Lumina, căldura, viaţa pe care le dorim nu provin de la soare, aşa cum vedem în riturile precreştine legate de solstiţiul de iarnă, ci de la Cristos; vrem să celebrăm victoria lui Cristos asupra întunericului şi a morţii. Originea acestei tradiţii este recentă şi se inserează bine în climatul de iarnă şi în dorinţa sosirii luminii.
Coroana de Advent este o tradiţie născută în sec. XIX în Hamburg. În acest oraş erau mulţi copii orfani care nu aveau o casă, trăiau cerşind şi dormind pe străzi. Unii deveneau mici delincvenţi şi ajungeau în închisoare. Un tânăr pastor evanghelic Johann Heinrich Wichern (1808-1881) a cumpărat o casă mare în Hamburg, a restructurat-o şi a început să adune copiii de pe stradă, să le dea un acoperiş şi ceva de mâncare. Anul 1883 poate fi considerat anul întemeierii casei numite „Rauhe Haus”. El i-a învăţat pe acei copii o meserie: unii au devenit cizmari, alţii pictori, grădinari, croitori... şi în felul acesta au încetat de a mai cerşi învăţând să-şi câştige singuri viaţa.
În fiecare an, în timpul Adventului, tânărul pastor Wichern organiza un moment de rugăciune. În Adventul anului 1838 vrând să facă mai frumos acest timp pentru oaspeţii săi, s-a gândit ca fiecare copil să aprindă, începând cu 1 decembrie,în timpul momentelor de rugăciune, câte o lumânare colorată. Din 1840 în fiecare an avea loc în această casă o scurtă ceremonie religioasă: pastorul şi copiii se adunau în dormitor, Wichern povestea ceva despre Advent şi Crăciun şi se cântau multe cântece. Deoarece în fiecare zi se aprindea câte o lumânare, acel moment s-a numit Kerzendacht (celebrarea lumânărilor). Un prieten de al pastorului a pregătit un cerc de lemn pe care s-au aşezat lumânările, aşa încât să pară o mare „coroană de lumină”, Lichterkranz. Se ajungea la Crăciun cu toate cele 24 de lumânări aprinse.
Deoarece le plăcea foarte mult, începând cu 1851 chiar copiii au început să ornamenteze coroana cu ramuri de brad ca semn al vieţii.
Multe persoane au găsit coroana de advent atât de frumoasă, încât au vrut să aibă chiar în casa lor ceea ce se numea Coroana de lumină. În felul acesta uzanţa aceasta a ieşit din acel ambient şi s-a răspândit mai ales în familii.
Dar cine avea în casă un loc atât de mare ca să atârne o coroană de Advent pe care să stea 24 de lumânări? Astfel s-a micşorat numărul lumânărilor ajungându-se doar la patru, după cele patru duminici ale Adventului: trei de culoare violet şi una de culoare roşie.
Acest obicei s-a răspândit repede în familiile evanghelice din întreaga Germanie, dar în scurt timp s-a răspândit în lumea anglo-saxonă şi apoi în Franţa. Fiind considerată la origine o tradiţie protestantă, la început a fost privită cu suspiciune în lumea catolică.
După primul război mondial ea a primit un nou impuls şi a intrat şi în casele catolicilor. În 1925 coroana de advent, în forma sa actuală şi-a făcut apariţia într-o biserică catolică din Koln iar în 1930 la Munchen. Prin 1935, în Austria, a început să se binecuvânteze coroanele de advent pentru casele particulare.
Astăzi acest obicei are o mare răspândire, complice fiind şi supermarketurile care pun la dispoziţie coroane de Advent deja confecţionate, de toate tipurile, pentru toate gusturile, la toate preţurile.
FOLOSIREA COROANEI DE ADVENT
Coroana de Advent are o funcţie religioasă: vesteşte apropierea Crăciunului mai ales copiilor, ne pregăteşte pentru Crăciun, trezeşte rugăciunea comună, arată că Isus este adevărata lumină care învinge întunericul şi răul.
Consumismul modern a pus stăpânire pe acest obicei, a confecţionat tot felul de forme de atârnat pe uşile de la intrare în locuinţe, a făcut din ea un motiv ornamental de Crăciun care se găseşte nu doar în case ori biserici, ci şi în magazine, în pieţe, la concerte.
Cu toate acestea ea nu-şi pierde valoarea sa simbolică, dată fiind structura şi conteştul în care este inserată, şi ca orice simbol nu încetează să ne vorbească, să ne interogheze, să solicite căutarea unui sens. Tocmai de aceea ea s-a răspândit foarte repede.
Unde se foloseşte. În primul rând în familie, atârnată de lustră sau aşezată în centrul unei mese. Alţii o aşază la intrare sau la fereastră. Se foloseşte în biserică, în centru sau lângă pupitru, pe altar în locul lumânărilor.
Lângă coroană se poate pune un Calendar de Advent, un carton mare cu 24 de casete în care se așează un verset biblic sau un personaj care evocă venirea Mântuitorului. Seara se aprind lumânările coroanei, se deschide fereastra care corespunde zilei şi se cântă cântece de Advent, se povesteşte despre Crăciun, se fac anumite reflecţii, ori se recită rozariul şi litaniile.
SECRETUL COROANEI DE ADVENT
Coroana de advent este un imn adus naturii care revine la viaţă, atunci când totul pare a se sfârşi, un imn adus luminii care învinge întunericul, un imn adus lui Cristos, adevărata lumină, care vine să învingă întunericul răului şi al morţii.
Simbolismul. Coroana de Advent are o formă circulară. Cercul este încă din antichitate un semn al veşniciei şi al unităţii; aici indică şi soarele şi ciclul său anual, modul său continuu de a se reproduce, fără a se consuma vreodată; exprimă foarte bine misterul lui Cristos care este propus mereu.
La fel ca şi inelul, care este un tot continuu, coroana este şi semn de fidelitate, fidelitatea lui Dumnezeu faţă de promisiunile sale.
Dată fiind această semnificaţie, coroana de Advent trebuie să-şi menţină forma sa circulară şi nu trebuie să devină o compoziţie florală cu patru lumânări.
Coroana este şi semn al regalităţii şi al victoriei. În vechea Romă erau încoronaţi învingătorii jocurilor sau ai unui război. Şi azi primesc coroniţă cei care iau premiul întâi. Coroana de Advent anunţă că acest Copil care este aşteptat este regele care învinge întunericul cu lumina sa.
Ramurile mereu verzi de brad sau de pin care ornează coroana sunt semnele speranţei şi ale vieţii fără de sfârşit, a vieţii veşnice. De aceea coroana adevărată nu trebuie să fie din teracotă, din ceramică, etc.
Aceste ramuri amintesc de intrarea lui Isus în Ierusalim, primit cu ramuri şi salutat ca rege şi mesia.
Pentru ornamentarea coroanei se folosesc benzi de hârtie roşie sau violet: roşul sau roz, simbolul iubirii lui Isus care devine om; violet, semn al pocăinţei şi al convertirii pentru a ne pregăti pentru venirea sa.
SIMBOLISMUL LUMÂNĂRILOR
Cele patru lumânări indică cele patru săptămâni ale timpului Adventului.
Aprinderea succesivă a lumânărilor indică apropierea progresivă a Naşterii lui Isus, progresiva victorie a luminii asupra întunericului. De aceea e bine ca aprinderea lor să aibă loc seara, pe întuneric.
La început lumânările erau trei de culoare violet şi una de culoare roşie: violet pentru a indica penitenţa şi convertirea la Dumnezeu, roşie ca semn al bucuriei pentru iminenta naştere a lui Isus; cea roşie se aprinde în a treia duminică de Advent, numită chiar Gaudete (Bucuraţi-vă). Ele pot fi însă toate de culoare albă sau în patru culori diferite.
Fiecare lumânare îşi are semnificaţia sa religioasă. Conform tradiţiei, prima este lumânarea profetului, a doua a Betleemului, a treia a păstorilor, a patra a îngerilor.
Mai sunt şi alte tradiţii, de exemplu: prima este lumânarea iertării acordate lui Adam şi Evei prin care din muritori au devenit vii în Dumnezeu; a doua este cea a credinţei patriarhilor care cred în darul ţării promise; a treia este cea a bucuriei lui David pentru descendenţa sa; a patra este cea a învăţăturii profeţilor care vestesc dreptatea şi pacea.
Diferitele lumânări primesc din când în când numele unui personaj biblic, expresie a unei atitudini sau virtuţi care predispun pentru Crăciun. De obicei a treia lumânare este legată de bucurie, corespunzător cu tema celei de a treia duminici.
Unde se aşează. Poate fi aşezată:
- aproape de pupitru sau de cruce
- în centrul prezbiterului sau al bisericii
- pe altar, în locul lumânărilor (atunci va fi mai mică)
Este bine să o facem să cadă de sus.
Când se aprind:
- imediat la începutul celebrării, sau înainte de rugăciunea zilei, cu o scurtă didascalie iniţială şi rugăciunea respectivă;
- la evanghelie, după proclamarea cuvântului, dacă coroana este aproape de pupitru;
- în timpul primelor vespere (la început, sau la „Magnificat”) în comunităţile unde se celebrează liturgia orelor.
Ea se va lua jos în ziua Naşterii Domnului lăsând locul ieslei de Crăciun sau bradului. E bine ca tot ceea ce arată aşteptare şi penitenţă să se scoată din biserică, cu excepţia faptului că această coroană este aşezată drept iesle în care se pune statueta Pruncului Isus.
Atenţie: nu lăsaţi niciodată să ardă lumânările coroanei fără supraveghere!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu