XXIX (B): Condiţiile pentru a fi „mari”

Marcu 10,35-45: În acel timp, ³⁵ Iacob şi Ioan, fiii lui Zebedeu, s-au apropiat de Isus şi i-au spus: "Învăţătorule, am vrea să ne împlineşti o rugăminte". ³⁶ El le-a zis: "Ce aţi vrea să fac pentru voi?" ³⁷ Ei i-au răspuns: "Dispune ca noi să stăm unul la dreapta ta şi altul la stânga ta, atunci când vei veni în mărire". ³⁸ Isus le-a zis: "Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să beţi paharul pe care îl voi bea eu şi să primiţi botezul pe care îl voi primi eu?" ³⁹ Ei i-au răspuns: "Putem!" Isus le-a zis: "Paharul pe care îl voi bea eu îl veţi bea şi voi şi botezul pe care îl voi primi eu îl veţi primi şi voi, ⁴⁰ dar eu nu pot dispune ca cineva să şadă la dreapta sau la stânga mea, pentru că aceste locuri sunt ale acelora pentru care au fost pregătite". ⁴¹ Ceilalţi zece au auzit şi au fost cuprinşi de indignare din cauza lui Iacob şi Ioan. ⁴² Isus i-a chemat şi le-a spus: "Voi ştiţi, conducătorii îşi subjugă popoarele; cei mari îşi fac simţită puterea. ⁴³ Dar între voi să nu fie aşa. Dimpotrivă, cel care vrea să fie mare între voi să fie servitorul vostru; ⁴⁴ cel care vrea să fie primul între voi să fie sclavul tuturor. ⁴⁵ Căci Fiul Omului n-a venit să fie servit, ci ca să servească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru cei mulţi".

Fragmentul evanghelic din această duminică (Mc 10,35-45) nu abordează o temă nouă. Reia cuvintele pe care le-a spus Isus („Cine vrea să fie mare să se facă slujitorul tuturor”; cf. Mc 9,35), pe care însă ucenicii continuă să nu le înţeleagă, aşa cum apare din cererea lor („Vrem să stăm unul la dreapta şi altul la stânga ta”). Dacă nu este două tema, este nouă însă insistenţa cu care este reluată.

Pentru a-i face pe ucenici să înţeleagă gândul său, Isus se foloseşte de două asemănări: una negativă şi una pozitivă. Nu exercitaţi autoritatea voastră aşa cum fac principii acestei lume (aceasta este asemănarea negativă): dacă vă daţi seama că atitudinea voastră seamănă cu a lor, gândiţi-vă. Comportaţi-vă în schimb ca „Fiul Omului” (iată asemănarea pozitivă) care nu a venit să fie servit, dar ca să servească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru cei mulţi”. Acesta este punctul de forţă al întregii învăţături: o frază care merge mult dincolo de simpla exercitare a autorităţii.

O analiză atentă a sa ne permite să o parafrazăm în acest mod: Fiul Omului nu a venit să fie servit (aşa cum s-ar aştepta lumea, ale cărei învăţături sunt inverse faţă de cele evanghelice), dar ca să servească, şi a servi înseamnă a organiza propria viaţă în aşa fel încât să ia asupra sa greutatea (dacă este necesar până la totala dăruire de sine) mulţimii, adică a tuturor.

Expresia „ca răscumpărare” nu trebuie înţeleasă ca şi cum ar însemna „ca să plătească datoria”, ci ca „solidar cu” sau „în locul cuiva”: adică ideea prevalentă nu este aceea de debit, care trebuie în mod absolut plătit, oricât ar costa, ci ideea solidarităţii dintre Fiul Omului şi mulţimea oamenilor (cu alte cuvinte, Isus s-a considerat ca ruda noastră care se simte implicat şi ia pe spatele său situaţia noastră). Fiul Omului a venit ca să trăiască această solidaritate, devenind în felul acesta transparenţa vizibilă, de atins cu mâna, a iubirii lui Dumnezeu şi a alianţei sale. Şi tocmai această solidaritate trebuie să o trăiască ucenicul la rândul său, dacă vrea să fie urmaş al Învăţătorului. Aceasta trebuie să ceară ucenicii.

O ultimă observaţie. Pentru Isus numai dacă se pleacă de la existenţă se poate schimba exercitarea autorităţii. Nu discutând despre natura autorităţii se rezolvă problema, dar schimbând modul de a considera viaţa. Pentru că lucrurile sunt legate. Autoritatea pe care o exerciţi tu – mare sau mică – va fi o adevărată luare a greutăţii lucrurilor celorlalţi, dacă toată viaţa ta este gândită ca slujire. Altfel, dacă te gândeşti la viaţă ca la o posedare, în avantajul tău, în mod fatal şi autoritatea pe care o exerciţi (în casă, la locul de muncă, în politică sau în Biserică) va fi o putere: vei profita de ea în avantajul tău. (pr. Bruno Maggioni; trad. pr. Isidor Chinez).