Samariteanul milostiv!
Nu atât de departe: suntem vecini
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (14 iulie 2019)
Lecturi: Deuteronom 30,10-14; Coloseni 1,15-20; Evanghelia Luca
10,25-37; lecturi
Omilie
Lecturile biblice din această
duminică au ca invitaţie de a asculta Cuvântul Domnului care ne spune că suntem
vecini și cu Dumnezeu și cu aproapele. Domnul se milostivește de noi toți.
Prima lectură luată din cartea Deuteronomului (Dt 30,10-14) ne oferă ultimul discurs [din cele trei] a lui Moise
făcut poporului adunat în stepele Moabului. Este o elaborare a vechii
legislații mozaice. Scopul cărții este de a defini alianța cu Dumnezeu și a o
explica. Este tradus cu Legea sau Cuvântul Domnului sau revelația lui Dumnezeu,
care provoacă o schimbare a vieții prin convertire a inimii și a sufletului. Cuvântul
Domnului este un dar făcut omului de Dumnezeu. Cuvântul său ne împinge departe
de țară – în exilul babilonic – pentru a fi o națiune nouă, eliberată de
păcatul trădării alianței și, în același timp, pentru a arăta altor popoare
minunățiile Domnului [mirabilia Dei].
În exil, poporul putea găsi mântuire ascultând cuvântul și convertindu-se din
inima și din tot sufletul – expresia indică toată persoana, oricând și oriunde,
fără condiții și fără restricții. Întors din exilul babilonian regândeşte legea
veche de pe Sinai. Caracteristic Deuteronomului este cunoașterea, iubirea și întruparea în
propria viață a cuvântului Domnului nu ca pe o acțiune prea grea pentru om,
căci legea se află în imediata apropiere, se află în întâlnirile noastre, mai
ales în proiecte ce se nasc în inimile noastre. „Ascultă glasul Domnului
Dumnezeului tău păzind poruncile şi hotărârile lui scrise în cartea acestei
legi” (v. 10). Cuvântul lui Dumnezeu este în centrul vieţii noastre, în experiența
zilnică: „foarte aproape de tine, în gura ta şi în inima ta” (v. 14). Cuvântul personificat
devine vecinul poporului. Se vede începutul unui lung proces ce se va putea
observa în teologia lui Ioan: „și Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi!”
(In 1,14). Nu atât de departe, suntem
vecini cu Dumnezeu. E minunat acest mesaj: „Ascultă glasul Domnului păzind
poruncile lui!” Cele „zece cuvinte” ale legii [sunt 10 porunci] rămân pentru popor garanția prieteniei și protecției
divine. Legea nu poate fi neglijată: se repetă din gură în gură și se meditează
în inimă. Cuvântul Domnului pătrunde în umanitatea noastră, îmbucură poporul și-l
face fericit! Să acceptăm invitația de a scruta în noi înșine și de a ajunge în
„inima” legii…
În lectura a două citim cu un imn
de laudă adus lui Cristos triumfător prin înviere (Col 1,15-20). Paul scrie o epistolă către coloseni din închisoarea
de la Roma (60 d.C.). Orașul Colose se află în Turcia actuală, pe drumul
comercial ce lega Efesul de golful Persic. Cetatea a fost distrusă de un
cutremur; acum sunt niște ruine. Apropiere de Efes explică de ce unii au putut
veni de la Colose pentru a-l asculta pe Paul. Fondatorul comunităţii creştine este
Epafras, probabil originar din Colose.A răspândit în comunitate învăţăturile lui
Paul (Col 1,7-8). Apostolul atrage
atenția asupra iudeilor și a pericolului acestora, dar și acelora care
răspândeau învățături greșite. Mulți credeau în puterile misterelor ce serveau ca
intermediar între Dumnezeu şi om, Cristos fiind asimilat acestor forțe. În
scrisoarea sa îi învață că Dumnezeu este invizibil, dar s-a făcut perceptibil prin
Fiul său, Isus, centrul universului: el „este icoana Dumnezeului nevăzut” (v.
15). Prin el și pentru el Dumnezeu a creat totul: „prin el au fost create toate
în ceruri şi pe pământ: cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie
stăpâniri, fie principate, fie puteri” (v. 16). El este stăpânul forțelor
cosmice, legat de Mesia, influențând conceptul de Biserică, căci prin moartea și
învierea lui a împăcat universul. El e sufletul dătător de viață al Bisericii
umplute cu bogățiile sale. Toată scrisoarea subliniază tocmai plinătatea
mântuirii.
În Evanghelia după Luca (Lc 10,25-37) este o mare lecție despre iubirea aproapelui. Cristos îl întoarce la această lege înscrisă în inimile oamenilor. Un învățat al legii îl întrebă cu suflet rău, punându-l la încercare: „Învăţătorule, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” Isus, la rândul său, a întrebat ca la scoală: „Ce este scris în Lege? Cum citeşti?” El știe bine lecția. Răspunde cu Shema‘ Israel [„Ascultă Israel”] așa cum făcea el în fiecare zi, dimineața și seara: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” (v. 27). Cărturarul vrea să se justifice întrebarea, vrea să spună că problema sa nu e simplă, şi adaugă: „cine este aproapele meu?” Isus îi răspunde trimițându-l să se întoarcă la întrebarea de el însuși pusă. Povestește o parabolă, ce lărgeşte întrebarea interogându-se pe sine, cu un om care cobora de la Ierusalim la Ierihon. Această coborâre traversează o zonă de pustiu. În acel timp, tâlharii se ascundeau acolo pentru a-i jefui pe călători. Iată, deci, acest om este victima unei agresiuni, „lăsându-l pe jumătate mort” (v. 30). Doi oameni – un preot şi un levit – se intersectează cu acest nefericit. Amândoi cunoșteau bine porunca: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău... Să iubeşti pe aproapele”. Și totuși motivul pentru care nu se opresc? E serviciul. După mentalitatea şi legea iudaică, ei cred că e de datoria lor „să nu se atingă de sânge” pentru a fi în stare de puritate rituală şi astfel să asigure serviciul la templu.
Aproapele este un necunoscut
rănit de-a lungul străzii. Nu se spune cine este: un evreu, un păgân, un credincios?
Nu se spune, şi pe drept. Printre evreii din vremea lui Isus conceptul de
„aproape” era foarte limitat: erau membrii poporului. Esenienii din Qumran cereau
noilor membri să jure iubire faţă de „fiii luminii” şi ură faţă de „fiii
întunericului”. Pentru ei, semeni erau cei care împărtăşeau aceleaşi convingeri
religioase ca ei. Pentru alte grupuri, precum zeloţii, aproapele era doar cel
care avea aceeaşi naţionalitate şi aceeași etnie cu ei.
Isus nu alege un fariseu care
respectă legea, nici un preot, nici un levit care să stea lângă rănit. Alege un
samaritean, dispreţuit de evrei, considerat necredincios. Lecţia e clară:
binele poţi să-l găseşti acolo unde nu te aştepţi. Samariteanul se apropie de rănit,
îi este milă – un sentiment uman ce ar trebui să locuiască în fiecare om, chiar
în omul care crezi că e diferit – iar gesturile sunt descrise aproape cu
încetinitorul. Samariteanul nu s-a întrebat cine este cel rănit, ajutorul său
este dezinteresat, generos, concret. Iată ce înseamnă a-l iubi pe aproapele! Noutatea
învăţăturii lui Isus despre iubirea aproapelui stă în insistenţa că întreaga
omenire e „aproape” pentru fiecare. Astfel el a dărâmat zidurile diviziunii, prejudecăţii,
suspiciunii, ce s-a ridicat între „noi” şi „ei”. Răspunsul lui Cristos despre „cine
este aproapele meu” e: oricine, fără excepţie.
Ajuns la încheiere, Isus îi pune învățătorului
legii direct o întrebare interesantă care implică aproapele: „cine dintre
aceştia trei ţi se pare că s-a făcut aproape pentru cel care a căzut în mâinile
tâlharilor?” Ca și în primul caz, cărturarul răspunde în mod exact [putea să
facă altfel?]: „cel care a avut milă de el” (v. 37). Aproapele e cel care are
milă! Din „aproapele” ca „obiect de iubit” la „aproapele” ca „subiect iubit”! Învățătorul
legii, care are de pus o problemă teologică, este invitat să se convertească…
„Mergi şi fă şi tu la fel!” (v. 37). Fii şi tu samariteanul milostiv! Fă-te
aproapele semenilor, apropie-te și ajută-i, aşa cum Dumnezeu, în Isus, s-a
făcut aproapele tău, i s-a făcut milă de tine şi ţi-a venit în ajutor…
bibliografia [anul
C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1997; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli
M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org);
Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro;
www.pastoratie.ro); Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net);
Masetti N., Guidati dalla Parola,
EMP, Padova 1995; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Tessarolo
A., (ed) Messale e lezionario meditato,
EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Ravasi
G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014; Spreafico A., (https://www.diocesifrosinone.it).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu