Tota pulchra - de părintele Alessandro Borroni, O.F.M. Conv

Tota pulchra

Tota pulchra es, Maria.
Et macula originalis non est in Te.
Tu gloria Ierusalem.
Tu laetitia Israel.
Tu honorificentia populi nostri.
Tu advocata peccatorum.
O Maria, o Maria.
Virgo prudentissima.
Mater clementissima.
Ora pro nobis.
Intercede pro nobis.
Ad Dominum Iesum Christum.

Omilie - Slujitoarea Domnului [8 decembrie - Neprihănita Zămislire]

Slujitoarea Domnului

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS], ora 10:00 (08.12.2016)

Lecturi: Genezei 3,9-15.20; Efeseni 1,3-6.11-12; Luca 1,26-38

În timpului Adventului – timp de rugăciune și de așteptare a venirii Domnului în glorie – celebrăm astăzi sărbătoarea care ne amintește începutul vieții aceleia care avea să devină „mama Domnului” (Lc 1,43).

Pentru a prinde suflul teologic al sărbătorii trebuie să pornim de la imnul cu care sfântul apostol Paul începe Scrisoarea către Efeseni (Ef 1,3-6.11-12). Paul descrie „planul aceluia care lucrează toate după hotărârea voinței sale” (v. 11): este proiectul lui Dumnezeu, pe care vrea să-l realizeze în istorie – și pe care Isus în evanghelii îl numește „împărăția lui Dumnezeu” – este descris în colori vii din prima pagină a Bibliei. Un proiect de armonie la care Dumnezeu vrea să-l implice pe Adam, adică pe omul din toate timpurile, un plan de armonie între om și Dumnezeu care „la adierea brizei de seară” intră în „grădina” paradisului pentru a dialoga, ca un suveran oriental, cu creatura sa cea mai nobilă şi mai dragă. Dar acest tablou de lumină i se opune capitolul al treilea din Geneză: este vorba de păcatul originar, din prima lectură de astăzi (Gen 3,9-15.20). Omul vrea să se abată de la drumul pe care Dumnezeu i l-a trasat, vrea să realizeze un proiect alternativ. „Domnul Dumnezeu l-a chemat pe om și i-a zis: «Unde ești?». El a răspuns: «Am auzit glasul tău în grădină și mi-a fost frică, pentru că sunt gol, și m-am ascuns»” (v. 9-10). Omul devine abandonat destinului pe care și l-a ales, se înstrăinează într-o muncă fără plăcere; este alungat din „grădina” dialogului cu Dumnezeu, pe care acum îl simte departe și ostil. Este „mysterium iniquitatis”, adică „mister al nelegiuirii”.

Într-adevăr, pe acest fundal al temei este așezată celebrarea Mariei Neprihănite. Îi aducem astăzi laudă Sfintei Treimi care a ales-o pe Maria să devină Mama lui Dumnezeu introducând-o în planul de mântuire al oamenilor: „Binecuvântat să fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cerești, în Cristos, întrucât ne-a ales în el mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și neprihăniți înaintea lui!” (Ef 1,3). Este un imn de laudă a proiectului lui Dumnezeu în privința omului, definit cu termeni plini de bucurie, de uimire și de mulțumire, ca un „plan binevoitor” (v. 9), de milostivire și de iubire. Este „mysterium pietatis”, adică „mister al milostivirii”.

În cartea Genezei, atunci când este prezentată cauza care devastează bucuria umană, imediat răsună un cuvânt misterios plin de speranță: „Dușmănie voi pune între tine și femeie, între descendența ta și descendența ei” (Gen 3,15). E o prezicere delicată despre rolul pe care îl ocupă o femeie, o mamă, pe drumul eliberării omenirii. Această femeie este promisă de Dumnezeu şi Dumnezeu o voiește neprihănită. Este un punct al existenței umane nepătate de păcat. Aceasta este fericita Fecioară Maria! Ea intră în lumea frumuseții, a bunătății și armoniei.

Ea este un mister al milostivirii! Mama lui Mesia devine începutul acelei linii de credincioși – „săracii Domnului” – care se opuneau răului, aderând total la proiectului lui Dumnezeu. Maria, născându-l pe Cristos, pune în pământ „sămânța” indestructibilă a binelui, a dreptății și a speranței: ea se va înrădăcina și va transforma omenirea întreagă. Este decisivă această afirmație: „Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!” (v. 38), se spune în Evanghelie (Lc 1,26-38). Decide să se dăruiască total „bunului plac” a lui Dumnezeu. Definiția Mariei este „slujitoare”. După limbajul biblic nu este atât o expresie de umilință, ci mai degrabă o bucuroasă și solemnă hotărâre de a adera fără rezerve și fără reticențe la planul Domnului.

În 1854 fericitul papă Pius al IX-lea a recunoscut adevărul acestui mister: neprihănita zămislire. La numai patru ani după, pe data de 25 martie 1858, în timpul aparițiilor de la Lourdes, atunci când mica Bernadeta îi cere numele doamnei preafrumoase, pe care o întâlnea de câteva luni, aceasta îi spune: „Eu sunt Neprihănita Zămislire”. Un titlu pe care Bernadeta nu-l mai auzise niciodată şi pe care, de frică să nu-l uite l-a repetat mereu până acasă pentru a-l spune parohului.

Sfânta Fecioara Maria este irumperea lui Dumnezeu în țesutul uman: în ea, lumea divină „în care nu este nici schimbare, nici umbră de transformare” (Iac 1,17), își face intrarea în lumea limitată a omului. Dumnezeu caută prietenie și familiaritate cu omul. Dumnezeu și omul împart aceeași  existență.

Sfântul Luca termină pagina Bunei Vestiri în felul acesta: „Și îngerul a plecat de la ea”. De acum începe viața de credință în ascultarea Cuvântului pe care îl păstra și îl medita în inima ei, deslușind voința lui Dumnezeu, zi de zi, ceas de ceas, și clipă de clipă pe urmele Fiului ei, până pe Calvar. A așteptat în credință învierea lui Isus din morți; a însoțit Biserica la începuturile ei și o însoțește continuu pe drumul istoriei fiind mereu alături de toți care aleargă la ea în încercările vieții și invocă cu încredere ocrotirea ei maternă: „O, Marie, zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi care alergăm la tine!”

---

 [bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014].

---

† Neprihănita Zămislire: Sub pom cu Maria [joi, 8 decembrie 2016]

Evanghelia Luca 1,26-38: În acel timp, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat al cărui nume era Iosif, din casa lui David. Iar numele fecioarei era Maria. Şi, intrând la ea, i-a spus: „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!” Ea s-a tulburat la acest cuvânt şi cugeta în sine ce fel de salut ar putea fi acesta. Însă îngerul i-a spus: „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu! Vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său; şi va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârșit”. Maria a spus către înger: „Cum va fi aceasta, din moment ce nu cunosc bărbat?” Răspunzând, îngerul i-a spus: „Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, sfântul care se va naşte va fi numit Fiul lui Dumnezeu. Iată, Elisabeta, ruda ta, a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţe şi aceasta este luna a şasea pentru ea, care era numită sterilă, pentru că la Dumnezeu nimic nu este imposibil!” Atunci, Maria a spus: „Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!”

Omilie

Cine știe de câte ori ne-am întrebat dacă a existat și cum va fi „pomul cunoașterii binelui şi răului” (Gen 2,9), sub a cărei stă solemnitatea Neprihănitei Zămisliri. Cu siguranța va fi frumos și atractiv, dacă în ochii Evei părea „bun de mâncat și plăcut ochilor, și că pomul era de dorit, ca unul care dă înțelepciune” (Gen 3,6).

Dar acum, nu mai există acest copac? Şi, în acest caz, unde stă?  Ar fi interesant să știm, astfel vom roti privirile departe. Acest pom este întotdeauna deasupra capetelor noastre, înaintea ochilor noştri. Dimpotrivă, nu peste, dar înăuntru, în adâncul inimii şi a gândurilor noastre, unde se decide dacă să-i lăsăm lui Dumnezeu cunoaşterea binelui şi răului, sau să se păstreze pentru sine.

Pentru a ne reaminti că suntem mereu sub acest pom, Adventul – timpul în care cu mai multă angajare suntem chemaţi să deschidem căile Domnului şi să eliminăm obstacolele din căile sale – ne aminteşte că, sub acest pom au fost Eva şi Maria, cu răspunsuri şi cu deznodământ absolut contrare. Eva s-a lăsat înşelată de şarpe, Maria i-a zdrobit capul, punând în mâinile lui Dumnezeu viața sa, renunțând la proiectele sale pământești „plăcute şi de dorit”: o familie cu „un om din casa lui David, cu numele Iosif”, devenind pentru Biserică și pentru fiecare creştin martorul și modelul credinţei. Întotdeauna suntem obişnuiţi să declamăm măreţia mamei lui Isus.

Cu toate acestea, chiar dacă nu se manifestă de teama de a fi ireverenţioasă, este în noi o constatare: „Desigur, ea a fost fără păcatul strămoșesc. Dimpotrivă noi în schimb... cum să o imităm?”

Liber de a alege

Chiar Eva a fost fără păcatul originar. A fi „neprihănită” [imaculată] nu micșorează libertatea sa, dar o face să crească, pentru că păcatul întunecă capacitatea de a decide. Dacă Maria nu ar fi fost liber în sine, ar fi fost ca a un robot și nu ar fi trebuit se spună: „Iată roaba Domnului: fi-e mie după cuvântul tău”. Este de neînțeles că Dumnezeu să fi ales pentru Fiul său un creatură umană lipsită de principala caracteristică ce o face imaginea sa: libertatea de a decide? Dacă nu ar fi fost liberă de a alege, nu ar putea să fie propuși ca model pentru toţi cei care în mod liber se încredințează lui Dumnezeu, şi acceptă la el ceea ce este bine şi ceea ce este greşit.

Sfântul Paul ne revelează că „Dumnezeu în Cristos ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi neprihăniţi înaintea lui în caritate, ne-a rânduit de mai înainte spre înfiere, prin Isus Cristos”. Ne-a ales, lăsându-ne libertatea de a primi sau de a nu primi acest dar imens. Maria l-a primit, devenind astfel „fiica fiului său”, şi arătând-ne drumul pentru a deveni fiii prin Fiul, cu un „iată-mă” a lui Dumnezeu, care devine imediat şi necesar „iată-mă” la fraţii. Pentru a evita credinţă noastră sterilă provenind din devoționale şi fuga pe cărările zilnice, unicul ce ne permite să-l întâmpine pe Domnul, nu trebuie niciodată uitat că, îndată ce îngerul a plecat de la ea, Maria a plecat în grabă să meargă şi să se îngrijească de Elisabeta.

Este urgent să se întoarcă sub acel pom cu Maria Neprihănită. De mult timp, cultura dominantă (intelectuali, oamenii politici, economia, piața, mass-media...) a încercat să smulge pomul cunoaşterii binelui şi răului, declarând că nu este nici bune nici rău, dar numai că în funcţie de ce crezi tu, de ce simți tu, de cum mergi tu, se decide că este bun sau rău.

(pr. Tonino Lasconi [2016]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:

http://www.paoline.it/blog/liturgia/1428-sotto-quell-albero-con-maria.html).

Crezând în speranță

„Crezând în speranță,

crescând în speranță,

respirând în orice moment parfumul

și frumusețea speranței”.

Sri Chinmoy (1931- 2007).

Dimensiunea speranței

 

 „Femeile și bărbații sunt limitați

nu de locul unde s-au născut,

nici după culoarea pielii,

ci prin dimensiunea speranței lor”.

(John Johnson [1918-2005]).

Omilie - Sub semnul speranței (II Advent [anul A])

Ioan Botezătorul vorbind oamenilor despre Mesia.

Sub semnul speranței

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS], ora 8:00 (04.12.2016)

Lecturi: Is 11,1-10; Rom 15,4-9; Mt 3,1-12.

Timpul Adventului ne pune în comuniune cu îndelunga așteptare și pregătire a popoarelor pentru prima venire a mântuitorului și reînsuflețește în noi dorința fierbinte după venirea lui Cristos. Este timp de așteptare și de pregătire și pentru generația noastră. Ne însoțesc pe parcursul Adventului martori ai speranței. În liturgia de astăzi avem pe Isaia, profetul din secolul al VIII-lea înainte de Cristos, pe Ioan Botezătorul și pe apostolul Paul.

Lecturi biblice din această duminică a doua din Advent ne anunță marele plan a lui Dumnezeu de a ne aduce înapoi la el.

Începem cu o pagină din profetul Isaia din „Cartea lui Emanuel” (Is 11,1-10). Profetul se prezintă ca un mesager al speranței. Cântul mesianic este în centrul scenei: un trunchi tăiat și uscat – simbol al păcatelor și al infidelităților dinastiei davidice – dar, iată, că soarele răsărind, din trunchiul mort o mlădiță cu totul neașteptată se ivește la viață. „O ramură va ieși din trunchiul lui Iese și un vlăstar se va ridica din rădăcinile lui” (v. 1).  Această mlădiță este harul – darul lui Dumnezeu, pe care omenirea ar fi incapabilă să-l facă să răsară din sânul ei. Harul nemeritat devine figura lui Mesia. Această ramură va aduce pace și dreptate. Duhul Domnului îi va fi dat prin ungere. Atât de plin de Duhul lui Dumnezeu va fi acest rege încât va face dreptate să răsară. „Lupul va trăi cu mielul... vițel și leul vor mânca împreună...” (v. 6). Este un nou paradis. Perechile opuse și ostile a animalelor sălbatice – lupul, leopardul, puiul de leu, ursoaica, leul, vipera – și a animalelor domestice – precum mielul, capra, vițelul, vaca, boul – se unesc într-o armonie indestructibilă de pace mesianică.

Duhul își manifestă influența printr-o serie de daruri. Însă darul cel mai înalt îl primește Mesia de la Dumnezeu care realizează în lumea reînnoită construirea unei împărății de dreptate, de nepărtinire, de apărare a celui asuprit. El va trebui să se îngrijească de cel slab și sărac a căror viață va fi salvată. Pentru noi creștinii, este un mare mesaj de speranță. Cu nașterea lui Isus s-a începutul să se realizeze pentru noi această împărăție.

În lectura a doua (Rom 15,4-9), sfântul Paul se adresează și el creștinilor ca mesager al lui Dumnezeu. Îl prezintă pe Isus ca mântuitorul tuturor oamenilor.  Primirea cu credință trebuie să o rezervăm lui Cristos care intră în istorie pentru a o elibera și a o salva. Ceea ce ni se cere este de a fi primitor, a face totul pentru toți. Apostolul Paul se adresează creștinilor din Roma. La fel ca în toate orașele mari, se găsesc oameni foarte diferiți, creștini devotați și creștini fără elan, evrei și creștini convertiți. El anunță dăruirea și slujirea tuturor: „Primiți-vă unii pe alții după cum și Cristos v-a primit pe voi spre gloria lui Dumnezeu” (v. 7), fără plictiseli, excluderi și dispreț, ci îmbogățiți-vă cu „aceleași sentimente” după exemplul lui Isus. Aceasta e să ne pregătim pentru al primi pe Cristos.

În Evanghelia după sfântul Matei (Mt 3,1-12), găsim un profet „pur și dur”: este vorba despre Ioan Botezătorul, ultimul profet din Vechiul Testament. Se prezintă ca un ascet al pustiului, cu haine aspre și cu o centură din piele în jurul coapsei. Mesia pe care îl așteaptă este un judecător exigent. Evocă pagini din profeția lui Isaia: „Glasul celui care strigă în pustiu: Pregătiți calea Domnului, faceți drepte cărările lui!” Sau probabil, idei în vigoare din mănăstirea iudaică de la Qumran, lângă Marea Moartă, unde poate el și-a trăit noviciatul.

Ceea ce îl interesează pe evanghelistul Matei este în primul rând mesajul pe care îl proclamă: „Convertiți-vă... pregătiți calea Domnului”. Amintește insistent de necesitatea de „a da roade”. Convertirea cere de la toți să fie tradusă în fapte. El anunță judecata celui care vine. Nu poate fi vorba de nici un privilegiu. Un profet dur care curăță arzând zgura răului și a păcatului.

Dar Cristos nu este așa. El merge spre păcătoșii. Își dă și viața pentru păcatele oamenilor. Ultima trăsătură a lui Mesia este, fără îndoială, slujitorul tuturor care îi primește pe toți. Cristos a primit „națiunile păgâne să-l glorifice pe Dumnezeu pentru îndurarea sa” (Rom 15,9), după cum se citește în lectura a doua.

Evreii au fost numeroși în a răspunde la chemarea lui Ioan ca să fie botezați de el în  râul Iordan. Dar fariseii și saduceii s-au arătat neîncrezători căci acest mod de a ierta păcatele nu a fost prevăzut de Legea lui Moise. Fără îndoială neîncrederea lor a provocat invectivele dure ale lui Ioan Botezătorul: „Pui de vipere! Cine v-a învățat să fugiți de mânia care vine”. Fiind urmașii ai lui Abraham nu este o garanție a mântuirii. Adevărata convertire trebuie să producă roade vizibile. Convertirea înseamnă ascultarea Evangheliei. Sunt gesturi de primire, împărtășire și solidaritate. A ne converti însemnă în primul rând a ne recunoaște păcătoși. Dumnezeu atinge cu iubirea sa pe fiecare dintre copiii săi. Judecata care ne așteaptă să o pregătim cu mâinile noastre este focul iubirii care va distruge tot ceea ce nu are stabilitate.

Vestea eliberării adusă de Cristos trezește un mare semn de speranță.

---

[bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014].

---

† Duminica a 2-a din Advent (A): Mesagerii Domnului [4 decembrie 2016]

Sfântul Ioan Botezătorul botează poporul (1635) - de Nicolas Poussin.

Evanghelia Matei 3,1-12:  În zilele acelea, a venit Ioan Botezătorul predicând în pustiul Iudeii. El zicea: „Convertiţi-vă, pentru că s-a apropiat împărăţia cerurilor!” Acesta este cel despre care a spus Isaia, profetul, care zice: „Glasul celui care strigă în pustiu: Pregătiţi calea Domnului, faceţi drepte cărările lui!” Acest Ioan avea o haină din păr de cămilă şi centură de piele în jurul coapselor sale, iar hrana lui erau lăcustele şi mierea sălbatică. Şi veneau la el din Ierusalim, din toată Iudeea şi din toate împrejurimile Iordanului şi erau botezaţi de el în râul Iordan mărturisindu-şi păcatele. Văzând că mulţi dintre farisei şi saducei veneau la botezul lui, le spunea: „Pui de vipere! Cine v-a învăţat să fugiţi de mânia care vine? Faceţi deci rod vrednic de convertire! Să nu credeţi că puteţi spune: «Îl avem ca tată pe Abraham», pentru că vă spun că Dumnezeu poate să-i ridice lui Abraham fii din pietrele acestea! Securea este deja la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face rod bun va fi tăiat şi aruncat în foc. Eu vă botez cu apă, spre convertire, însă cel care vine după mine este mai puternic decât mine; eu nu sunt în stare să-i duc încălţămintea. El vă va boteza în Duh Sfânt şi cu foc. Lopata de vânturat este în mână lui şi va curăţa aria sa: va aduna grâul în grânarul său, iar pleava o va arde în focul care nu se va stinge”.

Omilie

Lecturi biblice din această duminică a doua din Advent ne anunță marele proiect lui Dumnezeu să ne aducă înapoi la el. Pentru el, este o prioritate absolută. Nu se mulțumește să ne cheme de departe. El vine la noi trimițându-ne mesageri. La liturgia de astăzi avem pe Isaia, Paul şi Ioan Botezătorul.

Profetul Isaia din prima lectură (Is 11,1-10) se prezintă ca un mesager al speranţei. El anunță lumii pace și dreptate: „Lupul va trăi cu mielul... viţel şi leul vor mânca împreună... O ramură va ieși din rădăcină lui Iese”. Această ramură va aduce pacea. Duhul Domnului îi va fi dat prin ungere. Atât de plin de Duhul lui Dumnezeu va fi acest rege încât va face dreptate. El va trebui să se îngrijească de cel slab şi cel sărac a căror viață va fi salvată. Pentru noi creştinii, este un mare mesaj de speranţă. Cu naşterea lui Isus s-a începutul să se realizeze.

În lectura a doua (Rom 15,4-9), sfântul Paul se adresează și el creştinilor ca mesager al lui Dumnezeu. Prezintă pe Cristos ca mântuitorul tuturor oamenilor. Venirea sa este anunţată în cărţile sfinte ale Vechiului Testament. Ceea ce se cere de la noi este de a fi primitor, de a face totul pentru toți. Paul se adresează creştinilor din Roma. La fel ca în toate marile oraşe, se găsesc oameni foarte diferiți, creştini devotaţi și creștini fără elan, evrei şi creştini convertiţi: „Primiți-vă unii pe alții după cum și Cristos v-a primit pe voi spre gloria lui Dumnezeu”. Să fie primiți toţi fraţii noştri. Aceasta este să ne pregătim pentru al primi pe Cristos.

În Evanghelia după sfântul Matei (Mt 3,1-12), găsim un profet „pur şi dur”: este vorba despre Ioan Botezătorul, ultimul profet din Vechiul Testament. Ceea ce interesează pe evanghelistul Matei este în primul rând mesajul pe care îl proclamă: „Convertiți-vă... pregătiţi calea Domnului”. Amintește insistent de necesitatea de a „produce roade”. Convertirea cere de la toți să fie tradus în fapte. El anunță judecata celui care vine. Nici un privilegiu nu poate fi vorba. Este suficient de a fi făcut parte din Biserica pentru a fi salvați.

Evreii au fost numeroși în a răspunde la chemarea lui Ioan ca să fie botezați de către el. Dar fariseii şi saduceii s-au arătat neîncrezători căci acest mod de a ierta păcatele nu a fost prevăzut de legea lui Moise. Fără îndoială neîncrederea lor a provocat invectivele violente a lui Ioan Botezătorul: „Pui de vipere! Cine v-a învăţat să fugiţi de mânia care vine”. Fiind urmaşii ai lui Abraham nu este o garanţie a mântuirii. Adevărata convertire trebuie să producă roade vizibile. Acesta trebuie să ne ducă la gesturi de primire, de împărtășire şi de solidaritate.

Acesta este chemarea pentru fiecare dintre noi. Dar această convertire nu  este făcută de eforturile noastre pentru a deveni mai buni. Cel mai important lucru este a dărui credinţa noastră lui Cristos. Cu el, deveni un alt om. „Așa cum agricultorul se întoarce la pământ pentru a semăna, la fel harul lui Cristos se întoarce în inimă pentru a depune sămânța divină”.

Iată, vestea cea bună pentru noi şi pentru lume. Cristos este aici, în centrul vieţii noastre. Această veste bună trebuie să fie anunţată la timp potrivit şi la timp nepotrivit. Lumea se pregăteşte pentru a sărbători Crăciunul, dar mulţi nu ştiu de originea sa. Este nașterea Domnului Isus care a venit, care vine în fiecare zi şi care va reveni. Trăind Crăciunul, îl primim pe Isus care vine; lui îi oferim primul loc în viaţa noastră.

A ne converti însemnă în primul rând a ne recunoaște păcătoşi. A trăi în păcat este a ne organiza viaţa noastră fără Dumnezeu şi în afară de el. Este ca și când ne-am face rău unii altora. Dumnezeu atinge cu iubirea sa pe fiecare dintre copiii săi. Atunci avem nevoie să reascultăm chemarea lui Ioan Botezătorul: „Convertiți-vă!” Şi vom răspunde la acest apel mergând să ne întâlnim cu un preot pentru a cere sacramentul iertării. Când ne vom întoarce la Dumnezeu, bucuria este regăsită: este sărbătoare.

Primind milostivirea lui Dumnezeu, suntem trimiși la rândul nostru să fim mesagerii lui în lume. Rasismul, violenţă şi respingerea altora trebuie să fie eradicate. Aceasta este a nivela drumurile şi de a umple spărturile. Suntem trimiși toți ca mesageri ai Evangheliei lui Cristos. Nu putem transmite ca o simpla baza de cunoştinţe. Să ne străduim de a pună viaţa noastră în acord cu Evanghelia: ne pregătim pentru Crăciun în adevărul sens al cuvântului.

(pr. Jean Compazieu [2016]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:

http://dimancheprochain.org).