vineri, 10 octombrie 2014

Aparițile de la Fatima (film - 1991) [în italiană]

 
 
 

Sf. Fecioară Maria de la Fatima

La 5 mai 1917, în timpul Primului Război Mondial, Papa Benedict al XV-lea îi invita pe catolicii din lumea întreagă să se unească într-o cruciadă de rugăciuni, pentru a obţine pacea prin mijlocirea Maicii Domnului. După opt zile, Preacurata Fecioară Maria aducea oamenilor răspunsul său, arătându-se în ziua de 13 mai la trei copii portughezi, care îşi păşteau oile în locul numit Conca di Iria: Lucia, în vârstă de 10 ani, Francisc, de 9 ani, şi Iacinta, de 7 ani. Doamna în haine cernite şi cu faţa întristată le-a cerut să revină în acel loc în ziua de 13 a fiecărei luni. Lucia, cea mai mare dintre ei, le-a recomandat verişorilor să nu spună nimic acasă. Iacinta nu a putut ţine secretul şi, la data de 13 a lunii următoare, 13 iunie, cei trei păstori nu mai erau singuri la întâlnire.
 
La 13 iulie, Lucia nu mai avea curajul să meargă la întâlnirea cu Doamna, deoarece părinţii o mustraseră foarte aspru; s-a lăsat totuşi convinsă de Iacinta; la această arătare, Maica Domnului a promis un miracol extraordinar, care va face ca oamenii să creadă cuvintele celor trei copii. În ziua de 13 august, micuţii vizionari, prinşi şi încarceraţi de autorităţile locale, nu au putut fi prezenţi la Conca di Iria. În schimb, la 13 octombrie, ultima întâlnire, peste 60.000 de persoane erau de faţă la locul arătărilor, fiind martore ale miracolului anunţat: se părea că soarele s-a desprins de pe cer şi, rotindu-se cu o viteză ameţitoare, împrăştia gigantice flăcări multicolore; fenomenul a fost înregistrat pe pelicule fotografice până la distanţe de peste 30 de kilometri. Preacurata Fecioară Maria, întărind mesajul cu o succesiune de miracole din ce în ce mai mari, a dat răspunsul său, care îi angajează pe toţi creştinii: „Recitaţi Rozariul în fiecare zi; rugaţi-vă mult şi faceţi sacrificii pentru sărmanii păcătoşi, deoarece mulţi ajung în infern, pentru că nu este nimeni care să se roage şi să se sacrifice pentru ei... Războiul se va sfârşi peste puţin timp, dar dacă nu se încetează cu ofensele grave la adresa lui Dumnezeu, nu va trece mult timp şi va începe un altul, mult mai greu... Îndepărtaţi păcatul din viaţa voastră personală şi lucraţi pentru eliminarea lui din viaţa altora, colaborând astfel cu Isus la răscumpărarea neamului omenesc”. Împlinirea ameninţării referitoare la cel de Al Doilea Război Mondial a readus mesajul de la Fatima în atenţia lumii creştine.
 
În anul 1946, în prezenţa delegatului Sfântului Părinte Papa şi a unei mulţimi de peste 800.000 de persoane, s-a făcut încoronarea solemnă a statuii de la Fatima; în 1951, Papa Pius al XII-lea a hotărât ca încheierea „Anului Sfânt” să aibă loc la Fatima.
 
Cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la prima apariţie a Maicii Domnului, în ziua de 13 mai 1967, Papa Paul al VI-lea a venit personal la Fatima, unde era aşteptat de peste un milion de pelerini care petrecuseră noaptea în rugăciune, avându-o în mijlocul lor şi pe Lucia, singura supravieţuitoare dintre fericiţii vizionari.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu