"Clarificarea termenilor dezbaterii despre interpretarea Conciliului": inaugurând în această după-amiază la Universitatea Pontificală Laterană prima dintre întâlnirile de "Recitirea Conciliului: Istorici şi teologi în confruntare", rectorul Ateneului, mons. Enrico dal Covolo, a explicat motivele iniţiativei. Şase conferinţe promovate de Universitatea Laterană şi de Institut français - Centre Saint Louis (1 martie - 17 mai 2012) ca pregătire pentru întâlnirea internaţională pe care Comitetul Pontifical de Ştiinţe Istorice o va promova, tot la Roma, între 3-6 octombrie 2012 în colaborare cu Universitatea Laterană cu ocazia aniversării a 50 de ani a Conciliului al II-lea din Vatican. În centrul celor şase întâlniri sunt cele patru Constituţii, Decretul despre ecumenism şi Declaraţia despre libertatea religioasă.
Reformă în continuitate. În interpretarea adunării istorice, afirmă mons. Dal Covolo, există "două poziţii hermeneutice foarte distincte; şi în mare parte contrapuse între". Amintind de două "intervenţii autoritare" ale lui Benedict al XVI-lea, rectorul citează hermeneutica discontinuităţii şi a rupturii", care "a provocat încurcătură", şi aşa-numita ""hermeneutică a reformei", a reînnoirii în continuitate", dar este nevoie de o cercetare ulterioară "răbdătoare şi sistematică" în diferitele arhive istorice ale Conciliului. Întâlnirea din octombrie va demara această cercetare: o a doua întâlnire pe la sfârşitul anului 2015, la aniversarea a 50 de ani a încheierii lucrărilor conciliare, va ilustra concluziile.
Creştinii în lume. Obiectul întâlnirii de astăzi este Constituţia liturgică "Sacrosanctum Concilium", promulgată de Paul al VI-lea la 4 decembrie 1963 care, a explicat istoricul Maria Paiano (Universitatea de studii din Firenze), are obiectivul de "a propune Biserica drept punct fundamental de referinţă pentru toţi oamenii", promovând "creşterea lor spirituală" prin "vestirea Cuvântului făcută prin citirea textelor din Scriptură şi o predică înrădăcinată în ele". După ce a reparcurs evenimentul mişcării liturgice internaţionale între secolele XIX-XX evidenţiind legăturile fiecărei faze a istoriei sale cu contextul social şi cultural mai amplu şi influenţele provenite din diferitele zone lingvistic-culturale, Paiano s-a oprit asupra "varietăţii de poziţii" ale părinţilor conciliari şi asupra diferitelor versiuni care au scrierea finală a constituţiei. "Angoasa apostolică datorită îndepărtării Bisericii - a spus ea - era subînţeleasă în cererile de reînnoire liturgică ale multor părinţi europeni"; "răspândită în multe episcopate (europene şi din ţările comuniste) era repropunerea liturgiei ca instrument pentru a contrasta" propagarea de "învăţături greşite". Cei care au încercat să o relanseze pentru a refonda societatea "în sens creştin" au fost îndeosebi episcopii din "Bisericile tăcerii" sau din "teritorii de misiune" cum ar fi China sau Vietnam. Paiano a afirmat însă că "nu este urmă în "Sacrosanctum Concilium"" despre aceste exigenţe şi a precizat: conform Constituţiei, liturgia alimentează "prezenţa creştinilor în lume". Cu alte cuvinte, prin participarea la liturgie "credincioşii trebuie să se simtă solicitaţi să se angajeze în opere de apostolat", al căror scop, a clarificat totuşi istoricul, nu este "recucerirea creştină a societăţii" şi nici "apărarea identităţii catolice de "erorile" din lumea modernă". Scopul "apostolatului (ca şi al reformei liturgice) este mai simplu participarea la cult" a celor care deja cred, "pentru a aduce laudă lui Dumnezeu".
Trei mari axe. Cu "Sacrosanctum Concilium", "Conciliul al II-lea din Vatican a voit să înscrie ideea că liturgia nu este numai "cult", ci şi dar de har pe care Dumnezeu îl oferă prin Cristos întregii Biserici", a subliniat teologul Patrick Prétot (Institut catholique de Paris). Deşi este considerată "unul din cele patru documente mai importante" ale Conciliului, a afirmat el, Constituţia "rămâne la marginea reflecţiei teologice postconciliare"; totuşi conţine "trei mari axe" care reprezintă "un soi de program încă actual, în special într-un timp situat de Benedict al XVI-lea sub semnul noii evanghelizări". Înainte de toate, "prezenţa lui Cristos în acţiunile liturgice". "Fericita redescoperire a adoraţiei euharistice - a spus teologul - şi-ar pierde propria vigoare dacă nu s-ar înrădăcina în acest aspect decisiv al învăţăturii conciliare". Deci opera lui Dumnezeu "care îi sfinţeşte pe oamenii" care exprimă "laudă şi adoraţie" faţă de El; în sfârşit, "actualizarea misterului pascal" cu afirmaţia că în liturgie "şi prin intermediul ei, mai ales în jertfa dumnezeiască a Euharistiei, "se exercită opera răscumpărării noastre"". Definind orizontul "propriu-zis spiritual al vieţii liturgice", documentul, a conchis Prétot, "poate fi considerat un fel de paradigmă a întregii opere conciliare, expresia unui stil nou" care a creat un "limbaj teologic nou" şi un "stil eclezial nou". (După agenţia SIR, joi 1 martie 2012; trad. de pr. M. Pătraşcu; http://www.ercis.ro).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu