† Duminica a 3-a din Advent [A]: Venirea Domnului este aproape: să ne bucurăm! [14 decembrie 2025]

 

Ioan Botezătorul în închisoare.

Venirea Domnului este aproape: să ne bucurăm!

Lecturi biblice: Isaia 35,1-6a.10; Iacob 5,7-10; Evanghelia Matei 11,2-11; lecturi biblice

Omilie

La intrarea în liturgie stă un text luat din Scrisoarea către Filipeni în care apostolul Paul ne îndeamnă să ne bucurăm: „Bucuraţi-vă mereu în Domnul! Iarăşi vă spun: bucuraţi-vă! Domnul este aproape!” (Fil 4,4-5). „Bucură-te” este un termen folosit de îngerul Gabriel când a salutat-o ​​pe Maria la „Buna-Vestire”: „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!” (Lc 1,28). Însă apostolul motivează afirmând: „Domnul este aproape!”. Această duminică a treia din Advent este numită gaudete în latină, adică „bucurați-vă”, căci Domnul este aproape! În lecturi este cheiea de a înțelege verbul „a veni”, destinat Domnului și darurilor sale de mântuire. Profetul Isaia anunță „venirea” lui Dumnezeu, adică intrarea în lume a gloriei Domnului, care aduce renașterea naturii și vindecarea omenirii. Evanghelia se concentrează asupra întrebării a celui „care va veni” – Mesia – și asupra semnelor de renaștere care însoțesc venirea. A doua lectură reia tema „venirii” lui Dumnezeu în lume și o asociază cu capacitatea de așteptare răbdătoare, care trebuie să caracterizeze comunitatea creștină, fără a se descuraja sau fără oboseală, știind că venirea Domnului este aproape, chiar dacă nu poate fi calculată după criteriile timpului și ale așteptării omului. Domnul va veni și tot adevărul va ieși la lumină!

Profeții sunt cei care citesc istoria lumii din perspectiva lui Dumnezeu. În lectura întâia,  profetul Isaia (Is 35,1-6a.10) descrie sfârșitului acestei mici „apocalipse” [cap. 34-35]. În urma separării națiunilor, Israelul va avea libertate: e întoarcerea tuturor celor risipiți în patria lor. Chiar și deșertul va înflori și va fi acoperit de o mare vegetație, egală cu cea din regiunile de coastă: „Să tresalte de bucurie pustiul şi pământul uscat; să se veselească stepa şi să înflorească precum trandafirul! […] Vor vedea gloria Domnului”(v. 1.2). E evenimentul manifestării măreției lui Dumnezeu! Profetul descriere mântuirea lui Israel. Imaginile sunt: deșertul înflorit, cântecul vesel, viziunea gloriei Domnului, la fel ca și deschiderea ochilor orbilor și vindecarea șchiopilor: „atunci se vor deschide ochii orbilor şi urechile surzilor se vor destupa; atunci şchiopul va sări ca un cerb” (v. 5-6). Ceea ce este diferit în reformularea tradiției sunt imaginile întoarcerii în Sion care au fost extinsă mult dincolo de situația istorică concretă: este „drumul larg” numit „calea sfântă” – „cei eliberaţi de Domnul se vor întoarce şi vor veni în Sion cu strigăte de bucurie; o veselie fără sfârşit va coborî asupra lor, bucuria şi veselia îi vor urma, iar amărăciunea şi suspinul se vor îndepărta” (v. 10). Salvarea nu este pur și simplu eliberarea din captivitatea babiloniană, ci mai degrabă o participare la noua creație a lui Dumnezeu. Profetul preia această temă: „tristețea și plânsul vor dispărea”. Nici o frică! Curaj celor descurajați! Dumnezeu va veni, îi va doborî pe adversari și îi va salva pe ai săi. Atunci vor dispărea chiar și bolile, pentru că natura va fi reînnoită complet. Este „calea sfântă” în atmosferă de Advent! Fecioara Maria, așa cum a „purtat” mântuirea lumii, îi va conduce pe oameni la Isus, întrucât venirea sa face să strălucească asupra lor fericirea veșnică. Domnul îi va prezinta Tatălui în „ziua de apoi”, când el va veni în gloria sa și va aduce „răsplata” divină.

În lectura a doua este îndemnul apostolului Iacob (Iac 5,7-10): „fiţi îndelung răbdători până la venirea Domnului!” (v. 1). Trăim într-o lume în care urmărirea binelui este ucisă de stăpânii profitului cu forța brutală a armelor sau violența legii construite după măsura lor. Este nevoie de înțelepciune și multă răbdare, înțelese nu ca resemnare, ci ca rezistență și perseverență hotărâtă, mai ales în timpuri dificile precum ale noastre. Acest lucru nu este imposibil. Timpul nostru ne oferă nenumărate exemple de oameni care rezistă până la moarte: sunt indicatoare de lumini în noapte, până când se face ziuă. Apostolul ne prezintă figura agricultorului: el lucrează pământul cu răbdare, așteptând roadele care vor veni, după ce „ploile timpurii și târzii” au irigat ogorul. Continuă să semene cu răbdare, chiar și după o furtună devastatoare. „Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, pentru că venirea Domnului este aproape!” (v. 8). Este perseverența răbdătoare a creștinului!  E un act de curaj și tărie ce este înrădăcinat într-o inimă locuită de Duhul Sfânt.

În Evanghelia după Matei (Mt 11,2-11), Ioan Botezătorul este închis în fortificația Maherus [Machaerus][1], situat pe vârful unei coline înalte (1.100 m), din actuala Iordanie, la 25 km de la varsarea râului Iordan, în estul Mării Moarte, pentru că i-a spus lui Irod Antipa adevăruri despre relația sa ilegitimă cu Irodiada, soția fratelui său, Filip. Ioan trece printr-o criză de credință. În închisoare, se bucura de o anumită libertate pentru că Irod îl stima: putea să-și vadă ucenicii și care îi spuneau ce a zis și ce a făcut Isus. Dar nu părea să fie în conformitate cu mesajul și tipul de mesianism imaginat de Ioan. Anunțase „împărăția lui Dumnezeu” foarte aproape, dar o văzuse dur: „securea este deja pusă la rădăcina pomilor; deci, orice pom care nu face rod bun va fi tăiat şi aruncat în foc. […] El are în mână lopata de vânturat şi va curăţa aria: grâul îl va aduna în grânarul său, iar pleava o va arde în focul care nu se va stinge” (Mt 4,11.12). E „ziua judecății!” Dar Isus intră în casele oamenilor, mânca cu păcătoșii, un lucru nemaiauzit: amintiți-vă că legea interzicea și salutul. Pentru evrei, a mânca împreună la aceeași masă avea o valoare simbolică ce mărturisea prietenia, iubirea, împărtășirea vieții cu altul. Și cum poate Isus să fie Mesia dacă nu respectă regulile religioase? Cum să restabilească ordinea și să ceară dreptate dacă își permite să se împrietenească cu păcătoșii? Aceste întrebări erau prezente în mintea lui Ioan. Își trimite discipolii la Isus cu o problemă de nesiguranță: „Tu eşti cel care trebuie să vină, sau să aşteptăm un altul?” (v. 3). Domnul nu îi răspunde direct; îi amintește de semnele miraculoase culminând cu săracii, umiliții și marginalizații și citează o serie de vindecări: „atunci se vor deschide ochii orbilor şi urechile surzilor se vor destupa; atunci şchiopul va sări ca un cerb şi limba celui mut va striga de bucurie” (v. 5-6). E profetul Isaia, din prima lectură. Isus încheie: „Fericit este cel care nu se scandalizează de mine!” (v. 6). E iubire scandaloasă, care, în loc să-i ardă pe păcătoși, așa cum a anunțat Ioan, se așază la masă cu ei... Domnul nu aduce pedeapsa lui Dumnezeu, ci milostivirea sa. Avem tendința să ne facem propria idee despre Dumnezeu!...

Isus amintește despre Ioan Botezătorul, de profețiile sale și de mesajul său plin de bucurie: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustiu?” (v. 7). Domnul laudă statornicia și austeritatea lui Ioan: nu e o trestie, nu e îmbrăcat în „haine moi”; e candela la lumina căreia ascultătorii săi au vrut să se bucure puțin: e „făclia care arde şi luminează, iar voi aţi voit să vă bucuraţi un ceas la lumina lui” (In 5,35). El este în fruntea profeților, căci are „duhul lui Ilie” și îl anunță pe Isus. Nu este suficient să ne oprim la Ioan; trebuie să mergem la Domnul, pentru că „cel mai mic din împărăţia cerurilor este mai mare decât el” (v. 11). Discipolul lui Isus este mai mare decât Ioan Botezătorul, pentru că era din „Vechea Alianță”. Cristos a venit să „slujească” și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți! Să ne bucurăm de „venirea” lui, căci este „aproape!”

---

[1] Maherus [mαχαιροῦς, din greacă veche este tradus „sabie” de lupta, avand lama puțin inconvoiata] este o fortificație aflată într-o zonă înaltă, pe un deal unde invaziile din est puteau fi observate cu ușurință de acolo (Machaerus Panorama - Maherus - Wikipedia).

† Neprihănita Zămislire [A B C]: „Înveselește-te, o plină de har!” [8 decembrie 2025]

 

„Înveselește-te, o plină de har!”

Lecturi biblice: Geneză 3,9-15.20; Efeseni 1,3-6.11-12; Evanghelia Luca 1,26-38; lecturi biblice

Omilia

Lecturile de astăzi ne oferă spre meditație una dintre cele mai profunde texte din întreaga Scriptură. Prima lectură ne conduce la un eveniment care ne duce înapoi, la origine, unde o femeie este anunțată ca imagine a unei vrăjmășii înverșunate: „Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între descendenţa ta şi descendenţa ei. Acesta îţi va pândi capul şi tu îi vei pândi călcâiul” (Gen 3,15). Paul,  în Scrisoarea către Efeseni, prezintă planul mântuirii în care toți suntem predestinați să fim imaculați în iubire: în Cristos, suntem „sfinţi şi neprihăniţi înaintea lui!” (Ef 1,4). Evanghelia după Luca relatează fragmentul „Bunei-Vestiri”, unde îngerul Gabriel folosește o expresie foarte importantă care exprimă semnificația „plină de har”: „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!” (Lc 1,28). Ne vom concentra în încercarea de a înțelege sensul „neprihănitei zămisliri” în textele biblice de azi. Sărbătoarea Neprihănitei Zămislirii a Mariei datează încă din Evul Mediu și era celebrată în toată Europa pe 8 decembrie. Definiția dogmei a avut loc pe 8 decembrie 1854, prin bula papală Ineffabilis Deus [„Dumnezeu Cel inefabil”, adică Dumnezeu care nu poate fi exprimat în cuvinte] a papei Pius al IX-lea. Maria a fost răscumpărată de la zămislirea ei, mărturisește papa: „Preafericita Fecioară Maria, încă din primul moment al zămislirii ei, printr-un har şi un privilegiu unic al lui Dumnezeu Atotputernicul, în vederea meritelor lui Isus Cristos, Mântuitorul neamului omenesc, a fost ferită de orice prihană a păcatului originar” [Denzinger H., Schönmetzer A., (=DS) 2803]. Neprihănita zămislire manifestă iubirea gratuită a lui Dumnezeu, deoarece a fost o inițiativă divină și nu un merit al Mariei, ci al lui Cristos. De fapt, „împodobită încă din prima clipă a zămislirii sale cu strălucirea unei sfințenii unice” (Lumen Gentium [=LG] 56), îi vine în întregime de la Cristos. Ea a fost „răscumpărată în mod atât de sublim în vederea meritelor Fiului ei” (LG 53) (cf. Catehismul Bisericii Catolice 491-492). Învățătura afirmă că Maria nu a fost niciodată sub stăpânirea păcatului din primul moment al existenței sale în sânul mamei. E un har derivat din aplicarea cu anticipație [înainte de termenul stabilit] de evenimentului crucii lui Isus, pentru un scop legat de planul maternității divine. Sărbătoarea de astăzi este un act de recunoștință și de mulțumire față de Dumnezeu care a făcut lucrurile mărețe în Fecioara Maria. Solemnitatea Mariei semnifică întoarcerea la creația originară, la promisiunea lui Dumnezeu și la încrederea în om.

† Duminica a 2-a din Advent [A]: Convertiţi-vă! [7 decembrie 2025]

 Convertiţi-vă!

Lecturi biblice: Isaia 11,1-10; Romani 15,4-9; Evanghelia Matei 3,1-12; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântul de astăzi este o chemare la convertire, al cărei rezultat este pacea cu Dumnezeu, cu omul și cu orice făptură. Mai precis, convertirea este o dispoziție umană care permite Duhului Sfânt să lucreze miracolul păcii. Cei doi termeni – convertire și Duh – dobândesc, în cele trei texte ale liturgiei, semnificații diferite: în prima lectură este descrisă creația adusă la pace prin prezența Duhului în timpul mesianic: „în ziua aceea, va ieşi o mlădiţă din trunchiul lui Iese şi un vlăstar se va ridica din rădăcinile lui; se va odihni peste el Duhul Domnului”  (Is 11,1-2). Scrisoarea către Romani își focalizează în această lume pacificarea relațiilor trăite după modelul lui Cristos: „primiţi-vă unii pe alţii, după cum şi Cristos v-a primit pe voi, spre gloria lui Dumnezeu!” (Rom 15,7). Textul din Evanghelia după Matei, prin lucrarea lui Ioan Botezătorul, trasează calea spre convertire: „a venit Ioan Botezătorul predicând în pustiul Iudeii; el zicea: «Convertiţi-vă!»” (Mt 3,1-2). E drumul pe care merge Isus: o viață simplă și sobră, „pentru că s-a apropiat împărăţia cerurilor!” (Mt 3,2).

† Duminica întâia din Advent [A]: Domnul vine: „Vegheați!” [30 noiembrie 2025]

 Domnul vine: „Vegheați!”

Lecturi biblice: Isaia 2,1-5; Isaia 2,1-5; Evanghelia Matei 24,37-44; lecturi biblice

Omilie

Liturgia de astăzi deschide un an nou [anul A]. Este timpul Adventului. „Advent” vine din latină [adventus] și înseamnă „venire” sau „sosire”. Îl putem întrezări în greacă, parusía [παρουσία], adică „a fi prezent”, „a se apropia”. E sosirea celui care trebuie să vină. Credincioșii sunt invitați să retrăiască așteptarea eliberatorului promis, Mesia, și  să găsească bucurie în fața lui Isus care urmează să vină. Domnul a venit, s-a revelat, dar oamenii încă nu l-au înțeles; nu și-au deschis pe deplin mintea și inima mesajului său de iubire. A aștepta înseamnă a medita, a reflecta, a asculta. Misterul lui Cristos întrece „orice cunoaștere”; nimeni nu-i poate măsura nici „lărgimea şi lungimea, înălţimea şi profunzimea” (Ef 3,18). În timpul Adventului, prima lectură este luată din cartea profetului Isaia și anunță venirea lui Mesia. Evanghelia va fi a lui Matei, din care vor fi extrase textele referitoare la întoarcerea lui Isus în glorie și la nașterea sa umană. Lectura a doua este scrisoarea apostolului Paul sau Iacob. Cele trei lecturi de astăzi sunt orientate spre viitorul ultim: Isaia vede omenirea mergând spre Ierusalim, unde Domnul va face judecata popoarelor. Evanghelia descrie venirea finală a Fiului Omului cu caracteristicile unei judecăți care separă omenirea. A doua lectură, se referă la judecată, înțeleasă nu din perspectiva activității divine, ci din cea a deciziei individuale: alegerile noastre personale ce ne fac să luăm partea cuiva, producând diviziune în cadrul omenirii. În cele trei lecturi poate fi observat contrastul dintre lumină și întuneric. Este vorba de două faze ale umanității: prima, este caracterizată de întunericul nopții și absența speranței; a doua, este iluminată de ziuă ce se apropie, de înțelepciune, de așteptarea pentru prezent și viitor. Limita dintre ele este venirea lui Mesia.

† Duminica a 34-lea [C]: Cristos, Regele Universului – iertare și îndurare [22 noiembrie 2025]

 

„Isuse, aminteşte-ţi de mine când vei veni în împărăţia ta!” (Luca 23,42). 

Cristos Rege – iertare și îndurare

Lecturi biblice: 2Samuel 5,1-3; Coloseni 1,12-20; Evanghelia Luca 23,35-43; lecturi biblice

Omilie

Suntem în ultima duminică a anului liturgic. Încheiem cu marea solemnitate a lui Cristos Rege, care anul acesta își sărbătorește cea de-a o sută aniversare, fiind instituit de papa Pius al XI-lea [prin enciclica Quas Primas (1925) care încheie Anul Sfânt]. Contextul era după război și e caracterizat de criza valorilor creștine, ascensiunea naționalismului, totalitarismului și laicismului. Papa a dorit să reafirme „domnia” universală a lui Cristos asupra istoriei, națiunilor și societății, cu scopul de a chema toți credincioșii și guvernele să recunoască regalitatea spirituală și morală a Domnului, opunându-se ideii că religia ar trebui să fie limitată doar la sfera privată. În lecturile de astăzi este tema regalității. În prima lectură, luată din Vechiul Testament, este figura regelui ideal, purtător al promisiunilor făcute de Dumnezeu lui David: „toate triburile lui Israel au venit la David în Hebron […]; regele David a încheiat o alianţă cu ei la Hebron înaintea Domnului. Iar ei l-au uns pe David rege peste Israel” (2Sam 5,1.3). Descendența sa este pe linia genealogică a regelui Mesia, așteptat de Israel. În Evanghelia după Luca surprinde revelația regalității lui Isus în momentul cel mai dramatic al slujirii sale – moartea pe cruce: „Deasupra lui era şi o inscripţie: «Acesta este regele iudeilor!». […] «Isuse, aminteşte-ţi de mine când vei veni în împărăţia ta!» Iar el i-a spus: «Adevăr îţi spun: astăzi vei fi cu mine în paradis!»” (Lc 23,38.42-43). Se înțelege că tronul și împărăția sa nu sunt ale lui David, așa cum se credea. În reflecția apostolului Paul, regalitatea lui Isus este în termeni cosmici: „El este icoana Dumnezeului nevăzut, primul născut din toată creaţia, pentru că prin el au fost create toate în ceruri şi pe pământ: cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie stăpâniri, fie principate, fie puteri: toate au fost create prin el şi pentru el” (Col 1,15-16). Autoritatea lui Cristos este asupra a tot ce există: e nelimitată. Cele trei lecturi cuprind discursul teologic despre rolul Domnului în Biserică și în cosmos, începând cu figurile din Vechiul Testament ce prevestesc opera lui Mesia, care este iertare și îndurare!

† Duminica a 33-a de peste an [C]: În așteptarea „sfârșitului” [16 noiembrie 2025]

Isus și templul cu pietre frumoase.

În așteptarea „sfârșitului”

Lecturi biblice: Malahia 3,19-20a; 2Tesaloniceni 3,7-12; Evanghelia Luca 21,5-19; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului de astăzi este foarte consecventă: se concentrează în așteptarea „sfârșitului”, înțelegând „sfârșitul” ca un nou început, adică ca o nouă fază a creației. Prima lectură oferă un anunț foarte clar al „zilei” finale a istoriei, o zi dedicată judecății și examinării rezultatului vieții: „iată, vine ziua care va arde ca un cuptor şi toţi cei mândri şi toţi cei care săvârşesc nelegiuire vor fi ca pleava […] Dar pentru voi, cei care vă temeţi de numele meu, va străluci soarele dreptăţii” (Mal 3,19.20). Evanghelia specifică: această „zi” este ziua lui Cristos, adică ziua revenirii sale care va fi anunțată prin anumite semne, fără a stabili însă o relație cronologică în termeni calendaristici: „Vor fi cutremure mari şi, în diferite locuri, foamete şi epidemii; vor fi fapte înfricoşătoare şi semne mari din cer. […] Veţi fi trădaţi de părinţi, de fraţi, de rude şi prieteni şi vor ucide pe unii dintre voi; veţi fi urâţi de toţi din cauza numelui meu. Dar niciun fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde” (Lc 21,16-18). Scrisoarea apostolului face parte din discursul despre așteptarea „sfârșitului”: creștinul este un cetățean al unei alte „Împărății” și că este timpul de așteptare: nu este autorizat să trândăvească; dimpotrivă, „dacă cineva nu vrea să muncească, nici să nu mănânce!” (2Tes 3,10). În cele trei lecturi va fi un timp al judecății, în care li se va revela clar tuturor că destinul final nu va fi al celor răi, dar va fi „ziua” binecuvântată de Domnul pentru cei drepți!

† Sfințirea Bazilicii „Sfântul Ioan” din Lateran: „Temple” vii ale lui Dumnezeu [9 noiembrie 2025]

 

Bazilica „Sfântul Ioan” din Lateran.

 „Temple” vii ale lui Dumnezeu

Lecturi biblice: Ezechiel 47,1-2.8-9.12; 1Corinteni 3,9c-11.16-17; Ioan 2,13-22; lecturi biblice

Omilie

În acesta duminică celebrăm sfințirea Bazilicii „Sfântul Ioan” din Lateran. Este construită de împăratul Constantin cel Mare (306-337) pe colina Lateran. Astăzi ne reunește prima bazilică construită la Roma din Lateran cu baptisteriul dedicat sfântului Ioan Botezătorul, cu fațada pe care putem citi: „Mama tuturor Bisericilor lumii”. Astfel, catedrala din Roma nu este Bazilica „Sfântul Petru”, așa cum o cred mulți, ci Bazilica „Sfântul Ioan din Lateran”[1]. Era sărbătorită pe 9 noiembrie încă din secolul al XII-lea. Inițial, era doar pentru Catedrală din Roma. Mai târziu, a fost extinsă la toate Bisericile din Roma și din lume, ca semn de comuniune și unitate față de Catedra lui Petru, care, potrivit sfântului Ignațiu din Antiohia „prezidează toată adunarea carității” și sfântului Clement din Alexandria „conduce adevărul”. Cele trei lecturi de astăzi ne ajută să căutăm relația de iubire adevărată și profundă cu Dumnezeu, care se găsește în toate bisericile dedicate întâlnirii cu Cristos. Templul este imaginea profetică după cuvântul promisiunii: „în timpul unei viziuni, trimisul Domnului m-a făcut să mă întorc la intrarea templului şi, iată, o apă ieşea de sub pragul casei, dinspre răsărit […]. Apa cobora de sub partea dreaptă a templului” (Ez 47,1). Templul este imaginea comunității creștine: „voi sunteţi zidirea lui Dumnezeu; după harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, ca un arhitect înţelept, eu am pus temelia, iar un altul construieşte deasupra; dar fiecare să aibă grijă cum construieşte!” (1Cor 3,9c). Templul este trupul lui Isus: „însă el vorbea despre templul trupului său” (In 2,21), din evanghelia de azi. Sărbătoare ne invită să recunoaștem și să celebrăm prezența lui Dumnezeu în mijlocul poporului său: este un izvor de reînnoire. Să observăm detaliile din lecturile de astăzi.

† Pomenirea răposaților: Credința în Cristos este experiență de înviere [2 noiembrie 2025]

 Credința în Cristos este experiență de înviere

Lecturi biblice: Iob 19,1.23-27a; Romani 5,5-11; Evanghelia Ioan 6,37-40; lecturi biblice

Omilie

Astăzi este ziua în care îi pomenim pe toți morți și reînnoim mărturisirea noastră de credință în înviere lui Cristos și confirmăm încrederea în promisiunea Domnului: „oricine îl vede pe Fiul şi crede în el să aibă viaţa veşnică, iar eu îl voi învia în ziua de pe urmă” (In 6,40). Toate cele trei lecturi prezentate în lecționar luminează experiența vieții și a morții. Confruntați cu moartea, se întâlnește „dorul” după plenitudinea vieții și după iubire. Este invocația lui Iob din prima lectură: „îl voi vedea pe Dumnezeu; eu însumi îl voi vedea şi ochii mei vor privi” (Iob 19,26-27). Isus Cristos, cu darul lui Dumnezeu, motivat de iubire pentru om, s-a manifestat prin moartea pentru păcătoși, cum se exprimă apostolul Paul în a doua lectură: „Cristos a murit la timpul hotărât pentru cei nelegiuiţi. […] Dar Dumnezeu şi-a arătat iubirea faţă de noi prin faptul că, pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi” (Rom 5,6.8). Două mișcări – respectiv ascensiunea și coborâtul – își găsesc sinteza în omul Isus, care a coborât din cer nu pentru a face voia sa, ci pe a Tatălui care l-a trimis: „m-am coborât din cer nu ca să fac voinţa mea, ci voinţa celui care m-a trimis; şi aceasta este voinţa celui care m-a trimis: să nu se piardă nimeni dintre cei pe care mi i-a dat de la el, ci să-i învii în ziua de pe urmă” (In 6,38-39). Comemorarea morților ne conduce la ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu. Moartea lui Isus este împlinirea unei vieți marcate de iubire, devind deschiderea de speranță și de viață pentru cei care cred în el. Moartea este transfigurată atunci când devine un act de iubire. Dragostea lui Dumnezeu și a lui Isus este la originea învierii, iar învierea este promisiunea pe care Domnul o face oamenilor, celor pe care Dumnezeu i-a dat să-i învie în ziua de apoi. Astfel se manifestă realizarea dorinței și speranței lui Iob [din prima lectură], pe măsură ce își proclamă încrederea în răscumpărătorul său și comuniunea cu Dumnezeu după moarte.

† Toți Sfinții [A B C]: Omenirea împlinită în ceruri – sunt sfinții [1 noiembrie 2025]

Sfinți ai timpurilor noastre. 

Omenirea împlinită în ceruri – sunt sfinții

Lecturi biblice: Apocalips 7,2-4.9-14; 1Ioan 3,1-3; Evanghelia Matei 5,1-12a; lecturi biblice

Omilie

„Rugăciunea zilei” – Colecta –, compusă de liturgiști, explică motivul celebrării de astăzi prin aceste cuvinte: „Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care ne-ai dat bucuria de a cinsti într-o singură sărbătoare meritele tuturor sfinţilor, te rugăm, ca, având o asemenea mulţime de mijlocitori, să primim de la tine belşugul mult dorit al milostivirii tale”. Într-o singură celebrare îi cuprinde pe toți sfinții: e umanitatea „înflorită” în ceruri – sunt sfinții. În cele trei lecturi discursul este despre sfințenie. Biserica pământească celebrează sfințenia realizată în Biserica cerească și intenționează să înțeleagă mai profund propriul mister: e misterul prezenței personale a lui Cristos în ea și a sfințeniei baptismale ce este comunicată de sacramente. Aici, pe pământ, sfințenia este încă o realitate care se află la început: trebuie să trecem dincolo de acest orizont teren pentru a contempla rodul ei deplin și matur. Lecturile de astăzi ne prezintă o imagine a sfințeniei. În Sfânta Scriptură, sfințenia nu este asociată cu miracole, nici măcar cu un comportament eroic și excepțional. Sfințenia definește ființa lui Dumnezeu: „Cel Sfânt” este numai Dumnezeu. El iubește cu o iubire fidelă care nu cedează nici măcar în fața infidelității și păcatului. Omul este sfânt datorită „alianței de iubire” pe care Domnul a voit s-o stabilească cu el. Căile spre sfințenie sunt numeroase, dar toate izvorăsc din relația profundă pe care Dumnezeu o stabilește cu oamenii, transformându-i în „creaturi noi”, capabile să trăiască în existență față de criteriile lumești și în iubirea gratuită a Domnului.

† Duminica a 30-a de peste an [C]: Umilință, iertare și milostivire [26 octombrie 2025]

Fariseul și vameșul. 

Umilință, iertare și milostivire

Lecturi biblice: Ben Sirah 35,15b-17.20-22a; 2Timotei 4,6-8.16-18; Evanghelia Luca 18,9-14; lecturi biblice

Omilie

Acțiunea creștină izvorăște dintr-o relație autentică cu Dumnezeu în rugăciune. Stilul de viață al credinciosului este caracterizat de conștiința că este un păcătos, dar că prin cruce va trebui să se unească cu Cel Viu prin înviere. Atitudinea lui Dumnezeu față de omul păcătos nu poate fi decât una de iertare, înțelegere și iubire. Nu se lasă copleșit de mânie, nici derutat de daruri: e imparțial cu toți. Nu putea să fie altfel. Înteleptul și apostolul Paul amintește că „dreptatea” lui Dumnezeu trebuie să biruiască întotdeauna. Liturgia de astăzi reia tema rugăciunii: azi vine precizat că alături de credință este necesar și umilința. Prima lectură afirmă în mod clar că „rugăciunea celui umil străbate norii” (Sir 30,21). În evanghelia de astăzi ni se spune: umilința este atitudinea celui care știe că faptele proprii nu sunt suficiente pentru a ne face vrednici înaintea lui Dumnezeu: vameșul „îşi bătea pieptul, zicând: «Dumnezeule, îndură-te de mine, păcătosul!»” (Lc 18,13). Evanghelia recunoaște validitatea învățăturii lui Ben Sirah care leagă umilința ce trezește compasiunea divină: e dispoziția interioară față de Dumnezeu care iartă. E exemplul săracului, fără pretenții, susținut de Dumnezeu, atunci când ajutoarele umane au eșuat sau dificultățile slujirii apostolului Paul sunt depășite: însă „Domnul mi-a fost alături şi m-a întărit” (2Tim 4,17). Umilință, iertare și milostivire!

† Duminica a 29-a de peste an [C]: Rugăciunea este recunoașterea propriei sărăcii [19 octombrie 2025]

Judecătorul nedrept și văduva de Eugene Burnard.

Rugăciunea este recunoașterea propriei sărăcii

Lecturi biblice: Exod 17,8-13; 2Timotei 3,14-4,2; Evanghelia Luca 18,1-8; 

lecturi biblice

Omilie

Rugăciunea este o relație dintre două ființe: una este Dumnezeu și cealaltă este omul. Ca relația să fie posibilă, trebuie ca fiecare să posede anumite caracteristici. În evanghelia de astăzi, Dumnezeu este înzestrat cu de toate: este măsură infinită de a asculta și de a arăta milostivire. Dar, cu toate acestea nu sunt suficiente. Întrebarea cu care se încheie parabola lui Isus pune accentul pe a doua condiție: credința – „când va veni Fiul Omului, va găsi oare credinţă pe pământ?” (Lc 18,8). Printre lecturile de azi, evanghelia este una dintre preferatele sfântului Luca, deoarece îi place să-l prezinte pe Isus în rugăciune și ca învățător al rugăciunii pentru discipolii săi. Pentru credincios, rugăciunea rămâne vitală dacă nu vrea să se cadă în idolatria faptelor fără credință. Domnul ne învață necesitatea rugăciunii perseverente: este puterea convingătoare a chemării lui Dumnezeu când „strigă zi şi noapte către el” (Lc 18,7). Prima lectură prezintă rugăciunea născută din sărăcia omului. Moise stă pe vârful dealului. „Toiagul lui Dumnezeu” este puterea pentru a-i lovi pe amaleciți. A doua lectură este invitația sfântului Paul de a rămâne statornici în întâlnirea cu Scriptura în care se întemeiază credința: „din copilărie cunoşti Sfintele Scripturi care îţi pot da înţelepciunea spre mântuire prin credinţa care este în Cristos Isus” (2Tim 3,15). Liturgia Cuvântului de astăzi prezintă aspecte semnificative și esențiale pentru ucenicul care dorește să înțeleagă natura relației cu Dumnezeu: este rugăciunea!

† Duminica a 28-a de peste an [C]: A ști să-i mulțumești Domnului [12 octombrie 2025]

 

Isus și cei zece leproși de James Tissot.

A ști să-i mulțumești Domnului

Lecturi biblice: 2Regilor 5,14-17; 2Timotei 2,8-13; Evanghelia Luca 17,11-19;  lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului din această duminică are ca temă recunoștința. Există o experiență de credință ce produce vindecarea radicală, adică o senzație clară de a fi salvat de la ruină. Mântuirea lasă omul fără cuvinte; trebuie să izvorască din inimă lui laudă și mulțumire pentru toate lucrările lui Dumnezeu. Pentru omul biblic, boala este un fapt fizic, dar cu o conotație morală – e legată de păcat; vine de la nerespectarea obligației unui comportament, încălcând legile Domnului. Din acest motiv, Isus, după vindecări, îi cere omului să nu mai păcătuiască (cf. Lc 13,2; In 3,14). Lepra, datorită naturii sale și consecințelor pe care le provoca, contamineză omul în întregime, trup și suflet: leprosul era „necurat”, impur; nu se putea nici măcar apropia de ceilalți din popor (cf. Lev 13,43). Lepra este întotdeauna un simbol, dacă nu chiar un sinonim, al păcatului. Mântuirea pe care Domnul o oferă omului este simbolizată în lecturi [prima și evanghelia] de o boală fizică incurabilă care este lepra. În ambele cazuri, vindecarea, adică experiența mântuirii, este legată de două elemente foarte importante: credința în cuvântul inspirat al profetului Eliseu [în primul caz] și al lui Isus [în al doilea] și lauda înțeleasă ca recunoaștere a adevăratului Dumnezeu. E recunoștința unui străin, Naaman sirianul, față de profetul Eliseu, pentru vindecarea de lepră, cât și a leprosului care era un străin, samaritean, ce se întoarce să-i mulțumească lui Isus pentru vindecarea sa. Sfântul Luca prezintă străini ca modele de oameni credincioși autentici. Apostolul Paul le cere discipolilor, mai ales lui Timotei, să fie consecvenți cu credința lor până la sfârșit și de a-i mulțumi lui Dumnezeu: „Adu-ţi aminte de Isus Cristos!” (2Tim 2,8).

† Duminica a 27-a de peste an [C]: Participare la crucea Domnului în credință [5 octombrie 2025]

 

Un sicomor.

Participare la crucea Domnului în credință

Lecturi biblice: Habacuc 1,2-3; 2,2-4; 2Timotei 1,6-8.13-14; Evanghelia Luca 17,5-10; lecturi biblice

Omilie

În liturgia de astăzi aspectul fundamental este cel a vieții creștine – credința: capacitatea de a rămâne neclintiți în așteptare de a recunoaște puterea în milostivirea lui Dumnezeu și de a ne considera, în cele din urmă, slujitori inutili. Numai abandonându-ne măreției Tatălui, urmând exemplul lui Isus, putem trăi evanghelia și spera la dreptatea „împărăției lui Dumnezeu”. Tema de azi a captivat credincioși și necredincioși, sfinți și oameni obișnuiți: este tăcerea lui Dumnezeu cu provocarea credinței. E tăcerea trăită de Isus pe cruce: „Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?” Siguranța prezenței lui Dumnezeu, chiar și atunci când el tace, aparține credinței autentice. Asupra acestei teme provocatoare sunt lecturile biblice de astăzi. Prima lectură relatează răspunsul lui Dumnezeu dat profetului Habacuc cu privire la viitorul celor răi care triumfă și cei drepți care sunt asupriți, iar Domnul pare să nu observe: însă „cel drept va trăi prin credinţa lui” (Hab 2,4). Credinţa îl va salva. Dumnezeu nu doarme; va interveni, va face dreptate. Evanghelia după Luca ne dă o lecţie serioasă de credinţă cu afirmația lui Isus: „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi spune sicomorului acestuia: «Dezrădăcinează-te şi plantează-te în mare!» şi v-ar asculta!” (Lc 17,6). Este eficacitatea credinței dincolo de posibilitățile umane! În a doua lectură, apostolul Paul îi amintește tânărului Timotei de „impunerea mâinilor” care-i transmite puterea Duhului și nu slăbiciune, căci era timid: „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci Duhul tăriei, al iubirii” (2Tim 1,7). Este participare la crucea lui Cristos în credință!

† Duminica a 26-a de peste an [C]: ]: Între gol și plinătate [28 septembrie 2025]

 

Bogatul și Lazăr cel sărac.

Între gol și plinătate

Lecturi biblice: Amos 6,1a.4-7; 1Timotei 6,11-16; Evanghelia Luca 16,19-31; lecturi bibilice

Omilie

Lecturile biblice vorbesc în termeni foarte duri despre pericolele bogăției. Sistemul nostru economic actual, în special sistemul nostru global, seamănă suficient de mult cu acela al profetului Amos pentru cuvintele de judecată din prima lectură: „Aşa vorbeşte Domnul cel Atotputernic: «Vai de cei care sunt fără grijă în Sion! Ei se culcă pe paturi de fildeş şi se întind pe divanele lor; mănâncă miei din turmă […]. Beau din vase vin şi se ung cu cel dintâi untdelemn, dar nu se întristează de zdrobirea lui Iosif»” (Am 6,3-4.6). În a doua lectură, apostolul Paul dă lui Timotei, ucenicul său, motive să persevereze: „Tu, om al lui Dumnezeu, urmăreşte dreptatea, evlavia, credinţa, iubirea, statornicia, blândeţea! Luptă lupta cea bună a credinţei, cucereşte viaţa cea veşnică (1Tim 6,11-12). În Evanghelia după Luca, Cristos își arată din nou grija pentru cei săraci, bolnavi și marginalizați: „Le-a spus fariseilor: «Era un om bogat care se îmbrăca în purpură şi mătăsuri fine şi petrecea în fiecare zi cu mare fast; la poarta lui zăcea un sărac cu numele de Lazăr, plin de bube»” (Lc 16,19-21). Este între gol și plinătate!

† Duminica a 25-a de peste an [C]: Adevăratele bogății [21 septembrie 2025]

Administratorul necinstit.

Adevăratele bogății

Lecturi biblice: Amos 8,4-7; 1Timotei 2,1-8; Evanghelia Luca 16,1-13; lecturi biblice

Omilie

Relația dintre creștini și bogăția materială este în centrul învățăturii de astăzi. Prima lectură îi critică pe cei care respectă timpurile sacre și sărbătorile, dar așteaptă cu nerăbdare să treacă pentru a se putea întoarce la comerț și profit. Evanghelia constă într-o parabolă în care Cristos declară imposibilitatea de a juca cu două cărți: ori slujește lui Dumnezeu, ori slujește bogăției. A doua lectură descrie viața socială a creștinilor în termeni de fidelitate față de îndatoririle civice întărită prin rugăciune.

† Înălțarea Sfintei Cruci: „Ceasul” gloriei Domnului [14 septembrie 2025]

 Sfânta Elena cu Crucea [Public domain].

„Ceasul” gloriei Domnului

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (14 septembrie 2025)

Lecturi biblice:  Numerilor 21,4b-9; Filipeni 2,6-11; Evanghelia Ioan 3,13-17; lecturi biblice

Omilie

Astăzi celebrăm „Înălțarea Sfintei Cruci”. Tema crucii este departe de umanitatea contemporană. Crucea a fost și rămâne un discurs „scandalos”, neauzit și neascultat pentru majoritatea oamenilor. Totuși pentru înțelegerea de sine, a lumii și a ființei umane este aceasta: crucea lui Cristos. Ce înseamnă crucea pentru creștin? Ce înseamnă să plantezi crucea pe drumurile lumii?...

Înălțarea Sfintei Cruci este legată de lumea orientală și bizantină. Pe 13 septembrie 335, sfânta Elena și Constantin au făcut să se consacre Bazilica Învierii [ἀνάστασις – anastasis, în greacă] din Ierusalim, devenind sub latini Bazilica Sfântului Mormânt. Este un edificiul solemn, monumental, care cuprindea dealul Calvarului și Mormântului lui Cristos, așa cum se poate vedea și astăzi. Sărbătoarea de astăzi, de la 14 septembrie, își are originea în venerarea crucii lui Isus în amintirea victoriei împăratului Heraclius, din Imperiul Roman de Răsărit (Bizantin), asupra perșilor [în anul 630], căci perșii au sustras relicviile crucii și au fost readuse înapoi la Ierusalim în procesiune.

Textele biblice descriu misterul lui Cristos ca o mișcare de coborâre și înălțare [katábasis – anábasis, în greacă]. Fiul Dumnezeului celui viu a fost glorificat după ce a atins culmea umilinței. Prima lectură vede în ridicarea șarpelui o profeție a lui Isus răstignit, umilit în moarte, dar și ridicat deasupra lumii de Dumnezeu: „fă-ţi un şarpe şi pune-l pe un stâlp; oricine este muşcat şi va privi spre el va trăi” (Num 21,8). A doua lectură prezintă mișcarea de coborâre și urcare a Domnului în imnul cristologic: „ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului […]; s-a umilit […]; pentru aceasta şi Dumnezeu l-a înălţat” (Fil 2,7.8.9). În Evanghelia după Ioan este descrisă coborârea și urcarea în lumina viitoarei înălțări: „nimeni nu a urcat la cer, decât cel care a coborât din cer, Fiul Omului” (In 3,13) și leagă figura șarpelui ridicat de Moise în deșert cu răstignirea lui Mesia: „după cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică”  (In 3,14-15). Pentru a exprima acest concept, Ioan folosește schema „înălțării” sau „exaltării” Domnului.

† Duminica a 23-a de peste an [C]: Urmarea deplină a Domnului [7 septembrie 2025]

Mulțimea care îl urma pe Isus. 

Urmarea deplină a Domnului

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (7 septembrie 2025)

Lecturi biblice:  Înţelepciunii 9,13-18b; Filemon 1,9b-10.12-17; Evanghelia Luca 14,25-33; lecturi biblice

Omilie

Tema liturgiei de astăzi este aceea a adevăratei înțelepciuni care se concentrează asupra uceniciei ca cunoașterea lucrurilor cerești, la care se ajunge implicând o cunoaștere adâncă a realității: e înțelepciunea crucii – urmarea deplină a Domnului. Prima lectură subliniază înălțimea gândului lui Dumnezeu, ce este comunicat omenirii prin darul înțelepciunii și al Duhului: „Cine poate cunoaşte planul lui Dumnezeu şi cine se va gândi la ce vrea Domnul? […] Cine ar fi cunoscut planul tău, dacă nu i-ai fi dat înţelepciunea şi nu l-ai fi trimis pe Duhul Sfânt din înălţimi?” (Înț 9,13.17). Evanghelia indică drumul discipolului creștin ca o cale de iluminare întemeiată pe înțelepciunea crucii: „cine nu-şi poartă crucea şi nu vine după mine nu poate fi discipolul meu” (Lc 14,27). A doua lectură prezintă fructul uceniciei: nașterea de sus – în botez –  ce ne face frați și surori și ne transformă relațiile umane din interior, astfel raportul dintre stăpân și sclav este fără a avea nevoie să desființăm sclavia: „Eu, Paul, acum bătrân şi prizonier al lui Cristos Isus: te rog pentru copilul meu, pentru Onesim, căruia i-am dat naştere în lanţuri” (Flm 1,9-10). Este o relație „de mare preț”: e exigentă, dar autentică, capabilă să realizeze dorința profundă de comuniune din om, precum este iubirea ce o susține și o menține vie.

† Duminica a 22-a de peste an [C]: Darnici, generoși și mărinimoși [31 august 2025]

 

Stând la masă...

Darnici, generoși și mărinimoși

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (31 august 2025)

Lecturi biblice: Ben Sirah 3,17-18.20.28-29; Evrei 12,18-19.21-24a; Evanghelia Luca 14,1.7-14; lecturi biblice

Omilie

Lecturile de astăzi ne avertizează împotriva oricărei forme de mândrie și ne prezintă umilința ca o modalitate de a ne deschide inimile, mințile și mâinile către cei săraci, nevoiași, dezavantajați și marginalizați în societate. Pentru Isus, necesitățile zilnice ale săracilor sunt responsabilitatea personală a fiecăruia dintre noi: „când dai o masă, invită-i pe cei săraci, infirmi, şchiopi, orbi şi vei fi fericit, pentru că ei nu au cu ce să te răsplătească, dar vei fi răsplătit la învierea celor drepţi!” (Lc 14,13-14), din evanghelia de azi. Prima lectură ne spune că dacă suntem umili, vom găsi generositate înaintea lui Dumnezeu: „Fiule, împlineşte-ţi cu blândeţe lucrările tale! […] Cu cât eşti mai mare, cu atât mai mult să te umileşti şi vei afla har înaintea Domnului!” (Sir 3,17.18). A doua lectură ne provoacă să imităm umilința lui Isus, în misiunea pentru binele fraților săi: „voi v-aţi apropiat de […] Dumnezeului cel viu, de Ierusalimul ceresc […], de Isus, mijlocitorul noii alianţe şi de sângele stropirii” (Evr 12,22-24). În jurul mesei Cuvântului și a pâinii euharistice, comunitatea se adună, cu privirea îndreaptă asupra invitaților la ospăț și apoi se extinde: să fim darnici, generoși și mărinimoși!

† Duminica a 21-a de peste an [C]: Mântuirea este darul lui Dumnezeu [24 august 2025]

 

Poarta strâmtă.

Mântuirea este darul lui Dumnezeu

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (24 august 2025)

Lecturi biblice: Isaia 66,18-21; Evrei 12,5-7.11-13;  Evanghelia Luca 13,22-30; lecturi biblice

Omilie

Salvarea necesită un angajament: e crucea și învierea lui Isus. Ruptă de sub stăpânirea morții, orice om nu este scutit de căutarea dreptății și a sfințeniei. Important nu este când începe căutarea, ci cum și cu ce seriozitate face aceasta. Punctul este cunoașterea Domnului: a ne lăsa conduși de Cuvântul său și a ne schimba viața. Mântuirea nu este limitată la un loc, timp sau persoană. Promisiunile făcute lui Israel privesc toate neamurile. Nu a fost ușor pentru poporului ales să se obișnuiască cu acestă viziune: „Vine timpul să adun toate neamurile şi limbile: ele vor veni şi vor vedea gloria mea. Voi pune între ei un semn şi pe cei eliberaţi dintre ei îi voi trimite la neamuri” (Is 66,18-19), afirmă profetul Isaia. Israel se va închide mereu, din ce în ce mai mult față de această perspectivă, dar calea deschisă de Isus va triumfa în cele din urmă: „Cineva i-a spus: «Doamne, sunt puţini cei mântuiţi?» El le-a spus: «Străduiţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă, căci vă spun, mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea!»” (Lc 13,23-4). „Poarta strâmtă” nu indică un pasaj îngust și greu de trecut. Mai degrabă, este o poartă dificil de găsit. O observi dacă te oprești, dacă îți faci timp să o cauți. În lectura a doua este un răspuns: suferința care sfâșie omul este o suferință care nu are scop? Dumnezeu se comportă cu noi ca pe niște copii, căci el ne iubește. De aceea ne „corectează”: „pe cel pe care îl iubeşte, Domnul îl pedepseşte. […] vă tratează ca pe nişte fii”  (Evr 12,6.7). Bunătatea lui Dumnezeu și harul său se extind la toți copiii, la cei care îl cunosc și îl invocă, căci este un „tată”, spune Cristos. Mântuirea este darul lui Dumnezeu acordat celui care i se încredinţează cu umilință.

† Duminica a 20-a de peste an [C]: Diviziune și conflicte… chiar și în familie [17 august 2025]

Dar... focul este Duhul Sfânt. 

Diviziune și conflicte… chiar și în familie

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (17 august 2025)

Lecturi biblice:  Ieremia 38,4-6.8-10;  Evrei 12,1-4; Evanghelia Luca 12,49-53; lecturi biblice

Omilie

Lecturile acestei duminici evidențiază unul dintre aspectele cele mai dramatice ale experienței credinței: pacea – binele divin prin excelență – nu-i însoțește pe cei fideli lui Dumnezeu, ci conflictele și diviziunile. Evanghelia conține unele dintre cuvintele „dure” ale lui Isus: „Credeţi că am venit să aduc pace pe pământ? Nicidecum, vă spun, ci dezbinare. […] Căci, de acum înainte, cinci dintr-o casă vor fi dezbinaţi: trei împotriva a doi şi doi împotriva a trei” (Lc 12,51.52). Sunt cuvintele Domnului despre viitorul discipolilor care vor fi împedicați de oameni și chiar de propriile lor rude. Va rămâne printre cele mai neînțelese texte. Prima lectură îl înfățișează pe profetul Ieremia și suferința sa: e condamnat și călcat în picioare de cei puternici ai vremii: „atunci ei l-au luat pe Ieremia şi l-au aruncat într-o făntână a lui Machia” (Ier 38,6). Un om persecutat pentru slujirea sa față de adevăr. E o experiența profetică din Vechiul Testament. A doua lectură își îndreaptă atenția asupra alegerii lui Isus care a îndurat răstignirea: „în vederea bucuriei ce îi era propusă, a îndurat crucea” (Evr 12,2). Liturgia Cuvântului își concentrează tema ca un semn de contradicție.

† Adormirea Maicii Domnului [A B C]: Părtași la gloria Mariei [15 august 2025]

Părtași la gloria Mariei

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (15 august 2025)

Lecturi biblice: Apocalips 11,19a; 12,1-6a.10ab; 1Corinteni 15,20-27a; Evanghelia Luca 1,39-56; lecturi biblice

Omilie

Tema lecturilor din această zi este Maria, mama lui Isus și mamă a Bisericii.  Înălțarea Mariei la cer confirmă mesajul pascal. Isus este „pârga” celor înviați (1Cor 15,20). Mama sa este prima care împărtășește destinul său glorios. Domnul este primul, ne amintește sfântul Paul, apoi cei care sunt cu el: „cel dintâi Cristos, după aceea, cei care sunt ai lui Cristos, la venirea lui” (1Cor 15,23). Toți pot împărtăși condiția glorioasă, cu condiția să fie discipoli fideli ai lui Cristos. Printre aceștia, Maria care este Maica Domnului, umila slujitoare, fecioara credincioasă. „Fericirea” nu izvorăște din maternitatea sau din privilegiile ei, ci din credința ei extraordinară, ce ne amintește Elisabeta: „Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!” (Lc 1,45). Prima lectură prezintă o scenă simbolică și grandioasă; în ea, este femeia care dă naștere unui fiului. E femeia-mamă din Apocalips (Ap 11; 12). Maria ne invită să pătrundem planului lui Dumnezeu, nu să rămânem la suprafața evenimentelor. Misterul i-a însoțit existența, dar în loc să-l respingă, a încercat să-i facă loc în sufletul său, să-l îmbrățișeze.