A te ruga înseamnă a avea privirea lui Dumnezeu
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (24 iulie 2022)
Lecturi biblice: Geneză 18,20-32; Coloseni 2,12-14; Evanghelia Luca 11,1-13; lecturi biblice
Omilie
Liturgia Cuvântului de astăzi dezvoltată tema rugăciunii. Prima lectură relatează dialogul dintre Abraham și cele trei persoane care îl vizitează la stejarii din Mamre, timp în care el mijlocește insistent pentru cetăţile Sodoma şi Gomora. Evanghelia relatează învăţătura lui Isus despre rugăciune: Tatăl nostru. A doua lectură urcă până la izvoarele eficacității rugăciunii: Domnul „a şters documentul cu poruncile care erau împotriva voastră şi l-a anulat pironindu-l pe cruce” (Col 2,14). Să reflectăm asupra acestei teme – rugăciunea. A te ruga înseamnă a avea privirea lui Dumnezeu asupra tuturor realităților.
În prima lectură (Gen 18,20-32) este relatare didactică cu privire la eficacitatea rugăciunii de mijlocire. Din ea rezultă marea milostivire a lui Dumnezeu care este dispus să ierte un oraș păcătos cât timp mai sunt cel puțin zece oameni drepți în el. Abraham îndrăznește să discute cu Dumnezeu despre dreptate: „Oare îl vei nimici pe cel drept împreună cu cel nelegiuit? Poate că se află cincizeci de drepţi în cetate; oare îi vei nimici şi nu vei suporta locul pentru cei cincizeci de drepţi care sunt în ea? Departe de tine să faci un lucru ca acesta: să-l faci pe cel drept să moară împreună cu cel nelegiuit şi să fie cu cel drept cum este cu cel nelegiuit! Departe de tine! Oare judecătorul întregului pământ nu va face judecată?” (v. 23-25). Patriarhul simte responsabilitate pentru ceilalți: sunt străini, păgâni, păcătoși, departe de Dumnezeul lui, dar se simte legat de ei. Sunt parte a unui întreg. Este condiția pentru a avea intrare la mântuire, căci nimeni nu se mântuiește singur. Aceasta este sensul de coresponsabilitatea comunitară: în planul lui Dumnezeu nimeni nu poate rezista „de unul singur”, ca autosuficient, dar fiecare trăiește într-o realitate colectivă care include poporul, tribul, familia… De aceea „mijlocirea, cererea făcută în favoarea altuia, este, de la Abraham încoace, trăsătura proprie a unei inimi în armonie cu milostivirea lui Dumnezeu” (Catehismul Bisericii Catolice 2635). Abraham își poate permite pentru că iubirea lui pentru Domnul este sinceră și nu este nimic meschin în preocuparea sa pentru soarta locuitorilor din Sodoma și Gomora. Mijlocirea cere însă o umilință profundă ce face posibilă o fraternitate universală. Abraham este maestru: „Iată, am îndrăznit să vorbesc cu Domnul, eu care sunt praf şi cenuşă!” (v. 27). Nu este o simplă „etichetă religioasă”, ci o percepție profundă a celor care, apropiindu-se de Dumnezeu, descoperă bogăția care se dezvăluie în milă: „iartă-ne, pentru zece oameni”, chiar dacă la limita legalității… Dumnezeu este mare în iubire și milostivire! Va veni timpul când Dumnezeu Tatăl va face pași suplimentari în „compasiunea” sa: „Domnul având milă de el!” (Gen 19,16). Va fi timpul când Fiului său, cel nevinovat și fără păcat, „va deveni păcat” luând asupra sa păcatul oamenilor. În Cristos, Dumnezeu biruiește păcatul și dă viață adevărată. Datorită lui am învățat să ne întoarcem la Dumnezeu numindu-l „Tată”. Cu Isus milostiv, totul merge bine!...
În lectura a doua (Col 2,12-14) se întoarce la tema milostivirii lui Dumnezeu care, prin crucea lui Cristos, a arătat că este dispus să ierte și să ne primească oriunde și mereu: „înmormântaţi fiind împreună cu el prin botez […] iertându-vă toate nelegiuirile. El a şters documentul cu poruncile care erau împotriva voastră şi l-a anulat pironindu-l pe cruce” (v. 12; 13-14). Paul afirmă primatul lui Cristos, care nu poate fi confundat cu filosofii și sisteme morale, chiar dacă sunt demne de respect. Semnul devine comuniune de viață în botez, care unește cu moartea și învierea Domnului. Este „misterul” ascuns de-a lungul secolelor care se face prezent prin „trupul lui care este Biserica”. Este comuniunea dintre Dumnezeu și întreaga omenire. Paul le reamintește colosenenilor că datorită aderării lor la Cristos în credință, ei au fost făcuți părtași la moartea și învierea lui. Au început o viață nouă. A anulat declaraţia greşelilor pironind-o pe cruce. Isus a luat asupra sa păcatele noastre. Prin învierea sa, ne-a arătat încă o dată pentru totdeauna că ne putem întoarce la Dumnezeu numindu-l „Tată”, deoarece nu-și abandonează fiii săi.
În Evanghelia după Luca (Lc 11,1-13), Isus se roagă într-un mod complet unic și spune care este stilul unui creștin adevărat în ceea ce privește rugăciunea. La un moment dat, Domnul este împins de discipolii săi să le spună ceva despre rugăciune: „învaţă-ne să ne rugăm, aşa cum Ioan i-a învăţat pe discipolii lui” (v. 1). Este izbitor faptul că această cerere are loc în timp ce „Isus se afla într-un loc oarecare şi se ruga” (v. 1). Domnul se roagă mult: înseamnă că vrea să aibă privirea lui Dumnezeu asupra tuturor: o privire de milostivire! Nu ne-a învățat discursuri teoretice sau elaborând doctrine. Învățându-i pe discipoli săi „Tatăl nostru” [în Luca Tată nu este așa posesiv – „al nostru”], Isus îi introduce direct în relația sa cu Dumnezeu, și din „cauza” lui, îi aduce împreună în comunitate. Rugăciunea „Tatăl nostru” ne-a fost transmisă în două versiuni: cea mai folosită este a lui Matei cu cele șapte cereri, și, textul nostru mai scurt, a lui Luca cu cinci cereri. Domnul ne invită să căutăm intimitatea cu Tatăl: „Tată, sfinţească-se numele tău, vie împărăția ta” (v. 2). Cu Isus, realitatea împărăției a început deja, dar nu a ajuns încă la sfârșit. „Dă-ne nouă în fiecare zi pâinea cea de toate zilele” (v. 3). Cererile au în vedere nevoile noastre zilnice – pâinea de toate zilele – care nu sunt doar cele referitoare la viața fizică, ci ajunge și la viața sufletească, precum nevoia de a ierta și a fi iertat. Paternitatea lui Dumnezeu acoperă fiecare domeniu al vieții. Ceea ce contează este că omul să-și dea seama și să se prezinte în fața Tatălui cu încredere, așteptând de la el orice dar: în primul rând harul Duhului. Cheia evangheliei se găsește la sfârșitul fragmentului: „Dumnezeu va da Duhul Sfânt celor ce i-l cer” (v. 13). Prin urmare, rugăciunea este eficientă în măsura în care se cere Duhul Sfânt, sau mai bine în măsura în care cineva se deschide la acțiunea sa. Duhul Sfânt este Dumnezeu însuși în măsura în care este prezent și lucrează în lume. Rugăciunea slujește să ne facă conștienți de lucrarea lui Dumnezeu în această lume și să ne sintonizeze cu ea. Rugăciunea nu poate rămâne fără răspuns...
Sunt vreo două exemple… parabola prietenului insistent și tatăl care dă fiului său un pește și nu un scorpion…
Să ne întrebăm și noi: „de ce să ne rugăm?” Este ca și cum ai întreba: de ce respiri?! Totul se roagă în univers: râuri, păduri, pajiști, dealuri… Dar oamenii rugăciunii nu se nasc, ci devin, învață: „Doamne, învață-ne să ne rugăm!”…
Bibliografia [anul C]: Angelo card Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” - Napoli – www.ilfilo.org; Armellini F. (http://www.qumran2.net; Anno Liturgico C Archivi – commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Farinella P., http://www.paolofarinella.eu; Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lectio divina (https://www.donbosco.it); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vianello A., https://incammino.blog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu