Fratele Ieremia a avut o devoţiune deosebită faţă de Maica
Domnului căreia îi spunea „Măicuţa”. Pentru el Preacurata Fecioară Maria era
Corăscumpărătoarea neamului omenesc şi oriunde ar fi întâlnit icoana ei, chiar
pe stradă, îngenunchea, se adâncea în rugăciune şi apoi împreună cu mulţi
care-l înconjurau cântau „Salve Regina”.
Printre altele el spunea că nu trebuie doar s-o invocăm pe
Maica Domnului ci şi să-i imităm virtuţile dintre care cele mai evidente erau:
umilinţa, curăţia, generozitatea, prudenţa, spiritul de jertfă etc. Apoi îi
descria chipul ei de mamă care se apropie de copiii ei de pe pământ şi îi ajută
deoarece le cunoaşte fiecare ungher al sufletului. Marinarilor le spunea despre
Născătoarea de Dumnezeu: „este steaua voastră”; bolnavilor: „este salvarea
voastră”; păcătoşilor: „este avocata şi speranţa voastră”; tuturor: „Ea este
Doamna şi Regina noastră”.
Atât călugărilor cât şi laicilor le recomanda să cinstească
cele nouă luni de locuire a Cuvântului lui Dumnezeu în sânul Mamei sale,
recitând nouă „Salve Regina”: dimineaţa – de trei ori, pentru întoarcerea
păcătoşilor; la amiază – de trei ori, pentru cei aflaţi în agonie şi seara – de
trei ori, pentru sufletele din purgator. În acelaşi timp, această devoţiune
trebuia să le obţină celor ce o practicau curăţia inimii, umilinţă adâncă şi
iubire aprinsă.
Într-o noapte, pe când fratele Ieremia se ruga profund i-a
apărut Preacurata Fecioară Maria cu Fiul în braţe şi scăldată în lumină.
Într-un târziu, deşi nu îndrăznea s-o privească, la încurajarea ei umilul
călugăr a întrebat-o:
– Stăpâna mea, tu eşti Regină şi nu porţi coroană?
– Coroana mea este Fiul meu!
Deşi fratele Ieremia a încercat să ascundă această minune a
arătării Maicii Domnului nu a reuşit şi până la urmă a trebuit să dezvăluie
această taină. După ce a relatat totul mulţimii aflată în stare de euforie,
după ce cu toţii au intonat cântecul Salve Regina şi aceştia s-au retras,
rămânând singur cu confratele său, fratele Ieremia a constatat că nu mai avea
nici cingătoare, nici Rozariul de la brâu, nici bastonul iar cineva îi smulse
chiar şi peticele de la haina monahală, pe care o purta de peste treizeci de
ani.
Prinţesa de Bisignano, Isabella della Rovere, aflând vestea
aparţiei a adus la palatul ei pe fratele Ieremia şi pe un pictor care după
descrierea minuţioasă a călugărului a încercat să redea într-o pictură imaginea
Preacuratei cu Pruncul în braţe. Prinţesa porunci să se facă mai multe copii
care se răspândiră în tot viceregatul. Devoţiune către Maica Domnului a luat o
amploare deosebită în acele locuri.
La un moment dat fratele Ieremia fiind grav bolnav, iar
medicul nemaidându-i şanse de supravieţuire, a trimis să-i aducă acea icoană a
Preacuratei. I s-a încredinţat voinţei sale iar a doua zi era vindecat complet,
fiind din nou capabil să se ocupe de cei săraci, bolnavi şi necăjiţi.
(sursă: Fericitul Ieremia Valahul; http://www.sfinticatolici.ro/ieremia-valahul/2/).
