sâmbătă, 11 octombrie 2014

† Duminica a 28-a de peste an (A): Dacă invitatul nu are haina de nuntă (omilie)



Isus se căsătorește cu omenirea - de Patxi Velasco Fano
Evanghelia – Matei 22,1-14: În acel timp, 1 Isus a spus arhiereilor şi bătrânilor poporului această parabolă: 2 "Împărăţia cerurilor este asemenea unui rege care a pregătit un ospăţ de nuntă pentru fiul său. 3 A trimis pe servitori să-i cheme la nuntă pe cei invitaţi, însă aceştia n-au voit să vină. 4 A trimis apoi pe alţi servitori să le spună invitaţilor: «Iată, ospăţul meu este gata, taurii şi viţeii îngrăşaţi au fost înjunghiaţi; toate sunt gata: Veniţi la nuntă!». 5 Dar ei, fără să le pese de aceasta, s-au dus, care la ogorul său, care la negoţul său; 6 ceilalţi au pus mâna pe servitori, i-au batjocorit şi i-au ucis. 7 Atunci regele s-a aprins de mânie, a trimis armata sa, a nimicit pe ucigaşi şi a dat foc cetăţii lor. 8 Apoi a spus servitorilor săi: «Ospăţul de nuntă este gata, însă cei invitaţi s-au dovedit nevrednici. 9 Mergeţi deci la răspântiile drumurilor şi chemaţi-i la nuntă pe toţi cei pe care îi veţi întâlni!». 10 Servitorii s-au dus pe străzi şi i-au adunat pe toţi cei pe care i-au întâlnit, răi şi buni, şi sala nunţii s-a umplut de oaspeţi. 11 Când a intrat regele ca să-i vadă pe oaspeţi, a zărit un om care nu era îmbrăcat cu haina de nuntă, 12 şi i-a zis: «Prietene, cum ai intrat aici fără haina de nuntă?». Omul însă nu a scos nici un cuvânt. 13 Atunci regele le-a spus servitorilor: «Legaţi-i mâinile şi picioarele şi aruncaţi-l afară în întuneric: acolo va plânge şi va scrâşni din dinţi». 14 Desigur, mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi".
 
 
OMILIE
 
În prima lectură de la liturghia de astăzi, luată din cartea profetului Isaia (25,6-10), profetul visează la o mare adunare a tuturor popoarelor. Imaginea este aceea a ospăţului: „un ospăţ cu mâncăruri grase şi cu băuturi alese”. Este subliniată cel mai mult caracteristica universalităţii: „pentru toate popoarele”. Nu mai este oprimare şi aroganţă, dar pace şi libertate: „Cântecul tiranilor încetează”.
 
Această grandioasă speranţă a profetului nu se bazează pe om, dar numai pe Dumnezeu. Soliditatea Cuvântului său („o stâncă veşnică” [Is 26,4]) autorizează la a spera chiar şi în timpuri de disperare. Iar aceste pagini au fost scrise de fapt chiar într-un timp de disperare.
 
După diferiţi comentatori Isus ar fi relatat parabola ospăţului pentru a explica faptul cum predica sa este refuzată de credincioşii practicanţi şi în schimb era primită de vameşi şi de păcătoşi. După aceea, Matei a reluat parabola pentru a explica faptul că Împărăţia a trecut de la iudei la păgâni: voi aţi refuzat, astfel mântuirea a trecut la păgâni. Este acelaşi paradox: poporul lui Dumnezeu îl refuză pe Mesia şi evanghelia sa, în timp ce alţii, cei de departe, îl caută şi îl primesc. Acest paradox cuprinde (şi aşa trebuie să-l citim noi astăzi) un avertisment sever şi presant pentru noi creştinii: apartenenţa la Biserică nu ne pune în siguranţă. Se poate întâmpla şi astăzi ca cei de aproape să-l refuze pe Cristos şi cei de departe să-l caute.
 
Dacă însă citim parabola alături de fragmentul din Isaia (prima lectură) atunci ceea ce trebuie subliniat este universalitatea.
 
Servitorii trimit la ospăţ toţi oamenii, buni şi răi, pe care-i întâlnesc la răspântiile drumurilor. Chemarea este adresată tuturor şi sala trebuie să fie, oricum, plină. Corespondentul ecleziologic al acestei unversalităţi este că Biserica trebuie să adreseze tuturor, fără deosebire, invitaţia sa la mântuire.
 
Dar mai sunt şi alte aspecte. De exemplu avertismentul că este ceasul decisiv: nu se poate amâna, totul este gata, sala trebuie să se umple imediat. În faţa chemării evangheliei nu-ţi este permis să fii distrat nici să eziţi.
 
Sau şi tema judecăţii. Regele nu pedepseşte numai pe invitaţii care l-au refuzat, dar judecă şi invitatul care nu are haina de nuntă. Judecata nu priveşte numai primii invitaţi, îi priveşte şi pe cei care au fost invitaţi după aceea, cei care au acceptat invitaţia şi pot să-şi facă iluzia că stau bine. Judecata ne priveşte şi pe noi. A intra în sală încă nu este o garanţie.
 
(pr. Bruno Maggioni [09.10.2005]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă: http://www.qumran2.net/parolenuove/commenti.php?mostra_id=5270).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu