Samariteanul milostiv! - de Maria Cavazzini Fortini.
Suntem aproapele lui
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (10 iulie 2022)
Lecturi biblice: Deuteronom 30,10-14; Coloseni 1,15-20; Evanghelia Luca 10,25-37; lecturi bibilice
Omilie
Liturgia de ast
ăzi dezvoltă conceptul „aproapelui” în dublul lui sens, divin şi uman. Dumnezeu s-a făcut „aproapele” omului în Isus Cristos, Fiul său, şi omul devine „aproape” prin solidaritate. Prima lectură este un fragment din discursul lui Moise care afirmă apropierea cuvântului lui Dumnezeu de poporul său: „căci porunca aceasta […] este foarte aproape de tine, în gura ta şi în inima ta, ca s-o împlineşti” (Dt 30,11.14). Evanghelia este centrată pe dubla întrebare a învățătorului Legii despre viața veșnică și despre identitatea „aproapelui”: „cine este aproapele meu?” (Lc 10,29). Răspunsul Domnului este parabola „bunului samaritean”: aproapele nu este cel care se află vecin cu noi, dar acela de care ne facem vecini. A doua lectură prezintă, în formă imnică, primatul lui Isus „înălțat” deasupra „cosmosului” ca centrul universal de gravitație pentru toate creaturile: „Cristos este icoana Dumnezeului nevăzut, primul născut din toată creaţia, pentru că prin el au fost create toate în ceruri şi pe pământ: cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie stăpâniri, fie principate, fie puteri: toate au fost făcute prin el şi pentru el” (Col 1,15-16).
Prima lectură (Dt 30,10-14) este luată din ultimul discurs a lui Moise. Amintește de alianța lui Dumnezeu. Invită poporul la fidelitate: „Ascultă glasul Domnului Dumnezeului tău păzind poruncile şi hotărârile lui” (v. 10). Shemà, Israel! „Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toată puterea ta! (Dt 6,4-5). La popoarele antice din Orientul Apropiat, înțelepciunea a fost rezultatul activității umane, în timp ce în poporul lui Israel, legea vine de la Domnul. Moise amintește că această lege nu este dincolo de puterile noastră: „porunca aceasta pe care ţi-o dau eu astăzi nu este prea înaltă pentru tine, nici prea departe de tine” (v. 11). Este înscris în inima omului: „foarte aproape de tine, în gura ta şi în inima ta, ca s-o împlineşti” (v. 14). Trebuie interiorizată, reflectată. Cuvântul Domnului nu este străin, nu este îndepărtat, nu este de neatins; este foarte aproape de tine, chiar în interior, în gură și în inimă ta. Răsună în ființa noastră. Porunca are o cerință: să se împlinească, vrea să se facă trup în noi – „să o punem în practică!” Să nu vă fie frică! Înainte de a fi „chip” sau „față”, Dumnezeu este o voce capabilă să ajungă la noi, cât mai aproape de inimile noastre. Este a se așeza aproape! Este vecinătatea cuvântului lui Dumnezeu față de poporul său!
A doua lectură (Col 1,15-20). Sfântul Paul se află la Roma în închisoare, în „arest domiciliar”, în primăvara anului 63. Cetatea Colose este în Frigia [actualmente în Turcia meridională], pe valea râului Lycus, foarte aproape de oraşele Laodiceea şi Hierapolis (17 km est de Laodiceea şi 20 km sud-est de Hierapolis), pe drumul comercial ce lega Efesul (la 180 km) pentru a ajunge la Antiohia Siriei. Este cunoscut centru de prelucrare a lânii. Aici exista o comunitate evreiască. Oraşul a fost distrus de cutremurul din 60. Astăzi sunt nişte ruine. Nu au fost evanghelizați de Paul, ci de discipolul său, Epafras, un cetățean din Colose care s-a convertit la credința în Cristos în timpul prezenței lui Paul la Efes (Fap 19,1-8), în a treia călătorie misionară. A primit vizita lui Epafras la Roma în închisoare care l-a informat asupra vieţii cotidiene a creştinilor din Colose. Vestea pe care o aduce este neliniștitoare. Creștinii s-au lăsat seduși de învățături ciudate: cred că cerurile sunt populate de „puteri”, de spirite, care mișcă universul, și sunt înzestrate cu o forță misterioasă capabilă să influențeze viața oamenilor. Sunt convinși că sunt superioare puterilor lui Cristos. Ameninţă doctrina cristologică, infirmând primatul lui Isus în creaţie şi în mântuire. Se îndepărtează de misterul Domnului. Pentru a înțelege scrisoarea, trebuie să ne amintim că Paul se adresează creștinilor care provin din lumea păgână: cred că sunt supuşi unor puteri tainice. Este cazul în zilele noastre: cu cât credința scade, cu atât superstițiile ocupă mai mult spațiu: de la fatalitate sau destin la horoscoape… Dar, ne spune apostolul că nici o „putere” nu poate prevala suveranității lui Isus: „Cristos este icoana Dumnezeului nevăzut, primul născut din toată creaţia, pentru că prin el au fost create toate în ceruri şi pe pământ: cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie stăpâniri, fie principate, fie puteri: toate au fost făcute prin el şi pentru el” (v. 15-16). În acest text, Paul deschide în fața ochilor figura lui Cristos în toată splendoarea sa: exaltă supremaţia în ordinea creaţiei şi a răscumpărării. Pentru apostol, Isus este „chipul” sau „icoana”, în greacă, a lui Dumnezeu cel nevăzut. Domnul este primul născut dintre toate creaturile – și cele îngerești: tronuri, stăpâniri, principate, puteri [indică limbajul angelologiei evreieşti]. Mai mult, totul a fost creat prin el și pentru el: „el este mai înainte de toate şi toate subzistă în el” (v. 17). În ordinea răscumpărării: prin sângele său vărsat pe cruce a reconciliat omenirea cu Dumnezeu și a devenit „capul” Bisericii. Este noua ordine instaurată de Domnul, o nouă „etapă” care va ajunge la plinătate la sfârșitul lumii și al universului [în escatologie].
În Evanghelia de astăzi, Luca (Lc 10,25-37) arată că iubirea de Dumnezeu și aproapele este unicul drum practicabil pentru a obține viața veșnică. La întrebarea „cine este aproapele meu?” (v. 29), pusă de învățatul Legii, Isus răspunde cu parabola samariteanului milostiv și punând o contra-întrebare: „cine este aproape pentru omul rănit?” (cf. v. 36). Este întrebarea care deschide un dialog foarte interesant. Isus acceptă să răspundă, dar fără a intra într-o problemă a intelectualilor religioși. Luca iese din controversele abstracte ajungând să propună tema practică a lui „a face”, repetat de trei ori în textul nostru [„să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” (v.25); „ai răspuns bine, fă aceasta şi vei trăi!”(v. 28); „mergi şi fă şi tu la fel!” (v. 37)]. Domnul arăta, sub o chestiune nouă și presantă [„mergi şi fă şi tu la fel!”] că fiecare trebuie să devină aproapele fratelui său, venind în întâmpinarea lui în orice dificultate, așa cum exemplifică în parabola bunului samaritean. Nu se limitează la a sublinia modul în care iubirea aproapelui constă în disponibilitatea de a-i ajuta pe cei aflați în nevoie, ci pune o problemă: rolul slujbei de preot, cât și relația dintre evrei și samariteni, ce se considerau unii pe alții ca dușmani. Preotul și levitul, în ciuda cunoștințelor lor despre Scriptură, nu pot înțelege în sensul acesta. Ar fi trebuit să se simtă implicați în viața acelui nenorocit nu numai din motive umanitare, ci pentru că era evreu ca și ei – este deci aproapele lor – pe care erau obligați să-l iubească. În schimb, ei preferă să țină la prescripții cu privire la „puritate” la care au fost obligați ca slujitori ai cultului de la templu. „Du-te!”, nu mai sta pe loc în întrebări abstracte, ci du-te, mișcă-te, „fă așa”, pune în practică cuvintele „Torei” sau a Legii lui Dumnezeu. Până acum nu a-i înțeles! Acum, „du-te!”
Isus arată că a conceput împărăția lui Dumnezeu ca pe o lume împăcată în care violența este eliminată și toate zidurile despărțirii sunt dărâmate; o lume în care iubirea lui Dumnezeu nu devine o alternativă la iubirea de aproapele, ci izvorul unei solidarități care nu cunoaște barierele de nici un fel, precum rasa, culoarea sau religia. Este o exigență a discipolilor Domnului, chemați să nu-l considere pe altul ca „aproape” doar atunci când este vecin cu ei, ci să se facă „aproape” pentru oricine are nevoie de noi! Numai samariteanul mărturisește cu adevărat ceea ce crede, deoarece „el face” această trecere de la credința teoretică la practica milostivirii care îi permite omului să fie plăcut lui Dumnezeu și discipolul al Domnului!
Bibliografia [anul C]: Angelo card Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” - Napoli – www.ilfilo.org; Armellini F. (http://www.qumran2.net; Anno Liturgico C Archivi – commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Farinella P., http://www.paolofarinella.eu; Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lectio divina (https://www.donbosco.it); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vianello A., https://incammino.blog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu