† Duminica a 27-a de peste an (C): „Colaboratori ai mântuirii” [2 octombrie 2016]

 



 

Grăuntele de muștar...

Evanghelia Luca 17,5-10: În acel timp, apostolii i-au spus Domnului: „Măreşte-ne credinţa!” Iar Domnul a spus: „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi spune sicomorului acestuia: «Dezrădăcinează-te şi plantează-te în mare!» şi v-ar asculta. Cine dintre voi, având un servitor la arat sau la păstorit, când acesta se întoarce de la câmp, îi va spune: «Vino îndată şi aşază-te la masă!»? Nu-i va spune mai degrabă: «Pregăteşte-mi ceva pentru cină, încinge-te ca să-mi slujeşti până când voi mânca şi voi bea eu, după aceea vei mânca şi vei bea şi tu!»? Oare trebuie să-i mulţumească servitorului că a făcut cele poruncite? Tot aşa şi voi, când faceţi toate cele care vă sunt poruncite, spuneţi: «Suntem servitori inutili, am făcut ceea ce eram datori să facem»”.

Omilie

 

Liturgia din această duminică începe cu un strigăt de revoltă: „Până când voi striga şi tu nu mă asculți?” Pentru ce această violenţă? Vedem că acest strigăt al profetului este mereu de actualitate. Ne gândim la milioanele de creştini care sunt persecutaţi pentru credinţa lor. Peste tot în lume, bărbaţi, femei şi copii sunt victime ale urii, violenţei şi terorismului. Atunci, da, putem striga spre Domnul: cât va dura aceasta?

 

Tentația este mare că ne gândim: aceasta nu ajută la nimic, deoarece rămâne neclintită. De ce aceste catastrofe vin pentru a distruge speranța celor care cred în el? Dar profetul este trimis să recomande poporului său să reacţioneze împotriva aceastei ispitei. Nu va dura multe ceasuri victoria inamicului. Suntem invitaţi la răbdare şi la încredere. Răul nu va avea ultimul cuvânt de spus. Cel drept va fi învingător dacă își va fixa fidelitatea pentru Domnul.

 

Aproape la fel este și mesajul pe care l-am citit în scrisoarea sfântului Paul către tânărul Timotei. În momentul în care a scris aceasta scrisoare, situaţia este la fel de dificilă: creștinii sunt persecutaţi; Paul este în închisoare; este legat ca un răufăcător. Pentru Timotei şi toți aceea care au responsabilităţi în cadrul comunității este foarte greu. Îndoială se instalează: cum să facă față la aceste probleme şi situaţii noi? Paul îi recomandă lui Timotei să stea hotărât. Nu trebuie să-ţi fie ruşine de „a da mărturie Domnului”. „Păstrează depozitul credinței în toată frumusețea sa”. Pentru aceasta, el poate conta pe sprijinul cel mai bun care este: „Duhul Sfânt care locuieşte în el”.

 

Acest apel a lui Paul este încă de actualitate: chiar şi în situaţiile cele mai disperate, este important că vom rămâne fermi în credinţă. Domnul se bazează pe noi; el ne asociază planului său de mântuire pentru toţi oamenii. Mântuirea tuturor oamenilor trece prin mâinile noastre asociate cu acelea ale lui Isus. Suntem angajați la șantierul său. Ca în orice șantier, fără îndoială, este dezordine, dar ceea ce este important, este rezultatul final. Suntem creştini, trebuie să fim puternici, curajoși şi încrezători. Suntem invitaţi să înaintăm şi să luăm parte la iniţiative înrădăcinate în credinţă.

 

În Evanghelia din această duminică, am auzit această întrebare a apostolilor lui Isus: „Măreşte-ne credinţa!” Trebuie să ştiţi că vine să ne învețe despre iertare: „iartă de șapte ori pe zi fratelui tău care îți repetă: «îmi pare rău»!” Cum să iert pe cel care mă  acuză pe nedrept? Cum pot creştinii să-i ierte pe cei care îi persecută? În cuvintele lui Isus, iertarea este legată de o mare credinţă.

 

Apostolii simt acest decalaj între cuvintele lui Cristos şi credinţa lor. El le răspunde folosind o comparaţie, aceea a grăuntelui de muştar şi a copacului plantat în mare. Bobul de muştar este aproape nimic, dar când a germinat se dezvoltă şi produce fructe. La nivelul credinţei se întâmplă același lucru: avem tendinţa să gândim că dacă ea este mai bogată, noi am fi mai eficienți. Dar Isus vrea ca noi să înţelegem că nu este problema să evaluăm credinţa noastră. Cel mai important lucru este să contăm pe Dumnezeu; el este acela care se agită, nu este credința noastră mică sau mare. Imaginea seminţei vine să ne reamintească că nu este nevoie de o credință mare. Principala muncă o face Dumnezeu. Nimic nu este imposibil pentru el.

 

Dar un copac plantat în mare?! Unde vrea să vină Isus? În această duminică care este veste bună pentru noi? Probabil ne este sugerată în ultimul verset: „Suntem servitori inutili. Am făcut ceea ce eram datori să facem”. Nu ne aparține să recream  lumea, să facem arborii să crească în mijlocul oceanelor, nici să răsturnăm cu totul  grădina creaţiei pe care Dumnezeu a voit-o așa bună şi ordonată pentru noi.

 

Dar să aducem roade din aceste daruri pe care le-am primit. Suntem trimiși ca să fim servitorii ai creației şi să-i eliberăm pe fraţii noştri. Să nu lăsăm să se descurajeze chiar şi atunci când totul merge prost. O mare și frumoasă misiune ne așteaptă: suntem toți chemaţi să fim „colaboratori ai mântuirii”.

 

„Tatăl ceresc, în încrederea ta neobosită, tu ne inviți să colaborăm la opera ta de eliberare. Mărește credinţa noastră în puterea Duhului tău: entuziasmul şi fidelitate noastră să răspundă darurilor pe care ni le faci!”

 

(pr. Jean Compazieu [2016]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:http://dimancheprochain.org).