Isus moare pentru toţi oamenii: acesta este a aduce rod
[pentru copii]
pr. Isidor
Chinez – Izvoarele [IS] ora 17:30 - Liturghia copiilor (18 martie 2018)
Lecturi: Ieremia 31,31-34; Evrei 5,7-9; Evanghelia Ioan 12,20-33.
Lecturi: Ieremia 31,31-34; Evrei 5,7-9; Evanghelia Ioan 12,20-33.
Omilie
Sărbătoarea Paștelui este
aproape. Vom sărbători victoria lui Cristos cel înviat, dar mai întâi este
înfrângerea morții: Isus moare cu adevărat. Pentru ce? La ce servește moartea
sa?! Cristos spune o scurtă parabolă în evanghelie, cu un singur verset tulburător:
„Dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă
moare, aduce rod mult” (In 12,24). Jertfa
lui Isus se actualizează nu numai prin moarte, ci prin întreaga realitate
pascală: este bobul de grâu mort și făcut spic copt, este umilire și înălțare, este
viață pământească și viață veșnică, este om și Dumnezeu.
Domnul ne vorbeşte în prima
lectură, luată din cartea profetului Ieremia (Ier 31,31-34), despre o alianţă nouă, nu
scrisă pe table de piatră, ci în inimi: „voi pune legea mea înlăuntrul lor şi
în inima lor o voi scrie; eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul meu”
(v. 33). Ieremia anunță planul lui Dumnezeu: el vrea ca poporul său să-i fie
prieten și toți să-l conoască ca pe oricare alt om. Să ne gândim! Părinții ar
lăsa un copil de doi ani să se joace cu un cuțit? Veți spune: „Nu, nu se poate!
E prea periculos!” Părinții lasă să crească copilul, să poată să înțeleagă și
alte lucruri. Așa face și Dumnezeu. Așteaptă ca să ajungă momentul în care noi
să înțelegem că nu se poate trăi de unul singur, trebuie să ai încredere… Este
o alianță de prietenie pe care Dumnezeu o stabilește cu poporul său Israel: în
locul Legii se suprapune harul, în locul fricii comuniunea intimă cu Dumnezeu:
căci „toţi mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare” (v. 34). Și
în locul păcatului stă iertarea: „eu le voi ierta nelegiuirile şi de păcatele
lor nu-mi voi mai aduce aminte” (v. 34). Este noua alianță! Va fi pecetluită
prin crucea lui Cristos.
În a doua lectură autorul Scrisorii către Evrei (Evr 5,7-9) îl prezintă pe Isus care plânge
și se cutremură în fața morții. „În zilele vieţii sale pământeşti, Cristos a
oferit, cu strigăte puternice şi cu lacrimi, rugăciuni şi cereri către acela
care avea puterea să-l salveze de la moarte şi a fost ascultat datorită
evlaviei lui” (v. 7). Rugăciuni intense… cereri… Este neliniștea îngrijorătoare
a celui care se dă morții… El este frate al nostru, vecin cu noi, unul care
încearcă spaimele noastre, care trece prin propria noastră frică; apare slab,
firav, neajutorat, pierdut… Dar datorită lui Dumnezeu el a rezistat. Isus a
descoperit în Domnul pe Tatăl său preaiubitor și a transformat suferința noastră
în drumul mântuirii. Durerea, acceptată din iubire, devine astfel un sacrament
de fraternitate, o școală a omenirii.
În Evanghelia după Ioan (In 12,20-33) vedem că se apropie sărbătoarea Paștelui ebraic. Sosesc
la Ierusalim de prin toată Iudeia și Palestina și din lumea întreagă. Câţiva
greci cer să-l poată întâlni pe învăţătorul Isus. Sunt niște păgâni care cu
siguranță auziseră vorbindu-se despre Cristos. „Domnule, vrem să-l vedem pe
Isus” (v. 21). Primindu-i pe acești pelerini, le vorbeşte despre moarte și le
răspunde cu o parabolă care face lumină asupra sensului vieţii sale. „A venit
ceasul ca Fiul Omului să fie glorificat. Adevăr, adevăr vă spun: dacă bobul de
grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod
mult” (vv. 23-24). Viața lui Isus este ca o sămânţă care merge în pământ –
adică se dăruieşte până la moarte – pentru a aduce rod. Moartea lui Cristos a
fost teribilă pentru că este destrămarea vieții.
Când țăranul seamănă grâul îl
acoperă cu pământ. Sămânța putrezește și moare, dar pentru a da o viață nouă,
un spic, care va produce o sumedenie de boabe de grâu. Dacă agricultorul ar voi
să păstreze grâul în grânar pentru a face făină, nu va mai avea ce semăna și în
anul următor nu va culege grâul. Isus nu păstrează viața sa, ci o dă. Moartea
sa se aseamănă cu aceea a unui bob de grâu. Produce viață, viața lui Dumnezeu
pentru întreaga lume.
O legendă din India povesteşte cum un
ţăran care căra în spate un sac plin de grâu l-a întâlnit odată pe bunul
Dumnezeu. „Dăruieşte-mi sămânţa!” l-a rugat Dumnezeu. Şi atunci omul a căutat
cel mai mic bob de grâu pe care-l avea în sac şi i l-a oferit Domnului. Acesta
l-a luat, l-a preschimbat în aur şi i l-a dat înapoi. Iar atunci ţăranului i-a
părut rău din toată fiinţa că nu l-a lăsat inima să-i dăruiască tot sacul de
grâu lui Dumnezeu.
Isus foloseşte parabola bobului
de grâu pentru a explica faptul că fugind de moarte, atunci când îi vine
ceasul, nu facem decât să ne limităm la viaţă [„rămâne singur”], în timp ce
dăruindu-ne pe noi înşine până la moarte când vine ceasul, o înmulțim [„aduce
mult rod”]. Grecii care voiau să ştie cine este Isus, sunt invitaţi să
înţeleagă misterul crucii…
[bibliografia
(anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,
Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino)
1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
