Sfânta Fecioară Maria de pe muntele Carmel (16 iulie)

Sfânta Fecioară Maria de pe muntele Carmel  și sfinții, 
de Pietro Novelli

Numele ebraic „Carmel” înseamnă „grădină roditoare” datorită vegetaţiei extraordinare care creşte pe acest munte. Muntele Carmel a fost câmpul de război unde profetul Ilie a susţinut luptele sale pentru apărarea credinţei Israelului împotriva preoţilor lui Baal, după cum ne relatează 1Re 18,21-40. Pe acest munte profetul a distrus cultul lui Baal şi a reconstruit altarul lui Jahwe 1Re 18. Tot aici, Ilie, a obţinut de la Dumnezeu să cadă ploaie de sus, ploaie prevestită de un nouraş, ce înainta încet dinspre Orient (1Re 18,42).

 

Odată cu creştinismul, Muntele Carmel a devenit ţinta tuturor celor care căutau singurătatea şi iubeau contemplaţia.

În timpul cruciadelor, în secolul XII, Muntele Carmel s-a populat cu eremiţi. Ei au elaborat o regulă din care s-a născut ordinul Carmelitanelor, răspândit apoi în toată Europa. Noul ordin călugăresc s-a aşezat sub ocrotirea Sfintei Fecioare Maria, Carmelitanii au introdus către anul 1380 comemorarea Sfintei Fecioare Maria de pe Muntele Carmel: comemorare admisă în 1726 în calendarul roman „ca semn al serviciilor acordate de Maria şi în amintirea nenumăratelor binefaceri primite de la ea” – Martirologiul carmelitan.

Valoarea teologică a comemorării stă în raportul Maria – contemplaţie. Pentru eremiţii de pe Muntele Carmel, nouraşul care a apărut la orizont după rugăciunea lui Ilie anunţând intervenţia lui Dumnezeu şi ploaia salvatoare era simbolul Mariei, care prevestea intervenţia salvatoare a lui Dumnezeu şi venirea lui Isus Cristos.

Maria, care asculta cuvântul lui Dumnezeu şi se gândea la el în inima ei, e luată ca model de contemplaţie şi rugăciune.

 

Muntele Carmel, muntele sfânt, este imaginea deosebită a vecinătăţii cu Dumnezeu; Moise a urcat pe munte pentru a putea discuta cu Dumnezeu; Isus însuşi a urcat pe munte pentru a se ruga în linişte; psalmul 24 notează că pe muntele cel sfânt al Domnului poate urca numai cel care are mâinile nepătate şi inima curată. Marele mistic al ordinului carmelitan, sfântul Ioan al Crucii îşi intitulează „Urcarea pe muntele Carmel” opera scrisă spre a-l călăuzi pe omul ce se află în căutarea lui Dumnezeu.

Profetul Isaia afirmă că pustiul ars ar putea să se transforme în „măreţia Carmelului”. Carmelul, grădina roditoare este imaginea prezenţei lui Dumnezeu, a frumuseţii şi rodniciei harului său. Maria este adevăratul Carmel grădina roditoare, unde s-a manifestat prezenţa lui Dumnezeu, rodnicia şi frumuseţea harului său.

 (sursă: http://www.profamilia.ro/liturgie.asp?anlit=51).