Sfânul Vincențiu de Paul (1581-1660), preot [27 septembrie]

27 septembrie - San Vincenzo de' Paoli
de Simon François de Tours (1606-1671)

„Într-o duminică, în timp ce mă îmbrăcam pentru Liturghie, au venit să-mi spună că, într-o casă izolată de celelalte, la un sfert de leghe de acolo, se îmbolnăviseră cu toţii, şi se aflau într-o stare de mare necesitate. Am simţit o mare durere şi în predică nu am scăpat ocazia de a-i recomanda cu afecţiune... După vespere, am luat un om destoinic, un cetăţean din oraş, şi am pornit împreună la drum. Pe cale am întâlnit femei care treceau pe lângă noi, altele care veneau în sens invers... Era un fel de procesiune...” (Bargellini P., Mille santi del giorno, Vallecchi Editore, Firenze 1988, 541).

Vincenţiu a făcut atunci această consideraţie: „Astăzi, aceşti sărmani vor avea mai mult decât necesarul; peste câteva zile, ei, însă, vor fi din nou în nevoie!” Ce-i de făcut? “Eu le-am propus – continuă sfântul – tuturor acelor persoane inspirate de caritate să pună ceva deoparte în fiecare zi, pentru a putea trăi, de pe o zi pe alta, şi cei care ar putea să aibă probleme ulterior” (Bargellini P., Mille santi del giorno. 541).

Caritate organizată!

Caritate, pentru că totul trebuie să plece de la acea iubire
care în fiecare sărac vede prezenţa vie a lui Isus,
organizată, deoarece creştinii sunt creştini

numai dacă devin un singur trup,

ca în prima comunitate din Ierusalim.
Şi şi-a dat seama că, pentru a atinge acest scop,
nu era necesar nici măcar să fie bogaţi,
ci doar să fie solidari.

„Nu putea să vadă pe cineva suferind,

fără să sufere cu el; să-l vadă plângând,
fără să plângă împreună cu el...
Iubirea este aceea care face ca inimile

să se întrepătrundă una cu alta

şi să simtă ceea ce simte celălalt,
într-un mod foarte diferit de acela al oamenilor
care nu încearcă nici un sentiment
văzând chinurile celor suferinzi şi durerea săracilor [...].
A fi creştin şi a-l vedea pe fratele tău care suferă,
fără să suferi împreună cu el,
fără să simţi boala împreună cu el,
înseamnă să fii fără milă,
să fii creştin doar cu numele”
(Lubich C., Cristo dispiegato nei secoli,
Città Nuova Ed., Roma 1994, pag. 92-93).