Fragmentui evanghelic de luni din Advent ne prezintă un centurion roman care se apropie de Isus pentru a-i cere vindecarea unui servitor al său. Putem spune că acest soldat roman este un exemplu pentru noi cum se merge la Domnul, cum se trăieşte această aşteprare. Este un om adult, neobişnuit cu cultul şi cu tradiţile lui Israel; mai presus de toate este un ocupant militar. Cu toate aceste motive ar trebui să-l împedice de a se adresa unui evreu ca să-i ceară ajutor. Însă are un servitor bolnav. Pentru aceasta se îndreaptă spre Isus şi neştiind bine nici măcar cum să-i prezinte cazul. Însă ştie că este suficient a pune un pic din propria inimă în mâinile tânărului profet pentru a fi ascultat. În realitate, Isus citeşte în inima centorionului, cu vie emoţie, îi răspunde îndată că va merge la casa sa pentru a-i vindeca pe servitorul său. În acest punct poate am profitat de o generozitatea atât de gratuită. Acel centurion, în schimb, se jenează şi mai tare: se găseşte în faţa cu sine însuşi, la o judecată cu sine însuşi, şi spune că nu e vrednic ca Învăţătorul să treacă pe la el. Dovedeşte ruşine în faţa unui om aşa de bun. Şi pronunţă acele cuvinte splendide pe care noi şi astăzi le repetăm: "Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, dar spune numai un cuvânt şi se va vindeca slujitorul meu!”
Servitorul centurionului, într-adevăr, se vindecă la cuvântul lui Isus. Dar şi omul adult se vindecă după întâlnirea sa cu Maestrul: a descoperit că este un nevrednic, iar la descoperit pe cel care îl înţelege în profunzine; a văzut cum interesul pentru alţii poate să transforme în manieră surpinzătoare viaţa sa. Cu aceste atitudini vom fi cu Domnul. (V. Paglia; trad. pr. I. Chinez).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu