 |
| Samariteanul milostiv |
Luca 10,25-37 - În acel timp, 25 ca să-l prindă în vorbă pe
Isus, un învăţător al Legii i-a pus această întrebare: "Învăţătorule ce trebuie
să fac, ca să dobândesc viaţa veşnică?" 26 Isus l-a întrebat: "În
Lege ce este scris? Ce citeşti?" 27 El i-a răspuns: "Să-l iubeşti pe
Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea
ta şi din tot cugetul tău, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi". 28
Isus i-a zis: "Bine ai răspuns: fă aşa şi vei dobândi viaţa!" 29 Însă
el, voind să-şi justifice întrebarea, i-a spus lui Isus: "Şi cine este aproapele
meu?" 30 Isus a reluat: "Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon şi a
căzut în mâinile tâlharilor, care, după ce l-au jefuit şi l-au bătut, rănindu-l
grav, au plecat lăsându-l aproape mort. 31 Din întâmplare a trecut pe
acolo un preot, care l-a văzut, dar a trecut mai departe. 32 Tot aşa
şi un levit, ajungând în acel loc, l-a văzut şi a trecut mai departe.
33 Dar un samaritean, care era în călătorie, a ajuns în dreptul lui,
l-a văzut şi i s-a făcut milă de el. 34 Atunci s-a apropiat, i-a
pansat rănile turnând pe ele ulei şi vin, apoi l-a pus pe animalul său de
povară, l-a condus la un han şi i-a purtat de grijă. 35 A doua zi a
scos doi dinari, i-a dat hangiului şi i-a spus: «Ai grijă de el, şi tot ce vei
mai cheltui îţi voi da înapoi când mă voi întoarce»". 36 Ce părere
ai, care dintre cei trei a fost aproapele omului care căzuse în mâinile
tâlharilor?" 37 Învăţătorul Legii i-a răspuns: «Cel care a avut milă
de el». Isus i-a zis: «Mergi şi fă şi tu la fel!».
Omilie
Cărturarul răspunde întrebării lui Isus făcând trimitere la
porunca iubirii de Dumnezeu şi a iubirii de aproapele. Cele două direcţii ale
iubirii – faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele – se ating profund, dar nu până
acolo că dispare diferenţa. Măsura iubirii faţă de Dumnezeu este totalitatea,
măsura iubirii faţă de aproapele este ca pe tine însuţi. Şi în iubire Dumnezeu
rămâne Dumnezeu iar aproapele rămâne aproapele. Dar cărturarul nu este
satisfăcut de ceea ce el însuşi a spus şi Isus a aprobat. Vrea să se justifice,
adică vrea să spună că problema este mai puţin simplă, şi de aceea adaugă:
„Cine este aproapele meu?” Isus răspunde cu o parabolă care lărgeşte întrebarea
şi chiar o dă peste cap.
Aproapele este un necunoscut rănit de-a lungul străzii. Nu
se spune cine este: un evreu, un păgân, un credincios? Nu se spune, şi pe
drept. Proximitatea nu este definită de apartenenţă, ci de necesitate:
aproapele este cel care are nevoie, este cel peste care dai fără să programezi,
nu are importanţă cine este.
Ca figură pozitivă care se opreşte alături de cel rănit Isus
nu alege un fariseu care respectă legea, nici un preot, nici un levit. Alege un
samaritean, dispreţuit de evrei, considerat un necredincios. Lecţia este clară
şi polemică: binele poţi să-l găseşti şi acolo unde te aştepţi mai puţin. Nici
chiar binele nu este limitat de frontiera apartenenţei.
Parabola lui Isus pare să pună accentul pe verbul „a iubi”
mai mult decât pe „aproapele” care trebuie ajutat. Samariteanul se apropie de
cel rănit, îi este milă (un sentiment uman care ar trebui să locuiască în
fiecare om, chiar în omul care crezi că este diferit) iar gesturile sale sunt
descrise unul câte unul, aproape cu încetinitorul. Este evident că povestitorul
insistă asupra acestor gesturi. Samariteanul nu s-a întrebat cine este oare cel
rănit, ajutorul său este dezinteresat, generos şi concret. Iată ce înseamnă a-l
iubi pe aproapele.
Ajuns apoi la încheiere, Isus îi pune cărturarului direct o
întrebare care schimbă interesul după aceea: „Cine dintre aceştia trei ţi se
pare că s-a făcut aproape pentru cel care a căzut în mâinile bandiţilor?” Din
aproapele ca obiect de iubit la aproapele ca subiect care iubeşte, acesta este
punctul important. Problema este alta: să te întrebi dacă tu ai înăuntrul tău
apropiere faţă de nevoile altora, oricare ar fi ei. Aceasta este adevărata
problemă. Cărturarul care avea de pus o problemă teologică, este invitat să se
convertească el însuşi. (don Bruno Maggioni [15.07.2007], trad. pr. Isidor Chinez; sursa: http://www.qumran2.net).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu