vineri, 29 iulie 2022

† Duminica a 18-a de peste an [C]: Îmbogățiți-vă înaintea lui Dumnezeu [31 iulie 2022]

Parabola bogatului nebun.

Îmbogățiți-vă înaintea lui Dumnezeu

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (31 iulie 2022) 

Lecturi biblice: Qohelet 1,2; 2,21-23; Coloseni 3,1-5.9-11; Evanghelia Luca 12,13-21; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului de astăzi ne propune tema lăcomiei sau a avidității. Prima lectura proclamă solemn „deșertăciunea” tuturor lucrurilor și mai ales a bogățiilor: „deşertăciunea deşertăciunilor – spune Qohelet –, deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune!” (Qoh 1,2). Evanghelia relatează o parabolă a lui Isus despre durata scurtimii vieții și despre nevoia de a se „îmbogăți” în fața lui Dumnezeu. A doua lectură indică abundența bunurilor cerești ca fiind singurele valabile și permanente: „cugetaţi la cele de sus, şi nu la cele de pe pământ” (Col 3,2). Tema „deșertăciunii” vieții pătrunde în întregime liturgia de astăzi: îmbogățiți-vă înaintea lui Dumnezeu!

sâmbătă, 23 iulie 2022

† Duminica a 17-a de peste an [C]: A te ruga înseamnă a avea privirea lui Dumnezeu [24 iulie 2022]

Tatăl nostru - de Tissot. 

A te ruga înseamnă a avea privirea lui Dumnezeu

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (24 iulie 2022) 

Lecturi biblice: Geneză  18,20-32; Coloseni 2,12-14; Evanghelia Luca 11,1-13; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului de astăzi dezvoltată tema rugăciunii. Prima lectură relatează dialogul dintre Abraham și cele trei persoane care îl vizitează la stejarii din Mamre, timp în care el mijlocește insistent pentru cetăţile Sodoma şi Gomora. Evanghelia relatează învăţătura lui Isus despre rugăciune: Tatăl nostru. A doua lectură urcă până la izvoarele eficacității rugăciunii: Domnul „a şters documentul cu poruncile care erau împotriva voastră şi l-a anulat pironindu-l pe cruce” (Col 2,14). Să reflectăm asupra acestei teme – rugăciunea. A te ruga înseamnă a avea privirea lui Dumnezeu asupra tuturor realităților.

sâmbătă, 16 iulie 2022

† Duminica a 16-a de peste an [C]: Primiți-l pe Domnul [17 iulie 2022]


 Isus în casa lui Marta și Maria.

Primiți-l pe Domnul

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (17 iulie 2022) 

Lecturi biblice: Geneză 18,1-10a; Coloseni 1,24-28; Evanghelia Luca 10,38-42; lecturi biblice

Omilie

Cuvântul lui Dumnezeu de astăzi se concentrează pe învățătura biblică ce înseamnă a-l primi pe Domnul acceptându-l în viața noastră. Prima lectură relatează vizita a trei îngeri, în formă umană, la Abraham, lângă stejari din Mamre, la nord de Hebron. Evanghelia descrie vizita lui Isus în casa Martei și Mariei, surorile lui Lazăr, care fiecare îl primește într-un mod diferit: Marta cu pregătirea ei și Maria cu contemplația ei. Este vorba de primire și ospitalitate: Abraham îl primește pe Domnul în vizita a trei personaje misterioase; Marta și Maria îl primesc pe Dumnezeu în persoana lui Isus care intră în casa lor ca oaspete. A doua lectură prezintă ministerul apostolic în cererile sale fundamentale de evanghelizare și de suferință acceptate din iubire față de Biserică: „mă bucur în pătimirile mele pentru voi şi împlinesc ceea ce lipseşte suferinţelor lui Cristos în trupul meu pentru trupul său, care este Biserica” (Col 1,24).

sâmbătă, 9 iulie 2022

† Duminica a 15-a de peste an [C]: Suntem aproapele lui [10 iulie 2022]

Samariteanul milostiv! - de Maria Cavazzini Fortini.

Suntem aproapele lui

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (10 iulie 2022) 

Lecturi biblice: Deuteronom 30,10-14; Coloseni 1,15-20; Evanghelia Luca 10,25-37; lecturi bibilice

Omilie

Liturgia de ast



ăzi dezvoltă conceptul „aproapelui” în dublul lui sens, divin şi uman. Dumnezeu s-a făcut „aproapele” omului în Isus Cristos, Fiul său, şi omul devine „aproape” prin solidaritate. Prima lectură este un fragment din discursul lui Moise care afirmă apropierea cuvântului lui Dumnezeu de poporul său: „căci porunca aceasta […] este foarte aproape de tine, în gura ta şi în inima ta, ca s-o împlineşti” (Dt 30,11.14). Evanghelia este centrată pe dubla întrebare a învățătorului Legii despre viața veșnică și despre identitatea „aproapelui”: „cine este aproapele meu?” (Lc 10,29). Răspunsul Domnului este parabola „bunului samaritean”: aproapele nu este cel care se află vecin cu noi, dar acela de care ne facem vecini. A doua lectură prezintă, în formă imnică, primatul lui Isus „înălțat” deasupra „cosmosului” ca centrul universal de gravitație pentru toate creaturile: „Cristos este icoana Dumnezeului nevăzut, primul născut din toată creaţia, pentru că prin el au fost create toate în ceruri şi pe pământ: cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie stăpâniri, fie principate, fie puteri: toate au fost făcute prin el şi pentru el” (Col 1,15-16).

sâmbătă, 2 iulie 2022

† Duminica a 14-a de peste an [C]: Vestea cea bună pentru fiecare om [3 iulie 2022]

 

Îi trimite doi câte doi [Li inviò a due a due] (2019) - de Maria Cavazzini Fortini.

Vestea cea bună pentru fiecare om

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (3 iulie 2022) 

Lecturi biblice: Isaia 66,10-14ab; Galateni 6,14-18; Evanghelia Luca 10,1-12.17-20; lecturi biblice

Omilie

În această duminică, liturgia ne invită să reflectăm asupra misiunii. Este vestea cea bună pentru fiecare om. E o invitația la misiune pentru fiecare creștin. Prima lectură este viziunea unui viitor luminos pentru cei care au fost exilați în Babilon: „bucuraţi-vă cu Ierusalimul şi veseliţi-vă pentru el toţi cei care îl iubiţi!” (Is 66,10). Evanghelia relatează trimiterea discipolilor „doi câte doi înaintea sa în toate cetăţile şi locurile pe unde avea să treacă el” (Lc 10,1). Este un anunț de pace pentru toate popoarele! A doua lectură promite tuturor experiența păcii care provine dintr-o inimă „supusă” crucii: „în crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, iar eu pentru lume!” (Gal 6,14). Pe apostolul Paul, crucea l-a așezat în brațele lui Dumnezeu, ale harului, datorită răstignirii lui Isus.

marți, 28 iunie 2022

† Sfinții Petru și Paul (29 iunie): Cristos în centru vieții sfinților Petru și Paul [29 iunie 2022]

 

Sfinții Petru și Paul - de El Greco.

Cristos în centru vieții sfinților Petru și Paul

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] (29 iunie 2022) 

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 12,1-11; 2Timotei 4,6-8.17-18; Evanghelia Matei 16,13-19; lecturi biblice

Omilie

În solemnitatea sfinților apostoli Petru și Paul celebrăm Euharistia în cele mai vechi sărbători ale anului liturgic. Sunt cinstiţi în toată Biserica încă din secolul al II-lea ca martori ai credinţei apostolice. Tradiţia vrea ca Petru şi Paul să moară martiri în aceeaşi zi, 29 iunie a anului 67 sau 68, unul răstignit pe colina vaticană – în locul unde este astăzi biserica San Petro in Montorio, pe Gianicolo – şi celălalt, decapitat pe Via Ostiense. Sunt cei doi „principi” ai apostolilor, uniți prin aceeași iubire pentru Cristos, prin aceeași misiune pastorală și, mai ales, prin moartea sângeroasă suferită din cauza fidelității față de vestea cea bună. Să reflectăm împreună asupra comportamentului Bisericii primare în fața arestării lui Petru, asupra întrebării adresate discipolilor lui Isus despre identitatea sa și asupra păstrării credinței de către sfântul apostol Paul. Au vestit Evanghelia; au mărturisit acţiunea lui Dumnezeu prin slujirea lor; au arătat că Domnul îi susţine pe martorii săi şi salvează Biserica sa.

vineri, 24 iunie 2022

† Duminica a 13-a de peste an [C]: Chemați să-l urmăm pe Domnul [26 iunie 2022]


Isus cu „fața călită” Indurì il suo volto verso Gerusalemme, acquarello di Maria Cavazzini Fortini (2016). 

Chemați să-l urmăm pe Domnul

 pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (26 iunie 2022) 

Lecturi biblice: 1Regi 19,16b.19-21; Galateni 5,1.13-18; Evanghelia Luca 9,51-62; lecturi biblice

Omilie

Chemarea creștină, cu exigențele ei de libertate și detașare interioară după lucruri și oameni, este o propunere la toți cei care îl urmează pe Cristos. Prima lectură relatează despre chemarea profetului Elizeu, care este destinat să fie succesorul lui Ilie în Israel. Evanghelia prezintă întâlnirile ce au avut loc de-a lungul drumului spre Ierusalim: Isus cheamă și omul răspunde, îl urmează. A doua lectură descrie chemarea creştină ca un drum spre libertate: „pentru libertate ne-a eliberat Cristos!”