sâmbătă, 8 octombrie 2016

† Duminica a 28-a de peste an (C): Dumnezeu, mântuitorul tuturor oamenilor [9 octombrie 2016]

Isus și cei zece leproși...

Evanghelia Luca 17,11-19: În timp ce mergea spre Ierusalim, Isus a trecut prin Samaria şi Galileea. A intrat într-un sat şi i-au venit în întâmpinare zece leproşi care stăteau la distanţă. Aceştia şi-au ridicat glasul, strigând: „Isuse, Învăţătorule, îndură-te de noi!” Văzându-i, el le-a spus: „Mergeţi şi arătaţi-vă preoţilor!” Şi, în timp ce mergeau, s-au curăţat. Unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors glorificându-l pe Dumnezeu cu glas puternic şi a căzut cu faţa la picioarele lui, mulţumindu-i; iar acesta era samaritean. Atunci Isus a spus: „Oare nu s-au curăţat zece? Unde sunt ceilalţi nouă? Nu s-a găsit cine să se întoarcă şi să-l glorifice pe Dumnezeu decât acest străin?” Apoi i-a zis: „Ridică-te şi mergi! Credinţa ta te-a mântuit”.
 
Omilie
 

Textele biblice din această duminică ne anunțe vestea bună de cea mai mare importanţă: pentru Dumnezeu, nu există nici o graniță, nu este exclus nici unul. Acesta este mesajul pe care îl găsim în a două carte a Regilor din prima lectură: ne spune istoria lui Naaman, un străin, dușmanul lui Israel. Ştim că toate au început prost. Dar o dată vindecat de lepra sa, Naaman își manifestă recunoașterea. El merge la întâlnirea cu profetul. Am auzit mărturie sa de credință şi voința sa de a se asocia la cultul adevărat. Această relatare din Vechiul Testament ne anunță că mântuirea lui Dumnezeu este oferită tuturor oamenilor, chiar şi pentru cei care sunt departe de el. Este veste cea bună care trebuie să o mărturisim toată viaţa noastră.
 
Pentru această mărturie apostolul Paul a suferit până la înlănțuire. Dar nu este pus în lanțuri cuvântul lui Dumnezeu. Nimic nu poate fi oprit. Dincolo de starea lui de prizonier, se gândește la mântuirea tuturor oamenilor. Prin Isus mort şi  înviat suntem mântuiţi. Desigur, se întâmplă să ne îndepărtăm de el, dar el rămâne credincios „căci nu se poate să se renege pe el”. O dată în plus, apostolul cheamă la încredere şi la credinţă. Acolo unde păcatul a prisosit, a supraabundat iubirea.
 
Evanghelia ne dă tocmai mărturie despre această iubire supraabundată care este în Isus: ne arată zece leproşi care vin să-l întâlnească. Aceşti oameni săraci sunt excluși din societate. Ei trebuie să stea deoparte, izolați. Cu ocazia trecerii lui Isus, îl imploră pentru vindecarea lor. Urmarea, noi o cunoaștem: toți cei zece sunt vindecați; dar unul singur revine la Isus. El consideră mai important să-i mulţumescă, decât să meargă imediat să se întâlnească cu preotul.
 
Sfântul Luca precizează că acest om era un samaritean, un om exclus din comunitatea evreilor. Deci el nu putea să meargă să se întâlnească cu preotul. Atunci,  vine la Isus care-l acceptă. Acest eveniment ne aminteşte că Cristos nu a venit numai pentru poporul său. Misiunea începe cu ei, dar trebuie să continue cu lume întreagă. Este universală. Ca Naaman, și samariteanul se întorc să dea glorie lui Dumnezeu. El, un străin, a fost singurul care a făcut această acțiune.
 
Citind evanghelia, suntem trimiși spre noi înşine: cum ne comportăm față de Dumnezeu? Ne-am gândit să-i mulţumim pentru toate binefacerile sale? Adesea suntem ca niște orbi: ne-am obișnuit cu binefacerile lui Dumnezeu că abia le remarcăm.
 
Şi totuşi, aceste daruri ale lui Dumnezeu sunt numeroase: să ne gândim la viața care se păstrează, la credinţă care ne este dăruită, la cuvântul lui Dumnezeu care ne luminează. Pentru toate aceste daruri, trebuie să spunem un mulţumesc vesel și spontan. Suntem discipolii lui Cristos, ar trebui să fim specialiști în mulțumire.
 
Şi mai presus de toate, să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru mântuirea în Isus Cristos care este oferită la toți oamenii, chiar şi celor care se simt excluși. Ne gândim la toți leproşi din toate timpurile, la persoanele spuse anormale, cei marginalizați, cei care deranjează viața noastră liniștită. Vestea bună a Evangheliei este pentru toţi. Ea adresează celor săraci, prizonieri, celor care au căzut. Lumea îi dispreţuiește, dar ei au primul loc în inima lui Dumnezeu. Toată Evanghelia ne spune că Isus a venit să-i caute şi să salveze ceea ce era pierdut. Şi el contează pe noi ca să le spunem.
 
În fiecare duminică, noi celebrăm Euharistia care ne purifică. Ea reuneşte într-un singur popor bărbaţi, femei şi copii foarte diferiți. Ea ne face să deschidem celor care vor să intre. În fiecare an, primim la catehism copiii care cer botezul. Adulţi fac aceeași cerere. Să mulțumim pentru acest dar a lui Dumnezeu oferit tuturor. Și să-l implorăm: «Întoarce la tine toți copii pierduți…” Dă-ne nouă să nu facem obstacol la voința ta de a salva pe toţi oamenii, dar și să îmbrățișăm toată viața noastră.
 

(pr. Jean Compazieu [2016]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:http://dimancheprochain.org).

vineri, 7 octombrie 2016

Grupul de preoți care au făcut exercițiile spirituale din 3-7 octombrie 2016

Prima serie - grupul de preoți care au făcut exercițiile spirituale
(foto: adi.faraoanu).

Am fost la Traian (NT) unde am făcut exerciții spirituale cu un grup de preoți. Ca pedicator l-am avut pe pr. Daniel Iacobuţ de la Seminarul Iaşi.
pr. Daniel Iacobuț


El a ales ca temă:
 
Instituirea Euharistiei (1Cor 11,23-26;
cf. Mt 26, 26-29; Mc 14,22-25; Lc 22,14-20).

23 Căci eu am primit de la Domnul ceea ce v-am transmis: că Domnul Isus, în noaptea în care era vândut, a luat pâinea
24 și, mulțumind, a frânt-o și a zis: „Acesta este trupul meu cel care este pentru voi. Faceți aceasta în amintirea mea”.
25 De asemenea, după cină, a luat potirul spunând: „Acesta este potirul noului legământ în sângele meu. Faceți aceasta ori de câte ori beți în amintirea mea”.
26 Căci ori de câte ori mâncați din pâinea aceasta și beți din potirul acesta, vestiți moartea Domnului până când va veni.
 

 Pâine luată, binecuvântată, frântă, dăruită pentru a da rod...

„Domnul Isus, în noaptea în care era vândut, a luat pâinea și, mulțumind, a frânt-o și a zis: «Acesta este trupul meu cel care este pentru voi. Faceți aceasta în amintirea mea». De asemenea, după cină, a luat potirul spunând: «Acesta este potirul noului legământ în sângele meu. Faceți aceasta ori de câte ori beți în amintirea mea».

------------------------
 

Excelenţa Sa, mons. Miguel Maury Buendia, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, a fost prezent marţi, 4 octombrie, la seminarul franciscan din Roman unde a prezidat Liturghia hramului şi a hirotonit diaconi cinci fraţi franciscani apoi s-a îndreptat spre Centrul „Gaudium et spes” din Traian (NT) unde i-a salutat pe preoţii din prima serie a exerciţiilor spirituale.

 


(foto:http://www.ercis.ro)

luni, 3 octombrie 2016

Corpul este harpa sufletului vostru...

Kahlil Gibran - by Bruni  (Bruni Gallery).


„Corpul e harpa sufletului vostru.
Şi de voi depinde
să obţineţi de la ea o muzică dulce
ori sunete fără de noimă”.

de Khalil Gibran (1883-1931).

duminică, 2 octombrie 2016

Muzică sacră corală

 
Sacred Choral Music
Music of Inner Harmony sung
by the world's best choirs.
0:00:00  Samuel Barber - Agnus Dei
0:07:21  Gregorio Allegri - Miserere mei, Deus
0:18:36  Edward Elgar - Lux aeterna
0:23:14  Gabriel Fauré - Cantique de Jean Racine
0:28:02  Antonio Lotti - Crucifixus a 8
0:31:35  Philip Stopford - Lully, Lulla, Lullay
0:36:44  WA Mozart - Ave verum corpus
0:40:15  Sergei Rachmaninov - Bogoroditse Devo
0:43:29  Henry Purcell - Hear my prayer, O Lord
0:45:38  Thomas Tallis - If ye love me
0:47:59  Thomas Tallis - O nata lux
0:49:56  John Tavener - Funeral Ikos
0:57:23  Robert Parsons - Ave Maria
1:02:00  Henry Purcell - Remember not, Lord, our offences
1:04:44  Thomas Tallis - Spem in alium
1:13:10  William Byrd - Agnus Dei (Mass for Four Voices)
1:17:27  Giovanni Pierluigi da Palestrina - Sicut cervus
1:21:17  Carlo Gesualdo - O vos omnes
1:25:08  George Guest - For the fallen
1:26:19  J.S. Bach - Zion hört die Wächter singen (Wachet auf BWV 140)
1:29:55  Pawel Łukaszewski - Nunc dimittis
1:33:54  Herbert Howells - Salve Regina
1:38:51  Charles Villiers Stanford - Beati quorum via
1:42:40  Tomás Luis de Victoria - Ave Maria a 8
1:47:30  Ēriks Ešenvalds - The Heavens' Flock
1:50:57  John Sheppard - Libera nos I
1:54:21  Josef Rheinberger - Abendlied
1:57:45  Tomás Luis de Victoria - Requiem æternam (Officium defunctorum of 1605)
2:04:29  Arvo Pärt - Magnificat
2:10:37  Heinrich Schütz - Selig sind die Toten
2:14:47  Eric Whitacre - i thank You God for most this amazing day
2:20:19  John Sanders - The Reproaches
2:31:27  Frank Martin - Agnus Dei (Mass for Double Choir)
2:35:24  Alonso Lobo - Versa est in luctum
2:40:34  Arvo Pärt - The Deer's Cry
2:44:48  Russian Kontakion for the Departed
2:48:47  Thomas Tallis - In manus tuas
 


sâmbătă, 1 octombrie 2016

† Duminica a 27-a de peste an (C): „Colaboratori ai mântuirii” [2 octombrie 2016]

 



 
Grăuntele de muștar...
Evanghelia Luca 17,5-10: În acel timp, apostolii i-au spus Domnului: „Măreşte-ne credinţa!” Iar Domnul a spus: „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi spune sicomorului acestuia: «Dezrădăcinează-te şi plantează-te în mare!» şi v-ar asculta. Cine dintre voi, având un servitor la arat sau la păstorit, când acesta se întoarce de la câmp, îi va spune: «Vino îndată şi aşază-te la masă!»? Nu-i va spune mai degrabă: «Pregăteşte-mi ceva pentru cină, încinge-te ca să-mi slujeşti până când voi mânca şi voi bea eu, după aceea vei mânca şi vei bea şi tu!»? Oare trebuie să-i mulţumească servitorului că a făcut cele poruncite? Tot aşa şi voi, când faceţi toate cele care vă sunt poruncite, spuneţi: «Suntem servitori inutili, am făcut ceea ce eram datori să facem»”.

Omilie
 
Liturgia din această duminică începe cu un strigăt de revoltă: „Până când voi striga şi tu nu mă asculți?” Pentru ce această violenţă? Vedem că acest strigăt al profetului este mereu de actualitate. Ne gândim la milioanele de creştini care sunt persecutaţi pentru credinţa lor. Peste tot în lume, bărbaţi, femei şi copii sunt victime ale urii, violenţei şi terorismului. Atunci, da, putem striga spre Domnul: cât va dura aceasta?
 
Tentația este mare că ne gândim: aceasta nu ajută la nimic, deoarece rămâne neclintită. De ce aceste catastrofe vin pentru a distruge speranța celor care cred în el? Dar profetul este trimis să recomande poporului său să reacţioneze împotriva aceastei ispitei. Nu va dura multe ceasuri victoria inamicului. Suntem invitaţi la răbdare şi la încredere. Răul nu va avea ultimul cuvânt de spus. Cel drept va fi învingător dacă își va fixa fidelitatea pentru Domnul.
 
Aproape la fel este și mesajul pe care l-am citit în scrisoarea sfântului Paul către tânărul Timotei. În momentul în care a scris aceasta scrisoare, situaţia este la fel de dificilă: creștinii sunt persecutaţi; Paul este în închisoare; este legat ca un răufăcător. Pentru Timotei şi toți aceea care au responsabilităţi în cadrul comunității este foarte greu. Îndoială se instalează: cum să facă față la aceste probleme şi situaţii noi? Paul îi recomandă lui Timotei să stea hotărât. Nu trebuie să-ţi fie ruşine de „a da mărturie Domnului”. „Păstrează depozitul credinței în toată frumusețea sa”. Pentru aceasta, el poate conta pe sprijinul cel mai bun care este: „Duhul Sfânt care locuieşte în el”.
 
Acest apel a lui Paul este încă de actualitate: chiar şi în situaţiile cele mai disperate, este important că vom rămâne fermi în credinţă. Domnul se bazează pe noi; el ne asociază planului său de mântuire pentru toţi oamenii. Mântuirea tuturor oamenilor trece prin mâinile noastre asociate cu acelea ale lui Isus. Suntem angajați la șantierul său. Ca în orice șantier, fără îndoială, este dezordine, dar ceea ce este important, este rezultatul final. Suntem creştini, trebuie să fim puternici, curajoși şi încrezători. Suntem invitaţi să înaintăm şi să luăm parte la iniţiative înrădăcinate în credinţă.
 
În Evanghelia din această duminică, am auzit această întrebare a apostolilor lui Isus: „Măreşte-ne credinţa!” Trebuie să ştiţi că vine să ne învețe despre iertare: „iartă de șapte ori pe zi fratelui tău care îți repetă: «îmi pare rău»!” Cum să iert pe cel care mă  acuză pe nedrept? Cum pot creştinii să-i ierte pe cei care îi persecută? În cuvintele lui Isus, iertarea este legată de o mare credinţă.
 
Apostolii simt acest decalaj între cuvintele lui Cristos şi credinţa lor. El le răspunde folosind o comparaţie, aceea a grăuntelui de muştar şi a copacului plantat în mare. Bobul de muştar este aproape nimic, dar când a germinat se dezvoltă şi produce fructe. La nivelul credinţei se întâmplă același lucru: avem tendinţa să gândim că dacă ea este mai bogată, noi am fi mai eficienți. Dar Isus vrea ca noi să înţelegem că nu este problema să evaluăm credinţa noastră. Cel mai important lucru este să contăm pe Dumnezeu; el este acela care se agită, nu este credința noastră mică sau mare. Imaginea seminţei vine să ne reamintească că nu este nevoie de o credință mare. Principala muncă o face Dumnezeu. Nimic nu este imposibil pentru el.
 
Dar un copac plantat în mare?! Unde vrea să vină Isus? În această duminică care este veste bună pentru noi? Probabil ne este sugerată în ultimul verset: „Suntem servitori inutili. Am făcut ceea ce eram datori să facem”. Nu ne aparține să recream  lumea, să facem arborii să crească în mijlocul oceanelor, nici să răsturnăm cu totul  grădina creaţiei pe care Dumnezeu a voit-o așa bună şi ordonată pentru noi.
 
Dar să aducem roade din aceste daruri pe care le-am primit. Suntem trimiși ca să fim servitorii ai creației şi să-i eliberăm pe fraţii noştri. Să nu lăsăm să se descurajeze chiar şi atunci când totul merge prost. O mare și frumoasă misiune ne așteaptă: suntem toți chemaţi să fim „colaboratori ai mântuirii”.
 
„Tatăl ceresc, în încrederea ta neobosită, tu ne inviți să colaborăm la opera ta de eliberare. Mărește credinţa noastră în puterea Duhului tău: entuziasmul şi fidelitate noastră să răspundă darurilor pe care ni le faci!”
 
(pr. Jean Compazieu [2016]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:http://dimancheprochain.org).

vineri, 30 septembrie 2016

Sfântul Ieronim spunea... [30 septembrie]



Sfântul Ieronim (1632) - de Jacques Blanchard
Sfântul Ieronim spunea:
„Necunoaşterea Scripturilor înseamnă necunoaşterea lui Cristos”.

(Ieronim, Prologul comentariului asupra cărții lui Isaia, în PL 24, 17).


„Îmi împlinesc datoria, ascultând de porunca lui Cristos:
Cercetați Scripturile (In 5,39)
și:
Căutați și veți găsi (Mt 7,7),
pentru a nu mi se spune asemenea iudeilor:
Voi vă înșelați, nu cunoașteți nici Scripturile,
nici puterea lui Dumnezeu (Mt 22,29)”.

joi, 29 septembrie 2016

Sfinţii Mihail, Gabriel şi Rafael, arhangheli [29 septembrie]



Abraham și trei îngeri - by Giovanni Domenico Tiepolo

Sfântul arhanghel Mihail, care în traducere înseamnă „cine este ca Dumnezeu”: el conduce lupta împotriva lui Lucifer şi a îngerilor răzvrătiţi împotriva lui Dumnezeu. Sfântul Mihail este vechiul patron al Sinagogii, este acum patronul Bisericii universale

 
Sfântul arhanghel Gabriel, care înseamnă „puterea lui Dumnezeu”: el a fost trimis de Dumnezeu la Fecioarei Maria pentru a-i comunica că ea va zămisli de la Duhul Sfânt pe Isus Cristos. Sfântul Gabriel este îngerul întrupării şi poate al agoniei din grădina măslinilor.
 
Sfântul arhanghel Rafael, care înseamnă „medicamentul lui Dumnezeu”: el a fost trimis să-l însoţească pe tânărul Tobia şi să-l vindece pe tatăl său de orbire. Sfântul Rafael este călăuza celor care călătoresc.
 
Abraham cu cei trei îngeri - de Marc Chagall