 |
| Sfântul Benedict și sora sa, sfântă Scolastica. |
„Tu l-ai făcut ilustru prin sfinţenie şi
însemnat prin minunile sale, l-ai făcut învăţător eminent pentru viaţa
monastică, şi tuturor l-ai indicat ca învăţător de înţelepciune spirituală prin
dragostea faţă de rugăciune şi de muncă. Strălucită călăuză a popoarelor spre
lumina evangheliei, şi înălţat la cer pe o cale luminoasă, el învaţă oamenii
din toate timpurile să te caute pe tine, o, Părinte, pe drumul cel drept şi să
caute bogăţiile cele veşnicie pregătite de tine!” [1].
Grigore cel Mare este singurul
care ne povesteşte, cu credibilă veridicitate, în Dialogurile sale,
viaţa sfântului Benedict, chiar dacă cu criterii istorice diferite de cele de
azi. „Dacă exista un om – spune cardinalul benedictin Schuster – care să nu
înghită cu uşurinţă cele ce i se spuneau, acesta era, desigur, Grigore,
obişnuit să nu creadă dintr-o dată, să analizeze, să cântărească cuvintele şi
ale sale, şi ale altora”[2].
Benedict s-a născut prin anul 480,
la Norcia, la circa 80 km de Roma, într-o familie cu stare economică bună, care
îşi putea permite să-l trimită în capitală, însoţit de credincioasa sa doică,
pentru a se perfecţiona în studii fără să piardă bunele moravuri.
