În inima timpului Adventului, timp de rugăciune şi de aşteptare a venirii Domnului în glorie, celebrăm astăzi sărbătoarea care amintește începutul vieţii aceleia care avea să devină ”mama Domnului” (Lc 1,43). Datorită disponibilităţii sale la ascultare fără întârziere a cuvântului lui Dumnezeu, Maria predispune întreaga sa fiinţă ca să se poată împlini în istorie întruparea, umanizarea lui Dumnezeu în Isus. Iar venirea Fiului lui Dumnezeu în trup este pentru noi garanţia venirii sale la sfârşitul timpurilor.
Maria este figura întregului popor al vechii alianţe acum umplut de harul Domnului, făcut capabil să-l nască pe Mesia cel promis. Vestirea profetului Sofonia: ”Bucură-te, fiica Sionului…, Domnul Dumnezeul tău este în sânul tău” (Sof 3,14.17), se împlinește în vestirea îngerului adresată Mariei: ”Bucură-te, femeie transformat de har, Domnul este cu tine!” Acest salut face din fecioara de la Nazaret semnul unei realităţi mai ample decât persoana sa: venită la lumină în contextul ”sărmanilor lui Yahweh”, din umilul ”rest al lui Israel” care îşi pusese încrederea numai în Domnul, datorită credinţei sale Maria devine manifestarea personală a poporului lui Israel, acea fiică a Sionului care aştepta în suferinţele istoriei naşterea speranţei şi a libertăţii sale.
Dar fragmentul evanghelic de astăzi, dincolo de povestirea naşterii lui Isus, este şi relatarea chemării Mariei. La ceea ce este chemată această copilă dintr-un sat întunecat din Galileea (”vei zămisli şi vei naşte un fiu”) este pur şi simplu imposibil pentru ea care este fecioară şi nu are relaţii cu un bărbat.
În situaţia sa ea este semnul clar şi, totodată, paradoxal al faptului că chemarea lui Dumnezeu cere disponibilitatea de a se deschide noutăţii nemaiauzite împlinite de puterea Duhului său; cere încredere în Dumnezeu pentru care ”nimic nu este imposibil”. Şi iată că, după tulburarea de la început, Maria nu se teme să-i ofere lui Dumnezeu propria sărăcie şi propria micime, pronunţând extraordinarele cuvinte care fac din ea mama celor credincioşi: ”Iată, sunt slujitoarea Domnului, fie mie după Cuvântul tău”.
Cuvântul viu şi eficace împlineşte imediat ceea ce vesteşte; are doar nevoie de un destinatar care să-l asculte, lăsându-se transformat într-o creatură nou. În aceasta constă măreţia Mariei: ea acceptă cu hotărâre alianţa pe care Dumnezeu i-o oferă şi se declară gata să răspundă cu toată viaţa ei voinţei Domnului, să trăiască ”spre lauda şi gloria harului său”.
Oricare este vocaţia fiecăruia dintre noi, soseşte pentru toţi ceasul încercării, în care urmarea pare imposibilă. Dar ceea ce s-a întâmplat cu Maria are valoare paradigmatică pentru credincioşii din orice loc şi din orice timp: ”Nu te teme”, ”Domnul este cu tine”, sunt promisiunile pe care Maria le aude adresate ei şi sunt cuvintele în care poate să locuiască cel care crede în oboseala sa de a persevera în vocaţie.
Ceea ce de fapt este fundamental este a celebra harul lui Dumnezeu revelat definitiv în Isus Cristos şi a povesti despre fidelitatea sa, capabilă să o susţină şi pe a noastră. Fiecare creştin este chemat să/l nască în sine pe Cristos prin lucrarea Duhului, şi să fie locuinţa lui Cristos, ”templu al Duhului”. Aşa cum Dumnezeu s-a făcut trup în Maria, la fel trebuie să devină prezenţă în noi: noi purtăm trupul nostru, ființa noastră lui Dumnezeu ca să devină locuinţa sa, şi astfel să poată fi binecuvântare pentru toţi oamenii. (E. Bianchi; trad. pr. Isidor Chinez).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu