ce recunoscătoare îi este toată înfăţişarea ei! De aceea este atât de placută ascultarea înaintea lui Dumnezeu.

Nici o lenevie, nici o rezervă, nici o îndoială nu mai există într-o viaţă care are harul ascultării în ea. Nici o pretenţie, nici o ambiţie, nici o prefăcătorie, nici o încăpăţânare, nici o mândrie nu va fi la ea niciodată. Ca în viaţa Domnului Iisus.

Nici un lucru n-a vrut Domnul Isus să le arate şi să-i înveţe pe ai săi cu mai multă stăruinţă ca ascultarea. De aceea este scris: eu v-am dat o pildă vouă. Cum am facut eu, vreau să faceţi şi voi. Numai aşa veţi putea fi cu adevărat ucenicii mei.

Supunerea şi ascultarea desăvârşită de voia Tatălui, oricare ar fi fost preţul acestei supuneri şi ascultări, au fost totdeauna nu numai gândul, dar şi fapta Domnului nostru Preaiubit. Dumnezeul nostru nu ne pretinde nouă mai mult. Dar nici nu se poate mulţumi cu mai puţin.

De aceea a şi fost jertfa Domnului Isus – şi va rămâne pe vecii vecilor – cea mai atotputernică jertfă şi cea mai înaltă dovadă a sfinţeniei şi dragostei lui faţă de Tatăl, – căci tot ce aduce ascultarea este de cel mai mare preţ şi de cea mai strălucită curăţie.

Norodul este tot felul de oameni. Norodul este mulţimea care ne înconjoară, este neamul şi poporul nostru între care ne-am născut şi-am crescut, între care trăim, umblăm şi muncim; norodul este valul de oameni cu care călătorim la acelaşi pas, cu care trecem în acelaşi timp şi avem aceeaşi soartă peste faţa acestui pământ, mergând împreună spre veşnicie.Acesta este pentru noi norodul: poporul nostru. De aceea trebuie să-l iubim. Să ne rugăm pentru el. Şi să facem tot ce putem pentru mântuirea lui.

Toate cuvintele rostite de mântuitorul Isus erau la auzul întregului popor. Şi pentru credinţa tuturor celor ce-l ascultau şi care priveau la el uimiţi şi nerăbdători. Domnul a iubit cu toată puterea Sa norodul lui Israel la care fusese trimis. Să ne iubim şi noi la fel ca el poporul nostru, ducându-i cu evlavia şi dragostea faptei Cuvântul Sfânt.

Domnul Isus, fie ca vorbea în faţa poporului cu Tatăl-Dumnezeu, fie ca vorbea în faţa Tatălui-Dumnezeu cu ei, n-a avut alt gând şi nici altă dorinţă decât să-i facă pe toţi să creadă că el este trimisul şi mesia, mântuitorul şi Cristosul lui Dumnezeu, Cel Aşteptat de veacuri ca să vină, aducând mântuirea noastră.

Norodul acesta în mijlocul căruia ne-am născut este şi pentru noi poporul la care ne-a trimis Dumnezeu cu o solie sfânta spre mântuire. Poporul acesta, a cărui limbă o vorbim şi în hotarele căruia trăim, şi credinţa căruia am moştenit-o, – acesta este poporul nostru din care ne avem mama, soţia, sora, fratele, prietenul… Şi căruia îi datorăm tot ce putem face pentru fericirea şi mântuirea lui.

Poporul acesta este poporul nostru! El este, trupeste, trunchiul din care am odrăslit! Şi pe care trebuie să avem toate roadele noastre frumoase.

…Pământul poporului nostru este lutul pe care îl frământam cu sudoare, spre a ne scoate din el pâinea cu care ne hrănim şi casa în care ne adăpostim; de aicea ne avem bucuriile rodurilor din care ne îndulcim şi florile pe care le dăm sau le primim iubirii, prieteniei şi recunoştinţei, care ne fac sa fim fericiţi. Şi el este lutul în care ni se va coborî trupul spre odihnă – şi spre înviere!…Totul-totul ne avem în mijlocul acestui popor şi împreună cu el! Să nu ni se rupă niciodată inima şi dragostea de către mântuirea lui.

Nu numai că nu trebuie să ne putem rupe niciodată de poporul nostru, dar nu trebuie nici să putem avea şi nici dori o altă soartă decât cea a lui. Să nu ne vrem fericiţi fără el, – ci numai cu toţi ai noştri împreună. Numai atunci vom fi şi noi cu adevărat fericiţi, când vor fi fericiţi toţi fiii poporului nostru.

Dacă peste poporul nostru vine o nenorocire, ea ne va lovi întâi pe noi; dar dacă peste el vine o binecuvântare, de ea ne vom împărtăşi la fel. Să facem totul ca Dumnezeu să-l ferească de nenorociri. Şi să-l învrednicească numai de binecuvântari.

Să ne rugăm neîncetat şi să facem din toată inima voia lui Dumnezeu,căci dacă poporul nostru are pace sau dacă are conducatori buni,sau pază bună, sau îndrumători sănătoşi, sau credinţă dreaptă, – atunci de toate acestea şi noi ne bucurăm în cea mai mare măsură!

Dacă peste poporul nostru ar veni vremuri grele, toate acestea ne-ar lovi pe noi întâi, – pe noi, cei credincioşi, ne-ar lovi şi ne-ar împrăştia nenorocirea, în primul rând. Pentru că noi n-avem voie să ne salvăm întâi pe noi, ci pe altii.De aceea trebuie să ne rugăm neîncetat.

Suntem datori să ne iubim poporul nostru şi să facem totul pentru fericirea norodului acestuia în mijlocul caruia ne-a născut Dumnezeu. Să ne rugăm pentru el şi pentru conducătorii săi pe care Dumnezeu i-a rânduit sau i-a îngăduit spre împlinirea planurilor lui (Rom 13,1-7; 1Tim 2, 1-4).

Să ne purtăm totdeauna în aşa fel, ca tot poporul nostru să ajungă să creadă puternic în Cristos,– nu numai prin cuvintele pe care le rostim noi în auzul oamenilor, ci mai ales prin faptele şi prin trăirea noastră în văzul lor, în toată curaţia şi evlavia, cinstea şi harnicia, înfrânarea şi binefacerea. O, Dumnezeul nostru, Tatăl tuturor popoarelor lumii, dăruieşte-le tuturor mântuirea ta minunată şi strălucită. Amin. (Traian Dorz, Crucea mântuitoare).